ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5101/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2010, pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul A.G. a solicitat constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că activitatea pârâtului, în calitate de ofițer al fostei securități, se remarcă prin acțiunile ce au avut ca efect îngrădirea următoarelor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată: - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; - dreptul la inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței, viață privată prevăzut de art. 32 și art. 33 din Constituția României din 1965 și art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; Prin întâmpinare, pârâtul A.G.

a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că acuzele formulate de către C.N.S.A.S. sunt absurde, ilogice și fără susținere în fapt și în drept, rezumându-se doar la a prelua dintr-un plan de măsuri unele elemente de muncă informativ-operativă, specifice oricăror structuri de această factură. Susține pârâtul că măsurile dispuse erau în consens cu legislația în vigoare din perioada când acestea se desfășurau, respectiv Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 18/1972, astfel încât nu se poate pune în discuție existența vreunui exces de zel sau abuz în serviciu desfășurat de către pârât. Dimpotrivă, măsurile aveau un pronunțat caracter preventiv, de natură a evita pentru urmărit consecințe penale, prin raportare la faptele incriminate de C. pen.

în vigoare la acea dată. Totodată, arată pârâtul, cu rea credință și voit subiectiv, C.N.S.A.S. nu a vrut să observe faptul că unele măsuri din planul de urmărire elaborat, apreciate ca putând să restrângă drepturile și libertățile fundamentale nu au fost aplicate, deci nu au produs consecințe. Astfel, nicicând în activitatea de urmărire a obiectivului nu s-au folosit mijloace de tehnică operativă fixe sau mobile, fapt evidențiat inclusiv de materialele existente în dosarul de caz, unde nu se regăsesc rapoarte privind modul de introducere al acestora, măsuri de securizare și de scoatere și nici note de redare. Or, atâta timp cât aceste sarcini informativ-operative au rămas doar în faza de propunere, neproducându-se vreo încălcare a drepturilor persoanelor urmărite, nu se poate aprecia că pârâtul a desfășurat efectiv vreo activitate de natură a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

De asemenea, subliniază pârâtul, nu poate fi inclus în categoria ofițerilor având calitatea de lucrători ai securității remarcați prin acțiuni ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, dat fiind și faptul că nu provine din școlile de specialitate ale fostei securități, fiind de formație inginer, preluat prin recrutare directă, iar întreaga sa activitate anterioară anului 1989 a fost consacrată apărării unor valori economice specifice serviciului II, în care a lucrat și apoi l-a condus, axându-și activitatea pe măsuri de prevenție, fără impact politic sau penal, valabile activității oricărei structuri informative din state cu democrații consacrate. Prii sentința nr. 509 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul A.G.

și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Verificările în cazul pârâtului A.G. au fost efectuate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către B.G., în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Pârâtul A.G. a avut gradul de căpitan (1986, 1987, 1988) și funcția de șef al serviciului 2 din cadrul I.J.S.

Suceava (1986, 1987, 1988, 1989) și, în această calitate, a desfășurat activități prin care a îngrădit persoanelor cercetate dreptul la viață privată și de familie, la inviolabilitatea corespondenței și a domiciliului (art. 33 și art. 35 din Constituția României din 1965, art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1955 și art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974) și dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință (art. 28 și art. 30 din Constituția din 1965 și art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice). Analizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, prima instanță a prezentat pe larg cuprinsul notele raport și a notele informative din dosarul de urmărire informativă, titular B.G., impiegat de mișcare în stația C.F.R. P.D., urmărit informativ din anul 1969; dosar, titular D.V., șofer la autobaza S., urmărit informativ în perioada 1987-1989; dosarul de urmărire informativă, titular C.P., de profesie forjor la U.C.R.U.P.S. V.D., „fost condamnat pentru acte de huliganism în timp ce lucra la uzinele S.R.

Brașov”, urmărit prin mapă de verificare în perioada 1988-1989 și a ajuns la concluzia că măsurile dispuse, aprobate sau puse în executare de pârât, au vizat: dirijarea unor surse informative care să pătrundă în intimitatea celor urmăriți; interceptarea și studierea corespondenței acestora; pătrunderea în secret în locuința acestora, în vederea instalării de microfoane pentru înregistrarea discuțiilor; înregistrarea discuțiilor ambientale din locuința celui supravegheat; atenționarea persoanei în cauză și retragerea avizului pentru cursele în trafic internațional, ceea ce duce la concluzia că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv, în calitatea sa de ofițer, pârâtul să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului.

A mai constatat instanța că acestea măsuri s-au subsumat supravegherii/urmăririi informative a unor persoane pentru următoarele tipuri de „delicte”: relații cu cetățeni străini, rude în străinătate, apartenența la cultul religios baptist, ascultarea postului de radio E.L. și colportarea celor ascultate, manifestări dușmănoase/ostile la adresa orânduirii socialiste din România, acte de „huliganism” cu prilejul evenimentelor de la Uzina S.R. din Brașov, în noiembrie 1987, concepții politice neconforme cu politica partidului ș.a.m.d. Toate măsurile menționate mai sus, au fost dispuse/aprobate/executate de pârât în scopul de a depista poziția ostilă, atitudinea dușmănoasă a celor urmăriți față de regimul comunist, opiniile politice și afirmațiile cu caracter politic ale celor urmăriți, relațiile lor cu cetățeni străini, vădind interesul organelor de securitate pentru opiniile celor vizați în legătură cu aspectele menționate, precum și pentru anturajul lor.

În opinia instanței, interesul organelor de securitate, coroborat cu urmările pe care, factum notorium, le antrena împotriva celor vizați (în speță, ele regăsindu-se în mod cert printre măsurile dispuse) dovedesc un mecanism specific de supraveghere polițienească extrem de intruziv în viața privată a celor urmăriți și o grevare a exercitării libertății de exprimare, de opinie și de conștiință, adică exact a acelor libertăți care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnității acestuia, grevare care, în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizați, poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăți.

În ceea ce privește apărările pârâtului, prima instanță a reținut că aspectul referitor la scopul afirmat (legislativ) al activității de informații, precum și conformitatea măsurilor dispuse cu reglementările Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 18/1972 în vigoare nu prezintă nicio relevanță în cauză, cât timp ceea ce se pune în discuție în prezenta cauză nu este simpla apartenență a pârâtului la structurile de informații, ci modul concret în care și-a exercitat atribuțiile, în dezacord cu prevederile constituționale în vigoare în perioada de referință, a căror supremație era de asemenea consacrată, și cu prevederile tratatelor internaționale ratificate de România.

Totodată, instanța a înlăturat din raționamentul juridic al cauzei susținerile pârâtului referitoare la faptul că unele măsuri din planul de urmărire elaborat, apreciate ca putând să restrângă drepturile și libertățile fundamentale nu au fost aplicate, deci nu au produs consecințe, reținând că nu prezintă relevanță numărul de astfel de activități prin care să se fi suprimat sau să se fi îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale, fiind suficientă și incidența unei singure astfel de situații. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.G., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv nu se deduce cu exactitate raționamentul pe baza căruia s-a ajuns la concluzia de colaborare cu Securitatea, fiind astfel încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. care prevăd obligația motivării hotărârii judecătorești; - hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea de lucrător al securității, recurentul fiind de formație inginer și fiind recrutat pentru apărarea unor valori economice specifice serviciului în care a lucrat. Aceste activități erau reglementate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 18/1972. În privința numitului B.G. nu se arată în ce fel reclamantul a vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei. Motivele de recurs invocate se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive: Astfel la baza verificării calității de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul A.G. stă cererea din 6 august 2008 adresată C.N.S.A.S. de către B.G., în privința ofițerilor sau subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului informativ. Cu toate acestea, în cadrul probatoriilor administrate, cât și în considerentele hotărârii atacate, instanța de fond nu a făcut distincție între documentele sau notele care îl privesc pe B.G., ci a analizat și probatoriile furnizate de C.N.S.A.S.

cu privire la dosarele, care privesc alte persoane (D.L. ș.a.) și care nu s-au adresat cu cerere către C.N.S.A.S. în condițiile O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Prin urmare, la stabilirea situației de fapt ce a stat la baza hotărârii atacate, instanța de fond a încălcat limitele trasate de art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că nu a verificat calitatea de lucrător al Securității pentru pârât exclusiv în raport de petentul B.G. și dosarul fond informativ indicat de acesta, ci s-a referit la toate persoanele și activitățile enumerate de C.N.S.A.S. prin acțiunea introductivă, chiar dacă aceste persoane nu au formulat cereri, către C.N.S.A.S.

Pentru considerentele menționate, instanța de control judiciar apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru stabilirea situației de fapt și a calității de lucrător al Securității a pârâtului numai în raport cu probele ce îl privesc pe petentul B.G. și dosarul informativ. În baza art. 312 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.G. împotriva sentinței nr. 509 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.