ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

22 iulie 2009 pe rolul Curții de Apel București secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea

existenței calității de colaborator al Securității în privința pârâtei G.C.D.

Prin sentința civilă nr. 480 din 26

ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a a

dmis acțiunea și a constatat calitatea de colaborator al Securității a

pârâtei G.C.D.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Din conținutul angajamentului din 11

august 1980 (fila 27-28 la dosarul de fond) reiese că pârâta a acceptat

colaborarea în secret cu Securitatea în direcția informării asupra unor aspecte

sau fenomene negative care interesau această structură a statului și, în baza

acestui angajament, G.C.D. a întocmit mai multe note informative în ceea ce

privește supravegherea grupelor de turiști străini vizitatori la acel moment ai

României și a reprezentanților unor firme grecești, suspecți de apartenență la

activitatea Serviciului de Informații Grec.

În raport cu dispozițiile art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, din probele administrate în cauză, respectiv

angajamentul semnat de către pârât la 11 august 1980 și notele informative

depuse la dosar, instanța a reținut că este îndeplinită prima condiție impusă

de dispozițiile respective în sensul că, pe parcursul colaborării cu organele

de Securitate, pârâta a furnizat informații detaliate despre atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist.

Curtea de apel a reținut că este

îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, în sensul că informațiile cuprinse în cele 26 de note informative

întocmite de către pârâtă și depuse la dosarul cauzei, sunt de natură să aducă

atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute în

Constituția României de la acea dată. În acest sens, a reținut instanța că, din

notele informative aflate la filele 57 - 86 ale dosarului, semnate olograf de

către pârâtă, reiese că aceasta comunica organelor de Securitate informații

despre traseele, activitățile și convorbirile cetățenilor greci al căror ghid

era cu cetățenii români cu care aceștia veneau în contact, sumele de bani pe

care aceștia le foloseau în circuitele turistice, profesiile acestora, alte

informații apreciate de către organele fostei Securități ca valoroase pe linie

informativă. Totodată, a reținut instanța că pârâta, în mod benevol, sesiza

organelor securității aspecte pe care le aprecia ca fiind importante pentru

acestea, relevantă fiind în acest sens nota aflată la fila 81 din dosar, în

care se consemnează prezența frecventă a unui cetățean grec în România,

legăturile acestuia cu cetățenii români și propaganda nefavorabilă pe care

aceasta o realiza la adresa turismului românesc de la acea vreme.

De asemenea, a mai reținut instanța

că, din cuprinsul consemnărilor ofițerilor de securitate, reiese că pârâta

oferea relatări detaliate referitoare la atitudini și comportări suspecte ale

turiștilor greci pe care îi însoțea și aprecia că aceștia pot acționa împotriva

orânduirii de la acea vreme, întrucât nu respectă programul turistic, au mulți

prieteni printre români, iar unii dintre ei sunt originari din România.

Împotriva sentinței civile nr. 480

din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta G.C.D.

În motivarea recursului pârâta a

arătat, în esență, următoarele:

Atât acțiunea în constatarea

calității de colaborator al Securității, cât și sentința recurată sunt în

conflict cu dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

cu cele ale art. 26 din Constituția României, precum și cu art. 17 din Pactul

internațional cu privire la drepturile civile și politice, prin intentarea

acțiunii, reclamantul C.N.S.A.S. nefăcând altceva decât, după aproape 20 de

ani, să aducă atingere vieții private a pârâtei G.C.D.

Acțiunea reclamantului nu vizează un

interes legitim real și actual, informațiile anterioare anului 1989 fiind

precumpănitor a aduce atingere vieții private a pârâtei, cum pe bună dreptate a

statuat Curtea de la Strasbourg în cauza Rotaru împotriva României prin

Hotărârea din 4 mai 2000, reținând încălcarea art. 8 alin. (1) din Convenție în

condițiile în care este vorba despre stocarea într-un registru secret și

comunicarea datelor privind viața privată a unei persoane.

Așa cum este probat dosarul cauzei

pârâta a făcut obiectul unor măsuri severe de supraveghere a convorbirilor telefonice

din partea Securității; comunicarea către instanța de judecată a transcrierilor

convorbirilor telefonice pe care le-a avut aceasta, inclusiv cele cu soțul său,

reprezintă o gravă alterare a dreptului individului de respectare a vieții sale

private, conform art. 8 alin. (1) din CEDO.

Față de motivele invocate de

reclamantul C.N.S.A.S., se impune a se constata netemeinicia acestora și sub un

alt aspect, și anume al teritorialității aplicării legii , în sensul consfințit

de art. 3 și art. 16 din Constituție, pârâta fiind acuzată de furnizarea de

informații referitoare la activități săvârșite de cetățeni străini, îndeosebi

greci, adică nu de către cetățeni ai statului român.

Dacă se admite alegația C.N.S.A.S. că

pârâta a relatat date de valoare pentru Securitate, iar reclamantul , în 2009,

recunoaște că „…. De vină era regimul comunist”, este o chestiune în contra notorietății

– care exonerează de orice probă – că informațiile oferite de pârâtă despre un

fapt notoriu erau lipsite de orice valoare pentru organele de securitate.

Deși se prevalează de dispozițiile

art. 17 alin. (2) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice, la dosarul cauzei nu s-a administrat nici o probă care să ateste că

activitatea pârâtei ar fi atins ori imixtionat în viața particulară, în

familie, domiciliul sau corespondența vreunei alte persoane și că această

persoană s-ar fi adresat reclamantului C.N.S.A.S. ori că l-ar fi împuternicit

să intenteze acțiunea, având în vedere că sintagma „orice persoană este în

drept”, neexcluzând justificarea condițiilor de interes lezat ori a calității

de mandatar, legal ori convențional a reclamantului.

Nici cu privire la presupusa violare

a art. 33 din Constituția României, din 1965 nu s-au administrat probe care să conducă

la concluzia că pârâta ar fi încălcat secretul corespondenței și al convorbirilor

telefonice, ci dimpotrivă, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de

către reclamant, mai degrabă acesteia i s-au încălcat de către Securitate

drepturi și libertăți fundamentale, recunoscute și garantate de legislația în

vigoare la acea dată.

Sentința recurată este nelegală și

sub aspectul pretinsei încălcări a art. 19 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice, întrucât nu s-a administrat nici o probă care să

ateste că din cauza pârâtei cineva a suferit din cauza opiniilor sale.

Analizând sentința atacată, în

raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima

instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator

administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Nu poate fi primită critica din

recurs în sensul că prin acțiunea în constatare promovată de reclamantul C.N.S.A.S.,

dar și prin hotărârea pronunțată de prima instanță i s-ar fi încălcat pârâtei

dreptul la viața privată, consecință a violării prevederilor art. 26 din

Constituția României, a prevederilor art. 8 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 17

din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. are

ca bază legală prevederile O.U.G. nr. 24/2008, scopul urmărit, cum este formulat

în termeni expliciți în preambulul actului normativ precitat, fiind acela de devoalare

a activităților exercitate de regimul comunist prin intermediul poliței sale

politice, printre altele și prin deconspirarea persoanelor care au participat la

activitatea de poliție politică, așa cum este cazul pârâtei, în discuție fiind exclusiv

informații furnizate de pârâtă cu privire la diferite persoane urmărite de

Securitate, iar nu date din sfera vieții private a doamnei G.C.D., astfel că nu

se poate vorbi de imixtiune arbitrară în domeniul protejat de textele legale invocate

în recurs, iar invocarea în acest context, a jurisprudenței CEDO (cauza Rotaru

contra României și cauza Leander contra Suediei), precum și a Convenției privind

protecția persoanelor față de procesarea datelor cu caracter personal, din

1985, este irelevantă, în discuție nefiind stocarea datelor personale ale

reclamantei, ci dimpotrivă contravenția acesteia la colectarea unor astfel de

date și informații de către poliția politică a regimului totalitar comunist, cu

privire la alte persoane.

În raport de cele de mai sus rezultă

cu evidență că reclamantul justifică un interes legitim real și actual în

promovarea acțiunii, acela de a deconspira pe pârâtă ca persoană ce a colaborat

la instrumentarea de către securitate a dosarelor politice ale altor persoane, verificare

obligatorie conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2004, în condițiile în

care aceasta a candidat pentru funcția de senator în Parlamentul României,

scopul demersului judiciar al reclamantului nefiind acela de a o împiedica pe

pârâtă să candideze la alegerile parlamentare.

Apărarea pârâtei, în sensul că a

făcut obiectul unor severe măsuri de supraveghere a convorbirilor telefonice,

este lipsită de relevanță. Nici în acțiunea promovată de reclamant și nici în

hotărârea recurată nu se invocă informații pe care Securitatea le-ar fi obținut

prin intermediul unei astfel de supravegheri. Prima instanță, a făcut o analiză

detaliată a probelor de la dosarul cauzei, reținând cu deplin temei că pârâta G.C.D.,

cu numele conspirativ C., a avut calitatea de colaborator al Securității, în

raport de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, concluzia

instanței de fond întemeindu-se exclusiv pe cele 26 de note informative prin

care aceasta a denunțat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist,

informații ce au vizat îngrădirea dreptului de exprimare și libertatea

opiniilor și a dreptului la viață privată a persoanelor la care s-a referit.

Este irelevant și că majoritatea

informațiilor se refereau la cetățeni greci, în condițiile în care și cetățenii

statelor membre NATO sau ai Uniunii Europene sunt protejați de prevederile O.U.G.

nr. 24/2008, astfel cum rezultă expres din prevederile art. 1 alin. (1) din

acest act normativ, calitatea de colaborator al Securității stabilindu-se așadar

și prin raportare la informațiile despre aceștia furnizate poliției politice

române.

Informațiile oferite de pârâtă nu

sunt lipsite de orice valoare pentru organele de securitate, cum se susține în

recurs, în sensul că s-ar referi la un fapt notoriu – vina generală a regimului

comunist, ci dimpotrivă erau informații concrete despre cetățenii greci cu care

intra în contact, despre relațiile acestora cu cetățenii români, despre

opiniile potrivnice regimului comunist.

Verificarea calității de colaborator

al Securității este obligatorie în cazul persoanelor care candidează sau ocupă unele

funcții ori demnități publice, cum este cazul pârâtei care a candidat pentru

funcția de senator în Parlamentul României, astfel cum se stipulează în termeni

categorici în art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2004, astfel că reclamantul nu

trebuie să justifice calitatea de mandatar legal sau convențional al

persoanelor cărora Securitatea le-a instrumentat dosare, pentru că nu a acționat

într-o astfel de calitate.

Pârâtei nu i s-a imputat că ar fi încălcat

secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, astfel că susținerea

din recurs în acest sens, respectiv a absenței probelor care să dovedească

acest lucru, este complet lipsită de relevanță.

În fine, critica din recurs referitoare

la lipsa probelor care să ateste că din cauza activității pârâtei, cineva a

suferit din cauza opiniilor sale, este, la fel, lipsită de relevanță. Având ca

reper prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, una din cele două

condiții ale acestui text legal pentru a se putea constata calitatea de

colaborator al Securității este ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cu alte cuvinte, să aibă aptitudinea

de a atrage încălcarea drepturilor și libertăților persoanelor vizate, și nu ca

încălcarea să se producă efectiv.

Față de cele ce preced, Înalta Curte,

potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta G.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.C.D.

împotriva sentinței civile nr. 480 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

octombrie 2010.