ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3884/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul L.I., să se constate existență calității pârâtului de

lucrător al Securității.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat că așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de

Constatare nr. S/DI/l/203 din 29 aprilie 2008, precum și al înscrisurilor

anexate, pârâtul, având gradul de lt. maj. în 1984 - 1986 și căpitan în 1987,

în cadrul I.J. Neamț, a dirijat rețeaua informativă cu următoarele sarcini:

- să ne informeze în continuare /../ despre alte persoane

care audiază și colportează știrile postului de radio E.L.;

- să ne informeze în continuare despre persoanele care sunt

prezente când respectivul face comentarii tendențioase la adresa politicii

partidului;

- să ne

informeze despre starea de spirit din rândul oamenilor muncii, dacă sunt

persoane care audiază și colportează știrile postului de radio E.L.;

- să ne informeze despre comportarea, legăturile, anturajul

și comentariile celei în cauză până la data plecării în excursie, iar dacă apar

aspecte ce pot interesa organul de securitate (pregătiri în vederea rămânerii

ilegale în străinătate) să ne informeze în timp util;

- „să ne informeze despre comportarea, anturajul, legăturile

și comentariile ce le fac operatorii /../ semnalați cu preocupări pe linia

sectei „O.D.”;

- „să ne informeze despre acei elevi care pe timpul vacanței

vin în legătură cu cetățeni străini, ascultă și colportează știrile postului de

radio E.L.”

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 99 din 8

ianuarie 2010, a admis cererea formulată de reclamant, constatând existența

calității pârâtului de lucru al Securității.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a

avea calitatea de lucrător al Securității, persoana în cauză trebuie să

îndeplinească următoarele condiții.

1) Să aibă calitatea de ofițer,

inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945 – 1989 și

2) Persoana să fi desfășurat

activități prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale anului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

În speță, reține instanța de fond,

atât prima cât și cea de a doua condiție sunt îndeplinite, astfel că,

admițându-se acțiunea, se va constata existența calității pârâtului de lucrător

al Securității.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul L.I., reținând,

în esență, următoarele critici.

- Hotărârea recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ., art. 6 par. 1 C.E.D.O.,

art. 11 și 20 din Constituția României).

Sentința civilă recurată este

nemotivată, instanța de fond nu a reținut, analizat și combătut raționamentul juridic

al pârâtului care prin ample concluzii scrise și întâmpinare a susținut că nu este

îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de lege pentru admiterea acțiunii.

Instanța de fond nu a verificat

existența unei ingerințe în drepturile omului, verificarea prevederii în lege a

posibilei ingerințe constatate și de asemenea verificarea scopului legitim și

al proporționalității ingerinței prevăzute de lege.

Apreciază recurentul că într-adevăr

existau drepturile și libertățile fundamentale, însă la data pretinselor fapte

condamnabile nu exista încriminată fapta „de a fi lucrător al Securității” așa

cum nu exista nici sancțiunea acestei fapte. În acest fel se arată că se

încalcă prevederile art. 7 din Convenție care statuează că nimeni nu poate fi

condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care în momentul în care a fost

săvârșită nu constituia infracțiune, potrivit dreptului național sau

internațional.

S-a mai arătat că procedura

prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008 este neconvențională, este îndreptată împotriva

unor ofițeri de informații după bunul plac al C.N.S.A.S. și încalcă prevederile

art. 14 din C.E.D.O. (interzicerea discriminării) și art. 6 (dreptul la un

proces echitabil).

- Hotărârea recurată este dată cu

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Instanța de fond a preluat fără nici

o cenzură afirmațiile intimatului – reclamant, în sensul că o simplă constatare

a calității de ofițer al Securității dinainte de 1989 și a notelor recurentului

justifică admiterea acțiunii și constarea calității recurentului de „luptător al

Securității” care prin activitățile desfășurate în această calitate, înainte de

1989 ar fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale anului.

A mai arătat recurentul că nu este

îndeplinită condiția privind ingerința în drepturile ori libertățile fundamentale

ale altor subiecte de drept. Această ingerință era prevăzută de lege, recurentul

personal a respectat jurământul militar, legile și ordinele existente în domeniu

și nu se poate face dovada unor acțiuni ilegale, abuzive în privința

recurentului. De asemenea, se arată că ingerințele erau necesare în societatea

de democrație populară care a fost în România în perioada 1984 – 1989, fiind proporționale

cu scopul legitim urmărit.

Arată în fine, recurentul că,

culegerea informațiilor incriminate de reclamantul – intimat nu ajungea la

cunoștința persoanelor în cauză astfel încât nu se poate vorbi despre o

ingerință disproporționată, încălcare, îngrădire, restrângere a drepturilor

omului ori despre teroarea amintită de legiuitorul O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte, analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și prin prisma

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., constată că aceasta nu este fondată

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a motivat hotărârea

pronunțată, atât în fapt cât și în drept, potrivit art. 261 C. proc. civ.

Într-adevăr, așa cum susține

recurentul, noțiunea de „lucrător al Securității” nu exista în accepțiunea O.U.G.

nr. 24/2008, la data săvârșirii faptelor acestuia în exercitarea acestei

activități.

Însă, dreptul la libertatea de

exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la viață privată, dreptul la

libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei, erau consacrate în

Constituția României din 1965 precum și la Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Respectarea dreptului omului și a

libertăților fundamentale constituie esența unei societăți democratice. O

societate democratică trebuie să asigure recunoașterea și respectarea acestor

valori recunoscute universal.

În fapt, drepturile omului cuprind un

sistem de idei, reprezentări sau valori ce reprezintă anumite concepții

privitoare la ființa umană, societate sau puterea statală.

Faptele reținute de C.N.S.A.S. precum

și de instanța de fond vizează informații și comentarii tendențioase la adresa

politicii partidului și/sau privind răsturnarea orânduirii socialiste.

În constituția din 1965 nu există

vreo prevedere privind posibilitatea efectuării unor ingerințe în drepturile și

libertățile fundamentale ale omului în scopul apărării siguranței naționale.

Actele normative invocate de

recurent ca fiind cele care prevăd posibilitatea ingerinței în exercițiul

drepturilor și libertăților fundamentale nu pot fi analizate în general. În

principal o politică legislativă trebuie făcută cu echilibru și măsură.

Recurentul, ca lucrător al

Securității a făcut parte dintr-un mecanism pus la cale de către un guvern considerat

acum totalitar, care a pus în aplicare legi și decrete, al căror scop era limitarea

și îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale anului.

Într-adevăr, adevărul obiectiv nu

poate fi stabilit în sala de judecată ci din perspectiva trecerii timpului, din

perspectiva istoriei.

Judecătorul național nu ar putea să

nu aplice legea pe motiv că aceasta ar fi necorespunzătoare, întrucât ar fi

culpabil de denegrare de dreptate (art. 3 C. civ.) sau dacă ar invalida-o ar

încălca principiul separației puterilor în stat [(art. 1 alin. (4) Constituția

României)].

O.U.G. nr. 24/2008, stabilește condițiile

care trebuie întrunite de o persoană pentru a fi calificată lucrător al

Securității. În acest fel, aceste persoane sunt consemnate public pentru

activitatea de poliție politică comunistă, fără să antreneze o altă răspundere

decât cea morală.

Din acest punct de vedere, cele

reținute de reclamanta C.N.S.A.S. precum și de instanța de fond privind

activitatea recurentului prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului reprezintă un „minim necesar de gravitate”

pentru a intra în domeniul de aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008

și în condițiile în care recurentul nu a dovedit contrariul.

Nu poate fi reținută apărarea

recurentului privind încălcarea prevederilor art. 7 din C.E.D.O., a art. 14 și art.

6 din C.E.D.O.

În primul rând, urmează a se

constata că faptele analizate au avut loc înainte de 20 iunie 1994, dată la care

Convenția a intrat în vigoare cu privire la România, deci încălcările nu pot fi examinate, existând o incompatibilitate „ratione temporis” în conformitate cu art. 35 alin.

(3) și (4) din Convenție.

În altă ordine de idei, prezentarea

argumentelor recurentului referitoare la prevederile art. 7 din C.E.D.O., este

eronată câtă vreme nu este vorba de nici o condamnare penală prin constatarea

calității de lucrător al Securității, în accepțiunea O.U.G. nr. 24/2008, în

acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1194 din 24

septembrie 2009 pronunțată în cadrul acestui dosar.

În această ordine de idei, se

apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., nu este vorba

de un proces politic, recurentul și-a putut face apărările pe care le-a

considerat necesare.

De asemenea, nu există nici o

situație de discriminare dovedită în cauză, posibilitatea că nu toți ofițerii

de informații să fie chemați în judecată pentru aplicarea procedurii prevăzute

de O.U.G. nr. 24/2008 nu înseamnă discriminare, întrucât ordonanța nu instituie

nici un privilegiu, fiind aplicabilă persoanelor aflate în situații similare.

În ceea ce privește aplicarea

greșită a legii de către instanța de fond se constată că în raport de

materialul probator, instanța de fond a apreciat în mod corect faptele analizate

raportat la prevederile legale,

Nu poate susține recurentul că nu a

produs nici o ingerință în drepturile și libertățile fundamentale ale

persoanelor despre care culegea informații, întrucât este vorba de imixtiuni în

viața și conștiința religioasă a persoanelor. Aceste acțiuni erau considerate

printre cele mai periculoase acțiuni, încalcă dreptul la viața privată a

individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai

intime ale ființei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a gândi

și care să rămână inaccesibile.

Față de cele reținute mai sus, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.I.

împotriva sentinței civile nr. 99 din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.