ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5576/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28 septembrie 2009,

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a

solicitat să se constate calitatea pârâtului M.G. de lucrător al securității.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că pârâtul a avut gradele și funcțiile de căpitan în 1979,

locotenent colonel în 1986 și 1989, șef al Inspectoratului Județean de Securitatea

G. în 1986, șef în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate B. în 1989 și în

această calitate a aprobat măsuri informativ–operative care au suprimat dreptul

la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzute de art. 28 și art.

33 din Constituția României din 1965, art. 17 și art. 19 din Pactul internațional

cu privire la drepturile civile și politice.

Curtea de apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 5260 din 22 decembrie 2010, prin care a admis acțiunea și a constatat calitatea

pârâtului M.G. de lucrător al securității.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute

de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, pentru

a se constat calitatea de lucrător al securității, deoarece pârâtul a fost ofițer

al securității în perioada 1979–1989 și a desfășurat activități prin care a suprimat

sau a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Din conținutul înscrisurilor

depuse la dosar și în baza cărora reclamantul a întocmit nota de constatare din

21 iulie 2009, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost ofițer al securității

și prin măsurile întreprinse în această calitate a îngrădit dreptul la viață, prevăzut

în art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice și dreptul

la libertatea de exprimare și libertatea opiniei, prevăzut în art. 19 din același

pact internațional și art. 28 din Constituția României din anul 1965.

Instanța de fond a respins

apărarea pârâtului privind respectarea ordinelor și instrucțiunilor primite, considerând

că acestea nu sunt relevante față de semnificația noțiunii de lucrător al securității

dată prin O.U.G. nr. 24/2008, act normativ care nu prevede o asemenea cauză pentru

înlăturarea consecințelor autorității desfășurate ca ofițer sau subofițer al securității

sau al miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit, în

perioada 1945–1989, pentru suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul M.G., solicitând în principal, modificarea hotărârii atacate,

în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul a susținut

că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 124 alin. (1) și art. 124 alin.

(2) din Constituția României, deoarece instanța de fond nu a acționat imparțial,

motivând soluția numai pe înscrisurile depuse de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, fără a insista ca acesta să prezinte și documentele solicitate

cu privire la directivele , ordinele și instrucțiunile de muncă pentru activitatea

ofițerului de securitate și fără a analiza conținutul unor asemenea acte depuse

în apărare, pentru a se dovedi că scopul activității respective a fost acela de

prevenire a unor fapte de competența securității statului, iar nu acela de suprimare

sau de îngrădire a unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul a criticat

și interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 28 din Constituția

României din anul 1965 și art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile

civile și politice, arătând că nu au fost avute în vedere și prevederile din aceleași

reglementări referitoare la limitările și restrângerea exercițiului unor drepturi

sau al unor libertăți, care sunt impuse prin lege și care sunt necesare pentru apărarea

securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice. Prin

constatarea existenței unor activități contrare Ordonanței de urgență a Guvernului

nr. 24/2008, recurentul a arătat că sunt încălcate drepturile sale constituționale,

inclusiv dreptul de a ocupa funcții publice.

În ultimul motiv de recurs,

s-a susținut că, instanța de fond nu a analizat nici obligațiile care reveneau recurentului,

în calitate de militar, potrivit dispozițiilor art. 41 din Constituția din anul

1965 și art. 54 alin. (2) din actuala Constituție, ceea ce era de natură să dovedească

desfășurarea unei activități în baza directivelor, ordinelor și instrucțiunilor

M.I., Consiliului Securității Statului și D.S.S., cu respectarea legii fundamentale

a statului român.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

din C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a încuviințat

administrarea în cauză a tuturor probelor necesare și utile pentru stabilirea corectă

a elementelor de fapt și încadrarea lor juridică, în raport cu obiectul litigiului

inițiat de C.N.S.A.S. pentru constatarea calității recurentului-pârât M.G. de lucrător

al securității, în baza dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată prin Legea nr.

293/2008.

Prin aceste dispoziții

legale a fost stabilită semnificația termenului de lucrător al securității, ca fiind

orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau

al Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada

1945–1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi

și libertăți fundamentale ale omului.

Instanța de fond a realizat

o interpretare corectă a normelor legale susmenționate, reținând că poate avea calitatea

de lucrător al securității doar persoana care a activat în mod efectiv în cadrul

instituțiilor prevăzute expres de legea privind deconspirarea securității în perioada

1945–1989 și a desfășurat activități prin care au fost exprimate sau îngrădite drepturi

și libertăți fundamentale ale omului.

Față de definiția legală

a noțiunii de lucrător al securității, de gradele și funcțiile obținute de recurent

în cadrul securității în perioada 1979–1989 și de măsurile informativ–operative

dispuse de acesta conform documentelor indicate în nota de constatare din 21 iulie

2009, instanța de fond a apreciat corect că este suficient probatoriul administrat

și a respins prin încheierea din 15 decembrie 2010 cererea de obligare a C.N.S.A.S.

să depună ordinele și instrucțiunile de muncă pentru recrutarea de informații și

colaboratori.

Respingerea cererii recurentului-pârât

de a fi suplimentată proba cu înscrisuri a fost întemeiat motivată de instanța de

fond pe faptul că, prin acțiune nu s-a contestat respectarea prevederilor legale

și regulamentare referitoare la activitatea ofițerilor de securitate.

De asemenea, în hotărârea

dată pe fondul cauzei, au fost expuse argumentele de fapt și de drept pentru care

au fost respinse toate apărările formulate de recurentul–pârât, reținându-se judicios

că acestea nu reprezintă cauze de înlăturare a incidenței prevederilor art. 2

lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de lucrător al securității

.

Din acest motiv, se constată

că au fost neîntemeiat reiterate în recurs toate aceste apărări, inclusiv cele referitoare

la caracterul preventiv al măsurilor dispuse și la întregul cadru legislativ în

vigoare în perioada desfășurării activității în cadrul organelor de securitate,

calificate corect de prima instanță ca fiind lipsite de relevanță în raport cu soluția

adoptată de legiuitor în textul de lege invocat ca temei juridic al acțiunii în

constatare formulată de C.N.S.A.S.

Susținerea recurentului

privind atingerea adusă propriilor drepturi constituționale, în condițiile în care

a respectat obligațiile care îi reveneau în calitate de militar, se dovedește a

fi nefondată și va fi respinsă.

Sesizată, inclusiv de

către recurent, cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008,

Curtea Constituțională a respins excepțiile prin Decizia nr. 760/2011, reținând

că prin acest normativ se urmărește deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor

care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze

răspunderea juridică și politică acestora și fără să se creeze premisele unei forme

de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea

serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a unei încălcări

a drepturilor omului și a liberților fundamentale .

Pentru considerentele

care au fost expuse și constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinței

civile nr. 5260 din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.