Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1678/2010

HOTĂRÂRE
24.03.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1678/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul G.G., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al securității. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul furnizând informații referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acțiunile sale în această calitate au încălcat dreptul la libera circulație și dreptul la viața privată. Sesizat inițial, Tribunalul București, secția a IX-a, prin sentința civilă nr. 3702 din 19 decembrie 2008, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 2450 din 09 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a admis acțiunea reclamantului C.N.S.A.S., constatând că pârâtul G. G. a avut calitatea de colaborator al securității. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a avut în vedere că din actele și lucrările dosarului rezultă că, în speță, sunt îndeplinite cele trei condiții cumulative, prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constatat calitatea de colaborator al securității: - furnizarea de informații, indiferent sub ce formă,precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității; - p rin informațiile furnizate să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - informațiile să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

S-a reținut că pârâtul, de profesie tehnician de îmbunătățiri funciare, a semnat un „angajament", la 30 septembrie 1980, prin care se obliga să sprijine organele de securitate pentru prevenirea faptelor care ar aduce atingere securității statului și să păstreze confidențialitatea asupra acestor informații. De asemenea, pârâtul a furnizat note informative referitoare la mai mulți locuitori din comuna Scânteia județul Ialomița prin care, deși nu a denunțat activități îndreptate împotriva regimului totalitar comunist, a adus la cunoștința organelor de securitate fapte care ar fi putut avea caracter penal, obiceiuri și vicii ale acelor persoane, dovedind loialitate față de organele de securitate . Curtea de Apel București a concluzionat că reclamantul C.N.S.A.S.

a făcut dovada susținerilor sale referitoare la pârât, pentru a se constata calitatea acestuia de colaborator al securității. Nu au fost reținute apărările pârâtului care, recunoscând ca a fost recrutat de organele de securitate, a arătat că nu a avut intenția de a prejudicia persoanele despre care a furnizat informații, fiind constrâns să furnizeze acele informații. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul G.G. susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Instanța de fond a stabilit doar parțial corect situația de fapt, în sensul că deși a fost recrutat de către organele operative ale securității pentru a furniza anumite informații, intenția sa nu a fost aceea de a aduce vreun prejudiciu persoanelor despre care a relatat, fiind constrâns să dea acele declarații de un anume domn B. (care nu i-a explicat scopul acelor declarații).

Ulterior acestui episod singular a refuzat orice colaborare cu securitatea. Având în vedere conținutul informațiilor furnizate, recurentul solicită să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile O.U.G. nr. 24/2008 pentru a i se atribui calitatea de colaborator al Securității și în consecință, să se modifice sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii C.N.S.A.S. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că recurentul-pârât a dat mai multe note informative în perioada 1980-1983, despre o serie de persoane (G.A., R.T., R.G., D.M.,D.O.

ș.a) printre informațiile furnizate fiind și cele referitoare la relațiile acestor persoane cu cetățeni străini, intenția lor de a fugi din România, acumulări de bunuri și bani - informații de natură să atragă urmărirea și persecuția politică a acelor persoane. În raport de materialul probator existent la dosarul de fond prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 3 lit. g) și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, stabilind în mod corect calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât. Față de considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de G.G. împotriva sentinței civile nr. 2450 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3400/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1492 din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contenci
ÎCCJ 2012-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4625/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 11057/2/20
ÎCCJ 2010-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2423 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiune
ÎCCJ 2012-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2012
s-a apreciat că activitatea pârâtului nu poate fi circumscrisă sferei reglementării O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. În opinia instanței de fond, prezintă relevanță, în cauză, și faptul că n
ÎCCJ 2011-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 364/2011
legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securității”. 2. Soluția primei instanțe Curtea de Apel București, sec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă