ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S.O., constatarea calității acestuia din urmă de lucrător al Securității, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței că, potrivit Notei de constatare din 02 decembrie 2008 și a înscrisurilor anexate, pârâtul, având gradul de colonel și funcția de șef al Inspectoratului Județean de Securitate Constanța, prin activitățile desfășurate în această calitate, descrise în detaliu de reclamant, a suprimat următoarele drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, anume: - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice) - dreptul la libertatea conștiinței și a religiei (art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice) - dreptul la viață privată (art. 33 din Constituția României din 1965, art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 2125 din 20 mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamant și a reținut calitatea de lucrător al Securității a pârâtului S.O.. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că decizia pârâtului de a-și exercita drepturile legale, de serviciu, cu încălcarea prevederilor constituționale în vigoare în perioada de referință, de a se face unul din instrumentele de supraveghere și represiune ale regimului comunist, constituie o opțiune personală a acestuia, în raport de aceasta analizându-se modul în care pârâtul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu din perspectiva relevantă pentru aplicarea O.U.G.

nr. 24/2008. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul S.O., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Recurentul a susținut, în esență, că niciuna din faptele incriminate nu au fost efectuate de el, neexistând la dosarul cauzei elemente probatorii care să justifice săvârșirea respectivelor fapte. Activitățile menționate în nota de constare s-au desfășurat, susține recurentul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în momentul realizări lor, nemaifiind vorba de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Recursul este nefondat. În cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, potrivit cărora, prin „lucrător al Securității" se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Rezultă din textul legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată „lucrător al Securității": calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, și desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Așa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității, prima condiție legală fiind, deci, îndeplinită. Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi „desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât în calitatea sa de ofițer de Securitate șeful Inspectoratului Județean de Securitate Constanța (anii 1984, 1985, 1986 și 1988) a desfășurat acțiunii de urmărire informativă a numitului T.D., membru al cultului Adventiști de ziua a șaptea cu rude și relații în SUA și RFG, a înaintat spre informare și exploatare Direcției a II-a Securității Statului o serie de note informative, a urmărit informativ pe numitul N.C.

și pe numitul R.V. etc. Analiza documentelor sus menționate conduce la concluzia că și cea de a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.G. nr. 24/2008 este îndeplinită.

Toate aceste acțiuni, așa cum de altfel reține și instanța de fond, vizează întreaga viață a persoanelor indicate în aceste note, urmărite pentru opiniile lor pentru convingerile lor religioase, pentru legăturile lor personale cu alți cetățeni români sau străini, activități prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum: dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor; libertatea constituției și a religiilor dreptul la viață privată la inviolabilitatea corespondenței, dreptul la circulație etc. Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri contrare dreptului la viață privată, secretului corespondenței, dreptului la liberă exprimare și la libertatea opiniei și dreptului la libera circulație, reprezintă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, desfășurarea unei „activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.O. împotriva sentinței civile nr. 2125 din 20 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.