ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5131/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5131/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul G.T., să se constate calitatea de lucrător al

Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat faptul că pârâtul, în calitate de maior în

cadrul Inspectoratului Județean Cluj, Serviciul 1, a dirijat mai mulți

informatori pe lângă foști legionari, pentru a stabili poziția politică a

acestora după executarea pedepselor privative de libertate.

de apel

Prin Sentința civilă

nr. 830 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și

a constatat existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl

privește pe pârât.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, a constatat

că din actele dosarului, așa cum reiese din mențiunile olografe efectuate în

subsolul notelor informative depuse în copie la dosar, pârâtul a coordonat

activitatea mai multor informatori, pe care i-a dirijat pe lângă persoane cu

trecut legionar, pentru a le evalua convingerile politice.

Concluzionând,

judecătorul fondului a apreciat că prin activitatea desfășurată pârâtul a

încălcat libertatea de opinie și libertatea de exprimare, încadrându-se astfel

în prevederile actului normativ sus-menționat, potrivit cărora lucrător al

Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de

subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin

care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

în cauză G.T.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul G.T., invocând motivele de modificare

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, precum și dispozițiile cu caracter general

cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul nu și-a

structurat și sistematizat criticile formulate, reluând în memoriul de recurs

argumentele cuprinse în întâmpinarea depusă la prima instanță cu prilejul

invocării excepției de neconstituționalitate a unor prevederi ale O.U.G. nr.

24/2008.

În esență, Înalta

Curte reține că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:

3.1. Hotărârea este

nelegală întrucât este pronunțată în baza unui act normativ neconstituțional

Recurentul susține că

O.U.G. nr. 24/2008 contravine Constituției prin aceea că desemnează Curtea de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca unică instanță

competentă material și teritorial să soluționeze o acțiune în constatare, deși,

natura acesteia este strict civilă, potrivit art. 111 C. proc. civ.

De asemenea,

consideră recurentul, ordonanța este neconstituțională și pentru că se conferă

în mod nelegal "calitate de reprezentant Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității și, implicit, calitate procesuală activă".

Cererea ar fi inadmisibilă și pentru că legea contenciosului administrativ nu

permite examinarea actelor administrative de comandament militar.

În fine, subsumat

aceluiași motiv de recurs, recurentul invocă și caracterul revanșard al actului

normativ, precum și faptul că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității este favorizat, fiind scutit de plata taxei judiciare de

timbru și a timbrului judiciar.

3.2. Instanța de fond

a dat o apreciere greșită înscrisurilor prezentate de recurent, nu a avut rol

activ și a revenit nelegal la probele încuviințate pârâtului.

La acest punct

recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia simpla caracterizare și cunoaștere a

muncii și preocupărilor unei persoane nu pot fi asimilate unor acte de

îngrădire a drepturilor civile, câtă vreme nu s-a făcut dovada unor acțiuni

concrete, materializate prin cercetarea sau anchetarea celui vizat.

Instanța s-a

pronunțat pe baza unor înscrisuri insuficiente, nu a avut rol activ și, mai

afirmă recurentul, a renunțat la administrarea unor înscrisuri foarte relevante

pe care le indicase în întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că rezolvarea

dată de judecătorul fondului este legală, fiind în acord cu probele

administrate.

și de drept relevante

Intimatul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de

contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu

o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a

recurentul-pârât G.T..

Verificările au fost

efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest

sens de către C.V., potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

În cauză nu s-a

contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității,

aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această

calitate.

Prima instanță a

constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea recurentului-pârât a

îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Răspunzând punctual

motivelor de recurs prezentate la pct. I.3 din decizie, Înalta Curte reține

următoarele:

1.1. Referitor la

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 24/2008

În cuprinsul primului

motiv de recurs, recurentul-pârât G.T. reia toate susținerile pe care le-a

făcut în întâmpinarea formulată la prima instanță prin care a solicitat

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 2 lit. a) și b), art. 3 lit. b), art. 5, art. 6, art. 7,

art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 și art. 24 din O.U.G. nr.

24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Prin Decizia nr. 1338

din 22 octombrie 2009, Curtea Constituțională a respins însă, ca neîntemeiată,

excepția invocată, reținând că toate textele atacate sunt în acord cu

Constituția României.

Așa fiind, Înalta

Curte observă că reiterarea acelorași critici de neconstituționalitate pe calea

recursului nu este posibilă pentru că Înalta Curte nu este o instanță de

control judiciar în raport cu Curtea Constituțională.

Pe de altă parte, nu

există niciun fundament pentru teza recurentului referitoare la

"privilegiile" procesuale de care ar beneficia Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității.

Acțiunea în

constatarea calității de lucrător al Securității nu are legătură cu acțiunea în

constatare reglementată de art. 111 C. proc. civ. (aceasta din urmă având ca

obiect "constatarea existenței sau inexistenței unui drept"), se

introduce potrivit normei cuprinse la art. 11 al O.U.G. nr. 24/2008, la Curtea

de Apel București care nu este instanță extraordinară, cum susține recurentul,

ci o instanță judecătorească a cărei competența este stabilită de lege,

potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, similar multor alte

situații în care aceeași instanță este desemnată prin norme de competență

exclusivă să judece un anumit tip de cauze (de exemplu în materia valorilor

mobiliare, a dreptului concurenței etc.).

De asemenea, în

cadrul procesului judiciar configurat de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008,

părțile sunt pe poziții de egalitate, fiind asigurate toate garanțiile

procesuale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Inclusiv în planul timbrajului, recurentul nu poate invoca vreo vătămare

întrucât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost

scutit de taxe la judecata în primă instanță, potrivit art. 11 alin. (1) teza

finală, dar nici recurentului nu i s-a pretins vreo taxă pentru soluționarea

căii de atac declarate.

1.2. Referitor la

modul de administrare și interpretare a probelor

Prima instanță a

soluționat pricina pe baza înscrisurilor prezentate de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității în condițiile în care pârâtul

G.T. nu le-a contestat sub aspectul autenticității lor și nu a solicitat nicio

probă în apărare.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor

legale indicate în analiza motivului anterior, fără să facă vreo referire

concretă la înscrisurile prezentate de către partea adversă și, de altfel, fără

a formula vreo apărare pe fondul cauzei.

Ca urmare, afirmația

sa referitoare la revenirea asupra unor probe încuviințate este complet lipsită

de suport, în condițiile în care, cum s-a arătat, probele nu au fost nici măcar

solicitate.

De altfel, nici în

recurs recurentul nu a solicitat administrarea vreunui înscris potrivit art.

305 C. proc. civ.

Rolul activ al

instanței de judecată și principiul aflării adevărului deduse din prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. au o cu totul altă semnificație decât cea

invocată de recurent, instanța de judecată neputându-se transforma în

apărătorul uneia dintre părți, mai ales în situația în care aceasta a avut

asistență juridică de specialitate (avocat) pe tot parcursul judecării cauzei

(fond și recurs).

Cât privește natura

și importanța muncii desfășurate de recurent în contextul istoric al perioadei

în discuție, precum și conținutul documentelor întocmite în cadrul atribuțiilor

de serviciu și la ordinele superiorilor, Înalta Curte remarcă faptul că, în

preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind

"continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a

activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în

special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva

cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Curtea

Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr.

267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea

publică a abuzurilor ... contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și

la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că

"scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății

românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția

României".

În fine, pentru a

răspunde punctual la apărarea potrivit căreia persoanele urmărite și

supravegheate erau cunoscute ca având un trecut legionar, Înalta Curte reține

că recurentul nu poate justifica rezonabil măsurile excesive pe care le-a

ordonat în cadrul supravegherii informative a acestora, la peste treizeci de

ani de la executarea pedepselor.

Astfel, recurentul a

dispus, de exemplu, prin rezoluția aplicată pe Nota informativă din 5 iulie

1982, întocmită și semnată olograf: "s-a indicat sursei să-l mențină în

contact și prin discuțiile ce le vor purta să-i stabilească poziția politică

prezentă, atitudinea față de unele măsuri inițiate de conducerea statului

nostru pe plan intern, cât și față de evenimentele politice internaționale,

persoanele cu care menține contacte și natura acestora".

De asemenea, nu poate

fi ignorată împrejurarea că încălcarea dreptului la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor, prevăzut la art. 28 din Constituția din 1965 și art. 19

din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, s-a

manifestat în cazul recurentului într-o multitudine de cazuri. Instanța de fond

nu le-a analizat pe toate întrucât pentru constatarea calității de lucrător al

Securității, este suficientă identificarea unei singure situații în care să se

fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Or, pe lângă

instrumentarea dosarelor legate de "Problema legionară", recurentul a

contribuit și la alte cauze, cum ar fi dosarul numitului C.V., medic de

dispensar comunal, urmărit și supravegheat informativ pentru că "este

membru activ al cultului baptist fiind nemulțumit de drepturile și libertățile

religioase pe care le au credincioșii din țara noastră ...".

soluției instanței de recurs

Toate considerentele

expuse la pct. II.1 al deciziei converg către concluzia că sentința fondului

este legală.

Ca urmare, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.T. împotriva Sentinței nr. 830 din 16 februarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.

Procesat

de GGC - CL