ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4776/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3489 din data de 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul D.A. și, în consecință, a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securități, având gradele de maior în cadrul I.J.S. H., Serviciul I (1970, 1972) și, respectiv, locotenent colonel în cadrul I.J.S.

H., Serviciul III (1980, 1982) și că, prin activitățile desfășurate, conturate de către înscrisurile depuse în dosar și evocate în detaliu de către instanță, a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională, respectiv dreptul la viață privată (art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și politice); dreptul la inviolabilitatea domiciliului (art. 32 din Constituția României din 1965); dreptul la secretul corespondenței (art. 33 din Constituția României din 1965); dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, art. 28 Constituția României din 1965, art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Prima instanță a arătat că îngrădirea acestor drepturi s-a realizat prin instrumentarea de către pârât a dosarelor de investigații deschise, pentru stabilirea activității și atitudinii persoanelor vizate față de regim, a concepțiilor lor politice, a naturii relațiilor acestora cu diverse persoane din țară și din străinătate, supervizând activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, precum și activitățile de instalare și exploatare a tehnicii de ascultare a persoanelor vizate. A mai arătat Curtea că toate aceste măsuri au fost luate în considerarea caracterului ostil regimului total comunist a oricăror critici aduse ideologiei oficiale, a legăturilor cu cetățenii străini, a apartenenței la anumite culte religioase, urmărindu-se anihilarea persoanelor vizate.

Curtea a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de către pârâtul D.A. prin întâmpinare, arătând că, contrar susținerilor acestuia, nota de constatare a fost aprobata de Colegiul C.N.S.A.S., conform procesului-verbal din ședința din 29 septembrie 2009 și s-a dispus Direcției Juridice sesizarea Curții de Apel București, astfel cum rezultă din Anexa depusă la dosar. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul D.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de lege pentru formularea acțiunii în constatare, iar în subsidiar, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de lucrător al Securității. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-pârât a arătat următoarele: - în mod greșit prima instanță a respins excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, întrucât nu a fost respectată procedura prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, fără a se face dovada aprobării notei de constatare de către Colegiul C.N.S.A.S.; - în mod greșit prima instanță a admis acțiunea considerând că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 și a constatat calitatea pârâtului de „lucrător al Securității” întrucât măsurile dispuse cât și activitatea desfășurată de către acesta au fost realizate cu respectarea deplină a prevederilor constituționale și legale în materie, a ordinelor ce reglementau munca de informații cât și atribuțiilor conferite.

- Măsurile dispuse de recurentul-pârât ca și activitățile desfășurate anterior anului 1990, nu au fost de natură să conducă la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, iar persoanele supuse verificărilor nu au suferit nici un fel de urmări datorită activităților întreprinse în sensul că acestea nu au fost reținute, cercetate sau condamnate și nici nu au fost supuse unor măsuri represive. - Totodată, recurentul-pârât a arătat că activitatea informativ-operativă desfășurată de acesta era o activitate de tip militar, supusă ordinelor și reglementărilor militare, desfășurată în cadrul legal stabilit anterior anului 1990 astfel că nu poate fi reținută o vinovăție a ofițerilor de informații, având în vedere obligația acestora de a executa necondiționat ordinele șefilor ierarhici, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează. În ceea e privește criticile recurentului-pârât cu privire la soluționarea greșită a excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate. Astfel cum s-a reținut în mod corect de către instanța de fond prin sentința atacată, pentru ca cererea să fie considerată prematură, este necesar a se dovedi că dreptul de a acționa nu este actual. Condiția ca dreptul să fie actual, se referă însă la situațiile în care se cere realizarea dreptului nu și atunci când se formulează o acțiune în constatare, astfel cum este cazul în speță.

De altfel motivul invocat de pârât în susținerea acestei excepții a fost acela că nota de constatare din 7 septembrie 2009 nu ar fi fost aprobată de Colegiul C.N.S.A.S., motiv care vizează legal sesizare a instanței și care a fost înlăturat de către instanță având în vedere probatoriul administrat în cauză din care rezultă aprobarea notei respective conform procesului-verbal din 29 septembrie 2009. În acest context, nu pot fi reținute nici criticile formulate de recurent cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile, în cauză potrivit actului normativ respectiv O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată prin Legea nr. 293/2008, nefiind reglementată o astfel de procedură, dispozițiile art. 7, art. 8 lit. a) și art. 11 reglementând condițiile legale în vederea sesizării instanței cu acțiunea în constatare, cât și cu instanța competentă.

În ceea ce privește susținerile recurentului formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, sentința pronunțată fiind motivată în fapt și în drept prin raportare la materialul probator administrat în cauză și cu respectarea tuturor cerințelor legale impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Criticile formulate de recurent privind aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt de asemenea nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 modificată și completată prin Legea nr. 293/2008 este „lucrător al Securității, orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”. Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, instanța de fond reținând în mod corect și expunând pe larg în raport cu probatoriul administrat în cauză, argumentele pentru care s-a constatat și reținut calitatea de lucrător al Securității a pârâtului din cauză.

Astfel acesta a avut calitatea de ofițer al Securității și prin activitățile desfășurate, a încălcat drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de legislația internă în vigoare în perioada respectivă cât și de legislația internațională, respectiv drepturi prevăzute de Constituția României din 1965 ca și de Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la viață privată dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul la secretul corespondenței precum și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor. Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către D.A. împotriva sentinței civile nr. 3489 din data de 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.