ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.N.S.A.S. a formulat acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității

în ceea ce-l privește pe pârâtul A.C.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pârâtul a avut gradul de locotenent (1977) și, respectiv

căpitan (1986, 1987 și 1988) și în contextul urmăririi informative a unui pastor

baptist a luat o serie de măsuri prin care a îngrădit drepturile și libertățile

fundamentale ale omului.

fond

Prin sentința civilă

nr. 4864 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. și constatată

calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A.C.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut că nu s-a contestat faptul că pârâtul a avut grade de

ofițer în cadrul Securității.

În ceea ce privește activitatea

desfășurată, Curtea a reținut că pârâtul a întreprins o serie de măsuri:

- documentarea temeinică

a profilului moral al T.V. în vederea inițierii unor măsuri de neutralizare;

- scoaterea lui T.V. de

sub influența cercurilor reacționare occidentale, prin acțiuni ce urmau a fi întreprinse

asupra cetățenilor străini, preocupați să intre în contact cu obiectivul „T.”, de

așa natură încât aceștia să înțeleagă că măsurile luate asupra lor sunt rezultatul

colaborării lui T.V. cu organele administrației;

- verificarea situației

materiale a lui T.V.

- folosirea mijloacelor

specifice (interceptarea corespondenței, tehnică operativă, filaj) pentru cunoașterea

anticipată a prezenței cetățenilor străini care, în diverse calități, intenționau

să-l contacteze pe T.V. în scopul exercitării asupra lor a unor măsuri de descurajare

și dezinformare;

- continuarea măsurilor

de cunoaștere a preocupărilor lui T.V. de a scoate Comunitatea B. din București

de sub incidența canonică a U.C. și eventual de a se constitui într-o disidență;

- selecționarea și studierea

în vederea atragerii de colaborare a unei persoane cu ascendent moral asupra lui

T.V., pentru a fi angrenată la activități de influență pozitivă.

De asemenea, așa cum rezultă

din Dosar și din nota raport din 11 octombrie 1977 redactată și semnată olograf

de pârât, acesta a procedat la supravegherea și urmărirea adepților grupării adventiste,

dispunând reținerea din circuitul poștal a ajutoarelor primite de la o organizație

din străinătate de către un pastor baptist aflat sub stricta supraveghere a Securității.

Prin acțiunile sale, pârâtul

a încălcat dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, dreptul

la viață privată prevăzut de art. 33 din Constituția României, coroborat cu

art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul

la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția

României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile

Civile și Politice, dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul

Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea religioasă,

prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 18 din

Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Susținerile pârâtului

în sensul că activitățile desfășurate și măsurile luate nu au lezat demnitatea și

libertatea umană sunt contrazise de aspectele învederate anterior, acțiunile sale

încălcând flagrant drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul A.C., considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs

se arată că instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că ar fi solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată, deoarece a solicitat trimiterea cauzei Curții

Constituționale spre a se pronunța asupra legalității/ constituționalității solicitării

C.N.S.A.S. și constatarea faptului că acțiunile antiromânești, anarho-contestare,

acțiunile subversive menite să schimbe ordinea constituțională reprezintă amenințări

la adresa securității naționale.

Pentru că chiar Constituția

României prevede posibilitatea îngrădirii unor drepturi și libertăți, în cadrul

muncii de informații se produc asemenea îngrădiri.

Deși instanța a amintit

de probele administrate nu a făcut referire și la cele anexate întâmpinării.

Recurentul nu contestă

faptul că a fost ofițer de securitate, dar susține că a respectat legislația de

atunci, ordinele și regulamentele militare și că activitatea sa a fost supervizată

ierarhic.

La dosar a fost depusă

Decizia nr. 760/2011 pronunțată de Curtea Constituțională prin care a fost respinsă

excepția de neconstituționalitate a art. 2 lit. a), art. 8 alin. (1) lit. a) și

art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, excepție invocată de pârâtul A.C.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile

din motivele de recurs ce vizează faptul că instanța de fond nu ar fi analizat excepția

de neconstituționalitate invocată se constată că acestea sunt nefondate.

Prin încheierea din 5

noiembrie 2010 a Curții de Apel București în Dosarul nr. 6296/2/2010, în baza

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost sesizată Curtea Constituțională

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a), art. 8

alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea

nr. 293/2008 raportat la art. 21 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 58 alin. (1)

și at. 126 alin. (5) din Constituția României, dar nu a mai fost suspendată cauza.

Excepția de neconstituționalitate

a fost respinsă prin Decizia nr. 760/2011 a Curții Constituționale.

În ceea ce privește critica

soluției de fond pentru că nu a făcut referire la apărările pârâtului se constată

că acestea au fost respinse tocmai plecând de la probele administrate în cauză în

dovedirea acțiunii.

Prin art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008 a fost definit „lucrătorul Securității” ca fiind „orice persoană

care având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989,

a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului”.

Rezultă din textul legal

citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi

considerată „lucrător al Securității”: calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității

sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în

perioada 1945-1989 și desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, fapt necontestat de recurentul-pârât, acesta a avut calitatea de ofițer

al Securității, fiind îndeplinită prima condiție dar cu privire la cea de-a doua

condiție recurentul susține că nu este îndeplinită.

Recurentul susține că

nu este îndeplinită condiția desfășurării de activități prin care să fi suprimat

sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale pentru că activitatea a desfășurat-o

conform legislației în vigoare la acea dată.

Însă, aceste susțineri

sunt nefondate deoarece chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 se prevede că scopul

acestei reglementări ar fi „Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare

a activităților exercitate de regimul comunist” care au fost desfășurate în special

prin intermediul Securității, „o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării,

a drepturilor și libertăților lor fundamentale”.

Curtea Constituțională,

în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 267/2009) a arătat că scopul ordonanței

răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație

consacrat prin art. 31 din Constituția României.

Deși recurentul invocă

specificul muncii de informații, trebuie avut în vedere faptul că chiar și în legislația

anterioară anului 1989 erau prevăzute drepturi și libertăți fundamentale care trebuiau

respectate chiar și de lucrătorii Securității (dreptul la libertate religioasă,

art. 30 din Constituția din 1965; dreptul la libertatea de exprimare și libertatea

opiniilor, art. 28 din Constituția din 1965).

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.C. împotriva sentinței civile nr. 4864 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.