ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4444/2014

Decizia nr. 4444/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Asociația A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011 și a măsurilor dispuse prin aceasta, respectiv notificarea din 05 septembrie 2011, obligarea pârâtei la respectarea prevederilor contractului de finanțare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 14 martie 2013 reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită introducerea în cauză, în calitate de pârât a Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov.

Pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov prin întâmpinare a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, solicitând instanței respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamanta nu a solicitat autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare revocarea deciziei nr. 8 și a notificării din 05 septembrie 2011, excepția prescripției dreptului material la acțiune, precizând că cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 31.08.2012 în condițiile în care decizia nr. 8 din 02 septembrie 2011 și măsurile dispuse prin aceasta au fost comunicate la data de 06 septembrie 2011 și prin notificarea din 05 septembrie 2011, fiind așadar depășit termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și excepția tardivității acțiunii, susținând că reclamanta nu a formulat acțiunea în termen, conform art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, nefiind respectată nici procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din același act normativ. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1481 din 25 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca neîntemeiate; a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov, ca neîntemeiată; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov și a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov, ca prescrisă.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că existența calității procesuale pasive a unui pârât presupune o identitate între persoana pârâtului și subiectul pasiv din raportul juridic obligațional dedus judecății. Raportat la domeniul contenciosului administrativ, instanța reține că autoritatea emitentă a actului atacat deține calitate de subiect pasiv în cadrul raportului juridic obligațional.

În cauza de față se observă că reclamanta a înțeles să solicite atât anularea deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011, act administrativ emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, cât și a notificării din 05 septembrie 2011, act emis de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov.

Așadar, în condițiile în care unul dintre actele atacate în prezentul litigiu a fost emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, instanța a apreciat că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, instanța a constatat că în susținerea acesteia au fost invocate dispozițiile art. 57 - 58 C. proc. civ., texte ce reglementează chemarea în judecată a altor persoane. Or, în cauza de față, instanța a reținut că niciuna dintre părțile inițiale nu a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, astfel încât nu se impune efectuarea unui control de legalitate cu privire la respectarea dispozițiilor art. 57 - 58 C. proc. civ.

Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov, instanța a reținut că și aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, la dosar, reclamanta a depus dovada formulării plângerilor prealabile adresate celor doi pârâți la datele de 08 septembrie 2011, respectiv 09 septembrie 2011, fiind astfel respectate prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov, instanța a constatat că reclamanta Asociația A. a formulat plângeri prealabile împotriva deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011 și a notificării din 05 septembrie 2011, acestea fiind înregistrate sub nr. 180 din 09 septembrie 2011 și sub nr. 179 din 08 septembrie 2011.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că, deși nu are la dispoziție suficiente elemente pentru a stabili cu exactitate data comunicării deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011 și a notificării din 05 septembrie 2011, din cuprinsul plângerilor prealabile adresate celor două pârâte coroborate cu e-mail depus de pârâta Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov rezultă cu evidență că, la datele formulării acestor plângeri prealabile - 08 și 09 septembrie 2011, actele administrative atacate îi fuseseră deja comunicate reclamantei, aceasta fiind în măsură să-și formuleze apărări concrete și să indice detaliat motivele de nelegalitate pe care le aprecia incidente în cazul acestor acte administrative, împrejurare ce nu ar fi fost posibilă dacă acesta nu ar fi avut la dispoziție decizia nr. 8 și notificarea.

Deci, momentul de la care a început să curgă termenul de 30 de zile în care acestea trebuiau soluționate, s-a împlinit la datele de 09 octombrie 2011, respectiv 10 octombrie 2011, astfel instanța a avut în vedere, pentru a calcula termenul de 6 luni în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aceste date.

Instanța de fond a constatat că termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, s-a împlinit la data de 09 aprilie 2012 în ceea ce privește cererea de anulare a notificării din 05 septembrie 2011, respectiv la data de 10 aprilie 2012 în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011, în vreme ce prezenta cerere de chemare în judecată a fost expediată de reclamantă, prin serviciul Poșta Română, la data de 29 august 2012.

Având în vedere aceste aspecte, în raport de data formulării prezentei acțiuni, respectiv 29 august 2012, precum și faptul că

termenul de 6 luni este calificat de dispozițiile legii organice ca fiind un termen de prescripție, s-a apreciat că la data sesizării instanței dreptul subiectiv al reclamantei era prescris.

Pe de altă parte, instanța reține că reclamanta nu a invocat motive temeinice care au determinat-o să introducă prezenta acțiune cu depășirea termenelor de la art. 11 alin. (1), astfel încât să fie incidente prevederile alin. (2) al aceluiași articol, astfel de motive temeinice trebuind invocate și dovedite de către parte, neputând fi reținute de către instanță din oficiu.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Asociația A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că cererea de chemare în judecata nu este prescrisă, întrucât introducerea ei a avut loc în termen legal, încadrându-se în termenul de 1 an și aplicându-i-se în mod neîndoielnic prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că nu s-au invocat motive temeinice, care au determinat introducerea acțiunii în termen de cel mult 1 an, deoarece a arătat în cererea de chemare în judecată care sunt motivele justificate pe care se întemeiază introducerea cererii în condițiile arătate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, însăși instanța recunoaște că nu are la dispoziție suficiente elemente pentru a stabili cu exactitate data comunicării celor două acte contestate prin cererea de chemare în judecată, respectiv decizia nr. 8 din 02 septembrie 2011 și notificarea din 05 septembrie 2011.

Or, față de înscrisurile din dosarul administrativ depus de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București-Ilfov, rezultă că niciunul dintre pârâți nu și-a îndeplinit obligația de comunicare a celor două acte contestate.

Așa fiind, orice termen, fără excepție, pentru a deveni opozabil celui pe care-l vizează, se va calcula de la data comunicări

i actului contestat, iar dacă nu există „date suficiente” pentru a stabili care este data comunicării ori dacă această comunicare a actelor administrative nu s-a produs în condiții legale atunci acestea constituie motive foarte temeinice pentru a se bucura de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, cu atât mai mult prescripția, care este calificată ca o sancțiune ce are în vedere sancționarea pasivității titularului dreptului la acțiune, trebuie să aibă în vedere, pentru a fi aplicată corespunzător, stabilirea cu exactitate a momentului comunicării ori a faptului comunicării unui act/înscris ș.a.m.d.

Că susținerile sunt întemeiate rezultă și din conținutul dosarului administrativ, depus de către Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov, unde există un înscris depus de către acest pârât, care face referire la un email cu subiectul „notificare” din 06 septembrie 2011, însă înscrisul nu face dovada că a fost transmis și nici a ceea ce s-a transmis în conținutul acestui e-mail; înscrisul sus-menționat nu arată că e-mailul are vreun atașament, așa cum este firesc să arate un e-mail care are vreun înscris atașat, nemaivorbind că el nu face referire la rubrica „subiect” că ar transmite acte atașate ori că are legătură în conținutul său cu comunicarea deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011.

Recurenta precizează că acest e-mail nu l-a primit, iar, pentru a putea fi vorba de admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere dacă pârâta Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov, a făcut dovada comunicării celor două acte contestate, respectiv dovada comunicării deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011 și a notificării din 05 septembrie 2011.

Totodată, instanța de fond nu poate avea în vedere simplele susțineri ale pârâților din prezentul dosar, care însă nu sunt dovedite în nici un fel.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004:

„(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(2

1

) În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluționare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluționare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2).

(3) În cazul acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).

(4) Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.”

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că acțiunea este prescrisă.

De asemenea, instanța de control judiciar constată că din cuprinsul plângerilor prealabile împotriva deciziei nr 8 din 02 septembrie 2011 și a notificării din 05 septembrie 2011, anexate de către recurenta-reclamantă la cererea de chemare în judecată, respectiv plângerea adresată Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, înregistrată în 09 septembrie 2011 și plângerea adresată Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București - Ilfov, înregistrată în 08 septembrie 2011, rezultă că, la datele formulării acestor plângeri prealabile,

08 septembrie 2011 și 09 septembrie 2011, actele administrative atacate îi fuseseră deja comunicate.

Deci, în cauza de față, în mod corect instanța de fond a reținut, potrivit probelor anexate de către recurenta-reclamantă la cererea de chemare în judecată, că aceasta a adresat plângeri prealabile instituțiilor pârâte la datele de 08 septembrie 2011, respectiv 09 septembrie 2011, moment de la care a început să curgă termenul de 30 de zile în care acestea trebuiau soluționate, care s-a împlinit la datele de 09 octombrie 2011, respectiv 10 octombrie 2011.

Pentru a calcula termenul de 6 luni în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanța a avut în vedere datele de 09 octombrie 2011, respectiv 10 octombrie 2011. Raportându-se la aceste date, instanța de fond a constatat, în mod corect, că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată s-a împlinit la data de 09 aprilie 2012, în ceea ce privește cererea de anulare a notificării din 05 septembrie 2011 respectiv la data de 10 aprilie 2012, în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei nr. 8 din 02 septembrie 2011. Din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată a fost expediată de reclamantă la data de 29 august 2012, deci cu mult peste termenul legal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația A. împotriva sentinței civile nr. 1481 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2014.