ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 720/2016

Decizia nr. 720/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 564 din 12 februarie 20145, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru împotriva sentinței nr. 289 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulate.

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că recursurile au fost declarate peste termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare”.

Astfel, s-a constatat că sentința recurată a fost comunicată Organismului Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru la data de 20 decembrie 2013 și a fost atacată cu recurs de acesta la data de 30 decembrie 2013, iar Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice i-a fost comunicată sentința la data de 31 decembrie 2013 și a fost atacată cu recurs de acesta la data de 9 ianuarie 2014 depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile de la comunicare, prevăzut de textul de lege sus-menționat.

Împotriva deciziei nr. 564 din 12 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru a formulat contestație în anulare.

Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Prin motivele formulate se arată că soluția instanței este rezultatul unei greșeli materiale în sensul că, instanța s-a pronunțat pe tardivitatea declarării recursului, fără însă să cerceteze acest aspect.

Se arată că recursul formulat de către Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru a fost declarat în termenul prevăzut de C. proc. civ., respectiv termenul de 5 zile de la comunicare.

Se mai susține că în mod greșit instanța a considerat recursul declarat de Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru ca fiind formulat peste termenul de 5 zile, prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Sentința civilă nr. 289/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul civil nr. x/107/2011/a2 a fost comunicată la Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru în data de 20 decembrie 2014, termenul de recurs stabilit de instanță fiind de 5 zile.

Recursul declarat de Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru a fost înregistrat la registratura Curții de Apel Alba Iulia la data de 30 decembrie 2013.

Având în vedere faptul că zilele de 27 decembrie și 31 decembrie au fost declarate zile libere prin H.G. nr. 965/2013, pentru toți angajații instituțiilor publice, termenul limită s-a prelungit până în prima zi lucrătoare.

De asemenea, zilele de 25 și 26 decembrie sunt libere declarate prin C. muncii, astfel că a 5 zi pentru depunerea recursului a fost ziua de 30 decembrie 2013.

În concluzie, contestatorul arată că termenul de 5 zile de declarare a recursului s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, astfel că termenul de depunere a recursului s-a împlinit în data de 30 decembrie 2013, dată la care a fost înregistrat recursul la registratura Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a solicitat admiterea contestației în anulare, casarea deciziei și admiterea recursurilor declarate împotriva sentinței nr. 289 din 11 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iuli, secția contencios administrativ și fiscal.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este întemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Deși contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 din noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta trebuie examinată în raport de art. 318 din vechiul C. proc. civ., având în vedere că litigiul este început sub imperiul vechiului cod.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că zilele de 27 și 31 decembrie 2013 au fost declarate zile libere prin H.G. nr. 965/2013 privind stabilirea zilelor de 27 și 31 decembrie 2013 și 3 ianuarie 2014 ca zile libere, iar zilele de 25 și 26 decembrie sunt zile libere. Având în vedere cele reglementate prin H.G. nr. 965/2013, rezultă că termenul de declarare a recursului s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, respectiv 26 decembrie 2013, într-o zi de joi. Vineri, 27 decembrie 2013, a fost tot zi nelucrătoare, iar zilele de 28 și 29 decembrie au fost zile de sâmbătă, respectiv duminică.

Așadar, corect recursul a fost depus în data de 30 decembrie 2013, și înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, instanța de recurs a săvârșit o eroare materială atunci când a respins recursul, ca tardiv.

Această eroare materială săvârșită de instanța de recurs se circumscrie noțiunii de greșeală materială și justifică admiterea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât sunt erori evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, a căror verificare nu implică reexaminarea elementelor de fond.

Toate aceste constatări sunt în acord nu numai cu reglementarea internă a contestației în anulare, dar și cu principiile general aplicabile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (care, pentru România, a început cu cauza Brumărescu).

Deși instanța europeană a afirmat constant că respectarea dreptului la un proces echitabil și principiul securității raporturilor juridice impun exigența conform căreia nicio parte nu este îndreptățită să solicite judecarea unei cauze în care a fost dată o decizie definitivă și executorie, pentru simplul motiv de a obține o judecată pe fond și o nouă hotărâre (cauza Bartos c.României), aceeași instanță a precizat că aceste principii nu au caracter absolut și că redeschiderea unei proceduri judiciare ar fi compatibilă cu textul Convenției doar în anumite circumstanțe excepționale, situații numite de Curte „defecte fundamentale” ale hotărârii.

Curtea însăși recomandă, uneori, redeschiderea unor procese, ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie, atunci când procedurile derulate în fața instanțelor naționale nu au respectat cerințele art. 6 din Convenție (de exemplu, cauza Lungoci c. României).

Aplicând aceste principii la circumstanțele cauzei supuse judecății, Înalta Curte constată că greșeala materială săvârșită de instanța de recurs prin neobservarea unor înscrisuri esențiale calculării termenului de declarare a recursului, împrejurare de natură să afecteze în substanța sa dreptul de acces la justiție, se încadrează, ca natură și gravitate, în noțiunea de „defecte fundamentale” pentru a permite desființarea deciziei și rejudecarea recursului formulat de Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru.

În ceea ce privește recursul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Înalta Curte constată că instanța de recurs în mod corect a apreciat că acesta este tardiv formulat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare.

Din actele dosarului, rezultă că hotărârea recurată a fost comunicată la 31 decembrie 2013, fiind atacată cu recurs la 9 ianuarie 2014.

Or, ultima zi de declarare a recursului era 6 ianuarie 2014, într-o zi de luni.

Pentru aceste motive, va fi menținută soluția de respingere a recursului, ca tardiv.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de contestatorul Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru, va anula decizia nr. 564 din 12 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește recursul formulat de acesta împotriva sentinței nr. 289 din 11 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia-Secția contencios administrativ și fiscal, va menține decizia atacată în ceea ce privește soluția de respingere a recursului declarat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, împotriva aceleiași sentințe și va dispune rejudecare recursului declarat de Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatorul Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru împotriva deciziei nr. 564 din 12 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia nr. 564 din 12 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește recursul formulat de Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru împotriva sentinței nr. 289 din 11 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Menține decizia atacată în ceea ce privește soluția de respingere a recursului declarat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, împotriva aceleiași sentințe.

Dispune rejudecare recursului declarat de Organismul Intermediar Regional pentru Program Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane Regiunea Centru și fixează termen în acest sens la data de 17 iunie 2016, cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2016.