ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5576/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 septembrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea pârâtului M.G. de lucrător al securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a avut gradele și funcțiile de căpitan în 1979, locotenent colonel în 1986 și 1989, șef al Inspectoratului Județean de Securitatea G. în 1986, șef în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate B. în 1989 și în această calitate a aprobat măsuri informativ–operative care au suprimat dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzute de art. 28 și art. 33 din Constituția României din 1965, art. 17 și art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 5260 din 22 decembrie 2010, prin care a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului M.G. de lucrător al securității. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constat calitatea de lucrător al securității, deoarece pârâtul a fost ofițer al securității în perioada 1979–1989 și a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Din conținutul înscrisurilor depuse la dosar și în baza cărora reclamantul a întocmit nota de constatare din 21 iulie 2009, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost ofițer al securității și prin măsurile întreprinse în această calitate a îngrădit dreptul la viață, prevăzut în art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniei, prevăzut în art. 19 din același pact internațional și art. 28 din Constituția României din anul 1965. Instanța de fond a respins apărarea pârâtului privind respectarea ordinelor și instrucțiunilor primite, considerând că acestea nu sunt relevante față de semnificația noțiunii de lucrător al securității dată prin O.U.G.

nr. 24/2008, act normativ care nu prevede o asemenea cauză pentru înlăturarea consecințelor autorității desfășurate ca ofițer sau subofițer al securității sau al miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945–1989, pentru suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.G., solicitând în principal, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008 și art. 124 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, deoarece instanța de fond nu a acționat imparțial, motivând soluția numai pe înscrisurile depuse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fără a insista ca acesta să prezinte și documentele solicitate cu privire la directivele , ordinele și instrucțiunile de muncă pentru activitatea ofițerului de securitate și fără a analiza conținutul unor asemenea acte depuse în apărare, pentru a se dovedi că scopul activității respective a fost acela de prevenire a unor fapte de competența securității statului, iar nu acela de suprimare sau de îngrădire a unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul a criticat și interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 28 din Constituția României din anul 1965 și art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, arătând că nu au fost avute în vedere și prevederile din aceleași reglementări referitoare la limitările și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, care sunt impuse prin lege și care sunt necesare pentru apărarea securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice. Prin constatarea existenței unor activități contrare Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, recurentul a arătat că sunt încălcate drepturile sale constituționale, inclusiv dreptul de a ocupa funcții publice.

În ultimul motiv de recurs, s-a susținut că, instanța de fond nu a analizat nici obligațiile care reveneau recurentului, în calitate de militar, potrivit dispozițiilor art. 41 din Constituția din anul 1965 și art. 54 alin. (2) din actuala Constituție, ceea ce era de natură să dovedească desfășurarea unei activități în baza directivelor, ordinelor și instrucțiunilor M.I., Consiliului Securității Statului și D.S.S., cu respectarea legii fundamentale a statului român. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a încuviințat administrarea în cauză a tuturor probelor necesare și utile pentru stabilirea corectă a elementelor de fapt și încadrarea lor juridică, în raport cu obiectul litigiului inițiat de C.N.S.A.S.

pentru constatarea calității recurentului-pârât M.G. de lucrător al securității, în baza dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată prin Legea nr. 293/2008. Prin aceste dispoziții legale a fost stabilită semnificația termenului de lucrător al securității, ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945–1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Instanța de fond a realizat o interpretare corectă a normelor legale susmenționate, reținând că poate avea calitatea de lucrător al securității doar persoana care a activat în mod efectiv în cadrul instituțiilor prevăzute expres de legea privind deconspirarea securității în perioada 1945–1989 și a desfășurat activități prin care au fost exprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Față de definiția legală a noțiunii de lucrător al securității, de gradele și funcțiile obținute de recurent în cadrul securității în perioada 1979–1989 și de măsurile informativ–operative dispuse de acesta conform documentelor indicate în nota de constatare din 21 iulie 2009, instanța de fond a apreciat corect că este suficient probatoriul administrat și a respins prin încheierea din 15 decembrie 2010 cererea de obligare a C.N.S.A.S.

să depună ordinele și instrucțiunile de muncă pentru recrutarea de informații și colaboratori. Respingerea cererii recurentului-pârât de a fi suplimentată proba cu înscrisuri a fost întemeiat motivată de instanța de fond pe faptul că, prin acțiune nu s-a contestat respectarea prevederilor legale și regulamentare referitoare la activitatea ofițerilor de securitate. De asemenea, în hotărârea dată pe fondul cauzei, au fost expuse argumentele de fapt și de drept pentru care au fost respinse toate apărările formulate de recurentul–pârât, reținându-se judicios că acestea nu reprezintă cauze de înlăturare a incidenței prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru constatarea calității de lucrător al securității . Din acest motiv, se constată că au fost neîntemeiat reiterate în recurs toate aceste apărări, inclusiv cele referitoare la caracterul preventiv al măsurilor dispuse și la întregul cadru legislativ în vigoare în perioada desfășurării activității în cadrul organelor de securitate, calificate corect de prima instanță ca fiind lipsite de relevanță în raport cu soluția adoptată de legiuitor în textul de lege invocat ca temei juridic al acțiunii în constatare formulată de C.N.S.A.S. Susținerea recurentului privind atingerea adusă propriilor drepturi constituționale, în condițiile în care a respectat obligațiile care îi reveneau în calitate de militar, se dovedește a fi nefondată și va fi respinsă.

Sesizată, inclusiv de către recurent, cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, Curtea Constituțională a respins excepțiile prin Decizia nr. 760/2011, reținând că prin acest normativ se urmărește deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică acestora și fără să se creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a unei încălcări a drepturilor omului și a liberților fundamentale . Pentru considerentele care au fost expuse și constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 5260 din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.