ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței, în contradictoriu cu

pârâtul S.O., constatarea calității acestuia din urmă de lucrător al

Securității, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a învederat instanței că, potrivit Notei de constatare din 02

decembrie 2008 și a înscrisurilor anexate, pârâtul, având gradul de colonel și

funcția de șef al Inspectoratului Județean de Securitate Constanța, prin

activitățile desfășurate în această calitate, descrise în detaliu de reclamant,

a suprimat următoarele drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și

garantate de legislația în vigoare la acea dată, anume:

- dreptul la

libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția

României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la

Drepturile Civile și Politice)

- dreptul la

libertatea conștiinței și a religiei (art. 30 din Constituția României din 1965

coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile

și Politice)

- dreptul la viață

privată (art. 33 din Constituția României din 1965, art. 17 din Pactul

Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal prin sentința

civilă nr. 2125 din 20 mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamant și a

reținut calitatea de lucrător al Securității a pârâtului S.O..

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că decizia pârâtului de a-și exercita

drepturile legale, de serviciu, cu încălcarea prevederilor constituționale în

vigoare în perioada de referință, de a se face unul din instrumentele de

supraveghere și represiune ale regimului comunist, constituie o opțiune

personală a acestuia, în raport de aceasta analizându-se modul în care pârâtul

și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu din perspectiva relevantă pentru

aplicarea O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul S.O.,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Recurentul a

susținut, în esență, că niciuna din faptele incriminate nu au fost efectuate de

el, neexistând la dosarul cauzei elemente probatorii care să justifice

săvârșirea respectivelor fapte.

Activitățile

menționate în nota de constare s-au desfășurat, susține recurentul, în

conformitate cu prevederile legale în vigoare în momentul realizări lor,

nemaifiind vorba de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi

și libertăți fundamentale ale omului.

Recursul este

nefondat.

În cauză sunt

aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora,

prin „lucrător al Securității" se înțelege „orice persoană care, având

calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 -

1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului".

Rezultă din textul

legal citat, că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să

poată fi considerată „lucrător al Securității": calitatea de ofițer sau de

subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, și desfășurarea de activități

prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale

omului.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada

prevăzută de lege, calitatea de ofițer al Securității, prima condiție legală

fiind, deci, îndeplinită.

Pentru a fi întrunită

cea de-a doua condiție este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana

respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi „desfășurat activități

prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale

omului".

Așa cum rezultă din

actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât în calitatea sa de ofițer de

Securitate șeful Inspectoratului Județean de Securitate Constanța (anii 1984,

1985, 1986 și 1988) a desfășurat acțiunii de urmărire informativă a numitului T.D.,

membru al cultului Adventiști de ziua a șaptea cu rude și relații în SUA și

RFG, a înaintat spre informare și exploatare Direcției a II-a Securității

Statului o serie de note informative, a urmărit informativ pe numitul N.C. și

pe numitul R.V. etc.

Analiza documentelor

sus menționate conduce la concluzia că și cea de a doua condiție prevăzută de

art. 2 lit. a) din O.G. nr. 24/2008 este îndeplinită.

Toate aceste acțiuni,

așa cum de altfel reține și instanța de fond, vizează întreaga viață a

persoanelor indicate în aceste note, urmărite pentru opiniile lor pentru

convingerile lor religioase, pentru legăturile lor personale cu alți cetățeni

români sau străini, activități prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, precum: dreptul la libertatea de exprimare

și libertatea opiniilor; libertatea constituției și a religiilor dreptul la

viață privată la inviolabilitatea corespondenței, dreptul la circulație etc.

Or, semnarea de către

recurentul-pârât a acestor documente, care conțin măsuri contrare dreptului la

viață privată, secretului corespondenței, dreptului la liberă exprimare și la

libertatea opiniei și dreptului la libera circulație, reprezintă, așa cum în

mod corect a reținut și instanța de fond, desfășurarea unei „activități prin

care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale

omului".

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor

legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt

dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.O. împotriva

sentinței civile nr. 2125 din 20 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai

2011.