ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1231/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2696, din 23 iunie

2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul T.V., constatând

calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile

cerute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 293/2008.

Astfel, pe de o parte

acesta a avut gradul de căpitan în anul 1981, în cadrul Inspectoratului

Județean al Securității Brașov și gradul de maior în anul 1987, în cadrul

Inspectoratului Județean de Securitate Cluj, iar pe de altă parte, astfel cum

rezultă din înscrisurile aflate la dosar, a procedat la verificarea amănunțită

a unor persoane culegând informații atât din viața profesională, cât și din

viața privată și intimă a acestora, fapt ce reprezintă imixtiuni în viața

privată, așa cum corect a susținut reclamantul.

S-a mai apreciat că

nu poate fi reținută susținerea pârâtului potrivit căreia informatorii la care

reclamantul face referire nu au furnizat informații care să aducă atingere

drepturilor vreunei persoane și că prin activitatea sa nu a avut conotații cu

regim comunist, ci doar apărarea secretelor de stat din domeniile vizate de

cadre de spionaj din Rusia, America, Germania, etc., întrucât pârâtul,

procedând la dirijarea rețelei informative, pentru a afla, în principal natura

relațiilor cetățenilor români cu cetățeni străini, a suprimat dreptul persoanei

vizate la viață privată și libertatea opiniilor.

S-a mai reținut de

către instanța de fond că, în speță, nu au fost încălcate prevederile art. 1

din O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum s-a susținut de către pârât, dispozițiile

art. 6 din acest act normativ nefăcând distincție în această privință și, prin

urmare, este lipsit de relevanță de la cine anume a venit solicitarea.

Împotriva sentinței

civile nr. 2696 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal

pârâtul T.V., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și

modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii formulate de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

A învederat

recurentul, prin motivele căii de atac, că instanța de fond a interpretat

probele dosarului în mod extensiv și nu în concordanță cu realitatea.

Recurentul a fost ofițer într-un departament special al Securității care se

ocupa cu cadre și agenți ce veneau în România sub diverse acoperiri și nu a

verificat niciun cetățean român pentru convingerile sale politice sau pentru

opiniile sale, ci numai dacă venea în contract cu asemenea persoane. Prin

activitatea sa, a relevat recurentul, nu au fost încălcate sau îngrădite

drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În cauză fiind vorba de un

cetățean american, acesta a fost considerat de Departamentul Extern de

Informații cadru al unui serviciu de spionaj care a venit în România sub

acoperirea de doctorand, dar în realitate viza un domeniu strategic de

importanță națională aflat în județul Brașov.

A mai precizat

recurentul că inițierea mai multor jocuri operative printre care și o discuție

cu o persoană care ce se afla în contact cu acesta s-a realizat pentru

dezinformarea cetățeanului american și pentru protejarea numitului T.G. de o

acțiune de racolare a unui serviciu de spionaj. Nu există nicio probă

concludentă și pertinentă care să ducă la concluzia reținută de instanța de

fond a imixtiunii în viața privată a persoanei. În plus, s-a mai considerat de

către recurent că este eronată deducția primei instanțe în sensul că simpla

folosire a mijloacelor T.O. ar fi încălcat viața privată și a opiniei persoanei

respective. Or, verificarea unei persoane se făcea de obicei în mod secret,

persoana vizată nici nu cunoștea acest fapt, iar în cazul în care nu existau

date sau informații cu relevanță pe linie de contraspionaj cazul se închidea și

se clasa, astfel că nu se putea pune problema încălcării dreptului la opinie, a

dreptului la viață intimă sau la libertatea de circulație în străinătate.

Instanța de fond, a

concluzionat recurentul, a apreciat în mod nejustificat că dacă o persoană era verificată

i se încălcau drepturile și libertățile fundamentale ale acesteia și a

constatat în mod neîntemeiat că ar fi încălcat, prin activitatea sa de angajat

al Securității, drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Recursul este

nefondat.

Potrivit prevederilor

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare, prin

lucrător al Securității se înțelege orice persoană care, având calitatea de

ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de

Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat

activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

În mod legal, prin hotărârea

recurată, a fost admisă cererea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității și a fost constatată calitatea pârâtului T.V. de lucrător al

Securității, probându-se cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei că recurentul

a avut gradele de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate

Brașov (1981) și, respectiv, maior în cadrul Inspectoratului Județean de

Securitate Cluj (1987), și că, în această calitate, a desfășurat activități

prin care a îngrădit cel puțin dreptul fundamental la viață privată (prin

interceptarea legăturilor telefonice a unei persoane), drept prevăzut de art.

33 din Constituția României din anul 1965, precum și de art. 17 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

În aceste condiții, fiind

întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

24/2008, cu modificările și completările ulterioare, se constată că motivele

invocate prin cererea de recurs nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este

legală și temeinică, astfel că se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de

pârâtul T.V. împotriva sentinței civile nr. 2696 din 23 iunie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.V. împotriva sentinței civile nr. 2696 din 23 iunie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2010.