ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1480/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 06.10.2014 sub nr. x pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență încheiat la data de 18.07.2013, privind proiectul x; exonerarea de la plata sumei de 80.600 RON stabilită prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență încheiat la data de 18.07.2013 privind proiectul x; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu.

Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 240/11.03.2015 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată la data de 6 mai 2015 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, care prin sentința civilă nr. 320 pronunțată în data de 18 noiembrie 2015 a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional Tehnic, Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

A apreciat că soluția instanței de fond este greșită, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 6 octombrie 2014 și nu poate fi tardivă, câtă vreme decizia 1054 este ulterioară.

În temeiul art. 21 alin. (23) din O.G. nr. 66/2011 a reiterat excepția tardivității emiterii procesului-verbal din data de 18 iulie 2013.

Pe fondul cauzei a arătat că reținerile echipei de control sunt străine de raportul contractual dintre părți și de atitudinea anterioară a autorității publice, cu atât mai mult cu cât modificarea cursului de formare profesională pentru cei 26 de angajați, din agent comercial - vânzător marfuri nealimentare a fost realizat ulterior aprobării acesteia de către AM și CNDIPT OI POSDRU și, în acest context a apreciat că nu este o neregulă, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 66/2011.

Referitor la restituirea sumei aferente programului de calificare consideră și această susținere este neîntemeiată, întrucât validarea cheltuielilor a fost realizată atât de către ofițerii de proiect, cât și de CNDIPT OI POSDRU în calitate de organism contractant. A mai arătat că angajații au urmat un program de calificare, chiar dacă pentru o ocupație diferită, dar similară, program ce conținea același număr de formatori, același condiții de teorie și practică și pentru care a fost realizată procedura de evaluare și consiliere psihologica, astfel încât aceștia să corespundă criteriilor de urmare a cursurilor.

În consecință a considerat că motivarea din procesul-verbal contestat este nefondată și contrară tuturor demersurilor din cadrul acordurilor precedente între părți și vizitelor de monitorizare, care au acceptat costurile proiectului drept valide, legale și rambursabile.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, față de modul de soluționare a excepției tardivității formulării acțiunii, în raport de dispoziile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2016, intimatul-pârât Organismul Intermediar Centru Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional Tehnic - OIPOSDRU a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 19 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 16 aprilie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând criticile aduse hotărârii instanței de fond de recurentă, actele și lucrările dosarului, ca și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena casarea hotărârii primei instanțe, astfel că urmează a fi respins recursul declarat, pe temeiurile și pentru considerentele în continuare arătate.

În speță, se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, raportat la dispozițiile legale incidente.

Recurenta-reclamantă a formulat motive de recurs ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând modificarea considerentelor hotărârii recurate, în sensul ca instanța de recurs să se pronunțe pe fond și asupra motivelor de nulitate a actelor administrative atacate asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra actelor administrative contestate, întrucât trebuia să soluționeze cu prioritate excepția tardivității promovării acțiunii.

Înalta Curte reține că sentința atacată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prima instanță apreciind în mod corect că cererea în anulare a reclamantului este tardiv formulată.

Se constată că, în speță, prin cererea introductivă de instanță, înregistrată în data de 6 octombrie 2014, recurenta-reclamantă a solicitat "anularea Procesului - Verbal de constatare a neregulilor de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență încheiat la data de 18 iulie 2013 privind proiectul x", expunând, în acțiune, o serie de argumente privind nelegalitatea actului administrativ a cărui anulare o solicita.

Ulterior, la data de 28 septembrie 2015, reclamanta a formulat precizare a cererii de chemare în judecată, solicitând anularea Deciziei nr. 1054/22.12.2014 emisă de CNDIPT-OIPOSDRU.

Conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare".

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează termenul de introducere a acțiunii, "cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă."

În cauză, astfel cum a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă a formulat inițial, la data de 6 octombrie 2014, acțiune în anulare doar împotriva Procesului - Verbal încheiat în data de 18 iulie 2013 de constatare a neregulilor de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență.

Ulterior, după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, la data de 28 septembrie 2015, a atacat și decizia nr. 1054/22.12.2014 prin care a fost soluționată contestația formulată, în condițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 66/2011, termen calculat de la data luării la cunoștință.

Potrivit înscrisurilor cauzei dată la care recurenta a luat cunoștință de decizia nr. 1054/22.12.2014 este 19.01.2015.

Termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din lege, de 6 luni, este calificat ca un termen de prescripție și nu de decădere, cu toate consecințele ce decurg dintr-o atare calificare.

Argumentele recurentului nu pot avea consecința reformării soluției primei instanțe, câtă vreme scopul evident urmărit prin sesizarea instanței de contencios administrativ este anularea unei decizii emise și comunicate în 19 ianuarie 2015 și supusă procedurii prevăzute de art. 51 din Legea nr. 66/2011 la 28 septembrie 2015, dată la care se raportează obligatoriu termenele prevăzute de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect judecătorul fondului a reținut, prin aplicarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. care stabilesc modalitatea de calcul a termenului pe luni, că termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în anulare s-a împlinit la data de 20 iulie 2015.

Totodată, astfel cum s-a constatat și de către instanța de fond, reclamanta nu a invocat nici motive temeinice pentru a justifica introducerea acțiunii în termenul de decădere de un an, prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de reclamantul Consiliul Local Cristești va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 320 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2018.