ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5646/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2008, pe rolul Tribunalului București, reclamantul C.N.S.A.S. (denumită în continuare în cuprinsul prezentei decizii C.N.S.A.S.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.T., să se constate existența calității pârâtului de lucrător al Securității.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare din 07 mai 2008, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul, având gradul de locotenent major, în perioada 1987-1989, în cadrul Inspectoratului Județean Sălaj - Serviciul 2 a procedat la „dirijarea rețelei informative” pe lângă angajații I.E.E.L.I.F., în scopul stabilirii următoarelor: - „cunoașterea permanentă a stării de spirit a personalului muncitor, a persoanelor vinovate de apariția și menținerea unor stări de spirit necorespunzătoare și întreprinderea măsurilor necesare pentru tragerea lor la răspundere și înlăturarea cauzelor care le-au determinat”; - „verificarea elementelor potențial periculoase, îndeosebi a celor cu antecedente politice, sociale sau penale, a descendenților acestora, precum și a celor care prin comportament sau atitudine prezentă sunt pretabile la comiterea de acte antisociale”; - elementele cultice sau sectante care desfășoară activitate de prozelitism, „persoanele pretabile la răspândirea de fițuici sau înscrisuri cu caracter necorespunzător”, „persoanele care audiază și colportează știrile posturilor de radio străine reacționare”, „persoanele care au solicitat sau intenționează să solicite plecarea definitivă din țară și au manifestări necorespunzătoare la adresa politicii interne și externe a statului român”.

Pe baza informațiilor adunate, prin dirijarea rețelei informative, pârâtul „a raportat” următoarele: „în cadrul atelierului de proiectării hidro din cadrul I.E.E.L.I.F. Sălaj - Zalău, persoanele de naționalitate maghiară fac comentarii cu privire la vizita înaltelor personalității sovietice în țara noastră”. Mai mult, având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean Sălaj, în perioada 1987-1989, în contextul supravegherii informative a unei persoane semnalează că „pe fondul unor dereglări psihice și a unor tulburări de comportament, a încercat să ajungă la șeful statului pentru a scrie o lucrare de evocare a personalității sale”, a dirijat sursa aflată în legătura sa astfel: sursa „a fost instruită să-l influențeze pe (...) în sensul de a nu face deplasări în capitală sau alte zone din țară cu prilejul unor evenimente la care participă conducerea superioară.

De asemenea, a fost instruită să facă deplasări și cu alte ocazii la domiciliul obiectivului pentru a sesiza dacă în preocupările sale «literare» acesta abordează și subiecte legate de activitatea conducerii superioare”. Reclamantul C.N.S.A.S. a susținut că activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au suprimat următorul drept recunoscut și garantat de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice). În raport cu aspectele relevate, reclamantul C.N.S.A.S. a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata cu privire la persoana pârâtului calitatea de „lucrător al Securității”.

Astfel, susține reclamantul că dispozițiile respective impun îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată: Persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989. Or, în speța dată, această condiție este asigurată deoarece pârâtul a avut gradul de locotenent major, în perioada 1987-1989, în cadrul Inspectoratului Județean Sălaj, Serviciul 2. În calitatea menționată la pct. 1 și în scopul susținerii puterii totalitar comuniste, persoana să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Și această condiție este asigurată, deoarece activitățile prin care s-au îngrădit drepturile și libertățile expuse mai sus au fost justificate prin „cunoașterea permanentă a stării de spirit a personalului muncitor, a persoanelor vinovate de apariția și menținerea unor stări de spirit necorespunzătoare”, „verificarea elementelor potențial periculoase, îndeosebi a celor cu antecedente politice, sociale sau penale, a descendenților acestora”, stabilirea „persoanelor care audiază și colportează știrile posturilor de radio străine reacționare”, a „persoanelor care au solicitat sau intenționează să solicite plecarea definitivă din țară și au manifestări necorespunzătoare la adresa politicii interne și externe a statului român”, supravegherea informativă a persoanelor ce au „preocupări literare”.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe următoarele dispoziții: art. 1 alin. (7) coroborat cu art. 2 lit. a), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Prin sentința civilă nr. 2442 din 24 iunie 2009, Tribunalul București a declinat competența soluționării cauzei la Curtea de Apel București. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința civilă nr. 1410 din 19 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat existența calității pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În raport cu dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității trebuie îndeplinite următoarele condiții: 1. persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989; 2. în calitatea menționată la pct. 1, persoana respectivă să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

A reținut Curtea de apel că prima condiție este îndeplinită, întrucât pârâtul a avut gradul de locotenent major, în perioada 1987-1989, în cadrul Inspectoratului Județean Sălaj, Serviciul 2. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, instanța a reținut că pârâtul, în exercitarea funcției deținute, a procedat la „dirijarea rețelei informative” pe lângă angajații I.E.E.L.I.F., în scopul stabilirii aspectelor și culegerii de informații de natura celor relevate în cuprinsul acțiunii. Pe baza informațiilor adunate, prin dirijarea rețelei informative, pârâtul „a raportat” următoarele: „în cadrul atelierului de proiectări hidro din cadrul I.E.E.L.I.F. Sălaj - Zalău, persoanele de naționalitate maghiară fac comentarii cu privire la vizita înaltelor personalități sovietice în țara noastră”.

Mai mult, având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean Sălaj, în perioada 1987-1989, în contextul supravegherii informative a unei persoane semnalată că „pe fondul unor dereglări psihice și a unor tulburări de comportament, a încercat să ajungă la șeful statului pentru a scrie o lucrare de evocare a personalității sale”, a dirijat sursa aflată în legătura sa astfel: sursa „a fost instruită să-l influențeze pe (...) în sensul de a nu face deplasări în capitală sau alte zone din țară cu prilejul unor evenimente la care participă conducerea superioară. De asemenea, a fost instruită să facă deplasări și cu alte ocazii la domiciliul obiectivului pentru a sesiza dacă în preocupările sale „literare” acesta abordează și subiecte legate de activitatea conducerii superioare”.

Activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au suprimat dreptul la viață privată consacrat de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. Pentru aceste motive, Curtea de apel a reținut că în privința pârâtului sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata existența calității acestuia de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 1410 din 19 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, prin motivele de recurs formulate, următoarele: - pârâtul nu a avut cunoștință de termenul la care cauza a fost judecată în fond, termenul de care a luat cunoștință în ședință publică apărătorul său fiind 09 aprilie 2010, iar judecata cauzei pe fond a avut loc la data de 19 martie 2010; - la termenul din 06 noiembrie 2009 instanța a admis proba cu înscrisuri, iar în ce privește proba testimonială a dispus prorogarea discutării admisibilității acesteia la următorul termen și cu toate acestea la termenul din 19 martie 2010, când pârâtul nu s-a prezentat, cauza a fost judecată pe fond; - sentința pronunțată de instanța de fond este nulă deoarece nu cuprinde mențiunile esențiale privind susținerile pârâtului, cu indicarea mijloacelor de probațiune, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, motivele de respingere a apărărilor pârâtului nefiind nici măcar explicate sumar; - pe fondul cauzei, recurentul-pârât critică sentința și susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că prin activitatea ce a desfășurat-o ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, justificând astfel incidența art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, aceasta pentru că în niciuna din situații nu s-a dovedit caracterul efectiv și concret al vătămării produse individului în ceea ce privește drepturile subiective sau libertățile fundamentale ale omului. Criticile formulate de recurentul-pârât se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.”, respectiv, „când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Recurentul-pârât a invocat și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., conform căruia instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele.

Recurentul-pârât a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de C.N.S.A.S. Recursul este fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează: Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurent, caz în care s-ar impune casarea cu trimitere a cauzei la instanța de fond, nu este fondat.

Astfel, cum recunoaște și recurentul-pârât, la termenul din 06 noiembrie 2009, pârâtul a fost prezentat prin apărător, acesta luând termen în cunoștință, în opinia sa următorul termen acordat fiind 09 aprilie 2010. În realitate, termenul acordat de instanță a fost la data de 19 martie 2010, termen presupus a fi cunoscut de pârât, dată fiind prezenta sa prin apărător la termenul precedent din 06 noiembrie 2009, fapt pentru care nu s-a impus o nouă citare a părților. Din conținutul dosarului de la fond nu rezultă că ar fi avut loc o preschimbare a termenului inițial acordat și nici recurentul-pârât nu a făcut o astfel de dovadă, caz în care ar fi fost necesară citarea părților, astfel încât acesta nu se poate prevala de faptul că nu a avut cunoștință de termenul din 19 martie 2010 și deci nu poate invoca lipsa de procedură în ceea ce-l privește la momentul soluționării pe fond a cauzei.

Cum pentru termenul din 19 martie 2010, instanța de fond a considerat a fi procedură completă cu părțile din proces, inclusiv cu recurentul-pârât, în mod corect a trecut la soluționarea pe fond a cauzei în lipsa acestuia, chiar dacă la un termen anterior i se admisese proba cu înscrisuri și martori, discutarea admisibilității probei testimoniale fiind prorogată până la momentul depunerii înscrisurilor. S-a considerat că având termenul în cunoștință, recurentul-pârât a renunțat la probele solicitate și s-a dat cuvântul pe fondul cauzei, părții prezente. Deci nu i se poate imputa instanței de fond omisiunea de a se pronunța asupra admisibilității probei testimoniale solicitate de pârât. Sunt însă întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât care vizează fondul cauzei, astfel cum vor fi analizate în continuare.

Într-adevăr, textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 care definește noțiunea de lucrător al Securității, vizează acele persoane care, „având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, au desfășurat activități prin care au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”. Astfel, cum în mod corect susține recurentul-pârât, activitatea desfășurată de acesta în calitate de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean Sălaj, Serviciul 2, în perioada 1987-1989, trebuia să fie una de rezultat, adică în mod concret și efectiv să fi vătămat drepturi subiective ori libertăți fundamentale ale unor indivizi.

Nu este așadar de ajuns ca această activitate să fie numai susceptibilă de a suprima sau îngrădi drepturi sau libertăți fundamentale ale unei persoane. Or, din raportul informativ emis la 01 decembrie 1987, depus la dosarul cauzei de către intimatul-reclamant C.N.S.A.S., rezultă în mod clar că persoana avută în vedere și care își exprimase intenția „să ajungă la șeful statului pentru a scrie o lucrare de evocare a personalității sale” prezenta anumite tulburări de comportament, fapt pentru care era absolut necesar ca aceasta să fie în atenția serviciului de Securitate, care are și sarcina de a asigura protecția demnitarilor de rang înalt.

Că recurentul-pârât nu a avut nici măcar intenția de a suprima sau restrânge vreun drept sau vreuna din libertățile fundamentale ale persoanei respective, rezultă și din raportul informativ emis la data de 27 mai 1988 „sursa fiind instruită” să influențeze persoana respectivă în sensul de a nu face deplasări în capitală sau în alte zone din țară cu prilejul unor evenimente la care participă conducerea superioară. Rezultă astfel, mai degrabă, intenția recurentului-pârât de a ajuta indirect persoana vizată, care în cazul în care ar fi participat la anumite evenimente unde ar fi fost prezent șeful statului, ar fi fost ținta luării unor măsuri de siguranță de către autoritățile comuniste. De altfel, aceste lucruri sunt confirmate chiar de către persoana în cauză, H.I.G.

care în declarația autentificată, depusă de recurent la instanța de recurs, precizează că „nu a fost niciodată contactat de către locotenentul major M.T., ca să-l atenționeze cu privire la comportamentul său”, că acesta „nu i-a făcut niciodată nici cel mai mic rău și nu a simțit vreodată presiune sau șicanări din partea organelor de Securitate atâta timp cât a lucrat la unitatea Industria Cărnii Zalău, județul Sălaj”. Cât privește planul de căutare a informațiilor în obiectivul I.E.E.L.I.F. Sălaj din 17 mai 1998 întocmit și semnat olograf de recurentul-pârât, acesta trebuie corelat, prin conținutul său, cu specificul Direcției a II-a Contraspionaj economic, în cadrul căreia a acționat recurentul, toate elementele acestui plan fiind subsumate obiectivului principal – securitatea economică a statului român.

Măsurile luate, conform acestui plan, trebuiau să conducă la „îndepărtarea definitivă a cauzelor și împrejurărilor de natură a provoca pagube economiei naționale”. Este evident că în realizarea acestui plan era folosită metoda rapoartelor informative cu privire la anumite persoane care prin activitatea lor constituia o amenințare la adresa siguranței naționale a statului. Oricum, nota de constatare a C.N.S.A.S. – Direcția de Investigații nu redă decât conținutul planului respectiv și anume informațiile ce trebuiau culese pentru realizarea acestui plan, dar niciun caz concret de încălcare al unui drept subiectiv al vreunei persoane. Cu referire la raportul emis în data de 26 mai 1987 acesta reflectă de asemenea inexistența oricărei forme de suprimare sau îngrădire a drepturilor sau libertăților fundamentale ale unei persoane.

Recurentul-pârât nu a indicat niciun nume al vreunei persoane care, ca urmare acestui raport, să fi fost supusă vreunei forme de persecuții, ci dimpotrivă a menționat un fapt care era de notorietate publică, acela că „persoanele de naționalitate maghiară fac comentarii cu privire la vizita înaltelor personalități sovietice în țara noastră”. Având în vedere toate aceste considerente, instanța de control judiciar constată că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât, înscrisurile depuse la dosar nedovedind vreo vătămare concretă și efectivă a drepturilor sau libertăților fundamentale ale vreunei persoane.

Hotărârea instanței de fond, a fost așadar pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât recursul se privește ca fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar hotărârea instanței de fond modificată în sensul respingerii acțiunii formulată de C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.T. împotriva sentinței civile nr. 1410 din 19 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.