ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2010

Asupra recursului de

față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 2423 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul M.V.G., prin

care solicita să se constate că acesta a avut calitatea de colaborator al

Securității.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că pârâtul nu

a furnizat informații de natura celor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, care să ducă la îngrădirea

drepturilor și libertăților unei persoane.

S-a apreciat că simpla

informație că o anumită persoană nu participă la activitățile de informări

politice, în condițiile în care participarea acestor persoane la astfel de

activități putea să se facă extrem de facil și în alte moduri, dovedește buna

credință a pârâtului care, deși a semnat un angajament, probabil constrâns moral

de situația politică a acelor vremuri, nu a înțeles să furnizeze infirmații,

altele decât cele care erau oricum la îndemâna Securității.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul

C.N.S.A.S., solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii și

reținerii calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe

pârâtul M.V.G.

În motivarea

recursului s-a apreciat că este îndeplinită în speță atât condiția denunțării

unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât și cea privind vizarea

încălcării unor drepturi fundamentale ale omului pentru a se reține existența

calității pârâtului de colaborator al Securității, soluția de respingere a

acțiunii fiind neîntemeiată.

S-a solicitat a se

avea în vedere faptul că pârâtul a denunțat o atitudine vădit îndreptată

împotriva regimului totalitar, adoptată ca urmare a convingerilor persoanei

vizate și aderenței sale la un cult interzis de respectivul regim tocmai pentru

că la cerea membrilor săi boicotarea activităților politice, irelevantă fiind împrejurarea

că informațiile oferite erau oricum la îndemânarea Securității sau că puteau

deveni cunoscute pe alte căi.

Mai mult, susține

recurentul, legiuitorul nu distinge după cum informația respectivă era sau nu

cunoscută deja de securitate, definiția colaboratorului raportându-se exclusiv la

atitudinea informatorului, care trebuia să vizeze producerea unor consecințe

ale delațiunii sale, nefiind impusă de lege nici cerința existenței unei

pluralități de acte de colaborare.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 299 și 304

1

C. proc. civ., art. 2 lit. b)

și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008.

Examinând actele

dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor

legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că

recursul este fondat, pentru argumentele în continuare arătate:

În înțelesul O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, colaborator al

Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă,

precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, astfel cum se prevede la art. 2 lit. b).

Legiuitorul nu

distinge, așadar, după cum informația furnizată era sau nu la îndemâna Securității

sau putea fi cunoscută oricum pe alte căi, definiția colaboratorului

Securității raportându-se exclusiv la atitudinea informatorului, care trebuia

să conștientizeze doar consecințele delațiunii sale, respectiv că, în mod

normal, ținând cont de realitățile vremii, informația sa nu ar fi putut să fie

trecută cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puțin la deschiderea unei

acțiuni informative sau efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate.

Totodată, definiția dată

de art. 2 lit. b) nu cere existența unei pluralități de act de colaborare,

fiind suficientă și o singură informație care să respecte condițiile impuse de

această prevedere: (i) denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist;

(ii) vizarea încadrării unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În cauză este cert dovedit

că pârâtul, titular al dosarului informativ deschis pe numele său, a fost

recrutat de securitate la 12 mai 1981, în problema „persoane fără antecedente”,

urmând a fi dirijat pe lângă diferite persoane din cadrul întreprinderii sau

din alte instituții din orașul Dărăbani, lucrate de securitate în cadrul

dosarului de problemă sau prin dosare de urmărire informativă.

Pârâtul a semnat un

angajament prin care s-a obligat să sprijine organele de securitate în mod

sincer, organizat și secret, sub numele conspirativ de colaborare O.M., fiind

utilizat în această calitate în perioada 1981 - 1985.

Rezultă de asemenea,

din actele dosarului, că, pe lângă informațiile apreciate ca având o valoare

informativă mai redusă, acesta a denunțat și atitudinea vădit îndreptată

împotriva regimului totalitar al unei persoane, coleg de serviciu și membru al

unui cult religios interzis de respectivul regim, atitudine constând în refuzul

de a participa la activitățile de informare politică, determinat de

convingerile sale religioase și nu din motive obiective.

Or, nu se poate reține

că, în raport cu rigorile regimului trecut, pârâtul nu ar fi avut reprezentarea

consecințelor delațiunii sale și nu ar fi acceptat producerea lor, acestea

presupunând în mod evident cel puțin efectuarea unor investigații suplimentare

asupra celui urmărit, cu consecința încălcării dreptului la viața privată,

precum și încercarea de a-l determina să renunțe la propriile convingeri religioase,

cu consecința încălcării libertății de conștiință.

Totodată, pretinsa

constrângere morală pentru acceptarea colaborării se impunea a fi cert dovedită

pentru a avea relevanță în soluționarea cauzei, simpla reținere a existenței

acesteia, sub semnul probabilității, neputând constitui un argument valabil

pentru a se concluziona că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, cum greșit

a procedat instanța de fond.

În consecință,

reținând incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., va admite recursul și va modifica, în tot, hotărârea atacată, în sensul

admiterii acțiunii și constatării calității de colaborator al Securității a

pârâtului M.V.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinței nr. 2423 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în tot,

sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant și, în

consecință, constată calitatea de colaborator al securității a pârâtului M.V.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2010.