ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1761/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2871 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul T.G. și, în consecință, a fost constatată calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin cererea introductivă, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea existenței calității de lucrător al Securității, în privința pârâtului T.G.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că urmare a cererii de verificare din 10 iulie 2008, adresată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către B.V., s-a procedat la verificarea pârâtului sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, iar din cuprinsul Notei de constatare din 8 septembrie 2009 și a înscrisurilor atașate acesteia s-a stabilit că pârâtul, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Brașov și a Securității municipiului Făgăraș, a procedat la verificarea unui informator semnalat cu tentativă de trecere frauduloasă a frontierei prin aplicarea mai multor măsuri, la supravegherea informativă a unui fiu de fost membru PNL semnalat că întreține relații neoficiale cu cetățeni străini.

Se susține că activitățile desfășurate de către pârât au fost de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la viață privată (art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), dreptul la liberă circulație prevăzut de art. 12 din Pactul internațional privind drepturile și libertăților politice. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (7), art. 33 alin. (1), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008.

În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei Nota de constatare din 8 septembrie 2009, Dosarul nr. I 2020, R 142301. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că toate învinuirile care i se aduc sunt neadevărate, pârâtul necontribuind la instrumentarea dosarelor la care se face referire, întrucât nu a făcut parte din rândul ofițerilor de informații, astfel că nu putea desfășura astfel de activități. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că pârâtul T.G. a avut gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Brașov. În raport de conținutul acestor înscrisuri, instanța a apreciat că este îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofițer de securitate cu atribuții pe linie de securitate în perioada 1986 - 1989. Din Nota informativă din 26 noiembrie 1986 primită în calitate de ofițer de legătură de pârât, reiese că acesta a instruit o sursă a serviciilor de securitate în urmărirea preocupărilor unei persoane care intenționa trecerea frauduloasă a frontierei, sursa fiind recrutată în calitate de informator de către pârât. Nota informativă din 14 aprilie 1987 și nota de analiză a activității din 9 mai 1987 a unuia dintre informatorii Securității, ambele semnate olograf de către pârât, sunt de natură a contura concluzia că pârâtul a dispus verificarea aceleiași persoane care urmărea părăsirea în mod fraudulos a teritoriului României.

Totodată, pârâtul a aprobat olograf raportul cu propuneri vizând îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului în cazul unei persoane, fiu al unui fost membru PNL, suspectat că întreține relații cu cetățeni străini și că ar intenționa părăsirea teritoriului României. În consecință, instanța a reținut că și a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, în sensul că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al Securității cu atribuții pe linie de securitate, pârâtul a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare, dreptul la viață privată (art. 33 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturi civile și politice) și la dreptul la liberă circulație.

Împotriva Sentinței civile nr. 2871 din data de 15 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul T.G., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, casarea sentinței atacate, având în vedere nelegalitatea și netemeinicia ei, în raport de motivele de fapt și de drept care vor fi expuse în continuare, în considerarea prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., și respingerea acțiunii principale intitulate acțiune în constatare așa cum a fost formulată ca neîntemeiată, urmare a rejudecării cauzei în fond, fără plata de cheltuieli de judecată.

Recurentul a învederat, prin motivele de recurs, că, așa cum a făcut-o și la instanța de fond, prima instanța este, în raport de legislația în vigoare care a stat la baza promovării de către entitatea cu atribuții jurisdicționale ad-hoc și conjuncturale/temporale, adică Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a unor asemenea acțiuni în constatare/anulare act administrativ, necompetentă material să soluționeze o astfel de acțiune civilă într-o secție de contencios administrativ. Astfel, pe lângă excepția necompetenței materiale a instanței, recurentul a mai ridicat și pus în discuție excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității de reprezentant al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și implicit lipsa sa de calitate procesuală activă în prezenta cauză (fiind evident că Consiliul nu a acționat în baza unui mandat legal de reprezentare cerut expres de prevederile O.U.G.

nr. 24/2008) și excepția necompetenței materiale față de obiectul cauzei (întrucât legea contenciosului administrativ este oprită a se pronunța în materia actelor administrative de comandament militar).

Sentința curții de apel, s-a mai arătat, este nelegală și pentru motivul că judecarea fondului s-a făcut intempestiv, prin ignorarea dreptului la apărare și neacordarea unei amânări a pronunțării pentru a depune apărarea pârâtului concluzii scrise, că soluția primei instanțe este greșită și pe fond în sensul că reține o situație de fapt neconformă cu probele aflate la dosar și că hotărârea recurată este și nelegală pentru că nu a acordat pârâtului șansa de a discuta la termenul de formularea probelor, în contradictoriu probele, necesitatea față de apărarea formulată prin întâmpinare, manifestând o grabă suspectă și nepermisă, numai în virtutea faptului că astfel de soluții de admitere a acțiunilor Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității se acordă simplist, prin metoda ”copy-paste”.

În cazul pârâtului recurent, s-a precizat, în considerentele sentinței se vorbește absolut la general că ofițerul a suprimat, prin activitatea sa profesională, drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ce erau garantate și recunoscute de legislația în vigoare. Referitor la probele și interpretările care au stat la baza pronunțării hotărârii recurate, a considerat recurentul că acestea sunt în mare parte eronate, incorecte, nereale, confuze, și aceasta din următoarele motive: - Nota informativă din data de 26 noiembrie 1986 se referă la numitul U.G. care în perioada în care își desfășura activitatea la o uzină de produse speciale din Zărnești, trimis fiind în Ungaria, pentru achiziționarea unei aparaturi de laborator, a încercat trecerea frauduloasă a frontierei din Ungaria în Austria.

Fiind prins de autoritățile maghiare a fost extrădat în România, iar conducerea uzinei i-a desfăcut contractul de muncă. În același an s-a angajat la Întreprinderea ”C.” Codlea, an în care a fost recrutat în calitate de informator, sub numele conspirativ ”M.A.” de către ofițerul de obiectiv cu indicativul 223/G.N./deci nu T.G./T.G. Prin urmare, după cum rezultă din nota informativă menționată mai sus, informatorul care a încercat trecerea frauduloasă a frontierei este U.G., sub numele conspirativ ”M.A.”. Din înscrisurile prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca probe și din interpretările acestuia se invocă faptul că recurentul a recrutat un informator, respectiv pe ”M.A.” și l-a dirijat pentru încadrarea informativă a suspectului de trecere frauduloasă a frontierei.

Or, aceste probe sunt ale ofițerului 223/G.N. și au fost întocmite în anul 1983, an în care recurentul nu avea calitatea de ofițer de securitate: - Nota informativă din data de 14 aprilie 1987 a unuia din informatorii securității este furnizată chiar de suspectul de trecere frauduloasă a frontierei, respectiv de informatorul ”M.A.”. În înțelesul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității recurentul a dirijat pentru verificarea suspectului ”M.A.” tocmai pe informatorul ”M.A.”, adică, ”M.A.” avea calitatea atât de suspect, cât și de sursă. În realitate, Nota informativă consemnată mai sus prezintă o cu totul altă situație, respectiv semnalarea unei stări de pericol, de incendiu și explozie ce ar fi putut avea consecințe deosebit de grave asupra vieții și integrității oamenilor, la instalația de parafenitidină din cadrul atelierului ”D” a Întreprinderii ”C.” Codlea.

Informația s-a dovedit a fi reală, iar prin demersurile făcute la factorii de decizie au fost eliminate deficiențele semnalate și implicit pericolele existente, protejând în acest mod drepturile și libertățile oamenilor și nu suprimarea lor, așa cum se invocă în hotărârea judecătorească recurată. - Nota de analiză a activității din data de 9 mai 1987 reprezintă de fapt activitatea informativă a sursei ”M.A.”, și în acest caz, afirmația din sentința atacată cum că recurentul ar fi ”dispus verificarea aceleiași persoane care urmărea părăsirea în mod fraudulos a teritoriului României, respectiv a informatorului M.A. prin unul din informatorii Securității”, adică tot cu ”M.A.” este ridicolă întrucât atât suspectul cât și sursa sunt una și aceeași persoană, respectiv U.G.

sub numele conspirativ ”M.A.”. A mai menționat recurentul că în mod eronat se consemnează în sentința recurată că ”pârâtul a aprobat olograf raportul cu propuneri vizând îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în cazul unei persoane, fiu de fost membru PNL, suspectat că întreține relații cu cetățeni străini și ar intenționa părăsirea teritoriului României”. Or, înscrisurile prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu probează cu nimic participarea recurentului la instrumentarea dosarului de supraveghere informativă a domnului B.V., ba mai mult sunt întocmite și semnate olograf de alți ofițeri de informații, care aveau responsabilități pe această linie și nu de către pârât așa cum se susține în hotărârea judecătorească.

Recurentul a precizat că nu a avut nici o contribuție în Dosarul nr. I 2020, nu crede că l-a văzut vreodată și nu a fost implicat cu nimic la deschiderea, instrumentarea și închiderea lui, neavând competența necesară. De asemenea, recurentul a învederat că în mod nelegal și neîntemeiat s-a admis acțiunea formulată împotriva sa atâta timp cât din materialul probator nu rezultă cu caracter neîndoios, cert, că acesta, fie la ordin, fie în cadrul măsurilor propuse, proiectate în cadrul supravegherii secrete, nu s-a dedat la acte și fapte abuzive, nelegale, concrete, de intimidare, amenințare, avertizare, conducere sau invitare la sediul organelor de stat, la C.O.M., la miliție, ascultare, audiere, cercetare, investigații și acțiuni de avertizare personală sau publică, destrămare, compromitere, difuzarea sau prelucrare în cadrul colectivelor de salariați sau de conducere din unități și instituții unde aceștia desfășurau o muncă utilă ca salariați.

Nu pot fi asimilate unor acte/acțiuni de îngrădire a drepturilor civile, simpla caracterizare și cunoaștere a activității economice de obiectiv, de prevenire a actelor de natură a periclita procesul tehnologic, a muncii și preocupărilor unei persoane prin caracterizarea și descrierea ca salariați, conduita și atitudine în producție și în grupul relațional și care era chiar un criteriu de promovare profesională. Nu poate fi nici un fel de ”îngrădire” atâta timp cât măsurile dispuse în planul de măsuri nu au fost puse efectiv în aplicare și nu s-au materializat prin cercetare, abordarea și cunoașterea personală a celui vizat sub legenda unor acțiuni cu caracter de tulburarea liniștii publice, sau anchetarea, influențarea și determinarea celui vizat să accepte o colaborare organizată pe criterii de materiale compromițătoare, obținute informativ.

Simpla împrejurare că pârâtul a folosit, la ordin și sub comanda militară, mijloacele muncii informative, că ar fi recrutat informatori și colaboratori, că nu a depășit simplul cadru al cunoașterii și studierii unor persoane sau grupuri, nu se poate încadra în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. S-a mai relevat că nici măcar interesul public suprem și dreptul la informare prevăzut de art. 31 din Constituție nu mai poate fi invocat, iar în cauză se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să suplimenteze probatoriul și pentru ca Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității să facă dovezi clare, concludente și pertinente sub acest aspect.

Instanța de fond, s-a mai arătat de către pârât, a greșit atunci când a dat cuvântul în fondul dezbaterilor numai pe baza unor înscrisuri insuficient de convingătoare, fiind astfel lipsită de rol activ, deși avea suficiente temeiuri să acorde un termen pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului ales. În mod nejustificat, s-a mai precizat, prima instanță a dat cuvântul pe fond și nici măcar nu a acordat o amânare de o săptămână pentru a se depune note și concluzii scrise în apărare, încălcând astfel dreptul la apărare. Pe de altă parte, renunțarea la solicitarea prezentării înscrisurilor precizate este în contradicție și cu principiile procesului civil (printre care și art. 1186 C. civ.), ale statului de drept și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil).

Motivul pentru care instanța a renunțat la administrarea probei cu înscrisurile menționate a fost acela că accesul la informațiile vizate – secrete de stat presupune parcurgerea unei proceduri reglementate de o legislație specifică. Din aceste considerente, instanța a ales să facă o analiză sumară a cauzei și să aprecieze, într-un mod cu totul subiectiv și lapidar, că se impune admiterea acțiunii pe motivul că a fost dovedită cu prisosință apartenența la serviciile poliției politice. În drept au fost invocate de către recurent prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., ale Constituției României și ale O.U.G. nr. 24/2008. Recursul este nefondat.

Se reține, în primul rând, că excepțiile necompetenței funcționale și materiale a primei instanțe, a lipsei de interes, a lipsei calității de reprezentant și a lipsei calității procesuale active a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocată de recurent, sunt neîntemeiate, prin raportare la conținutul dispozițiilor art. 6 - 11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 293/2008, care prevăd atribuțiile Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității privitor la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Astfel, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității poate, după caz, potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, fie să aprobe nota de constatare întocmită de Direcția de specialitate din cadrul instituției și să dispună Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, fie să infirme nota de constatare și să dispună Direcției juridice eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. În condițiile art. 11 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, competența judecării acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, iar competența soluționării recursului aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la instrumentarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. În înțelesul legii, prin lucrător al Securității se înțelege orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de ofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului [art. 2 lit. a)] din O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare). Rezultă, din prevederile legale mai sus-menționate, că pentru a se putea constata calitatea de ”lucrător al Securității”, două condiții se cer a fi întrunite cumulativ: persoana în cauză să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945 - 1989 și în această calitate, să fi desfășurat activități (una sau mai multe) prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În cauză, cum corect a reținut și prima instanță, sunt îndeplinite aceste condiții, probându-se cu Nota de constatare din 8 septembrie 2009 întocmită de Direcția Investigații a Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității precum și cu înscrisurile depuse alăturat acesteia (în special nota-raport privind analiza activității desfășurate de informatorul ”M.A.”, redactată și semnată olograf de recurent la 9 mai 1987) că pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securități având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Brașov – Securitate începând cu data de 20 iunie 1986 și că acesta, în calitatea precizată, a aplicat următoarele măsuri, referitor la o persoană, având calitatea de informator: dirijarea rețelei informative (a surselor ”N.” și ”E.” pentru stabilirea comportării acestuia la locul de muncă și la domiciliu); interceptarea corespondenței ”pentru stabilirea relațiilor create”; ”efectuarea de investigații despre părinți și rudele apropiate”).

Procedând în această modalitate, recurentul pârât, în mod evident, a îngrădit dreptul la viață privată, recunoscut și garantat de art. 33 (secretul corespondenței) din Constituția României din anul 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice. Înscrisurile depuse de pârât, atât în cursul judecății în primă instanță, cât și în cursul judecării recursului, nu sunt de natură a anihila cele conținute de nota-raport din data de 9 mai 1987, întocmită și semnată olograf de către recurent, nerelevante fiind, față de specificul cauzei, și celelalte apărări formulate prin motivele de recurs. Nu se impune, în speță, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, probatoriul administrat în cursul judecării fondului procesului fiind suficient pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

În aceste condiții, constatând că motivele invocate în recurs nu sunt întemeiate și că în mod corect prin hotărârea atacată a fost admisă cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de lucrător al Securității al pârâtului, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul T.G. împotriva Sentinței civile nr. 2871 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de T.G. împotriva Sentinței nr. 2871 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.