ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 344/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata la Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul T.D.M. a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității a acestuia din urmă. În motivarea cererii reclamanta arată, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul având calitatea de ofițer, iar acțiunile sale în această calitate au încălcat dreptul de exprimare și libertatea opiniilor și dreptul la viață privată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că a reconfirmat apartenența la structurile informative ale fostei Securități prin declarația dată în condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, iar acest fapt era cunoscut de mediile judiciare locale cu mult înaintea adoptării Legii nr. 187/1999. Mai arată că, în perioada în care a lucrat în cadrul Serviciului I (informații interne), nu a deschis, nu a avut în lucru și nu a finalizat nici un dosar de urmărire informativă și nu a fost implicat în activități vizând suprimarea drepturilor și libertăților omului, iar informatorii la care reclamantul face referire nu au furnizat informații care să aducă atingere drepturilor vreunei persoane și în cvasitotalitatea lor ei nu au mai fost contactați de către pârât după recrutare.

În ceea ce privește dosarul de urmărire la care reclamantul face trimitere, pe larg, acesta a fost întocmit de către Biroul de contraspionaj țări socialiste unei persoane ce nu avea cetățenia română, ci doar statut de apatrid, membru al Partidului Comunist Grec, ramura promoscovită, în contextul ce a urmat invadării Cehoslovaciei de către statele membre ale Tratatului de la Varșovia. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă 1110 din 17 martie 2009 , a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul T.D.M. și a constat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele : Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin lucrător al Securității se înțelege orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Așadar, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de lucrător al Securității este aceea ca această persoană să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989, iar a doua condiție vizează activitatea desfășurată, în sensul că, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

A mai arătat instanța că toate aceste condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ, în speța de față, pârâtul, a avut gradul de locotenent în anul 1969, în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Iași - Serviciul 1-Biroul 2, fiind îndeplinită prima condiție. În ceea ce privește cea de a doua condiție, aceea ca , în perioada 1945 - 1989,să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, Curtea reține că la dosarul cauzei se află mai multe Note de constatare semnate de pârât, prin care a propus Șefului Inspectoratului Județean Iași recrutarea unor colaboratori, I.R., N.V., A.T., din conținutul acestora rezultând că în activitatea de recrutare, pârâtul proceda la verificarea amănunțită a persoanelor în cauză, culegând informații atât din viața profesională cât și din viața privată a acestora, aceasta reprezentând imixtiuni în viața privată, așa cum corect susține reclamanta.

Concluzionând , instanța a reținut, așa cum și pârâtul a arătat, că reclamantul a desfășurat o activitate de urmărire informativă a numitului S.F., cu privire la preocupările acestuia de evoluția situației politice, în ceea ce privește sprijinirea fără rezerve a liniei politice adoptate de U.R.S.S., dosarul de urmărire fiind întocmit când pârâtul și-a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului III - Biroul contraspionaj țări socialiste, în Nota sinteză întocmită, pârâtul făcând referire la poziția persoanei în cauză în raport cu politica U.R.S.S. și politica externă în general, în contextul în care se cunoștea că este membru al Partidului Comunist Grec, ramura promoscovită, prin această activitate încălcând dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viață intimă a persoanei în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul T.D.M. În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esență, următoarele: - a invocat în fața instanței de fond excepția lipsei de obiect a acțiunii reclamantului având în vedere că la data promovării acțiunii, faptul apartenenței la structurile informative ale Securității, în perioada 1968-1974, a fost recunoscută prin declarație notarială autentificată, dată în condițiile impuse de Legea nr. 303/2004, recunoaștere realizată în cadrul unei proceduri legale, ce era de natură să satisfacă pe deplin scopul legii privind deconspirarea Securității. - instanța de fond a ignorat decizia nr. 267/2009 a Curții Constituționale, în care se arată că trebuie întrunite condițiile cumulative prevăzute în art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a stabili calitatea de lucrător al securității, or, reclamantul a dovedit doar faptul că a desfășurat activități informative în cadrul Inspectoratului Județean Iași, nu și că activitatea sa a condus în mod direct și nemijlocit, în cazuri determinate, la suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenilor, în scopul susținerii puterii totalitare; - instanța de fond nu a verificat în mod nemijlocit și complet apărarea privitoare la faptul că în perioada cât a lucrat în cadrul Serviciului informații interne nu a luat vreo măsură împotriva niciunei persoane, astfel că în lipsa finalității activității de culegere de informații nu se poate vorbi de calitatea de „lucrător al Securității”, în înțelesul art. 2 lit. c) din O.U.G.

nr. 24/2008, din moment ce legiuitorul a înțeles să lege această calitate de acțiuni concrete ce au avut ca efect suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. - deși a fost implicat timp de 3 ani în activitatea de contracarare a acțiunilor ostile desfășurate de statele socialiste, instanța de fond nu a dat nicio semnificație acestui fapt, raportat la cerințele O.U.G. nr. 24/2008, respingând nejustificat cererea de completare a probatoriului. Recursul este nefondat. Acțiunea reclamantului nu este lipsită de obiect, după cum susține recurentul. Legea nr. 303/2004 instituie o procedură în cadrul căreia magistrații au obligația de a da declarații cu privire la apartenența la fosta poliție politică, declarații ce se atașează la dosarul profesional al fiecărui magistrat.

O.U.G. nr. 24/2008 reglementează accesul la propriu dosar și deconspirarea Securității, prin intermediul C.N.S.A.S., iar hotărârea judecătorească prin care se soluționează acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității se publică în Monitorul Oficial al României și se pune la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către Consiliu, fiind evident că cele două proceduri nu se exclud. Instanța de fond nu a ignorat, cum susține recurentul, deciziile nr. 267/2009 și nr. 530/2009 (la aceasta din urmă se referă într-un memoriu depus ulterior declarării recursului) ale Curții Constituționale. În ambele decizii, observă Înalta Curte, sunt trecute în revistă elementele definiției legale a „lucrătorului Securității”, conform art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, însă constatarea că o anume persoană a funcționat în structurile fostei poliții politice este atributul instanței de judecată care decide în acest sens pentru fiecare caz în parte pe baza probelor administrate, astfel cum precizează însăși Curtea Constituțională în deciziile amintite. Faptul că, în speță, Curtea de Apel București a admis acțiunea în constatare a reclamantului C.N.S.A.S., nu înseamnă că judecătorul fondului nu a luat în considerare cele două decizii ale Curții Constituționale. În realitate, hotărârea primei instanțe exprimă convingerea judecătorului cauzei pe baza probelor administrate, în interpretarea prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității, consecință a îndeplinirii condițiilor menționate în textul legal în discuție.

Astfel, în sentința recurată se reține, în deplină consonanță cu deciziile Curții Constituționale, că în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt prevăzute două condiții cumulative: prima, ca persoana în cauză să fi funcționat în structurile Securității ca ofițer sau subofițer sau în cele ale Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate” în perioada 1945-1989; a doua, să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitare comuniste.

Apoi, s-a mai reținut, cu îndreptățire, pe baza probelor administrate în cauză, întrunirea cumulativă a celor două condiții în cazul pârâtului; acesta a funcționat ca ofițer de Securitate în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Iași – Serviciul 1 – Biroul 2, începând cu anul 1969; în această calitate, pârâtul a cules informații despre un număr de persoane, anterior recrutării acestora, reprezentând imixtiuni în viața privată a persoanelor respective, în acest fel îngrădindu-le dreptul la viața privată, pe de o parte, iar pe de altă parte, a desfășurat o activitate de urmărire informativă a șefului filialei Iași a emigranților greci, prin ascultarea convorbirilor acestuia , încălcându-i în acest mod acelei persoane, dreptul la libertatea de exprimare.

În raport de cele de mai sus, nu pot fi primite criticile pârâtului, în sensul că instanța nu a verificat apărarea sa că în perioada cât a funcționat ca ofițer de Securitate, prin activitatea sa nu ar fi suprimat sau îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În fine, precizarea cu privire la activitatea de contracarare a acțiunilor ostile desfășurate de statele socialiste, nu prezintă nicio relevanță în stabilirea calității de lucrător al Securității în privința pârâtului, instanța fiind chemată să stabilească, în concret, întrunirea cumulativă, în cazul de față a celor două condiții prevăzute în art. 2 lit. a) din actul normativ precitat, din acest punct de vedere fiind irelevant ce alte activități a mai desfășurat pârâtul ca ofițer de Securitate . Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul T.D.M. împotriva sentinței civile nr. 1110 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.