Decizia nr. 1787/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1805/2013 a Tribunalului Sibiu

Obiectul litigiului și cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 februarie 2012, sub nr. x/85/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" - Regiunea Sud -Vest Oltenia, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului să-i restituie suma de 29.184,79 lei împreună cu dobânda aferentă în materie fiscală, de la data de 19 noiembrie 2012 și până la data plății efective, reprezentând TVA achitată de reclamantă aferentă cheltuielilor eligibile în cadrul proiectului nr. POSDRU/102/5.1/G/77836, intitulat "Calificarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a șomerilor și a persoanelor inactive pentru ocupația măcelar", implementat de reclamantă, cu corelativa obligare de a perfecta actul adițional nr. 3 al contractului de finanțare de grant pentru proiectul menționat. Prin Sentința nr. 1805/CA/2013 din 29 aprilie 2013, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. La această instanță, cauza a fost înregistrată sub nr. x/85/2012.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 283/2013 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: respingerea excepțiilor inadmisibilității și prematurității acțiunii, respingerea acțiunii formulată de reclamantă și a cererii de chemare în garanție formulată de pârât, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 283/2013 din 30 octombrie 2013 a declarat recurs în termen legal reclamanta SC A. SRL, recurs care a fost admis prin Decizia nr. 483 din 5 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sentința atacată fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Hotărârea primei instanțe, în al doilea ciclu procesual Prin Sentința nr. 167/2015 din 25 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/85/2012, s-a dispus: - respingerea excepțiilor inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii; - admiterea acțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Sud-Vest Oltenia și, în consecință: - obligarea pârâtului la încheierea actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare de grant pentru proiectul nr. POSDRU/102/5.1./G/77836 având ca obiect finanțarea nerambursabilă a tuturor cheltuielilor eligibile efectuate pentru implementarea proiectului intitulat "Calificarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a șomerilor și a persoanelor inactive pentru ocupația de măcelar", încheiat între acesta, în calitate de autoritate contractantă, și reclamantă, în calitate de beneficiar; - obligarea pârâtului să-i restituie reclamantei suma de 29.184,79 lei reprezentând contravaloarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile efectuate de reclamantă pentru implementarea proiectului anterior identificat, suma la care se va adăuga dobânda calculată în materie fiscală, începând cu data de 19 noiembrie 2012 și până la data plății efective; - admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârât și obligarea chematei în garanție Direcția Generală Autoritatea de Management pentru POSDRU din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice să plătească pârâtului suma de 29.184,79 lei reprezentând contravaloarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile efectuate de reclamantă pentru implementarea proiectului anterior identificat, sumă la care se va adăuga dobânda calculată în materie fiscală, începând cu data de 19 noiembrie 2012 și până la data plății efective; - obligarea pârâtului la plata sumei de 1.798 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Calea de atac exercitată în cauză, în al doilea ciclu procesual Împotriva Sentinței nr. 283/2013 din 30 octombrie 2013 au declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organism Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Sud-Vest Oltenia și chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice. 5.1. În motivarea recursului declarat de pârât, hotărârea primei instanțe a fost criticată cu privire la următoarele aspecte: (i) Prima instanță a nesocotit considerentele deciziei de casare, întrucât nu a analizat motivele invocate de reclamantă referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009. (ii) Motivele pe care se întemeiază hotărârea recurată sunt contradictorii. Astfel, pe de o parte instanța obligă pârâtul la încheierea actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare (care a încetat) și reține că, potrivit instrucțiunilor AMPOSDRU, cererile de restituire TVA trebuie formulate ulterior încheierii actelor adiționale cu acest obiect, iar, pe de altă parte, reține faptul că dreptul reclamantei la TVA aferentă cheltuielilor eligibile, efectuate în cadrul contractului de finanțare izvorăște din lege. De asemenea, pe de o parte, instanța obligă pârâtul la încheierea actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare (care nu mai este în ființă) și reține că, potrivit instrucțiunilor AM POSDRU, cererile de restituire TVA trebuie formulate ulterior încheierii actelor adiționale cu acest obiect, iar, pe de lată parte, respinge excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că reclamanta nu era obligată la formularea unei plângeri prealabile, în condițiile art. 7 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Totodată, pe de o parte, instanța reține faptul că nu este prevăzut nici un termen limită pentru încheierea unui act adițional la contractul de finanțare în vederea restituirii TVA aferentă cheltuielilor eligibile, iar, pe de altă parte, reține că potrivit instrucțiunilor AMPOSDRU cererile de restituire TVA trebuie formulate ulterior încheierii actelor adiționale cu acest obiect și depuse simultan cu cererile de rambursare. Or, dacă cererile de restituire TVA trebuiau depuse simultan cu cererile de rambursare, atunci actul adițional cu acest obiect (încheiat numai anterior cererilor de restituire) putea fi încheiat fie la începutul implementării, fie la data la care beneficiarul se încadra în categoria de beneficiari prevăzută de art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009. Și în acest caz însă, actul adițional trebuia depus și aprobat astfel încât cererile de rambursare să fie însoțite de cerere de restituire TVA aferentă cheltuielilor eligibile. Prin urmare, depunerea cererii de restituire simultan cu cererea de rambursare nu putea fi realizată nici la sfârșitul implementării proiectului și nici după încetarea contractului de finanțare. (iii) Prima instanță a schimbat sensul adresei de respingere a propunerii de încheiere a actului adițional având ca obiect modificarea contractului de finanțare, în sensul nașterii unui raport juridic obligațional având ca obiect restituirea TVA nededusă, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în perioada de implementare, întrucât prin adresa din 29 februarie 2012, actul adițional nr. x a fost respins din următoarele considerente: - propunerea de act adițional nr. 3 la contractul de finanțare nu putea fi procesată decât după efectuarea verificărilor de către ofițerii de contractare ai OIR POSDRU Regiunea Sud -Vest Oltenia a propunerii de act adițional nr. 2 prin care s-a solicitat prelungirea perioadei de implementare; - refuzul de încheiere a actului adițional nr. 2 a fost comunicat beneficiarului în data de 29 februarie 2012 (ultima zi de implementare), ca urmare a faptului că partea contractantă nu a răspuns la clarificările solicitate; - propunerea de act adițional nr. 3 la contractul de finanțare a fost respinsă, întrucât perioada de implementare nu a fost prelungită, iar procesarea acestuia, respectiv depunerea cererilor de restituire a TVA aferentă cheltuielilor neeligibile nu mai era posibilă după încetarea perioadei de implementare. (iv) Prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, interpretând greșit prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât pentru a fi admisibilă acțiunea privind perfectarea actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare, reclamanta trebuia să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile obligatorii în termen de 6 luni de la data refuzului propunerii de încheiere act adițional nr. 3. (v) Sentința recurată a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor contractului de finanțare, a Instrucțiunilor AMPOSDRU nr. 12/2010 și nr. 40/2010, precum și ale O.U.G. nr. 64/2009. Astfel, potrivit Instrucțiunilor AMPOSDRU menționate și prevederilor art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2011, reclamanta trebuia să inițieze propunerea de act adițional de la data de 5 septembrie 2011, când s-a încadrat în categoria prevăzută de art. 15 din O.U.G. nr. 64/2009, când au intervenit modificările la lit. g) a art. 15 alin. (1) din acest act normativ, pentru ca apoi cererea restituire a TVA, plătită după data de 5 septembrie 2011, depusă simultan cu cererea de rambursare să fie validată în funcție de eligibilitatea cheltuielilor pentru care s-a plătit TVA. Din borderoul atașat de reclamantă la prezenta cauză se constată că suma de 29.184,79 lei este aferentă și unor facturi emise anterior datei de 5 septembrie 2011 (9.854,13 lei), când reclamanta nu se încadra în categoria prevăzută de art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009. În mod neîntemeiat prima instanță a admis restituirea sumei de 29.184,79 lei solicitată de reclamantă, întrucât restituirea TVA este posibilă doar în condițiile contractuale și doar pentru cheltuielile eligibile validate la cererile de rambursare. Se impune a se avea în vedere că în suma de 29.184,79 lei solicitată de reclamantă intra și TVA plătită aferentă unor cheltuieli neeligibile (10.155,92). (vi) Prima instanță nu a motivat de ce a admis cererea reclamantei referitoare la dobânda calculată în materie fiscală, începând cu data de 19 noiembrie 2012 și până la data plății efective. Această solicitare a reclamantei este neîntemeiată, întrucât dobânda începe să curgă doar de la data la care o creanță este certă, lichidă și eligibilă. Or, reclamanta nu are o astfel de creanță, nici de la data de 19 noiembrie 2012 și nici în prezent. În concluzie, pentru motivele expuse, s-a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7,8 și 9, art. 304 1 și art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea/modificarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. 5.2. În motivarea recursului declarat în cauză, chematul în garanție a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente: Instanța de fond a analizat cererea reclamantei din data de 19 noiembrie 2012, raportat la documentația (și termenele în care a fost depusă) care a stat la baza refuzului autorității contractante exprimat prin adresa din data de 29 februarie 2012, cu depășirea limitelor învestirii, dar și cu încălcarea siguranței raporturilor juridice și, prin aceasta, a ordinii de drept. Astfel, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a normelor de drept incidente, apreciind ca fiind întemeiată cererea reclamantei din data de 19 noiembrie 2012, referitoare la încheierea actului adițional și la plata sumei de 29.184,79 lei TVA aferentă cheltuielilor eligibile. Prin contractul de finanțare, care reprezintă legea părților, autoritatea contractantă nu s-a obligat să acorde beneficiarului și sumele cu titlu de TVA, astfel că o solicitare în acest sens apare fără temei, posibilitatea reglementată de art. 7 alin. (20) din contract, avută în vedere de instanța de fond, nefiind de natură să conducă la o altă concluzie. Oricum respectivele prevederi condiționează o eventuală restituire de îndeplinirea mai multor condiții: a) beneficiarul să facă parte din categoriile prevăzute la art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2009; b) să se încheie anterior un act adițional la respectivul contract de finanțare. Cea de-a doua condiție nu poate fi îndeplinită, întrucât solicitarea de prelungire a perioadei de implementare a proiectului a fost respinsă de autoritatea contractantă la data de 29 februarie 2012, context în care acesta și-a încetat efectele, conform art. 2 alin. (2) din contract, la data de 29 februarie 2012. În ipoteza în care se va menține soluția pronunțată de prima instanță cu privire la acțiunea reclamantei, recurentul-chemat în garanție a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată, în contextul inexistenței vreunei obligații de garanție sau de despăgubire în sarcina acestuia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor de față Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ și vizează refuzul autorității pârâte de soluționare a cererii reclamantei, înaintată la data de 19 noiembrie 2012 și înregistrată sub nr. x. Prin această cerere, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) din O.U.G. nr. 64/2009, restituirea sumei de 29.184,79 lei reprezentând T.V.A. aferentă cheltuielilor eligibile, cu corelativa perfectare a actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare de grant pentru proiectul nr. POSDRU /102/5.1/G/77836. Ca un prim element, Înalta Curte notează faptul că în acest cadru procesual sesizarea instanței de contencios administrativ nu a vizat și legalitatea refuzului exprimat de autoritatea pârâtă, anterior, prin adresa din 29 februarie 2012, cu privire la cererea reclamantei de încheiere a actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare, cerere înregistrată în 11 ianuarie 2012. Prin urmare, toate considerentele expuse de prima instanță, circumscrise refuzului de încheiere a actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare, comunicat de pârât prin adresa din 29 februarie 2012, exced limitelor învestirii instanței și nu pot fundamenta soluția de admitere a cererii de chemare în judecată. Referitor la critica ce vizează greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, susținerile recurentului-pârât nu vor fi reținute, întrucât cele statuate de prima instanță în primul ciclu procesual, cu privire la excepția inadmisibilității și excepția prematurității acțiunii, au intrat în puterea lucrului judecat, în condițiile în care împotriva Sentinței nr. 283 din 30 octombrie 2013, autoritatea pârâtă nu a declarat recurs. În acest context, ținând seama și de limitele investirii instanței, anterior evidențiate, nu se mai impun a fi analizate susținerile recurentului pârât legate de considerentele contradictorii ale sentinței recurate și de aprecierea eronată de către prima instanță a adresei de răspuns din 29 februarie 2012. Referitor la critica potrivit căreia sentința recurată a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor contractului de finanțare, a Instrucțiunilor AMPOSDRU nr. 12/2010 și nr. 40/2010 și a O.U.G. nr. 64/2009, Înalta Curte constată că susținerile recurenților sunt întemeiate. Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (4) din Contract, beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract cu instrucțiunile emise de AMPOSDRU, comunicările transmise de OIR-POSDRU delegat Regiunea Sud-Vest Oltenia și cu legislația comunitară și națională. Potrivit art. 7 alin. (20) din Contract AMPOSDRU poate restitui categoriilor de beneficiari prevăzuți la art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 sumele aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului după încheierea unui act adițional la prezentul contract de finanțare. La pct. 5 din Instrucțiunea privind plata de către AMPOSDRU a contravalorii taxei pe valoare adăugată, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, se precizează că, după semnarea actului adițional, în vederea rambursării TVA aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului, beneficiarii vor transmite la AM/OI responsabil, o cerere de restituire a contravalorii TVA plătită aferentă cheltuielilor eligibile, însoțită de borderoul cuprinzând documentele justificative pentru bunurile și serviciile achiziționate. Din interpretarea prevederilor contractului de finanțare și a Instrucțiunilor menționate rezultă că, pentru a obține restituirea taxei pe valoare adăugată, beneficiarul trebuie să facă parte din categoriile prevăzute de art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 și să fi încheiat anterior un act adițional la contractul de finanțare. Prin urmare, nu este suficientă încadrarea în categoriile de beneficiari prevăzute de art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, în situația reclamantei, în categoria menționată la art. 15 alin. (1) lit. g), ci este necesară și încheierea unui act adițional la contractul de finanțare. Această cerință nu este îndeplinită în speța de față, cererea reclamantei de încheiere a actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare, înregistrată la autoritatea pârâtă în 11 ianuarie 2012, fiind respinsă prin adresa din 29 februarie 2012. Refuzul de încheiere a actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare, exprimat de pârât prin adresa din 29 februarie 2012 nu a fost contestat de reclamantă în condițiile și termenele instituite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În plus, solicitarea de încheiere a acestui adițional, reiterată de reclamantă la data de 19 noiembrie 2012, după aproximativ 9 luni de la data respingerii definitive a primei cereri, este inadmisibilă, atât timp cât perioada de implementare a contractului s-a încheiat la data de 29 februarie 2012 (art. 2 din contract). În condițiile în care circumstanțele de fapt și de drept expuse evidențiază nerespectarea de către reclamantă a prevederilor contractului de finanțare și a Instrucțiunilor emise de autoritatea contractantă, Înalta Curte constată că în mod nelegal prima instanță a admis acțiunea promovată de reclamantă și a instituit în sarcina pârâtului obligația de încheiere a actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare și de restituire a taxei pe valoare adăugată aferentă cheltuielilor eligibile. Pe cale de consecință, este nelegală și soluția de admitere a cererii de chemare în garanție a Direcției Generale Autoritatea de Management pentru POSDRU din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3), coroborat cu art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor, modificarea Sentinței nr. 167 din 25 septembrie 2015, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și a cererii de chemare în garanție formulată de pârât. Vor fi menținute dispozițiile sentinței atacate privind respingerea excepțiilor inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii.