ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5305/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Soluția primei instanțe. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea

calității de colaborator al Securității în privința pârâtului C.C.

În motivarea acțiunii, s-a arătat, astfel

cum reiese din cuprinsul notei de constatare din 22 mai 2008, că pârâtul a fost

recrutat ca informator ca urmare a propunerii Departamentului Cultelor, ca acesta

să fie trimis în străinătate și să fie folosit pentru încadrarea informativă a diverselor

medii din cadrul emigrației românești.

S-a mai arătat că, potrivit dosarului S.I.E.,

pârâtul a preluat numele conspirative de colaborare C.R., C.S., C.O., dorind păstrarea

conspirativității asupra colaborării sale cu organele de Securitate.

A mai susținut reclamantul, că deși nu

s-au identificat documente care să conțină informații transmise de pârât către Securitate,

din conținutul rapoartelor întocmite de către ofițerii de legătură, se poate concluziona

că a desfășurat activitatea în acest sens, furnizând date cu privire la vizitatorii

străini din cadrul Episcopiei, la cadrele bisericești propuse să se deplaseze în

exterior, la relațiile acestora în străinătate.

Totodată, s-a mai precizat că în perioada

colaborării, pârâtul a fost recompensat cu diferite sume de bani, așa cum reiese

din mențiunile existente în rapoartele ofițerilor Securității, o dovadă în plus

a utilității sale în calitate de colaborator al acestui serviciu.

Prin sentința nr. 2827 din 27

octombrie 2008, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins în consecință acțiunea,

reținând că prin decizia nr. 5746/2007, reclamantul a hotărât că pârâtul nu a fost

agent sau colaborator al poliției politice comuniste, iar la data intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 24/2008, verificarea pârâtului de către Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității nu era în curs de desfășurare, aceasta încetând

cu ocazia emiterii deciziei, astfel că dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008, nu sunt incidente în cauză.

Prin decizia nr. 1920 din 04 mai 2009,

Curtea de Apel București a admis recursul declarat de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 2827 din

27 octombrie 2008 a Tribunalului București, a casat sentința recurată și a reținut

cauza spre competentă soluționare în primă instanță, având în vedere dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 în vigoare la momentul formulării contestației

de solicitantul G.C.

Prin sentința nr. 475 din 26 ianuarie

2010, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în

esență, că aprecierile și caracterizările organelor de securitate la adresa pârâtului,

în contextul naturii informațiilor furnizate și menționate nu pot face dovada calității

de colaborator al Securității, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile

O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității care a solicitat, în temeiul art. 299 și 304

1

C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și admiterea

acțiunii în sensul constatării calității de colaborator al Securității a numitului

C.C.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate,

recurentul-reclamant a arătat următoarele:

- certitudinea că numitul C.C. a respectat

ordinele primite de la ofițerii de Securitate este dată de evaluările constant pozitive

făcute de aceștia cu privire la activitatea colaboratorului, cât mai ales de recompensarea

sa de către Securitate cu sume importante în valută.

- se impunea coroborarea informațiilor

existente în rapoartele ofițerilor de Securitate, pe de o parte, a celor referitoare

la misiunile ce trebuiau îndeplinite de către C.C., pe de altă parte, cele cu privire

la evaluările constant pozitive ale activității acestuia și mai ales cu privire

la recompensarea sa, act cu totul excepțional în activitatea Securității și care

le era rezervat exclusiv informatorilor cu „merite” deosebite.

- instanța de fond, în mod greșit, a respins

acțiunea pe considerentul că din niciunul din mijloacele de probă administrate în

cauză nu reiese că vreuna dintre propunerile ofițerilor de Securitate consemnate

în rapoartele acestora sau vreuna dintre acțiunile ce urmau a fi încredințate pârâtului

s-ar fi finalizat. Or, coroborarea informațiilor existente în aceste înscrisuri

nu poate duce la altă concluzie decât aceea că misiunile au fost executate de către

C.C., contrar celor reținute de prima instanță.

de control judiciar

A

nalizând

sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin raportare la art. 20 și art.

28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.

Sentința atacată este legală și temeinică,

în speță nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel că nu se impune casarea sau modificarea sentinței.

Instanța de fond a reținut corect situația

de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare

juridică adecvată în funcție de situația faptică.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G.

nr. 24/2008, după cum s-a reținut și de către prima instanță prin colaborator al

Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă,

precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității,

prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Rezultă, așadar, că în sensul dorit de

legiuitor faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea a trei condiții legale

referitoare la:

- acțiunile persoanei în cauză: furnizarea

de informații sub orice formă;

- conținutul informațiilor: referitoare

la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și

- scopul acestor informații: să vizeze

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute

de prima instanță, consideră că în cauză nu reiese că vreuna din propunerile ofițerilor

de Securitate consemnate în rapoartele acestora sau vreuna dintre acțiunile ce urmau

a fi încredințate intimatului-pârât s-ar fi finalizat, pentru a se putea reține

că prin acțiunile sale acesta a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

În acest context, trebuie subliniat faptul

că nu există în niciun dosar informativ vreun angajament scris al intimatului-pârât

de a furniza date și informații despre obiectivele vizate, ci doar note informative

adresate superiorilor de către ofițerii operativi din cadrul sistemului; nu există

nicio dovadă pertinentă și concludentă care să ateste faptul că intimatul a adus

atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale vreunei terțe persoane, prin

activități depuse în slujba fostei Securități; de asemenea, nu există nicio plângere

adresată de vreuna din persoanele vizate prin notele informative, existente la dosarul

cauzei, îndreptată împotriva intimatului.

Simplele mențiuni din rapoartele și notele

foștilor lucrători ai Securității neînsoțite de nicio notă informativă a intimatului,

de un angajament de colaborare al acestuia sau de vreun înscris din care să reiasă

că măcar vreuna din sarcinile sau vreunul din obiectivele pe le avea de îndeplinit

s-ar fi concretizat, nu au putut și nu pot forma opinia instanței în sensul că acesta

a desfășurat activități care prin natura lor se circumscriu condițiilor prevăzute

de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată și republicată.

Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate

și ca atare nu pot fi primite nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant

din perspectiva duratei de timp în care acesta ar fi furnizat informații organelor

de Securitate, întrucât aceste afirmații nu sunt dovedite.

Așa fiind, nu se poate reține că declarațiile

sau informările pârâtului ar fi fost date în scopul îngrădirii unor drepturi și

libertăți fundamentale, nefiind întrunită nici cu privire la aceste note cerința

expresă a textului de lege aplicabil în cauză, în sensul arătat.

După cum se poate observa, toate documentele

existente în cadrul dosarelor fostei Securități conțin în mod exclusiv propuneri

în ceea ce privește eventuala instruire a intimatului-pârât în diverse perioade

și eventuala pregătire contrainformativă a acestuia, precum și diverse propuneri

ale organelor Securității în ceea ce privește recompensarea materială a numitului

C.C.

În fine, Înalta Curte apreciază că nu lipsită

de relevanță în cauză, raportat la solicitarea reclamantului este și împrejurarea

că din înșiruirea numelor conspirative pe care recurentul susține că i le-ar fi

atribuit intimatului, rezultă că aceste apelative lipsite de continuitate denotă

eventuale încercări ale fostei Securități de a-l racola, deschizând astfel mai multe

dosare informative tocmai datorită ineficienței celorlaltor încercări de racolare.

Reținând, așadar, raportat la conținutul

și substanța tuturor notelor examinate, că nu sunt întrunite cumulativ cerințele

textului de lege incident pentru a se putea reține calitatea pârâtului de colaborator

al Securității, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind neîntemeiate pentru

argumentele învederate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat

prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 475 din

26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

noiembrie 2010.