ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2352 din 3 iunie

2009, a respins excepția tardivității acțiunii, invocată de pârât și pe fond a

admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.I., constatând calitatea

acestuia din urmă de lucrător al Securității.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4

din O.U.G. nr. 24/2008, pentru procedura verificării la cerere, nefiind

prevăzut un termen de decădere în interiorul căruia să fie formulată acțiunea.

Pe fond, Curtea de

apel a reținut că, potrivit notei de constatare nr. S/DI/I/3762 din 11

decembrie 2008, întocmită de Direcția Investigații a Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul a avut gradul de maior în

cadrul U.M.0632 București - Direcția IV, iar în această calitate a dispus

împotriva unor persoane măsuri ce se încadrează în categoria celor prevăzute de

O.U.G. nr. 24/2008 constând în „activități prin care au fost suprimate sau au

fost îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale omului”.

S-a mai reținut că,

urmare a acestor măsuri, persoanele vizate au fost supravegheate informativ,

dacă au rude în străinătate, dacă sunt vizitați la domiciliu sau se interesează

de diferite activități cu caracter militar, le-a fost confiscată corespondența,

iar uneia dintre acestea i-a fost luat un angajament în sensul că regretă fapta

de a iniția o asociație, respectiv „Liga Iredentistă Română”, astfel cum

rezultă din procesul-verbal din 19 aprilie 1980, semnat de pârât.

Pe cale de

consecință, s-a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind calitatea de lucrător al Securității, neputând

fi primite susținerile pârâtului în sensul că înființarea unei organizații

iredentiste, care presupune exagerarea drepturilor și aspirațiilor naționale nu

este percepută pozitiv nici în prezent, actul normativ sus-menționat,

neprevăzând excepții în constatarea calității de lucrător al Securității de

natura celor invocate de pârât.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul P.I., criticând-o ca nelegală și

netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat

cererea și pentru faptul că instanța de fond a judecat excepția tardivității

sub aspectul art. 4 alin. (1) referitoare la procedura de verificare a

persoanelor care candidează la funcția supremă în stat, fără să observe că recurentul

a invocat tardivitatea prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 24/2008.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând motivele de

recurs, actele dosarului și vis-à-vis de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Curtea de Apel

București a respins excepția de tardivitate a introducerii acțiunii invocată de

pârât prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că în speță

acțiunea a avut la bază procedura verificării la cerere pentru care legea nu a

prevăzut termen de decădere în interiorul căruia să se formuleze acțiunea.

Art. 4 din O.U.G. nr.

24/2008 se aplică acțiunii în constatare formulate de Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității în procedura de verificare a persoanelor care

candidează la funcția de președinte al României.

Corect a respins

Curtea de Apel această excepție față de argumentele invocate mai sus.

Pe fond, din

probatoriile admise și administrate, aflate la dosar, rezultă că recurentul a

avut gradul de maior la U.M.0632 București - Direcția IV și în această calitate

a luat o serie de măsuri împotriva unor persoane, măsuri care, de fapt,

reprezintă activități prin care au fost îngrădite drepturile și libertățile

fundamentale ale omului.

Pe larg, Curtea de

Apel a motivat care au fost aceste măsuri, argumentând în fapt și în drept cu

actele aflate la dosar în ce au constat în concret.

Este fără putință de

tăgadă că datorită recurentului, persoanele vizate au fost supravegheate

informativ, li s-a urmărit comportamentul și relațiile cu cei din jur, le-a

fost confiscată corespondența.

Art.2 din O.U.G. nr.

24/2008 definește calitatea de „lucrător al Securității”, recurentul în

calitate de maior al Securității suprimând și îngrădind dreptul de exprimare și

libertatea opiniilor celor supravegheați.

La dosar există probe

pertinente și suficiente care să conducă instanța la soluția pe care a

pronunțat-o, respectiv note de constatare, din care rezultă fără posibilitate

de tăgadă calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008.

Încălcarea

drepturilor fundamentale ale omului prin activitățile desfășurate de recurent,

este fără dubiu argumentul pentru care prima instanță a constatat calitatea de

recurent-pârât de lucrător al Securității.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul

declarat de P.I., conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.I. împotriva sentinței civile nr. 2352 din 3 iunie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2010.