ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4776/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3489 din data de 21

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în

contradictoriu cu pârâtul D.A. și, în consecință, a constatat calitatea

pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul a avut calitatea de angajat al

fostei Securități, având gradele de maior în cadrul I.J.S. H., Serviciul I

(1970, 1972) și, respectiv, locotenent colonel în cadrul I.J.S. H., Serviciul

III (1980, 1982) și că, prin activitățile desfășurate, conturate de către

înscrisurile depuse în dosar și evocate în detaliu de către instanță, a

îngrădit drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația

internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională,

respectiv dreptul la viață privată (art. 12 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului, art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile

Civile și politice); dreptul la inviolabilitatea domiciliului (art. 32 din

Constituția României din 1965); dreptul la secretul corespondenței (art. 33 din

Constituția României din 1965); dreptul la libertatea de exprimare și

libertatea opiniilor, art. 28 Constituția României din 1965, art. 19 din Pactul

Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Prima instanță a

arătat că îngrădirea acestor drepturi s-a realizat prin instrumentarea de către

pârât a dosarelor de investigații deschise, pentru stabilirea activității și

atitudinii persoanelor vizate față de regim, a concepțiilor lor politice, a

naturii relațiilor acestora cu diverse persoane din țară și din străinătate,

supervizând activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea

informativă a anumitor persoane, precum și activitățile de instalare și

exploatare a tehnicii de ascultare a persoanelor vizate.

A mai arătat Curtea

că toate aceste măsuri au fost luate în considerarea caracterului ostil

regimului total comunist a oricăror critici aduse ideologiei oficiale, a

legăturilor cu cetățenii străini, a apartenenței la anumite culte religioase,

urmărindu-se anihilarea persoanelor vizate.

Curtea a respins

excepția prematurității acțiunii, invocată de către pârâtul D.A. prin

întâmpinare, arătând că, contrar susținerilor acestuia, nota de constatare a

fost aprobata de Colegiul C.N.S.A.S., conform procesului-verbal din ședința din

29 septembrie 2009 și s-a dispus Direcției Juridice sesizarea Curții de Apel

București, astfel cum rezultă din Anexa depusă la dosar.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul D.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul că nu s-a făcut dovada

îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de lege pentru formularea acțiunii

în constatare, iar în subsidiar, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de

lucrător al Securității.

În esență, prin motivele

de recurs dezvoltate, recurentul-pârât a arătat următoarele:

- în mod greșit prima

instanță a respins excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată,

întrucât nu a fost respectată procedura prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008,

fără a se face dovada aprobării notei de constatare de către Colegiul C.N.S.A.S.;

- în mod greșit prima

instanță a admis acțiunea considerând că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute

de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008 și a constatat calitatea pârâtului de „lucrător

al Securității” întrucât măsurile dispuse cât și activitatea desfășurată de către

acesta au fost realizate cu respectarea deplină a prevederilor constituționale și

legale în materie, a ordinelor ce reglementau munca de informații cât și atribuțiilor

conferite.

- Măsurile dispuse de

recurentul-pârât ca și activitățile desfășurate anterior anului 1990, nu au fost

de natură să conducă la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale,

iar persoanele supuse verificărilor nu au suferit nici un fel de urmări datorită

activităților întreprinse în sensul că acestea nu au fost reținute, cercetate sau

condamnate și nici nu au fost supuse unor măsuri represive.

- Totodată, recurentul-pârât

a arătat că activitatea informativ-operativă desfășurată de acesta era o activitate

de tip militar, supusă ordinelor și reglementărilor militare, desfășurată în cadrul

legal stabilit anterior anului 1990 astfel că nu poate fi reținută o vinovăție a

ofițerilor de informații, având în vedere obligația acestora de a executa necondiționat

ordinele șefilor ierarhici, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în

cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează.

În ceea e privește criticile

recurentului-pârât cu privire la soluționarea greșită a excepției prematurității

formulării cererii de chemare în judecată, instanța de control judiciar le apreciază

ca fiind nefondate.

Astfel cum s-a reținut

în mod corect de către instanța de fond prin sentința atacată, pentru ca cererea

să fie considerată prematură, este necesar a se dovedi că dreptul de a acționa nu

este actual.

Condiția ca dreptul să

fie actual, se referă însă la situațiile în care se cere realizarea dreptului nu

și atunci când se formulează o acțiune în constatare, astfel cum este cazul în speță.

De altfel motivul invocat

de pârât în susținerea acestei excepții a fost acela că nota de constatare din 7

septembrie 2009 nu ar fi fost aprobată de Colegiul C.N.S.A.S., motiv care vizează

legal sesizare a instanței și care a fost înlăturat de către instanță având în vedere

probatoriul administrat în cauză din care rezultă aprobarea notei respective conform

procesului-verbal din 29 septembrie 2009.

În acest context, nu pot

fi reținute nici criticile formulate de recurent cu privire la neîndeplinirea procedurii

prealabile, în cauză potrivit actului normativ respectiv O.U.G. nr. 24/2008 modificată

și completată prin Legea nr. 293/2008, nefiind reglementată o astfel de procedură,

dispozițiile art. 7, art. 8 lit. a) și art. 11 reglementând condițiile legale în

vederea sesizării instanței cu acțiunea în constatare, cât și cu instanța competentă.

În ceea ce privește susținerile

recurentului formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte le apreciază ca fiind nefondate, sentința pronunțată fiind motivată în fapt

și în drept prin raportare la materialul probator administrat în cauză și cu respectarea

tuturor cerințelor legale impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate de

recurent privind aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008 sunt de asemenea nefondate.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (1) pct. a) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată și completată prin Legea

nr. 293/2008 este „lucrător al Securității, orice persoană care, având calitatea

de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie

de securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945-1989, a desfășurat activități

prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului,

în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”.

Având în vedere aceste

dispoziții legale, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică,

instanța de fond reținând în mod corect și expunând pe larg în raport cu probatoriul

administrat în cauză, argumentele pentru care s-a constatat și reținut calitatea

de lucrător al Securității a pârâtului din cauză.

Astfel acesta a avut calitatea

de ofițer al Securității și prin activitățile desfășurate, a încălcat drepturi și

libertăți fundamentale prevăzute de legislația internă în vigoare în perioada respectivă

cât și de legislația internațională, respectiv drepturi prevăzute de Constituția

României din 1965 ca și de Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptul la

viață privată dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul la secretul corespondenței

precum și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor.

Având în vedere toate

aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către D.A. împotriva sentinței civile nr. 3489 din data de 21 septembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.