ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4951/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul B.F.D.F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât pârâtul a furnizat informații care se refereau la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acestea au încălcat dreptul de exprimare, libertatea opiniilor și dreptul la viață privată.

Pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 896 din 19 februarie 2010, a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat existența calității pârâtului B.F.D.F. de colaborator al Securității. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității. În concret, instanța a arătat că, din analiza rapoartelor depuse la dosar și menționate în nota de constatare, rezultă faptul că pârâtul ar fi furnizat informații care să se încadreze în textul legal anterior individualizat.

De asemenea, instanța de fond a menționat faptul că informațiile furnizate de pârât au condus la îngrădirea dreptului la libera circulație, dreptului la viață privată și dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B.F.D.F., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii. În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul a arătat faptul că hotărârea instanței de fond nu respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În cel de-al doilea motiv de recurs, pârâtul susține că judecătorul fondului cauzei a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a respins administrarea unei probe care ar fi condus la o altă soluție în speța de față. În cel de-al treilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a precizat că soluția atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate: Prima instanță nu a ținut seama de împrejurarea că motivarea în fapt a acțiunii intimatului-reclamant s-a bazat doar pe trei mijloace de probă: angajamentul sub numele conspirativ „A.”, declarația despre suspectul D.N.

și ansamblul lucrărilor întocmite de ofițerul de securitate (note informative, rapoarte, note de analiză și două adrese ale Securității Prahova către Penitenciarul M.). Recurentul susține că angajamentul și declarația dată cu privire la D.N. au fost rezultatul acțiunii represive a statului comunist, a cărui victimă a fost între anii 1983-1984. În plus, recurentul arată că intimatul nu a fost interesat să cerceteze și să înlăture dubiul creat de nedatarea celor două documente și a plasat „recrutarea” în afara perioadei sale de detenție. Totodată, recurentul menționează că intimatul a validat toate înscrisurile emanate de la ofițerul de securitate, fără a proceda la o analiză corespunzătoare a acestora.

Pe de altă parte, recurentul precizează că prima instanță nu a ținut seama de faptul că intimatul a încălcat propriul Regulament de organizare și funcționare, adoptat prin hotărârea Consiliului Național pentru Studierii Ahivelor Securității nr. 2/2008, întrucât nu l-a înștiințat cu privire la demararea procedurilor de verificare. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

În speță, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. Respectarea acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Mai precis, judecătorul fondului cauzei a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au condus la constatarea calității recurentului de colaborator al Securității. Este nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la cazul în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Acest text normativ constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură. De aceea, se poate susține că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speță, nu a fost încălcat principiului rolului activ al judecătorului și dreptul la apărare al recurentului întrucât, în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 9 octombrie 2009, se consemnează faptul că recurentul, prin apărător, a depus la dosarul cauzei actele de care înțelege să se folosească în apărare. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. z) din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, recurentul-pârât a fost supus verificărilor sub aspectul posibilei calități de colaborator sau lucrător al Securității, urmare a cererii nr. P 320/07 din 25 ianuarie 2007 adresată intimatului-reclamant de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste. După finalizarea acestor verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare din 23 septembrie 2008, în baza căreia a sesizat instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatarea calității recurentului-pârât de colaborator al Securității, acțiune la care a atașat înscrisurile doveditoare.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că, în speță, sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securității. Persoana să fi furnizat organelor de Securitate „informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”. Informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, recurentul a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității în anul 1984, „pentru încadrarea informativă a unor persoane suspectate de intenția de a trece fraudulos frontiera și prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere securității statului”.

Recurentul a semnat „angajamentul” având numele conspirativ de colaborator „A.”. Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că, în perioada 1984-1989, recurentul-pârât a furnizat informații prin care a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului comunist, care au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În mod concret, există note informative în care se consemnează, de pildă, următoarele informații: - „Sursa informează că, discutând în ziua de 23 octombrie 1986 cu numitul M.F., salariat Ia I.P.C.U.P. - Ploiești, din discuții am înțeles că susnumitul ar vrea să plece din țară, aducând injurii Ia adresa conducerii de stat; că abia așteaptă să-i dea viză de ieșire soției cu ansamblul de dansuri populare ca să poată acestea să rămână și să-i facă chemare și lui.

De la acesta am aflat că s-a întâlnit în Restaurantul „C.” cu cetățeanul T., plecat în Australia și că povestindu-i de ce se întâmplă în străinătate, susnumitul a spus că-i pare rău că nu este și el plecat în alte țări. Dar poate până la urmă o să ajungă să le vadă și el.” - „Sursa informează că în ziua de 03 decembrie 1986, orele 15.30 s-a întâlnit cu numitul F.M. din Ploiești, salariat Ia I.P.C.U.P., serviciul aprovizionare; din discuțiile purtate cu acesta a rezultat că în martie ‘86 și-a depus actele la A.R.C.O.M. - București pentru plecarea în Irak, ca să lucreze; s-au rezolvat toate aceste probleme, i-au venit toate vizele, inclusiv și cea de la securitate Ploiești, dar când să plece, Ploieștiul i-a retras viza.

F.M. este foarte pornit pe activul din securitate, că nu-i explică cum lui nu-i dă drumul să plece la muncă, iar la alții le dă drumul în excursie și rămân ilegal în străinătate. Într-adevăr, F.M. are foarte mulți prieteni dubioși, care au încercat să emigreze, cum ar fi M.B.”. - „Subsemnatul B.D. (...) declar următoarele: În perioada anilor 1985-1986, m-am întâlnit deseori la restaurantul „P.” din Ploiești cu numitul M.F. din Ploiești (...) cu care am fost coleg la uzina „M.”. Cu aceste ocazii, cel în cauză afirma că ascultă frecvent posturi de radio „E.L.” și totodată, cu ocazia acestor întâlniri ocazionale, colporta emisiuni audiate la postul de radio sus amintit, denigra realizările social-politice și economice din țara noastră și comenta ostil și necorespunzător politica externă și internă a partidului și statului nostru.

În același timp, M.F., pe la începutul anului 1986, s-a exprimat față de mine că intenționează să plece în Irak, în interesul serviciului, ocazie cu care să nu mai revină în țară, întrucât nu s-a realizat profesional și material, precum și faptul că, în țara noastră nu ar exista suficiente drepturi și libertăți cetățenești. Menționez că, ori de câte ori avea prilejul, făcea apologia modului de viață occidental, în comparație cu cei din țara noastră. Mai declar că i-am mai văzut discutând și cu B.M., de profesie șofer (...), însă nu cunosc în amănunt conținutul discuțiilor”. - „Sursa informează că, în data de 12 martie 1988 s-a întâlnit cu numitul M.F. din Ploiești; acesta s-a plâns că a fost anchetat de organele de securitate, dar că, cu toată ancheta, el tot ca el o să facă.

A adus injurii la adresa celor care l-au anchetat, precum și organelor de conducere care ne asupresc. Este nemulțumit că nu i s-a dat casă cât și de serviciul pe care îl prestează. Întreține relații cu diverși cetățeni români emigranți sau trecuți în mod fraudulos granița”. - „Sursa informează că, din discuțiile avute cu cetățeanul F.M., acesta s-a exprimat că numitul M.B. care ar fi depus cerere de emigrare în străinătate, a început să se exprime tendențios la adresa conducerii de partid și guvern, precum și la adresa organelor de securitate, serviciului pașapoarte, pentru că îi pun bețe în roate și nu-l lasă să plece, săturându-se în această țară și cu acest regim. Tot de la sus-numitul am aflat că M.B.

ascultă în mod frecvent posturi străine (radio E.L.) și că ar fi luat legătura cu diverși cetățeni străini în trecere pentru a le da scrisoare către postul sus-numit, ca să-l ajute în plecarea din țară; de asemenea, îl mai analizează pentru a auzi ce se mai spune în străinătate despre emigrări”. - „Sursa informează că în ziua de 02 decembrie 1986 s-a întâlnit Ia orele 12.30 în perimetrul Gării de Sud cu numitul B.M. din Ploiești. Din discuțiile avute cu acesta, acesta s-a exprimat tendențios la adresa conducerii de partid, cât și la adresa organelor de securitate care îl împiedică să emigreze într-o țară străină, în același timp s-a exprimat că îl cunoaște pe P.Ș.G. din Ploiești (...), spunând că a făcut bine intrând în grevă, cât și transmițând la postul „E.L.”, de asemenea, din discuțiile purtate a rezultat că ar vrea sau chiar ar fi remis postului sus numit o scrisoare, declarație de ajutor pentru a fi ajutat să emigreze”.

- „Sursa informează că, în ziua de 24 martie 1987, l-a văzut pe B.M. din Ploiești, când s-a întâlnit cu un cetățean de aceeași vârstă, gras, cu barbă în cartierul de blocuri (...) plecând cu acesta la numitul S.S. (...), de fapt sunt vecini și mai tot timpul pot fi văzuți în barul de zi al Hotelului „P.”. Cei doi au cerere de plecare din țară, primul ca emigrant, iar al doilea la „reîntregirea familiei” (S.U.A.). Vorbesc tot timpul urât la adresa guvernului și conducerii superioare de partid”. În plus, este de reținut faptul că, pentru activitatea desfășurată, recurentul a fost plătit cu diferite sume de bani (a se vedea raportul aflat la dosarul de fond, în care se consemnează că recurentul a primit suma de 300 RON).

În opinia Înaltei Curți, în mod corect prima instanță a reținut faptul că, în speță, este îndeplinită și cea de-a doua condiție impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Într-adevăr, informațiile furnizate de recurentul-pârât au condus la îngrădirea dreptului la libera circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptului la viață privată, reglementat de art. 17 din Pactul anterior individualizat și dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul aflat în discuție. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.F.D.F. împotriva sentinței civile nr. 896 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.