ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 612/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 612/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei.

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâții I.I., A.D.P.I., D.I., M.O. și H.V.,

solicitând să se constate calitatea de colaboratori, respectiv lucrători ai

Securității a pârâților.

În motivarea, în fapt, a cererii, reclamantul

a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2

lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâții furnizând informații care se

referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, așa

cum rezultă din actele dosarului, iar acțiunile lor în această calitate au

încălcat dreptul de exprimare și libertatea opiniilor, secretul corespondenței

și dreptul la viață privată.

De asemenea, în ceea ce privește pe pârâtul

I.I., se susține că acesta a avut calitatea de lucrător al Securității, pârâtul

având calitatea de ofițer, iar acțiunile sale în această calitate au încălcat

dreptul la viață privată a celor semnalați, a anturajului și rudelor acestora.

Prin încheierea din data de 09 iunie 2009, Curtea

a dispus, în temeiul art. 165 C. proc. civ., în ceea ce privește pe pârâții I.I.,

A.D.P.I. și H.V., disjungerea cererii, cauza fiind în stare de judecată doar cu

privire la pârâții D.I. și M.O.

Urmare a disjungerii s-a format un nou dosar

cu nr. 8201/2/2009, iar Curtea, având în vedere că acțiunea este în stare de

judecată în ceea ce privește pe pârâții I.I. și A.D.P.I., a dispus disjungerea

cererii de chemare în judecată în ce privește pârâtul H.V. pentru administrarea

probei cu martori și a acordat termen la 05 ianuarie 2010 în cunoștința

părților.

Prin sentința civilă nr. 3087 din 06

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a admis acțiunea

formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâții I.I. și A.D.P.I.,

constatând că pârâtul A.D.P.I. a avut calitatea de colaborator al Securității,

iar pârâtul I.I. a avut calitatea de lucrător al Securității, cauza privind pe

pârâtul H.V. fiind disjunsă, fiind acordat termen la data de 05 ianuarie 2010.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

pârâtul A.D.P.I., care prin decizia nr. 3753 din 28 iunie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a fost admis, hotărârea atacată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 04 octombrie 2011, președintele

completului de judecată C 11F a formulat cerere de abținere, ce a admisă prin

încheierea dată în Camera de Consiliu, la data de 11 octombrie 2011,

dispunându-se, totodată, înaintarea cauzei la Registratură în vederea

repartizării aleatorii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a CAF la data de 31 octombrie 2011 sub nr. 8201/2/2009*.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 2488 din 5 aprilie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâții

A.D.P.I. și I.I.; a constatat că pârâtul A.D.P.I. a avut calitatea de

colaborator al Securității, iar pârâtul I.I. a avut calitatea de lucrător al

Securității.

În ceea ce privește acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâtul A.D.P.I., instanța de fond a reținut, din probele

administrate în cauză de reclamant, ca fiind îndeplinită prima condiție impusă

de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pe parcursul colaborării cu organele

de Securitate, pârâtul furnizând informații sub formă de note scrise despre

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În raport de conținutul înscrisurilor depuse

la dosarul cauzei, Curtea a reținut că prin informațiile furnizate, pârâtul a

denunțat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar, iar acestea

vizau îngrădirea dreptul la libertatea de exprimare a persoanelor vizate în

notele informative întocmite ca urmare a angajamentului de colaborare cu

structurile Securității, fiind de natură a atrage consecințe negative asupra

persoanelor indicate, apreciind astfel că în cauză sunt îndeplinite și

celelalte două condiții prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008.

Sub aspectul celei de-a treia condiții

enunțate, prima instanță a observat că interpretările gramaticală, logico -

sistematică și teleologică ale prevederilor legale anterior indicate, conduc la

concluzia certă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în

categoria colaboratorilor poliției politice, ca activitatea acesteia să fie

adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și

libertăți și să fi fost aptă să le aducă atingere.

Activitatea concretă a pârâtului, astfel cum

rezultă din materialul probator, a determinat o supraveghere îndeaproape a

persoanelor despre care dăduse informații.

În concluzie, a reținut că informațiile

furnizate de pârât au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea

opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art.

19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum

și dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu

privire la Drepturile Civile și Politice.

Cu privire la cererea formulată în

contradictoriu cu pârâtul I.I., instanța de fond a reținut că, analiza

documentelor depuse de reclamant în probațiune conduce la concluzia categorică

a întrunirii condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Cu

privire la prima condiție nu s-a contestat semnătura existentă pe înscrisurile

atașate de reclamant în dovedire, fiind dovedită deci calitatea specială cerută

de lege, iar cu privire la cea de-a doua condiție se reține că măsurile dispuse

au avut ca scop în esență de a depista poziția ostilă/atitudinea dușmănoasă a

celor urmăriți față de politica partidului și statului, a conducerii acestora,

față de regimul comunist, vădind interesul pentru opiniile celor vizați relativ

la aspectele menționate, pentru anturajul acestora, pentru opiniile și

opțiunile religioase ale acestora.

Acest interes, pus în practică prin măsurile

dispuse, coroborat cu urmările pe care le antrena împotriva celor vizați

probează un mecanism specific de supraveghere polițienească extrem de intrusiv

în viața privată a celor urmăriți și o grevare a dreptului la viață privată, a

exercitării libertății de exprimare, de opinie și de conștiință, a libertății

religioase, adică exact a acelor libertăți care conturează personalitatea unui

om, care dau măsura demnității acestuia, grevare care, în raport de sistemul de

valori al fiecăruia dintre cei vizați, poate echivala cu o suprimare efectivă a

acestor libertăți.

Toate aceste acțiuni ale pârâtului vizând

urmărirea îndeaproape a întregii vieți a unor persoane, dar și opiniile

acestora persoane constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

A reținut judecătorul fondului că, astfel cum

reiese din documentele anexate, activitatea pârâtului se remarcă prin acțiunile

ce au ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, respectiv dreptul la viața privată, iar prin aceasta încălcându-se

concomitent, și dreptul fundamental la libertatea de opinie și de exprimare,

acțiunile pârâtului fiind grave și constituind acte de poliție politică în

accepțiunea legii, adică vizează „instaurarea și menținerea puterii totalitar

comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului”.

Recursul

Împotriva hotărârii instanței de fond au

declarat recurs pârâții

A.S.D.

și I.I.

,

recurentul – pârât

A.S.D.

declarând recurs și împotriva Încheierii din 29 martie 2012 a Curții de Apel

București.

În motivarea recursului, recurentul I.I. a susținut,

în esență, că, prin folosirea surselor, informatorilor sau surselor de ocazie

nu a încălcat prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi

constatat lucrător al securității, considerând ca fiind utilă și necesară activitatea

sa din acea perioadă.

Cât privește cererea de recurs formulată de

recurentul – pârât A.S.D., aceasta nu cuprinde și motivele de recurs pe care se

sprijină.

II.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Referitor la recursul dedus judecății de

către recurentul – pârât A.S.D., Înalta Curte constată faptul că recursul nu a

fost motivat, situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art.

306 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin.

(1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru

depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă

recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 302

1

C. proc. civ., constată că

recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege.

Potrivit art. 302

1

C. proc. civ.,

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, …motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau,după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

A motiva recursul înseamnă, pe de parte,

arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la

motivul de recurs invocat.

În cauză, recurentul nu a depus la dosar

dezvoltarea motivelor de recurs.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate

și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată,

nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea

acestora, se va constata nulitatea recursului.

În ceea ce privește recursul declarat de

recurentul – pârât I.I., Înalta Curte, analizând sentința atacată, în raport cu

criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc.

civ., apreciază că recursul este fondat, in limitele și pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se reține că prin cererea nr. P

1332/08 din 25 aprilie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către petentul B.R., s-a

solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al

Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului deschis de securitate pe numele său.

În cererea de sesizare a instanței de

contencios administrativ, autoritatea publică intimată a invocat ca temei legal

dispozițiile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1)

din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, potrivit art. 1 alin. (7) din

O.U.G. nr. 24/2008, „persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost

urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea

lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia,care au contribuit cu

informații la completarea dosarului și poate solicita verificarea calității de

lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii

Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de

prezenta ordonanță de urgență”.

Alin. (8) al aceluiași art. prevede că (8)

„De drepturile prevăzute la alin. (1) - (7) beneficiază soțul supraviețuitor și

rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori

moștenitorii săi testamentari”.

Deci, din interpretarea sistematica și

teleologică a textelor legal citate mai sus, rezultă în primul rând că, atunci

când nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea

unei persoane care a aparținut fostelor structuri ale Securității se poate face

doar la cererea unei persoane îndreptățite, adică a unei persoane care a fost

subiect al unui dosar de urmărire din partea fostelor structuri ale

Securității, sau la cererea soțului supraviețuitor și a rudelor acestuia.

Totodată, rezultă că cererea de aflare a

identității și de verificare a calității de lucrător al Securității îi poate

viza exclusiv pe ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea

dosarului persoanei îndreptățite, care a formulat cererea, iar nu și cu privire

la ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor

altor persoane care nu au formulat cerere de verificare in temeiul

dispozițiilor respective.

În speță, numitul B.R. a solicitat

verificarea recurentului-pârât I.I.

Este obligatoriu, în aceste condiții, ca

recurentul să fi contribuit la instrumentarea dosarului informativ al numitului

B.R. în scopul constatării calității de lucrător al Securității al

recurentului.

Din actele depuse la dosarul de fond nu

rezultă îndeplinirea condițiilor deja expuse mai sus.

Din nota de constatare emisă în temeiul art. 1

alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată rezultă că recurentul

a contribuit la instrumentarea dosarului numiților O.V. și P.A., nicidecum la

instrumentarea dosarului persoanei care a cerut verificarea, B.R.

În același sens, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a mai pronunțat, în

situații similare și prin alte decizii (ex. decizia nr. 1582/2011, 2562/2011,

5359/2011).

Această abordare se regăsește constant în

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, făcând și obiectul unei soluții de principiu din data

de 11 iunie 2012 având ca obiect interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (7)

din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată, care a fost adoptată în

exercitarea rolului Înaltei Curți, consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituția

României și de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, anume acela de a veghea la interpretarea și aplicarea unitară a

legii.

Față de acestea, constatându-se întrunite

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 modificată și completată, urmează să admită recursul formulat, să se modifice

sentința recurată și, pe fond, să se dispună respingerea acțiunii în constatare

formulată de C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A.S.D. împotriva

Încheierii din 29 martie 2012 și a Sentinței nr. 2488 din 5 aprilie 2012 ale

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de I.I. împotriva

Sentinței nr. 2488 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată, în

sensul că respinge acțiunea în constatare privind pe pârâtul I.I.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

februarie 2014.