ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2851/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2851/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâții I.I., A.D.P.,

D.I., O.M. și H.V., solicitând să se constate calitatea de colaboratori ai

securității a pârâților, arătând, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâții furnizând

informații care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist.

Pârâții au depus la

dosarul cauzei întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin Încheierea de

ședință din data de 09 iunie 2009 Curtea de apel a dispus, în temeiul art. 165 C.

proc. civ. în ceea ce privește pe pârâții I.I., A.D.P.I. și H.V., disjungerea

cererii, cauza fiind în stare de judecată doar cu privire la pârâții D.I. și M.O.

Prin Sentința civilă

nr. 3087 din 06 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 8201/2/2009 al acestei

instanțe a fost admisă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu

pârâții I.I., A.D.P. constatându-se că pârâții a avut calitatea de colaboratori

ai Securității, fiind disjunsă cauza cu privire la pârâtul H.V.

Prin Sentința nr. 46

din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu

pârâtul H.V., constatând că pârâtul a avut calitatea de colaborator al

Securității.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, în speță, pârâtul H.V.,

a semnat la data de 31 martie 1984 un angajament, prin care se angaja să

sprijine organele de securitate pentru a colabora în rezolvarea problemelor

ce-i revin, arătând că are o stimă deosebită pentru această muncă de securitate

și de aceea se angajează ca orice sarcină de securitate ce-i va fi încredințată

să o rezolve în limita posibilităților sale.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că la dosarul cauzei se află o declarație dată

de pârâtul H.V. prin care a furnizat organelor de securitate, informații despre

numitul G.C., prin care l-a denunțat pe acesta pentru că avea o stație de

emisie, în aceeași zi G.C. fiind chemat la Secție pentru a da o declarație în legătură cu această stație.

Concluzionând,

instanța de fond a constatat că acțiunile pârâtului se încadrează în condițiile

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile furnizate de către

acesta fiind de natură a încălca dreptul de la viață privată a persoanelor la

care se referă.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul H.V.,

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., instanța putând să

examineze cauza sub toate aspectele.

Criticile aduse

sentinței se referă la faptul că instanța de fond, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății și numai cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, a

reținut ca fiind dovedită calitatea sa de colaborator al Securității.

Astfel,

recurentul-pârât menționează că recrutarea de către organele de securitate a

fost ocazionată de anchetarea și cercetarea sa pentru o faptă calificată ca una

de uneltire și conspirare împotriva orânduirii socialiste, pe motiv că în

perioada 25-26 iunie 1983 a achiziționat o stație de emisie de la numitul G.C.,

fiind supus șantajului și unor presiuni psihice, amenințat cu privarea de

libertate și pierderea locului de muncă, în aceste condiții fiind constrâns să

semneze angajamentul de colaborare cu securitatea.

După luarea

angajamentului, precizează recurentul-pârât, nu a dat relații care să aducă

prejudicii vreunor persoane fizice sau drepturilor și libertăților fundamentale

ale acestora și nu a primit recompense din partea securității, iar din raportul

întocmit la data de 8 septembrie 1988 rezultă că a fost abandonat tocmai pentru

că nu a furnizat informații cu valoare operativă.

O altă critică

formulată de recurent se referă la nerespectarea de către prima instanță a

principiului aflării adevărului, pentru că nu a cercetat și nu s-a pronunțat

asupra tuturor aspectelor relatate de către C.N.S.A.S. în cererea de chemare în

judecată și nici asupra probelor administrate de el în apărare și susținute

prin întâmpinare, nefiind cercetate împrejurările în care i-a fost smuls

consimțământul de a semna angajamentul de colaborare cu fosta Securitate.

Mai precizează

recurentul-pârât că hotărârea primei instanțe este criticabilă sub aspectul

faptului că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind analizate, în

spiritul prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea

informațiilor pe care el le-a furnizat, informații care erau de natură

economică și nu politică și care nu aduceau o vătămare drepturilor fundamentale

ale omului, astfel cum se desprinde și din raportul ofițerului de securitate

privind abandonarea sa ca informator.

În fapt, instanța de

fond a reținut în mod eronat că el ar fi denunțat pe numitul G.C., neobservând

faptul că declarația de la fila 8 din dosarul său de Securitate aparține lui G.C.

prin care acesta a relatat că i-a vândut lui o stație de emisie confecționată

de el, recurentul fiind de fapt victima denunțului făcut de numitul G.C., denunț

în urma căruia a fost cercetat de securitate.

Recurentul-pârât a

depus la dosar înscrisuri, printre care și certificatul de Luptător pentru

Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 – Luptător Reținut – iar la

termenul de soluționare în fond a cauzei în recurs, acesta prin avocatul său a

formulat două cereri, una în baza art. 178 C. proc. civ. de înscriere în fals a

Notei S/D.I./2162 din 28 august 2007 și Anexele sale, iar cea de-a doua cu

privire la excepția lipsei calității de reprezentant a consilierilor juridici

ai C.N.S.A.S., care nu sunt înscriși în Tabloul Profesional, aceștia neavând

capacitatea de exercițiu profesională pentru exercitarea profesiei de consilier

juridic, conform Legii nr. 514/2003 și a Statutului profesiei de consilier

juridic, precum și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului

acțiunii în constatare.

Analizând cu

prioritate cererea de înscriere în fals, precum și excepția lipsei calității de

reprezentant a consilierului juridic al C.N.S.A.S. cât și a calității de

reprezentant a semnatarului acțiunii, se constată că acestea sunt neîntemeiate.

Formulând cererea de

înscriere în fals, recurentul-pârât se prevalează de art. 178 C. proc. civ.,

conform căruia „alin. (1) când una din părți declară că nu recunoaște fie

scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului; alin. (2)

spre acest sfârșit, președintele instanței va obliga pe cel căruia i se

atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa, părți

din înscris. Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaștere a

scrisului”.

Mai indică recurentul-pârât

în susținerea cererii și prevederilor art. 31 și art. 33 din Legea nr. 82 din

12 aprilie 2002 cu privire la informațiile secrete, texte de lege care nu au

nicio legătură cu cererea de înscriere în fals.

Se observă astfel că

textul de lege – art. 178 C. proc. civ., referitor la verificarea de scripte,

vorbește despre situația când una din părți nu recunoaște fie „scrisul”, fie

„semnătura”, or recurentul-pârât nu a precizat niciuna din aceste situații,

făcând o referire generică la Nota de constatare a C.N.S.A.S., Direcția

Investigații nr. S/DI/1/2162 din 28 august 2008, probabil în ideea că ceea ce

contestă, susținând că sunt mențiuni false, este conținutul acestei note care

însă se bucură de o prezumție de veridicitate relativă, înlăturarea ca fiind

nereale a constatărilor din Nota respectivă prin orice mijloc de probă, fiind

la îndemâna recurentului-pârât care contestă mențiunile respective.

Cât privește excepția

lipsei calității de reprezentant a consilierilor juridici ai C.N.S.A.S., pe

motiv că nu sunt înscriși în Tabelul Profesional, în sprijinul acestei

susțineri recurentul-pârât invocă dispoziții din Statutul profesional al

consilierilor juridici – art. 87 din Statut, care în opinia acestuia

condiționează exercitarea profesiei de consilier juridic de înscrierea acestora

în Tabelul profesional.

Or, din prevederile

art. 22 alin. (1) din același statut, rezultă în mod neîndoielnic faptul că

înscrierea în Tabelul colegiului este prevăzută doar pentru dovedirea calității

de consilier juridic cu drept de exercitare a profesiei, în acest sens

eliberându-se fiecăruia legitimația de consilier juridic și insigna profesiei.

De altfel, Statutul

ale cărui prevederi sunt invocate de recurentul-pârât, nici nu poate să adauge

la lege, din cuprinsul acesteia – Legea nr. 514/2003, nerezultând nici un

moment că exercitarea profesiei de către consilierul juridic, după efectuarea

stagiului de pregătire de 2 ani și definitivarea sa în această profesie, ar fi

condiționată de înscrierea sa în Tabelul profesional.

Legea nr. 514/2003 în

art. 8, precizează care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite de către o

persoană pentru a fi consilier juridic:

a). este cetățean

român și are domiciliul în România;

b) are exercițiul

drepturilor civile și politice;

c). este licențiat al

unei facultăți de drept;

d). este apt din

punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei (fapt dovedit cu

certificat medical eliberat în condițiile legii);

e) nu se află în vreunul

dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de lege, pentru acestea nefiind

prevăzută condiția înscrierii în Tabloul profesional.

Art. 13 alin. (2) din aceeași

lege, menționează „Consilierul juridic definitiv poate pune concluzii la

instanțele judecătorești de toate gradele, la organele de urmărire penală,

precum și la toate autoritățile și organele administrative cu atribuții

jurisdicționale”.

Așa fiind, excepția formulată

este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Aceeași rezolvare urmează a primi

și excepția lipsei capacității de reprezentant a semnatarului acțiunii,

conducătorul instituției – în speță – directorul S.R.I., fiind reprezentantul

instituției în raport cu instanțele judecătorești, acțiunea în constatare

formulată și care-l vizează pe recurentul-pârât fiind în mod corect semnată de

acesta.

De altfel, recurentul-pârât

formulând această excepție nici nu a adus argumente în sprijinul său.

Analizând în continuare, recursul

formulat prin prima criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului, precum și legislația incidentă, Înalta Curte constată că este fondat

și urmează a fi admis potrivit considerentelor ce urmează.

Într-adevăr, astfel cum rezultă

din conținutul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008,

pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securității trebuie să

fie îndeplinite mai multe condiții și anume: să fi furnizat informații,

indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale

consemnate de lucrătorii de Securitate”, prin aceste informații să fie

denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar

prin acestea să fie vizată îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului”.

Contrar celor

reținute de instanța de fond, cele trei condiții prevăzute de textul de lege,

nu sunt îndeplinite cumulativ de către recurentul-pârât H.V. pentru a se

constata calitatea sa de colaborator al Securității.

Recurentul-pârât,

într-adevăr, a semnat un angajament olograf de colaborare, semnat cu numele

real la data de 31 martie 1984 și a preluat numele conspirativ „V.”, fapt ce

rezultă din Nota de constatare nr. S/DI/1/2162 din 28 august 2008 a C.N.S.A.S.

– Direcția Investigații, rapoartele cu propuneri de recrutare din 30 martie 1984

și cel privind modul cum a decurs recrutarea din 31 martie 1984, întocmite și

semnate olograf de Mr. B.N., din conținutul cărora rezultând că începând cu 6

octombrie 1983 sus numitul a fost contactat periodic, acesta relatând maiorului

de securitate faptul că a împrumutat în luna iulie 1983, o stație de

emisie-recepție de la numitul G.C., încercând să o folosească pentru

fidelitatea salariaților din subordinea sa.

Raportul cu propuneri

de recrutare din 30 martie 1984, întocmit și semnat olograf de Mr. B.N.,

conține referiri cu privire la faptul că recurentul-pârât a fost cercetat

asupra provenienței și a scopului procurării stației de emisie-recepție și că

„prin recrutare va fi invitat la organele de miliție, unde vom relua discuțiile

cu el cu privire la stația de emisie-recepție, iar dacă va accepta să

colaboreze cu noi, ca primă sarcină concretă îi vom solicita să ne ajute în

clarificarea situației lui G.C.”, iar în cazul în care „nu acceptă colaborarea,

îi vom lăsa să înțeleagă că discuțiile cu el au la bază întâmplarea cu stația

de radio emisie-recepție, persoanele implicate și cunoscute în această

împrejurare, precum și faptul că ceea ce a făcut împreună cu aceste elemente este

interzis și pedepsit de legile statului nostru”.

Raportul privind

modul cum a decurs recrutarea din 31 martie 1984 întocmit și semnat olograf de

același Mr. B.N., după ce consemnează că începând cu această dată a fost

recrutat ca informator numitul H.V., menționează că „cu această ocazie am

reluat discuțiile cu el despre familie și preocupările sale prezente, după care

am trecut la problemele privind stația de radio emisie-recepție găsite asupra

sa, precum și a elementelor pe care le-au cunoscut în comun în această

împrejurare”.

Este limpede că

astfel cum susține recurentul-pârât, acesta a fost supus unor presiuni psihice

și a fost constrâns să semneze angajamentul de colaborator al Securității, tot

timpul fiindu-i pusă în discuție problema achiziționării stației de radio

emisie-recepție de la numitul G.C., găsită la domiciliul său, fapt care la

vremea respectivă era interzis și pedepsit de lege, fiind chiar anchetat pentru

acest lucru.

În al doilea rând,

fiind analizată calitatea informațiilor pe care recurentul-pârât le-a furnizat

lucrătorilor Securității, se constată din aceeași notă de constatare că acestea

nu întrunesc condițiile prevăzute de textul de lege pentru că prin ele „nu s-au

denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și

totodată nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului”.

Informațiile

furnizate de recurent, atât înainte cât și după semnarea angajamentului s-au

mărginit la afirmații despre atitudinea salariaților din subordinea sa care se

„văicăreau din cauza câștigurilor necorespunzătoare în comparație cu planul ce

li se cere să-l realizeze”, iar despre numitul G.C. a relatat că întâlnindu-se

cu el în talciocul din Chitila, în decembrie 1983, acesta „i s-a plâns că nu

are suficiente mijloace materiale de trai și că nici nu se poate angaja pentru

că a suferit o condamnare”.

Toate aceste aspecte

rezultă și din raportul cu propuneri de abandonare a informatorului „V.” din 8

septembrie 1988, recrutat la 31 martie 1984 și dirijat în problema „persoane

fără antecedente penale și politice”, unde se menționează: „de la data recrutării

și până în prezent ‹V.› a furnizat o singură notă informativă scrisă și două

semnături verbale, fără valoare operativă (subl. DI), precum și faptul că fiind

contactat la locul de muncă în diferite rânduri, instruit și dirijat pe

probleme specifice muncii – organelor noastre, însă nu a fost receptiv și nu

s-a prezentat la toate întâlnirile fixate de ofițer, iar atunci când s-a

prezentat, a venit cu sarcinile nerezolvate”.

Rezultă așadar că, nu

sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de textul de lege incident în

cauză, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel încât numai printr-o

interpretare greșită a acestuia, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

instanța de fond a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea

ce-l privește pe recurentul-pârât.

Pentru aceste

considerente recursul declarat de pârât se privește ca fondat și în baza art. 312

C. proc. civ., urmează a fi admis iar ca o consecință sentința recurată va fi

modificată în sensul respingerii acțiunii formulată de C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei

calității de reprezentant a semnatarului acțiunii și a consilierului juridic

delegat.

Respinge cererea de

înscriere în fals cu privire la Nota de constatare nr. S/DI/2162 din 28 august

2007 și anexele acesteia.

Admite recursul

declarat de H.V. împotriva sentinței nr. 46 din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de C.N.S.A.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 mai 2011.