ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4795/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a formulat acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul A.C. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a avut gradul de locotenent (1977) și, respectiv căpitan (1986, 1987 și 1988) și în contextul urmăririi informative a unui pastor baptist a luat o serie de măsuri prin care a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4864 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului C.N.S.A.S.

și constatată calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A.C. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că nu s-a contestat faptul că pârâtul a avut grade de ofițer în cadrul Securității. În ceea ce privește activitatea desfășurată, Curtea a reținut că pârâtul a întreprins o serie de măsuri: - documentarea temeinică a profilului moral al T.V. în vederea inițierii unor măsuri de neutralizare; - scoaterea lui T.V. de sub influența cercurilor reacționare occidentale, prin acțiuni ce urmau a fi întreprinse asupra cetățenilor străini, preocupați să intre în contact cu obiectivul „T.”, de așa natură încât aceștia să înțeleagă că măsurile luate asupra lor sunt rezultatul colaborării lui T.V.

cu organele administrației; - verificarea situației materiale a lui T.V. - folosirea mijloacelor specifice (interceptarea corespondenței, tehnică operativă, filaj) pentru cunoașterea anticipată a prezenței cetățenilor străini care, în diverse calități, intenționau să-l contacteze pe T.V. în scopul exercitării asupra lor a unor măsuri de descurajare și dezinformare; - continuarea măsurilor de cunoaștere a preocupărilor lui T.V. de a scoate Comunitatea B. din București de sub incidența canonică a U.C. și eventual de a se constitui într-o disidență; - selecționarea și studierea în vederea atragerii de colaborare a unei persoane cu ascendent moral asupra lui T.V., pentru a fi angrenată la activități de influență pozitivă.

De asemenea, așa cum rezultă din Dosar și din nota raport din 11 octombrie 1977 redactată și semnată olograf de pârât, acesta a procedat la supravegherea și urmărirea adepților grupării adventiste, dispunând reținerea din circuitul poștal a ajutoarelor primite de la o organizație din străinătate de către un pastor baptist aflat sub stricta supraveghere a Securității.

Prin acțiunile sale, pârâtul a încălcat dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, dreptul la viață privată prevăzut de art. 33 din Constituția României, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea religioasă, prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Susținerile pârâtului în sensul că activitățile desfășurate și măsurile luate nu au lezat demnitatea și libertatea umană sunt contrazise de aspectele învederate anterior, acțiunile sale încălcând flagrant drepturile și libertățile fundamentale ale omului. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A.C., considerând-o nelegală și netemeinică. În motivele de recurs se arată că instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că ar fi solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, deoarece a solicitat trimiterea cauzei Curții Constituționale spre a se pronunța asupra legalității/ constituționalității solicitării C.N.S.A.S. și constatarea faptului că acțiunile antiromânești, anarho-contestare, acțiunile subversive menite să schimbe ordinea constituțională reprezintă amenințări la adresa securității naționale.

Pentru că chiar Constituția României prevede posibilitatea îngrădirii unor drepturi și libertăți, în cadrul muncii de informații se produc asemenea îngrădiri. Deși instanța a amintit de probele administrate nu a făcut referire și la cele anexate întâmpinării. Recurentul nu contestă faptul că a fost ofițer de securitate, dar susține că a respectat legislația de atunci, ordinele și regulamentele militare și că activitatea sa a fost supervizată ierarhic. La dosar a fost depusă Decizia nr. 760/2011 pronunțată de Curtea Constituțională prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art. 2 lit. a), art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de pârâtul A.C.

4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Referitor la criticile din motivele de recurs ce vizează faptul că instanța de fond nu ar fi analizat excepția de neconstituționalitate invocată se constată că acestea sunt nefondate. Prin încheierea din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București în Dosarul nr. 6296/2/2010, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a), art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008 raportat la art. 21 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 58 alin. (1) și at.

126 alin. (5) din Constituția României, dar nu a mai fost suspendată cauza. Excepția de neconstituționalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 760/2011 a Curții Constituționale. În ceea ce privește critica soluției de fond pentru că nu a făcut referire la apărările pârâtului se constată că acestea au fost respinse tocmai plecând de la probele administrate în cauză în dovedirea acțiunii. Prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost definit „lucrătorul Securității” ca fiind „orice persoană care având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Rezultă din textul legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată „lucrător al Securității”: calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989 și desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Așa cum rezultă din actele dosarului, fapt necontestat de recurentul-pârât, acesta a avut calitatea de ofițer al Securității, fiind îndeplinită prima condiție dar cu privire la cea de-a doua condiție recurentul susține că nu este îndeplinită. Recurentul susține că nu este îndeplinită condiția desfășurării de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale pentru că activitatea a desfășurat-o conform legislației în vigoare la acea dată.

Însă, aceste susțineri sunt nefondate deoarece chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 se prevede că scopul acestei reglementări ar fi „Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist” care au fost desfășurate în special prin intermediul Securității, „o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale”. Curtea Constituțională, în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 267/2009) a arătat că scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României.

Deși recurentul invocă specificul muncii de informații, trebuie avut în vedere faptul că chiar și în legislația anterioară anului 1989 erau prevăzute drepturi și libertăți fundamentale care trebuiau respectate chiar și de lucrătorii Securității (dreptul la libertate religioasă, art. 30 din Constituția din 1965; dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, art. 28 din Constituția din 1965). Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.C. împotriva sentinței civile nr. 4864 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.