ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2109/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2109/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțelecauzei

în judecată

Reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul

C.G., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta și pe calea

contenciosului administrativ să constate calitatea pârâtului de lucrător al

Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că urmare a cererii numitului C.V. adresată

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității la data de 19 mai

2008, s-a procedat la verificarea pârâtului sub aspectul constatării calității

de lucrător al Securității.

Astfel, din cuprinsul

Notei de constatare din 21 aprilie 2009, și a înscrisurilor atașate acesteia,

s-a stabilit că pârâtul având gradul de căpitan, șef al Biroului

Contrainformații din UM Craiova, a aprobat măsuri informative operative la

adresa unei persoane semnalate de organele de Securitate că face comentarii și

aprecieri tendențioase la adresa politicii partidului, cerând și plecarea

definitivă din țară, precum și a unei persoane semnalată descendent de șef de

cuib legionar, având rude ce intenționau să emigreze în occident.

S-a mai susținut că

activitățile desfășurate de către pârât au fost de natură să suprime drepturi

și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la

acea dată, cum ar fi dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la viață

privată, dreptul la libertatea opiniilor și dreptul la libera circulație.

de apel

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3022 din 22 iunie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamant

constatând calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite ambele

condiții ale art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008 care definesc noțiunea de

lucrător al Securității. Astfel, pe de o parte, pârâtul a avut gradul de

căpitan, Șef al Biroului Contrainformații din UM Craiova, iar pe de altă parte,

prin activitățile întreprinse în calitatea sa de angajat al Securității, a adus

atingere dreptului la libertatea de exprimare, dreptului la viață privată și

dreptului la liberă circulație, drepturi prevăzute și garantate de Constituția

României.

Curtea de apel a

constatat că pârâtul a aprobat un plan pentru aplicarea unei măsuri combinative

sub controlul mijloacelor de tehnică operativă care viza o persoană al cărei

frate era suspectat că intenționează să treacă fraudulos frontiera. De

asemenea, pârâtul a aprobat olograf Raportul privind analiza situațiilor

operative în dosarul aceleiași persoane, instruind sursa în vederea continuării

supravegherii.

de C.G.

Împotriva sentinței

Curții de apel a formulat recurs pârâtul C.G., invocând dispozițiile art. 304

pct. 5-8 și art. 305 C. proc. civ..

Recurentul nu și-a

structurat criticile formulate, dar, din modul de prezentare rezultă că

hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:

3.1. Încălcarea

dreptului la apărare

Recurentul afirmă că

în mod eronat i s-a respins proba cu interogatoriul părții adverse, instanța

evaluând probele a priori și in abstracto, fără a le examina în concret

concludența, utilitatea și pertinența.

Soluția pronunțată

reflectă, în opinia recurentului, interpretarea voit greșită a unora dintre

documentele selecționate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, ignorându-i-se toate apărările inclusiv cele rezultate din

comunicarea din 3 iunie 2010 emisă de UM București, ca și dreptul la un proces

echitabil.

3.2. Neîndeplinirea

condițiilor legale pentru constatarea calității de lucrător al Securității

La acest punct pot fi

reținute toate susținerile recurentului referitoare la natura activităților de

contrainformații desfășurate la UM Craiova.

Recurentul arată că

nu a întreprins nicio măsură în dosarul privind pe C.V., toate demersurile sale

profesionale vizându-l pe fratele acestuia, cpt. av. C.C. deoarece era

descendent al unui membru cu funcție de conducere semnificativă în organizația

legionară Dolj.

3.3. Nelegalitatea

comunicării documentelor ce îl privesc pe cpt. av. C.C.

În esență, recurentul

susține că în lipsa unei solicitări exprese a acestei persoane, Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu era abilitat să comunice documentele

provenind din cotele I și R, fratelui persoanei respective, C.V., precum și

instanței de judecată.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Acțiunea judiciară

pornită de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în temeiul

art. 11 alin. (1) O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, a vizat constatarea calității de lucrător al

Securității în persoana pârâtului C.G..

Procedura a fost

declanșată, potrivit art. 1 alin. (7) din același act normativ, la cererea

petentului C.V. de a se stabili identitatea ofițerilor Securității care au

contribuit la instrumentarea dosarului său de persoană urmărită și de a se

verifica îndeplinirea condițiilor pentru constatarea calității de lucrător al

Securității în ceea ce îl privește.

În cauză nu s-a

contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității,

aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această

calitate.

Prima instanță,

analizând înscrisurile administrate, a constatat în mod corect că, prin

activitatea sa, recurentul-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

Răspunzând punctual

motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la

respectarea dreptului la apărare

În cuprinsul acestui

motiv recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia instanța de fond i-a respins

nejustificat proba cu interogatoriul Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității și, în același timp, a ignorat comunicarea UM București

din 3 iunie 2010.

Verificând dosarul de

fond, Înalta Curte observă că interogatoriul Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, ca mijloc de probă, a fost respins prin încheierea de la

4 mai 2010, reținându-se că nu este util soluționării cauzei.

Într-adevăr, din întrebările

formulate de pârât în cuprinsul interogatoriului rezultă că scopul probei viza două

aspecte: lămurirea condițiilor în care s-au comunicat documente din cotele I și

R și confirmarea apărării referitoare la calitatea de urmărit a cpt. C.C. iar nu

a petentului C.V..

Or, potrivit art. 218

C. proc. civ.:

„

Se va putea încuviința chemarea la interogatoriu, când este

privitor la fapte personale, care fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea

ei”.

Cum niciuna dintre între

întrebările cuprinse în interogatoriul în discuție nu putea clarifica problema litigioasă,

în mod legal s-a procedat la respingerea probei. De altfel, după cum se va arăta

și în analiza următorului motiv de recurs, nici răspunsul primit de recurent de

la UM București nu prezintă relevanță în contextul de față, pentru că acesta conține

doar referiri la C.C., fratele lui C.V., iar instanța a constatat calitatea de lucrător

numai prin raportare la demersurile întreprinse de recurent în privința acestuia

din urmă.

1.2. Referitor la îndeplinirea

condițiilor legale pentru constatarea calității de lucrător al Securității

Potrivit dispozițiilor

art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008 este

lucrător al Securității: „orice persoană care, având calitatea

de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie

de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități

prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului,

în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”.

Din această definiție

legală rezultă cele două condiții cumulative pentru constatarea calității de lucrător

al Securității din care, cum s-a arătat în cele ce preced, recurentul-pârât o contestă

pe cea de-a doua, respectiv că prin activitățile desfășurate a suprimat sau îngrădit

drepturi fundamentale al omului.

Verificând toate apărările

recurentului, Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de suport probator.

În același timp, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a demonstrat,

cel puțin printr-un înscris necontestat sub aspectul semnăturii recurentului, că

acesta a avut o activitate susținută în direcția îngrădirii unor drepturi fundamentale

ale omului, corect reținute de prima instanță în argumentarea soluției sale.

Astfel, în planul pentru

aplicarea unei măsuri combinative sub controlul mijloacelor, semnat de recurent

la data de 24 mai 1982 acesta a dispus, între altele, înregistrarea unei convorbiri

particulare dintre soția lui C.V. și C.C., în scopul cunoașterii intențiilor reale

ale lui C.V. care făcuse cerere de plecare definitivă din țară.

Împrejurarea că discuția

celor doi a avut loc într-un spațiu public (o încăpere din liceul unde își desfășura

activitatea soția persoanei urmărite) este complet nerelevantă în contextul O.U.G.

nr. 24/2008 care nu distinge în această privință, fiind suficient să se demonstreze

că activitatea desfășurată de ofițer a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Or, înregistrarea convorbirilor

persoanelor menționate, fără știința lor și fără vreo autorizare legală nu s-a făcut

în scopul verificării sincerității lui C.C., căpitan la UM Craiova, deținător de

informații militare secrete (potrivit susținerilor recurentului), ci pentru că fratele

acestuia, C.V. făcuse cerere de plecare definitivă din țară.

De altfel acesta a fost

și motivul declarat pentru deschiderea dosarului de urmărit titular C.V.: titularul

„se dedă la comentarii și aprecieri tendențioase la adresa politicii partidului,

cerând totodată plecarea definitivă din țară”. În acest context, răspunsul UM București,

depus în probațiune de către pârât, nu a putut fi luat în considerare de instanță,

el vizând o altă persoană (fratele persoanei urmărite) și atribuțiile acesteia,

fără legătură cu faptele concrete imputate recurentului.

Nici susținerea referitoare

la presupuse manifestări legionare ori fasciste în familia persoanei urmărite, (tatăl

acuzat dar nu condamnat pentru activități legionare) nu pot justifica amploarea

și intensitatea măsurilor dispuse.

Conchizând, Înalta Curte

reține că prin măsurile dispuse în calitate de angajat al fostei Securități, recurentul

C.G. a încălcat dreptul la viață privată prevăzut de art. 33 din Constituția României

din anul 1965 unor membri din familia persoanei urmărite C.V. fără a avea o justificare

legală.

1.3. Referitor la legalitate

probelor furnizate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Potrivit recurentului,

documentele provenind din cotele I și R au fost depuse în probațiune în mod nelegal,

întrucât priveau o altă persoană: pe C.C., fratele celui urmărit, C.V., care învestise

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu cererea menționată

la pct. 11.1.

Această teză nu poate

fi primită.

Potrivit art. 11

alin. (3) O.U.G. nr. 24/2008, în dovedirea acțiunii, Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității depune „copii certificate de pe documentele aflate în arhiva

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității” fără a distinge după

cum acestea provin din dosarul persoanei urmărite sau al altor persoane.

Dimpotrivă, art. 1

alin. (2) din aceeași ordonanță stabilește că „accesul vizează toate tipurile de

informații culese sau exploatate de Securitate, prin acțiuni conexe sau prin emiterea

de acte, dispoziții ori alte tipuri de înscrisuri”.

Singura restricție pe

care o conține actul normativ privește „înscrisurile al căror conținut ar putea

afecta o terță persoană”, care, potrivit art. 1 alin. (11) din ordonanță „se eliberează

cu anonimizarea informațiilor referitoare la respectiva persoană fizică”.

În cauza de față nu ne

regăsim însă într-o atare situație, pentru că înscrisurile la care se referă recurentul

nu sunt apte să-l vatăme pe C.C., ci, dimpotrivă relevă contextul în care s-au exercitat

presiuni de către Securitate împotriva ambilor frați C., fiind greu de separat documentele

care îi privesc pe fiecare în parte.

Nu în ultimul rând, Înalta

Curte remarcă și împrejurarea că recurentul nu are legitimarea procesuală de a invoca

o eventuală vătămare pe care ar putea-o suferi o persoană care nu este angrenată

în litigiul de față.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, constatând că nu ar fi fost identificate motive

de modificare ori casare a sentinței recurate, se va respinge recursul de față ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinței

civile nr. 3022 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie

2011.