ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1288/2017

Decizia nr. 1288/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Fondurilor Europene, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat în data de 2 august 2013 privind proiectul POSDRU/41/3.3/G/31061 - «Securitatea la locul de muncă», nr. 15560/09.08 și, în consecință, anularea Deciziei nr. 103 din 15 octombrie 2013 privind soluționarea contestațiilor nr. 33 din 13 septembrie 2013 și 36 din 9 octombrie 2013 formulate de reclamantă și înregistrate la autoritatea pârâtă cu nr. 17829 din 16 septembrie 2013 și nr. 19534 din 11 octombrie 2013, respectiv declararea sumei de 169.347,02 RON, drept cheltuială eligibilă.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 31 din 18 februarie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material cu privire la nulitatea absolută și revocarea primului proces-verbal.

Astfel, a arătat că diferențele dintre cele două procese-verbale cu același număr, dar comunicate la date diferite, sunt evidente. Din analiza valorii debitelor stabilite de aceste acte, coroborate cu actele privind începerea executării silite, rezultă că debitul reținut în sarcina recurentei este de 169.347.02 RON, cum s-a consemnat în procesul-verbal comunicat în septembrie 2013, așa încât în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că debitul consemnat în cele două procese-verbale ar fi fost de 172.903,08 RON și faptul că acestea sunt identice, având același conținut.

În opinia recurentei, judecătorul fondului trebuia să constate că primul proces-verbal (comunicat în luna august 2013) a fost revocat prin emiterea celui de-al doilea proces-verbal (comunicat în luna septembrie 2013) și nulitatea absolută a proceselor-verbale, în temeiul principiului general de drept conform căruia unei persoane nu i se pot aplica două sancțiuni (ce au aceeași natură juridică) pentru aceeași faptă.

Recurenta a mai susținut că a pus la dispoziție toate documentele necesare verificării cererii de finanțare, respectiv faptul că eligibilitatea partenerului a fost confirmată de intimată, iar instituția confirmării actului juridic a fost pe deplin dovedită prin aprobarea cererii de finanțare, semnarea contractului și executarea acestuia.

Recurenta a invocat și faptul că nu s-au arătat motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale cu privire la împrejurarea că primul proces-verbal a fost revocat de al doilea, respectiv că este aplicabilă instituția nulității absolute, apreciind că nu poate fi sancționată pentru aceeași faptă de două ori, prin sancțiuni de aceeași natură.

Totodată, în motivarea hotărârii se face vorbire că reclamanta nu a respectat prevederile contractuale, deși s-a constatat faptul că partenerul SC B. SRL îndeplinea condițiile de eligibilitate, și se face referire exclusiv la culpa reclamantei, cu toate că proiectul a fost implementat în parteneriat.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 8 decembrie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 15560 încheiat la data de 9 august 2013 și, în consecință, anularea Deciziei nr. 103 din 15 octombrie 2013, emisă în soluționarea contestațiilor formulate de reclamantă, respectiv declararea sumei de 169.347,02 RON, drept cheltuială eligibilă.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că actele administrative contestate sunt legale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Reclamanta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu pârâta, în calitate de autoritate contractantă, Contractul de finanțare nr. POSDRU/41/3.3/G/31061 privind securitatea la locul de muncă, implementarea proiectului a început la 1 octombrie 2009 și s-a finalizat la 30 noiembrie 2011.

În urma controlului efectuat de autoritatea publică pârâtă, s-a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 15560 din 9 august 2013, comunicat inițial reclamantei la 18 august 2013, iar ulterior comunicat la data de 12 septembrie 2013.

Împotriva acestui proces-verbal, reclamanta a formulat contestația nr. 33 din 13 septembrie 2013 și nr. 36 din 9 octombrie 2013, ambele soluționate prin Decizia nr. 103 din 15 octombrie 2013, în sensul respingerii acestora.

Instanța de control judiciar reține, contrar susținerilor recurentei, că în cauză a fost emis un singur proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare (15560 din 9 august 2013).

Într-adevăr, acest proces-verbal a fost comunicat părții de două ori, în luna august și în luna septembrie 2013, însă valoarea cheltuielilor afectate de nereguli a fost de 172.803,08 RON, cuprinzând cheltuieli neeligibile în sumă totală de 168.398,7 RON, efectuate de către partenerul SC B. SRL, și cheltuieli neeligibile în sumă totală de 4.404,38 RON, efectuate de partenerul Asociația Colfasa, aferente Ordinului de deplasare nr. 1 din 30 decembrie 2009, nefiind astfel identificate diferențe și nu s-au aplicat două sancțiuni pentru aceeași faptă, cum eronat se invocă.

Cu privire la criticile referitoare la dovedirea eligibilității partenerului SC B. SRL, instanța de recurs reține că la data semnării contractului de finanțare (8 septembrie 2009), deși acest partener îndeplinea condițiile generale de eligibilitate, constând în cerința de a fi o organizație legal constituită în România (societate comercială conform Legii nr. 31/1990), nu îndeplinea condiția specială de eligibilitate, aceea de a fi o organizație similară celor enumerate în capitolul 4 din Ghidul solicitantului, respectiv de membru în Pactul Regional pentru Ocuparea Forței de Muncă și Incluziune Socială Regiunea Vest.

Se observă că această din urmă condiție a fost îndeplinită, însă la data de 12 octombrie 2010, potrivit Adeziunii nr. 52 din această dată, ulterior aprobării finanțării.

Prin urmare, au devenit incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din Contract, așa încât în mod corect suma de 168.398,7 RON a fost declarată cheltuială neeligibilă, efectuată de către partenerul SC B. SRL, pentru implementarea proiectului, susținerile recurentei în susținerea eligibilității acestei partener neputând fi primite.

În ceea ce privește criticile recurentei, potrivit cărora în mod greșit s-a reținut că este singura responsabilă pentru declararea neeligibilității partenerului, deși proiectul a fost implementat în parteneriat, instanța de contro judiciar are în vedere art. 9 alin. (2) din contractul de finanțare, în care se prevede că beneficiarul va fi singurul răspunzător pentru implementarea proiectului atât pentru acțiunile sau inacțiunile sale, cât și ale partenerilor.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut încălcarea prevederilor contractuale de către recurenta-reclamantă.

Totodată, contrar susținerilor recurentei, se constată că au fost prezentate motivele de fapt și de drept care au condus la soluția adoptată, judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat respectiva soluție, iar împrejurarea că recurenta nu împărtășește respectivul raționament nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu a răspuns criticilor sale.

În consecință, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 31 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.

Procesat de GGC - LM