ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4493/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în primă intanță

Prin acțiunea formulată,

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat

instanței de contencios administrativ constatarea calității pârâtului I.C. de lucrător

al Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pârâtul a avut calitatea de șef al Securității Orașului

Huși și ulterior șef al Securității Municipiului Bârlad. În această calitate, a

supravegheat operativ diverse persoane, prin interceptarea convorbirilor telefonice

și folosirea de informatori, și a procedat la deschiderea mapei de verificare pentru

o persoană care a participat la revolta muncitorilor din noiembrie 1987, ulterior

această persoană fiind condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea

de ultraj contra bunelor moravuri.

Inițial acțiunea a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ

și fiscal, care, prin încheierea din data de 05 decembrie 2008, a scos-o de pe rol

și a înaintat-o Curții de Apel București, în temeiul art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008.

Pârâtul a invocat excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008,

excepție respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 807 din 19 mai 2009.

Prin sentința civilă

nr. 3926 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul I.C. și a constatat

calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că din materialul depus de reclamant la dosar

reiese că, în calitatea sa de ofițer de Securitate, pârâtul a dispus și coordonat

măsuri de supraveghere informativă a unor persoane, fie prin folosirea de tehnică

operativă, fie prin folosirea de informatori. Aceste măsuri au avut ca rezultat

îngrădirea și chiar suprimarea unor drepturi și libertăți ale omului, în sensul

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, precum dreptul la respectarea vieții private

și libertatea de gândire și conștiință.

Instanța de fond a avut

în vedere și înscrisurile depuse în dosarul Tribunalului, din care rezultă că s-a

dispus încadrarea informativă a numitului I.N., precum și faptul că pârâtul a aprobat

urmărirea informativă a numitului P.N., pentru „prevenirea desfășurării de către

suspect a unor acțiuni propagandă dușmănoasă” și a solicitat folosirea mijloacelor

tehnice pentru obținerea de informații de la aceeași persoană.

împotriva sentinței

Pârâtul I.C. a declarat

recurs împotriva hotărârii instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a arătat că sentința este motivată prin referire la înscrisuri

care nu i-au fost niciodată comunicate, fiind privat de dreptul de a se apăra și

de a le contracara, în condițiile în care, din cauza distanței, a fost împiedicat

să se prezinte la termenele de judecată.

A mai arătat că din probatoriul

administrat nu rezultă că activitatea lui s-a încadrat în prevederile art. 2

lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Potrivit art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

în sfera noțiunii de „lucrător al Securității” intră „orice persoană care, având

calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții

pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat

activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți ale omului”.

Instanța de fond a reținut,

în mod corect, că probele administrate fac dovada că activitatea desfășurată de

recurentul-pârât în calitate de ofițer al Securității se încadrează în ipoteza textului

de lege citat, cu referire la înscrisuri privind verificarea informativă a unor

persoane determinate, pentru identificarea sau prevenirea unor atitudini potrivnice

regimului comunist, măsuri care s-au concretizat prin urmărirea persoanelor, interceptarea

corespondenței și a comunicațiilor telefonice, investigații sau percheziții la domiciliu,

lezând astfel libertatea de exprimare și dreptul la viața privată.

Verificând actele de procedură

aflate la dosarele Tribunalului București și al Curții de Apel București, Înalta

Curte constată că la fiecare termen pârâtul a fost reprezentat de avocat, mai puțin

la ultimul termen de judecată în fața Curții de apel, când procedura a fost legal

îndeplinită, în condițiile art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 152 C.

proc. civ., dacă, la orice termen stabilit pentru judecată, se înfățișează numai

una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta

susținerile părții, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putând primi

excepțiile și apărările părții care lipsește.

În ceea ce privește regularitatea

administrării probei cu înscrisuri, Înalta Curte reține, potrivit celor consemnate

în încheierea din data de 31 octombrie 2008, că documentele utilizate ca probe au

fost depuse la dosar, de către reprezentantul reclamantului, în ședința publică

de la acea dată, când dosarul se afla pe rolul Tribunalului București, o copie fiind

comunicată apărătorului pârâtului, prezent în ședință.

Prin urmare, contrar susținerilor

recurentului-pârât, în cauză au fost respectate principiul contradictorialității

și dreptul la apărare.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare

a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.C. împotriva sentinței civile nr. 3926 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2010.