ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 747/2016

Decizia nr. 747/2016

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08 noiembrie 2011, sub nr. x/2/2011, A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să aprecieze asupra calității pârâtului de colaborator al Securității.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar să se constate că acțiunea este neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 04 iulie 2012, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința nr. 1512 din 27 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele aspecte:

Obiectul acțiunii îl constituie constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității, întrucât prin informațiile furnizate într-un număr de trei note informative, acesta a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului comunist, fiind vizată îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Curtea a apreciat, contrar susținerilor reclamantei, că prin informațiile furnizate lucrătorilor Securității în cuprinsul celor trei note informative, nu au fost denunțate activități sau atitudini contrare regimului totalitar, astfel cum impun prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 .

Referitor la nota informativă din 19 octombrie 1965 s-a reținut că aceasta conține relatări ale pârâtului despre o persoană cu un aer cosmopolit care vindea geci de piele și care discredita realizările țării, iar din conținutul notei nu rezultă o atitudine potrivnică ideologiei comuniste, ci o admirație nedisimulată pentru viața din străinătate, întemeiată pe rațiuni materiale - nota nu conține referiri ale pârâtului la critici concrete aduse regimului comunist de către persoana respectivă, iar din actele dosarului nu rezultă că drepturile și libertățile fundamentale ale acesteia ar fi fost în vreun fel puse în pericol.

De asemenea, s-a constatat că cele două balerine rămăseseră deja în străinătate, iar intenția unei persoane de a rămâne în străinătate nu constituia în mod automat o atitudine anti-comunistă, atâta timp cât mobilul acestei dorințe nu îl constituia aversiunea față de regimul comunist, ci condițiile de viață mai bune din țara de destinație.

În fine, referitor la nota informativă din 05 februarie 1982 (fila 8 din nota de constatare), s-a reținut că aceasta cuprinde referiri la niște persoane de naționalitate română, care locuiau în Italia, dar făceau afaceri în România, persoane apreciate de pârât drept „dubioase”.

2.1 Împotriva încheierii din 4 iulie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul B.

În motivarea recursului se arată că în urma verificărilor efectuate de A. în cursul anului 2004, cu ocazia candidaturii pârâtului recurent B. la funcția de deputat în Parlamentul României, s-a constatat că acesta nu a fost membru sau colaborator al fostei Securități (conf. Deciziei A. nr. 240 din 28 octombrie 2004). În aceste condiții, reverificarea sa ulterioară în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 nu se putea efectua decât dacă ar fi făcut parte din categoria persoanelor verificate din oficiu (cele arătate la art. 3 lit. b)-h)

1

din ordonanță), ceea ce nu este cazul său.

În consecință, sesizarea instanței este inadmisibilă.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 304

1

C. proc. civ. 1865 (C. proc. civ.).

2.2 Împotriva sentinței civile nr. 1512 din 27 mai 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A.

În motivarea recursului se arată că sunt îndeplinite ambele condiții instituite de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a reține calitatea pârâtului intimat B. de colaborator al Securității, respectiv:

- intimatul a furnizat informații despre atitudini și acțiuni potrivnice regimului comunist (intenția unor persoane de a părăsi definitiv țara, neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de verificare a unui denunț, de către un funcționar, având ca urmare emigrarea ilegală a unei persoane; colaborarea unei persoane cu postul de radio Europa Liberă);

- vizarea de către intimat, prin astfel de informații, a îngrădirii unor drepturi fundamentale (libera exprimare, libera circulație, viața intimă și de familie).

În aceste condiții, recurentul susține că sentința este atât nelegală cât și netemeinică.

Astfel, este considerată eronată aprecierea primei instanțe legată de împrejurarea că intenția unei persoane de a rămâne în străinătate nu reprezenta automat o formă de aversiune față de regimul comunist cu consecința, de asemenea eronată, că denunțul unei astfel de intenții nu îndeplinește condițiile de mai sus pentru a reține colaborarea cu fosta Securitate.

Tot greșită este și aprecierea că denunțul făcut după rămânerea în străinătate a persoanei vizate ar fi lipsit de efecte deoarece prima instanță omite că a fost denunțat și soțul acesteia, care încă se afla în țară, precum și „tov. x de la protocolul C.” la care denunțul a stat degeaba aproape un an, ceea ce l-a determinat pe intimat să ia „informarea” de la „tov. x” și să o predea personal „unui tov. lucrător al securității statutului”.

În ce privește „acel bandit de y, pus în slujba celor de la Europa Liberă”, recurentul susține că sentința este contradictorie deoarece afirmă atât că pârâtul intimat nu a denunțat atitudini contrare regimului comunist cât și faptul că atitudinea anticomunistă a lui y era binecunoscută Securității.

Recurentul apreciază ca neîntemeiată și aprecierea primei instanțe referitoare la faptul că admirația nedisimulată față de viața în străinătate nu reprezenta o formă de atitudine potrivnică regimului comunist.

În consecință, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. 1865 (C. proc. civ.), reclamantul recurent solicită modificarea în tot a sentinței și reținerea calității de colaborator al Securității a pârâtului intimat B.

3.1 Prin întâmpinare, reclamantul intimat A., a solicitat respingerea recursului exercitat de pârâtul B. cu motivarea că decizia de necolaborare a pârâtului cu Securitatea emisă în anul 2004 se baza pe documente și materiale incomplete furnizate de foștii deținători ai arhivei Securității și, în consecință, nu poate fi opusă prezentei acțiuni întemeiată pe documente noi și neprocesate, comunicate A. în cursul anului 2006.

Raportat la aceste documente noi, intimatul pretinde că avea obligația, conf. art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, să reia verificarea pârâtului recurent B.

3.2 Prin întâmpinare, pârâtul intimat B. s-a apărat arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, care îl exonerează de calitatea de colaborator al Securității deoarece declarațiile pe care se întemeiază acuzația de colaborare au fost date în cursul verificărilor și anchetei pe care Securitatea le desfășura cu privire la propria persoană. Astfel, se arată că este necontestat de partea adversă că două din cele trei dosare care fac obiectul sesizării îl au ca titular pe B. și că toate declarațiile la care A. face referire sunt, de fapt, „parte a propriului dosar”, în sensul dispozițiilor amintite.

Pârâtul intimat susține că din actele dosarelor rezultă că a făcut obiectul unei anchete politice deoarece era considerat un „element periculos” care are legături cu cetățeni străini, este luat în evidență pentru suspiciunea de deținere ilegală a unui pistol și pentru că face comentarii dușmănoase la adresa conducerii superioare de partid și de stat și este pretabil la acțiuni de atentat (conf. filelor 1, 107-110 și 159-161 din Dosarul nr. x și notei din 09 octombrie 1984).

Referitor la considerentele de recurs invocate de A. arată, în esență, că declarațiile nu au produs consecințe asupra persoanelor vizate și că scopul lor nu a fost decât acela de a permite pârâtului intimat să se apere în cursul anchetei desfășurate împotriva sa de către Securitate.

4.1 Cu privire la recursul exercitat de pârâtul B.;

Potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar

și deconspirarea Securității (Ordonanța de urgență), A. continuă să preia în gestiune de la D. E., F., G., H., I., J. și orice alte instituții publice sau entități private, toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență.

Potrivit art. 32, „În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31,

rezultă documente și informații noi și neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanțe de urgență o decizie de neapartenență sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, A. inițiază și aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanță de urgență.

”

Această dispoziție a Ordonanței de urgență are rolul de a institui în sarcina A. obligația de a corecta deciziile de neapartenență sau de necolaborare emise anterior în baza unei documentații incomplete.

Este adevărat că obligația este instituită doar pentru deciziile emise în cazul persoanelor pentru care verificarea se face din oficiu (persoanele care au fost alese sau numite în demnitățile ori în funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h

1

), dar tocmai acesta este cazul Deciziei nr. 240 din 28 octombrie 2004 emisă de A. în considerarea candidaturii pârâtului intimat B. la funcția de deputat în Parlamentul României.

Persoana care „

face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu

”, la care se referă dispozițiile legale mai sus citate, este persoana „

pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanțe de urgență o decizie de neapartenență sau de necolaborare cu Securitatea”.

Este indiferent dacă la data când se aplică procedura cuprinsă în Ordonanță persoana în discuție mai face sau nu parte din categoria persoanelor pentru care verificarea se face din oficiu deoarece, pe lângă interpretarea sistematică mai sus arătată care trimite spre o astfel de concluzie, afirmația rezultă și din scopul Ordonanței de urgență, care constă, printre altele, în deconspirarea Securității (conf. chiar titlului Ordonanței) și în asigurarea accesului la informații de interes public (conf. art. 3 alin. (1) din Ordonanță).

Or, raportat la acest scop, este suficient că în 2004 pârâtul recurent s-a încadrat în prevederile art. 3 lit. b) din Ordonanța de urgență, emițându-se pe seama sa decizie de necolaborare cu securitatea în baza unei documentații incomplete.

În consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtului B. urmează să fie respins, încheierea de ședință din 04 iulie 2012 fiind pronunțată cu respectarea legii.

4.2. Cu privire la recursul exercitat de reclamantul A.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I din aceiași Ordonanță de urgență, prin „

colaborator al Securității” se înțelege „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

” (Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 672/2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" sunt neconstituționale; în consecință, Înalta Curte nu va lua în considerare aceste sintagme).

Așadar, pentru constatarea calității de colaborator al Securității trebuie îndeplinite cumulativ două condiții:

- furnizarea de informații către Securitate prin note și rapoarte scrise prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- furnizarea de informații să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (este irelevant dacă îngrădirea s-a produs sau nu, legea neprevăzând o astfel de condiție, fiind suficient ca informațiile furnizate să aibă o astfel de aptitudine).

Potrivit art. 2 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență, „Persoana care a furnizat informa

ții (...), pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.”

Prima instanță a considerat că notele informative pe care reclamantul A. și-a întemeiat acțiunea nu îndeplinesc cele două condiții amintite iar recurentul reclamant a criticat sentința invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând verificarea cauzei sub toate aspectele potrivit art. 304

1

C. proc. civ. (numit în continuare C. proc. civ.).

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat deoarece prima instanță a interpretat greșit starea de fapt în condițiile în care cele trei note informative conțin informații furnizate de pârâtul intimat B. către Securitate, prin care se denunțau activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist de natură să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, nota informativă din 19 octombrie 1965 (Dosarul cu cota arhivistică x, vol. 1 fila 12; aflată în copie la filele 49-50 vol. I dos. Curtea de apel București), scrisă și semnată de pârâtul intimat, furnizează informații despre viața personală a numitului y, de profesie ghid turistic, respectiv că „trăiește” cu conducătoarea grupului de turiști și că primește de la aceasta diferite „obiecte” pe care le vinde la suprapreț. Intimatul afirmă explicit că este intrigat de activitatea lui y, că această persoană are un aer cosmopolit, că este lipsită de „simțământ patriotic” și că discreditează „frumoasele noastre realizări”. De asemenea, se afirmă că în ultima perioadă de timp y s-a aflat (după spusele lui) în serviciul unui atașat comercial englez și că în acest context a avut loc o schimbare și mai radicală în sensul că y și-a format opinia, șocantă pentru intimat, că viața cetățenilor străini ar fi extraordinară comparativ cu „a noastră”.

De asemenea, nota informativă din 26 noiembrie 1981 (Dosarul cu cota arhivistică x, vol. 1 filele 137-141; aflată în copie la filele 240-249 vol. I dos. Curtea de apel București), scrisă și semnată de pârâtul intimat, furnizează informații despre viața personală a numitei x, cu „,mari lipsuri” la „capitolul moralitate”, căsătorită dar „având relații extraconjugale cu diverși bărbați” (pleacă în Iugoslavia „combinată” cu un solist al Teatrului C. Tănase pentru la câteva zile să se culce „pentru un covor cu un director de la circ”; umblă prin hoteluri „locuite de arabi expulzați din țara noastră”, etc.). Intimatul s-a arătat surprins că, deși a făcut o „amplă informare pentru C.” referitoare la x, aceasta a primit „viză mai departe să plece în țări arabe, unde ne face țara de râs, se întoarce în țară, pleacă în Italia și rămâne”.

Prin aceiași notă informativă sunt furnizate informații și despre viața personală a altor persoane (balerina x, soțul acesteia precum și balerina x) și despre intenția acestora de a rămâne în străinătate; despre numitul x se afirmă că este un „bandit” „pus în slujba celor de la Europa Liberă”.

Din cuprinsul notei rezultă uimirea și indignarea intimatului față de reacția insuficientă a autorităților raportat la informațiile furnizate („Elemente corupte, aflate în țară, în loc când sunt depistate să se ia măsuri contra lor, sunt încurajate și lăsate peste graniță (...)”).

În sfârșit, nota informativă din 05 februarie 1982 (Dosarul cu cota arhivistică x, vol. 1 filele 155-157; aflată în copie la filele 266-270 vol. I dos. Curtea de apel București), scrisă și semnată de pârâtul intimat, furnizează informații despre viața personală a numitei x și a copiilor acesteia, două fete măritate cu doi cetățeni italieni și un băiat, x, respectiv că fac afaceri cu bunuri „care se găsesc numai la shop”, fac schimb valutar, sau că au relații „în Italia cu oameni de stat ce se interesează de funcționarii ambasadei noastre și vor alte informații din țară”; afirmă că surorile x. „sunt dubioase și merită luate în observație” și că toți „trăiesc pe picior mare”.

Înalta Curte constată că toate aceste informații furnizate către Securitate prin note informative scrise și semnate de intimatul pârât reprezintă denunțul unor activități și atitudini potrivnice regimului comunist.

Într-adevăr, regimul comunist din România a fost extrem de susceptibil față de relațiile dintre proprii cetățeni și cetățenii străini, în special cetățenii unor state cu regimuri necomuniste (în speță, Italia), deoarece potrivit ideologiei oficiale orice stat necomunist este un posibil inamic (datorită combinației dintre comunism și naționalism în aceiași categorie puteau să intre și statele cu regim comunism deoarece erezia era considerată ca fiind oricând posibilă; comunismul românesc avea ca bune exemple situația Ungariei în 1956 sau invazia Cehoslovaciei din 1968). De aceea, astfel de relații reprezentau automat un posibil delict politic de natură să atragă represalii pentru cei care nu le declarau de îndată.

De asemenea, datorită unei ideologii revoluționare (comunismul se construiește prin luptă continuă cu inamici din exterior și interior) și care identifica țara cu partidul, orice critică adusă țării reprezenta un delict politic. De aceea, afirmații care sugerează că în alte țări s-ar trăi mai bine, că bunurile produse în România ar fi insuficiente sau de slabă calitate în raport cu cele produse în alte părți sau intenția de emigrare reprezentau un afront indirect adus regimului comunist.

În aceiași logică, imoralitatea unui cetățean care reprezenta România în străinătate în calitate de artist (în speță dansatori) era de natură să aducă atingere „imaginii României în lume” (clișeu des uzitat în epocă) și implicit regimului.

În consecință, prima condiție prevăzută de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită.

De asemenea este îndeplinită și cea de-a doua condiție deoarece informațiile furnizate de intimat sunt de natură să conducă (în sensul că sunt susceptibile, chiar dacă nu au condus efectiv în toate cazurile) la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată (acestui drept i s-a adus atingere prin însăși notele informative, indiferent dacă persoanele în discuție au fost sau nu supravegheate ulterior), libertatea de opinie și libertatea de deplasare garantate, însă numai teoretic și iluzoriu, și de regimul comunist (spre exemplu, prin ratificarea Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice prin Decretul nr. 212/1974; conf. art. 12, 17-19 din Pact).

Grila interpretativă propusă de Curtea de Apel București prin sentința recurată potrivit căreia faptele la care se referă informațiile furnizate de intimat nu sunt contrare regimului comunist și, deci, informațiile nu sunt de natură să atragă îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, pierde complet legătura cu istoria recentă și denotă o neînțelegere evidentă a naturii regimului comunist din România.

Referitor la apărarea formulată de pârâtul intimat în baza art. 2 lit. b) teza II din Ordonanța de urgență, Înalta Curte constată că informațiile furnizate nu pot fi considerate ca parte a propriului dosar de cercetare pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, dl. B. a fost cercetat de Securitate deoarece organul de represiune deținea informații care o interesau (dosarul nu conține date din care să rezulte dacă informațiile erau corecte și, de altfel, acuratețea acestora este lipsită de interes în prezenta cauză), respectiv: relațiile de afaceri ale intimatului cu cetățeanul jugoslav x, deținerea ilegală de valută, obligarea balerinelor la prostituție, relațiile cu diferiți cetățeni străini cărora intimatul le spunea că este locotenent colonel de securitate și că are relații speciale cu puterea politică până la nivel de șeful statului român, etc. (conf. adresei comunicate de adjunctul șefului Securității Municipiului București către Direcția de Pașapoarte, Evidența Străinilor și Controlului Trecerii Frontierei din 10 decembrie 1980, aflată în copie la filele 137-138 vol. I dos. Curtea de Apel București).

Totuși, informațiile din cele trei note mai sus amintite nu au fost date pentru motive politice, ca urmare a cercetării efectuate de Securitate. Altfel spus, instanța nu are niciun motiv să facă legătura între delațiune și actele de cercetare referitoare la persoana intimatului.

În consecință, apărarea va fi înlăturată.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 9 rap. la art. 304

1

și art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va modifica sentința atacată, va admite acțiunea formulată de reclamant și va constata existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 4 iulie 2012 și a sentinței civile nr. 1512 din 27 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1512 din 27 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A.

Constată existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2016.