ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 septembrie 2009, reclamantul A.G. a chemat în judecată Comisia pentru autorizarea operațiunilor de produse supuse accizelor armonizate, solicitând anularea deciziei nr. 032 din 12 februarie 2009 prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că susținerea pârâtei în sensul că nu ar fi respectat prevederile art. 183 alin. (1) C. fisc. nu este întemeiată, întrucât aceste dispoziții nu sunt aplicabile micii distilării pe care o deține, legea nereglementând pentru instalațiile tip alambic obligația de a obține încadrarea pe poziții și coduri tarifare.

Prin sentința nr. 112 din 5 mai 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziilor nr. 228 din 20 august 2009 și nr. 032 din 12 februarie 2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în cazul reclamantului ca antrepozitar autorizat al unei mici distilării care utilizează pentru realizarea producției instalații de tip alambic, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 183 alin. (1) și nici ale art. 183 alin. (1) lit. l) C. fisc., ce impun depunerea documentației în vederea clasificării tarifare, nerezultând din probe, că pârâta i-ar fi comunicat reclamantului că este necesar să îndeplinească această cerință.

Împotriva sentinței a declarat recurs Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a arătat că instanța a analizat o împrejurare ce nu are legătură cu motivul pentru care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal. Obligația de a depune documentația necesară în vederea clasificării tarifare se referă la toți antrepozitarii autorizați pentru producția de produse accizabile din grupele prevăzute la art. 169 – 173 C. fisc. S-a susținut că reclamantul avea obligația să obțină încadrarea pe poziții și coduri tarifare până la data de 30 aprilie 2008, termen care s-a prelungit până la 31 ianuarie 2009. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304/1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Astfel, în art. 183 alin. (1) din Titlul VII – Accize și alte taxe speciale – din Codul fiscal sunt stabilite cerințele pe care orice antrepozitar autorizat are obligația de a le îndeplini, la lit. l) fiind prevăzută obligația de a se conforma și altor cerințe impuse prin normele metodologice. Potrivit dispozițiilor pct. 66 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aferente Titlului VII, aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul avea obligația de a obține încadrarea pe poziții și coduri tarifare până la data de 30 aprilie 2008, iar prin pct. 67 din norme s-a prelungit acest termen până la 31 ianuarie 2009. Întrucât reclamantul nu s-a conformat acestei obligații, s-a dispus în mod justificat revocarea autorizației de antrepozit fiscal, soluția instanței de fond privind anularea actelor administrative atacate neavând suport legal. În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva sentinței nr. 112 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.