ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5131/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.T., să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că pârâtul, în calitate de maior în cadrul Inspectoratului Județean Cluj, Serviciul 1, a dirijat mai mulți informatori pe lângă foști legionari, pentru a stabili poziția politică a acestora după executarea pedepselor privative de libertate.

2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 830 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, a constatat că din actele dosarului, așa cum reiese din mențiunile olografe efectuate în subsolul notelor informative depuse în copie la dosar, pârâtul a coordonat activitatea mai multor informatori, pe care i-a dirijat pe lângă persoane cu trecut legionar, pentru a le evalua convingerile politice.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că prin activitatea desfășurată pârâtul a încălcat libertatea de opinie și libertatea de exprimare, încadrându-se astfel în prevederile actului normativ sus-menționat, potrivit cărora lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. 3. Recursul declarat în cauză G.T. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul G.T., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc.

civ. Recurentul nu și-a structurat și sistematizat criticile formulate, reluând în memoriul de recurs argumentele cuprinse în întâmpinarea depusă la prima instanță cu prilejul invocării excepției de neconstituționalitate a unor prevederi ale O.U.G. nr. 24/2008. În esență, Înalta Curte reține că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte: 3.1. Hotărârea este nelegală întrucât este pronunțată în baza unui act normativ neconstituțional Recurentul susține că O.U.G. nr. 24/2008 contravine Constituției prin aceea că desemnează Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca unică instanță competentă material și teritorial să soluționeze o acțiune în constatare, deși, natura acesteia este strict civilă, potrivit art. 111 C. proc.

civ. De asemenea, consideră recurentul, ordonanța este neconstituțională și pentru că se conferă în mod nelegal "calitate de reprezentant Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, implicit, calitate procesuală activă". Cererea ar fi inadmisibilă și pentru că legea contenciosului administrativ nu permite examinarea actelor administrative de comandament militar. În fine, subsumat aceluiași motiv de recurs, recurentul invocă și caracterul revanșard al actului normativ, precum și faptul că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este favorizat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. 3.2. Instanța de fond a dat o apreciere greșită înscrisurilor prezentate de recurent, nu a avut rol activ și a revenit nelegal la probele încuviințate pârâtului.

La acest punct recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia simpla caracterizare și cunoaștere a muncii și preocupărilor unei persoane nu pot fi asimilate unor acte de îngrădire a drepturilor civile, câtă vreme nu s-a făcut dovada unor acțiuni concrete, materializate prin cercetarea sau anchetarea celui vizat. Instanța s-a pronunțat pe baza unor înscrisuri insuficiente, nu a avut rol activ și, mai afirmă recurentul, a renunțat la administrarea unor înscrisuri foarte relevante pe care le indicase în întâmpinare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma recursului declarat, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că rezolvarea dată de judecătorul fondului este legală, fiind în acord cu probele administrate.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentul-pârât G.T.. Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către C.V., potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității, aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această calitate.

Prima instanță a constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Răspunzând punctual motivelor de recurs prezentate la pct. I.3 din decizie, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 24/2008 În cuprinsul primului motiv de recurs, recurentul-pârât G.T. reia toate susținerile pe care le-a făcut în întâmpinarea formulată la prima instanță prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a) și b), art. 3 lit. b), art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 și art. 24 din O.U.G.

nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Prin Decizia nr. 1338 din 22 octombrie 2009, Curtea Constituțională a respins însă, ca neîntemeiată, excepția invocată, reținând că toate textele atacate sunt în acord cu Constituția României. Așa fiind, Înalta Curte observă că reiterarea acelorași critici de neconstituționalitate pe calea recursului nu este posibilă pentru că Înalta Curte nu este o instanță de control judiciar în raport cu Curtea Constituțională. Pe de altă parte, nu există niciun fundament pentru teza recurentului referitoare la "privilegiile" procesuale de care ar beneficia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității nu are legătură cu acțiunea în constatare reglementată de art. 111 C. proc.

civ. (aceasta din urmă având ca obiect "constatarea existenței sau inexistenței unui drept"), se introduce potrivit normei cuprinse la art. 11 al O.U.G. nr. 24/2008, la Curtea de Apel București care nu este instanță extraordinară, cum susține recurentul, ci o instanță judecătorească a cărei competența este stabilită de lege, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, similar multor alte situații în care aceeași instanță este desemnată prin norme de competență exclusivă să judece un anumit tip de cauze (de exemplu în materia valorilor mobiliare, a dreptului concurenței etc.). De asemenea, în cadrul procesului judiciar configurat de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, părțile sunt pe poziții de egalitate, fiind asigurate toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Inclusiv în planul timbrajului, recurentul nu poate invoca vreo vătămare întrucât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost scutit de taxe la judecata în primă instanță, potrivit art. 11 alin. (1) teza finală, dar nici recurentului nu i s-a pretins vreo taxă pentru soluționarea căii de atac declarate. 1.2. Referitor la modul de administrare și interpretare a probelor Prima instanță a soluționat pricina pe baza înscrisurilor prezentate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în condițiile în care pârâtul G.T. nu le-a contestat sub aspectul autenticității lor și nu a solicitat nicio probă în apărare. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor legale indicate în analiza motivului anterior, fără să facă vreo referire concretă la înscrisurile prezentate de către partea adversă și, de altfel, fără a formula vreo apărare pe fondul cauzei.

Ca urmare, afirmația sa referitoare la revenirea asupra unor probe încuviințate este complet lipsită de suport, în condițiile în care, cum s-a arătat, probele nu au fost nici măcar solicitate. De altfel, nici în recurs recurentul nu a solicitat administrarea vreunui înscris potrivit art. 305 C. proc. civ. Rolul activ al instanței de judecată și principiul aflării adevărului deduse din prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. au o cu totul altă semnificație decât cea invocată de recurent, instanța de judecată neputându-se transforma în apărătorul uneia dintre părți, mai ales în situația în care aceasta a avut asistență juridică de specialitate (avocat) pe tot parcursul judecării cauzei (fond și recurs).

Cât privește natura și importanța muncii desfășurate de recurent în contextul istoric al perioadei în discuție, precum și conținutul documentelor întocmite în cadrul atribuțiilor de serviciu și la ordinele superiorilor, Înalta Curte remarcă faptul că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex.

în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor ... contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României". În fine, pentru a răspunde punctual la apărarea potrivit căreia persoanele urmărite și supravegheate erau cunoscute ca având un trecut legionar, Înalta Curte reține că recurentul nu poate justifica rezonabil măsurile excesive pe care le-a ordonat în cadrul supravegherii informative a acestora, la peste treizeci de ani de la executarea pedepselor.

Astfel, recurentul a dispus, de exemplu, prin rezoluția aplicată pe Nota informativă din 5 iulie 1982, întocmită și semnată olograf: "s-a indicat sursei să-l mențină în contact și prin discuțiile ce le vor purta să-i stabilească poziția politică prezentă, atitudinea față de unele măsuri inițiate de conducerea statului nostru pe plan intern, cât și față de evenimentele politice internaționale, persoanele cu care menține contacte și natura acestora". De asemenea, nu poate fi ignorată împrejurarea că încălcarea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut la art. 28 din Constituția din 1965 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, s-a manifestat în cazul recurentului într-o multitudine de cazuri.

Instanța de fond nu le-a analizat pe toate întrucât pentru constatarea calității de lucrător al Securității, este suficientă identificarea unei singure situații în care să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Or, pe lângă instrumentarea dosarelor legate de "Problema legionară", recurentul a contribuit și la alte cauze, cum ar fi dosarul numitului C.V., medic de dispensar comunal, urmărit și supravegheat informativ pentru că "este membru activ al cultului baptist fiind nemulțumit de drepturile și libertățile religioase pe care le au credincioșii din țara noastră ...". 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Toate considerentele expuse la pct. II.1 al deciziei converg către concluzia că sentința fondului este legală.

Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.T. împotriva Sentinței nr. 830 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010. Procesat de GGC - CL