ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 299/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.L. pronunțarea unei

hotărâri judecătorești prii care să se constate calitatea pârâtului de lucrător

al Securității, în sensul disp.art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat sub

aspectul calității de lucrător al Securității, ca urmare a sesizării numitei C.A.I.

Din

cuprinsul notei de constatare din 28 noiembrie 2008 și

înscrisurile anexate rezultă că pârâtul a avut gradele de locotenent în cadrul

I.J.S. Constanța - Serviciul 1 (1972, 1975) locotenent major în cadrul I.J.S.

Brașov, Serviciul 3 (1981, 1982) și, respectiv, căpitan în cadrul I.J.S. Brașov,

Serviciul 3 (1982, 1983, 1984 și 1985).

În

această calitate de ofițer al Securității, pârâtul a desfășurat activități

specifice de urmărire informativă, de dirijare a rețelei informative pe lângă

persoane urmărite de către Securitate, inclusiv de interceptare a convorbirilor

telefonice și a corespondenței, activități ce au avut ca efect îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În

susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar copia notei de constatare și

acte privind activitățile desfășurate de pârât în calitate de ofițer al

Securității.

Pârâtul

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, pe motiv că în calitatea sa de ofițer angajat al Ministerului de

Interne a desfășurat o activitate legală care nu a îngrădit în mod intenționat

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

2.

Hotărârea Curții de apel

Prin

sentința civilă nr. 2511 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a

constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității în sensul

dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

A

constatat că pârâtul a fost angajat al Securității având gradele de locotenent în

cadrul I.J.S. Constanța - Serviciul 1, locotenent major în cadrul I.J.S. Brașov

- Serviciul 3 și, respectiv, căpitan în cadrul I.J.S. Brașov - Serviciul 3.

În

calitate de ofițer al Securității, a instrumentat, în perioada 1980 - 1989,

diferite dosare având ca obiect identificarea persoanelor care întrețineau

legături cu posturi de radio străine ori cu angajați ai postului de radio E.L.

A

mai reținut că pârâtul a uzat de mijloace specifice de informare (interceptări

ale convorbirilor telefonice și ale corespondenței purtate de persoanele

urmărite sau verificate ca fiind ostile regimului comunist) al căror efect a

fost îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, garantate

prin Constituția României în vigoare și prin tratatele internaționale

ratificate de România.

3.

Recursul declarat de S.L.

Împotriva

sentinței Curții de apel a declarat recurs pârâtul S.L., invocând, cu titlu

general, dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ., precum și dispozițiile art.

129 alin. (5) C. proc. civ.

Recurentul

nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs.

Înalta

Curte reține că, în esență, hotărârea fondului este combătută sub două aspecte,

respectiv:

3.1.

Instanța de judecată nu a stăruit în aflarea adevărului

Recurentul

arată că a solicitat instanței să oblige pe reclamant să depună actele normative

sub imperiul cărora și-a desfășurat activitatea ca angajat al Securității.

Refuzându-i-se administrarea acestor probe, a fost privat de posibilitatea de a

demonstra că așa-zisele îngrădiri ale drepturilor și libertăților fundamentale

erau prevăzute chiar de legislația în vigoare în acea perioadă. În plus, arată

că instanța nu a avut rol activ în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și i

s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 și 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

3.2.

În mod greșit s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În

cuprinsul acestui motiv recurentul dezvoltă teza potrivit căreia nu a dispus și

nu a interceptat convorbiri telefonice, el fiind doar beneficiarul unor transcrieri.

De asemenea arată că notele și rapoartele întocmite nu denunțau activități și

atitudini potrivnice regimului comunist și nu au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Mai

precizează că prima instanță a reținut în mod greșit că ar fi instrumentat

diferite dosare în perioada 1980 - 1989, când, în realitate, documentația depusă

la dosar vizează numai perioada de până în anul 1985. În plus, instanța folosește

sintagma „misiune de serviciu” dar la dosar nu există nici un act din care să rezulte

că ar fi existat o asemenea „misiune”.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este legală, așa încât va fi menținută.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimatul

C.N.S.A.S. a învestit instanța de contencios administrativ competentă în

temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea Securități cu o acțiune având ca obiect constatarea calității

de lucrător al Securității a recurentului S.L.

În

cauză nu s-a contestat că recurentul a avut calitatea de ofițer al Securității,

aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această calitate.

Prima

instanță, analizând ampla documentație depusă de C.N.S.A.S., a ajuns la

concluzia corectă că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit drepturile și

libertățile fundamentale ale omului.

Răspunzând

punctual celor două motive de recurs formulate, Înalta Curte reține

următoarele:

1.1.

Prin acest motiv de recurs se invocă nereguli procedurale, constând în modul de

administrare a probelor, de unde recurentul deduce că instanța de judecată nu a

urmărit stabilirea adevărului judiciar.

Examinând

dosarul primei instanțe, se constată că în cauză au fost acordate două termene

de judecată la care recurentul - pârât a lipsit. Acesta a avut posibilitatea

formulării unei întâmpinări pe care a depus-o în termen legal și a cunoscut toate

înscrisurile utilizate în probațiune de către intimatul-reclamant, care i s-au

comunicat din dispoziția instanței cuprinsă în încheierea pronunțată la data de

30 aprilie 2009.

Este

real că prin întâmpinare a solicitat obligarea C.N.S.A.S. de a depune actele normative

care reglementau activitatea sa în calitate de angajat al Securității însă

aceste înscrisuri erau inutile, câtă vreme iura novit curia (judecătorul

cunoaște legea). În plus, scopul probei nu este legitim câtă vreme recurentul urmărește

să demonstreze că Securitatea și angajații săi au avut o activitate legală la

vremea respectivă, similară altor organisme care se ocupă de siguranța statului.

Această

concluzie a Înaltei Curți este susținută și de preambulul O.U.G. nr. 24/2008

potrivit căruia:

„

În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin

organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare

împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale.

Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

”.

În

raport de aceste considerente instanța de recurs constată că instanța de fond a

avut rol activ, fiind respectate dispozițiile art.  129 alin. (5) C. proc. civ.

iar recurentul-pârât a beneficiat de un proces echitabil în sensul garanțiilor pe

care le conferă art. 6 și 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

1.2.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008: „lucrător al

Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de

subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”.

Din

această definiție legală rezultă cele două condiții cumulative pentru constatarea

calității de lucrător al Securității, din care, cum s-a arătat în cele ce

preced, recurentul o contestă pe a doua, respectiv că prin activitățile desfășurate

a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului.

Verificând

toate apărările recurentului, Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport

probator.

Dimpotrivă,

intimatul a demonstrat că recurentul a avut o activitate susținută în direcția

îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului, manifestând în mai multe situații

exces de zel.

Astfel,

de exemplu, la data de 20 martie 1985, prin „Planul de măsuri” întocmit (fila

48, dosar fond) a dispus:

„1.

Dirijarea informatorului cu posibilități bune în intimitatea obiectivului prin

care se va iniția o combinație vizând clarificarea relațiilor prezente ale obiectivului

cu V.G., precum și cu alți angajați ai postului sau cu cetățeni străini care

intermediază legătura cu E.L.;

2.

În vederea descoperirii unui eventual sistem de legătură impersonală între

acesta și E.L. se vor organiza masuri de percheziție secretă la domiciliul său,

vizând existența unor posibile mijloace de scriere ascunsă, ori materiale din

care rezultă preocupări de natură informativă;

3.

Cu ocazia venirilor în țară ale unor legături din exterior ale

"Obiectivului” ca R.F. sau cetățeanul israelian M.I., cât și a altor asemenea

persoane se va asigura controlul întâlnirilor, discuțiilor dintre obiectiv și aceștia;

4.

Contactarea cetățeanului austriac R.F. aflat în atenția Direcției a III-a care

vine frecvent în țara noastră atât ca turist cât și ca reprezentant al unei

firme de produse chimice din Austria;

5.

Pe baza datelor obținute se va analiza oportunitatea cercetării informative,

concomitent cu măsurile de control a reacției acestuia.

6.

Va fi avută în vedere luarea în continuare de măsuri „S”, respectiv control fizico-chimic,

T.O. (I.G.T., I.T.I.).”

În

aceeași manieră a procedat în multe alte situații, dirijând rețele informative pe

lângă persoane urmărite de Securitate pentru diverse motive, inclusiv pentru că

„întrețin legături cu cetățeni străini”, dispunând „instalarea de mijloace

speciale fixe la domiciliul obiectivului” ca și „anchetă informativă asupra

obiectivului și soției acestuia la sediul organelor noastre” ( de exemplu cazul

de la fila 90, dosar fond).

Toate

aceste elemente concrete conturează cu pregnanță concluzia că soluția fondului este

legală și trebuie menținută.

Faptul

că interceptările telefonice nu erau dispuse personal de recurent, ci de alte structuri

și că el era „doar beneficiarul” transcripturilor ori că după anul 1985 nu a

mai desfășurat astfel de activități, nu prezintă relevanță din perspectiva examinată.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru

considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul

de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul S.L. împotriva sentinței civile nr. 2511 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.