ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5335/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4438 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul G.M., instanța constatând existenta calității de lucrător al Securității în privința pârâtului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul a fost angajat al fostei Securități, având gradele de locotenent major în anul 1976 și căpitan în anul 1981 în cadrul Inspectoratului Județean Neamț - Securitatea Municipiului Roman.

S-a mai reținut că din nota de constatare din 18 aprilie 2008 și din înscrisurile atașate la aceasta rezultă că pârâtul, în calitatea sa de ofițer al Securității, a desfășurat mai multe acțiuni informativ-operative asupra unor persoane care erau urmărite pentru legături cu cetățeni străini și pentru activitate ostilă și comentarii tendențioase la adresa țării. Prima instanță a apreciat că pârâtul, prin activitățile desfășurate în calitatea sa de ofițer al Securității, a îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Politice și Civile, îngrădirea acestui drept realizându-se prin contactarea persoanelor urmărite și efectuarea unor verificări la Securitate, cât și prin operațiuni de dirijare a informatorilor, respectiv prin stabilirea sarcinilor ce le revin acestora și preluarea notelor informative ce conțineau date referitoare la viața privată a persoanelor urmărite.

S-a mai reținut că scopul desfășurării acestor activități a fost cel de susținere a puterii totalitar comuniste, date fiind activitatea ostilă și comentariile tendențioase la adresa țării ale persoanelor urmărite. Împotriva sentinței, a declarat recurs pârâtul G.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. – conform cărora examinarea cauzei se poate face sub toate aspectele și nu numai în limita motivelor de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Susține recurentul-pârât, prin motivele de recurs formulate, că în mod greșit instanța de fond s-a considerat competentă material a soluționa cauza în contencios administrativ, în speță fiind vorba de un litigiu de natură strict civilă, și anume o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., iar pe de altă parte invocă și excepția lipsei de interes, precum și a lipsei calității de reprezentant a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, implicit, lipsa calității procesuale active a acestuia în prezenta cauză, acesta neavând un mandat legal de reprezentare, cerut expres de O.U.G. nr. 24/2008. În plus, recurentul-pârât precizează că instanța de contencios administrativ nu se putea pronunța în materia unor acte administrative de comandament militar.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât precizează că în mod neîntemeiat s-a admis acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sa, atâta timp cât din materialul probator nu rezultă cu caracter neîndoios, cert, că acesta fie la ordin, fie în cadrul măsurilor propuse, proiectate în cadrul supravegherii secrete, nu s-a dedat la acte și fapte concrete de intimidare, amenințare, avertizare, conducere sau invitare la sediul organelor de stat, audiere, cercetare, investigații sau acțiuni de avertizare personală sau publică, compromitere, difuzare sau prelucrare în cadrul colectivelor de salariați sau de conducere din unități și instituții unde aceștia erau salariați.

Mai precizează recurentul-pârât că, în general, activitatea ce a desfășurat-o ca fost ofițer de Securitate s-a înscris într-un plan de măsuri, de cele mai multe ori ipotetic întocmit și rămas pe hârtie, măsuri nematerializate, neexecutate și nefinalizate, acțiuni care nu au fost de natură să afecteze drepturile civile sau să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale persoanelor vizate. Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât invocă și lipsa de rol activ a primei instanțe, care a trecut la soluționarea fondului doar pe baza unor înscrisuri insuficiente și neconvingătoare, concluzionând, într-un mod subiectiv și lapidar, că se impune admiterea acțiunii. Critici se aduc de către recurentul-pârât și actului normativ aplicabil în speță – O.U.G.

nr. 24/2008 pe care o caracterizează ca având un vădit scop politic, străin de ideea de justiție, fapt ce reiese chiar din motivarea Deciziei nr. 267 din 24 februarie 2009 a Curții Constituționale. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit următoarelor considerente: Critica vizând necompetența materială a instanței de fond de a se pronunța în speță este neîntemeiată, astfel cum în mod corect a stabilit și instanța de fond. Potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității „Acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, fiind scutită de taxe de timbru”.

Având în vedere că ne aflăm în fața unei proceduri speciale reglementată de O.U.G. nr. 24/2008, este exclusă susținerea recurentului-pârât în sensul că o astfel de acțiune are caracter strict civil cu motivarea că este vorba pur și simplu de o acțiune în constatare potrivit art. 111 C. proc. civ. În plus, față de această prevedere specială nu este aplicabil nici art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform căruia „Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele de comandament cu caracter militar”. Cealaltă susținere a recurentului-pârât, în sensul invocării excepției lipsei de interes, a calității de reprezentant a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, implicit, a lipsei calității procesuale active a acestuia în formularea acțiunii de față, este, de asemenea, neîntemeiată.

Art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 prevede că „Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat, aflată sub controlul Parlamentului”. Se observă, așadar, că însăși reglementarea din O.U.G. nr. 24/2008 dă posibilitatea intimatului-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității să formuleze astfel de acțiuni prin care se urmărește constatarea calității de lucrător al Securității, nefiind astfel necesar un mandat special de reprezentare în instanță. Cât privește interesul pe care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității îl are în susținerea unor astfel de acțiuni, acesta este dat de textul art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008, conform căruia „Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrărilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului”. Textul de lege enunțat vine să întărească și dreptul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității la formularea unor astfel de acțiuni, deci confirmă calitatea procesuală activă a acestuia pe care o contestă în mod eronat recurentul-pârât. În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt neîntemeiate criticile aduse sentinței pe acest aspect.

Art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 explicitează semnificația termenului de „lucrător al Securității” și precizează că „ lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Deci, textul de lege instituie două condiții ce trebuie întrunite pentru ca o persoană să dobândească calitatea de lucrător al Securității: 1. să fi fost încadrat ca ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițeri sub acoperire; 2. să fi desfășurat activități prin care au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

Întrunirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de textul de lega a fost constatată în mod corect de către instanța de fond în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât. Acesta a fost încadrat la fosta Securitate – Inspectoratul Județean Neamț – Securitatea Municipiului Roman, cu gradul de locotenent major în anul 1976 și, respectiv căpitan în anul 1981, iar prin activitatea desfășurată a îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu Privire la Drepturile Civile și Politice. Activitatea acestuia s-a concretizat în contactarea persoanelor urmărite și efectuarea unor verificări la Securitate pentru luarea acestora în supraveghere informativă, cât și în operațiunea de dirijare a informatorilor, stabilind sarcinile ce le reveneau, recurentul-pârât preluând apoi notele informative de la aceștia, note ce conțineau date referitoare la viața privată a persoanelor urmărite.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, dosarele de urmărire informativă au vizat persoane care aveau legături cu cetățenii străini, în special cetățenii francezi sau persoane emigrate în Franța, persoane suspectate de activitate ostilă țării noastre. În considerentele sentinței instanței de fond este relatat aproape în întregime conținutul dosarelor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității din care rezultă motivul pentru care persoanele respective au fost luate în supraveghere informativă și anume fie că au fost „semnalate cu manifestări ostile la adresa politicii din țara noastră”, fie că au avut „legături cu cetățenii străini”, fie că au făcut „comentarii dușmănoase” sau au avut „preocupări evazioniste”, în detrimentul țării noastre”.

Dosarele sus-menționate redau și contribuția efectivă pe care recurentul-pârât și-a adus-o la efectuarea supravegherii informative, personal acesta semnând „note” și „rapoarte”, documente care atestă fără dubii calitatea de lucrător al Securității. Este necontestabil, astfel cum motivează și instanța de fond, că scopul desfășurării acestor activități a fost cel de susținere a puterii totalitar comuniste. Așadar, activitatea recurentului-pârât, în calitatea sa de ofițer al fostei Securități, nu s-a limitat la o „simplă caracterizare și cunoaștere a muncii și preocupărilor unor persoane”, derulată în cadrul unui plan de măsuri ipotetic, ce nu a fost nicio dată pus efectiv în aplicare, astfel cum încearcă să se apere recurentul-pârât.

Recurentul-pârât, nu poate susține nici faptul că „folosind, la ordin și sub comandă militară ierarhică, mijloacele muncii informative, a recrutat informatori și colaboratori” dar că nu a depășit simplul cadru al cunoașterii și studierii unor persoane sau grupuri, astfel că activitatea sa nu se poate încadra în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. În realitate, recurentul-pârât, în calitate de ofițer al Securității, a desfășurat o serie de acțiuni informativ-operative asupra unor persoane urmărite pentru legături cu cetățenii străini, cât și pentru activitate ostilă și comentarii tendențioase la adresa țării, fiindu-le astfel îngrădit dreptul la a se manifesta și exprima liber, conform propriilor conștiințe.

Cât privește critica referitoare la lipsa de rol activ a instanței de fond, se constată de asemenea netemeinicia acesteia. Înscrisurile existente la dosar și nota de constatare din 18 aprilie 2008 emise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – Direcția Investigații au fost suficient de convingătoare, urmare analizării acestora instanța de fond concluzionând în mod corect asupra calității de lucrător al Securității în privința recurentului-pârât. Așa fiind, recursul se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins, menținându-se ca fiind legală și temeinică sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.M. împotriva sentinței civile nr. 4438 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.