ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2280/2019

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 14 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței ca pe baza documentelor existente la dosar la această dată, să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 3038 din 17 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea și s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Recursul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul A., prin care a solicitat casarea sentinței, cu respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: În fapt, recurentul a arătat că a devenit subiectul acțiunii declanșate de CNSAS în urma acțiuni declanșate de o ancheta a secției Parchetelor militare din Parchetul de pe lângă ICCJ, care viza ofițerii de securitate din Direcția a VI-a a fostei Securități de anchete penale ce au instrumentat sesizările repetate, plângerile și semnalele de la Ambasadele străine (ca în cazul mediatizat "B."), privind dosarele în care au fost comise crime împotriva umanității, grave acte de cruzime, tortură și represiune nedreaptă. Verificarea sa numai sub aspectul stabilirii calității de lucrător al securității s-a declanșat la solicitarea scrisă a dlui C., cetățean româno-american, revenit din SUA, fiul celui urmărit și ulterior în 1985 decedat, dl. Ing. B. Din punctul de vedere al reclamantei CNSAS, accesul s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată și completată de Legea nr. 293/2008, dar, afirmă recurentul, cu încălcarea dreptului la egalitate de tratament procedural, a dreptului procedural privitor la principiul disponibilității a petentului prin nesolicitarea unui punct de vedere. După o serie de considerații teoretice, recurentul a arătat că acuză lipsa de transparență în cadrul procedurii prealabile și de identificare a foștilor ofițeri instrumentatori, deoarece în nici un moment al desfășurării acestei proceduri de identificare, de comunicare reciprocă între petent și CNSAS, a conținutului acestei corespondențe, pârâtul, nu a fost nici informat/citat/anunțat/convocat la procedurile secrete și netransparente ce se desfășurau în absența sa. Reclamanta CNSAS nu a respectat principiul egalității părților; principiul ocrotirii intereselor legitime ale persoanelor; principiul garantării efective a drepturilor subiective; principiul apărării proprietății; principiul bunei credințe al părților raportului juridic civil. Recurentul a arătat că teza susținerii motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. impune, prin reaprecierea probatoriului deja administrat, respingerea acțiunii formulate de C.N.S.A.S. ca neîntemeiată față de înscrisurile din arhiva, administrate la fond, deoarece nu rezultă că în activitatea sa a îndeplinit personal din culpa sau cu intenție indirecta activități/acțiuni concrete de natură a conduce la încălcarea drepturilor fundamentale recunoscute de lege - necondiționat - ale vreunei persoane, dar mai ale fostului disident B. Potrivit sentinței atacate cu recurs, apare incident și aplicabil spetei de fata art. 2 lit. a) - O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, potrivit căruia, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității, trebuie îndeplinite doua condiții: persoana să aibă/să fi avut calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945 - 1989; în calitatea menționată la punctul 1, să fi desfășurat activități/acțiuni, fapte, prin care ar fi încălcat, suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Recurentul a arătat că existența unui dosar de urmărire informativă este un fapt notoriu, dovedit și este recunoscut de acesta, având în vedere însă obligatoriu și necesar motivele, explicațiile și suspiciunile ce au determinat această acțiune. Încă din faza de judecată pe fond, a menționat și accentuat ca recurentul, ca ofițer de obiectiv, a fost unul din pionii care a fost sesizat cu o serie de aspecte de conduită, comportare, atitudine, manifestare, ale celui semnalat, dl. ing. B. și care în esență indicau un personaj inadaptabil, special ca mod de gândire, imprevizibil, introvertit uneori, expansiv și spontan alteori. A considerat, sub comanda serviciului 7 din direcția a II-a, ca semnalele despre subiectul B. sunt mediul de cercetare și proiectare al institutului de care a răspuns informativ pe linie de securitate, de natura a fi verificate și prevenite din timp orice fel de evenimente capabile să perturbe economic munca colectivului. Recurentul a menționat că dosarul de urmărire informativă asupra lui ing. B., a fost emis la data de 4 ian. 1985, iar semnalarea inițială a fost făcută de mai mulți din colegii săi de colectiv de lucru și de birou, din proprie inițiativă, adevărați avertizori de integritate, sesizări și semnalări scrise, depuse în dosarul sau penal. Recurentul a arătat că a cerut la fond instanței să se aplece imperativ și în mod activ asupra situației de fapt, să țină cont și de faptul că preocupările persoanei/persoanelor vizate, față de care au fost întreprinse măsuri informativ-operative, erau contrare morale, vădit provocatoare, erau periculoase socialmente, ieșeau din tiparele și cerințele unei societăți cu alte repere morale, ale ordinii publice, legalității și securității naționale a R.S. România, consfințite prin Constituția din 1965 și alte acte normative în vigoare la acea dată, respectiv până în decembrie 1989, inclusiv C. pen. Recurentul a susținut că se impunea încă de la fond, în aplicarea legii, să se facă o delimitare clară în două direcții și etape clare; urmărirea informativă secretă, în cadrul obiectivului economic unde își desfășură munca, activitatea, viața profesională ing. B. iar nu cea privată, de care a răspuns ca ofițer de contrainformații economice și recurentul; cercetarea, urmărirea penală, reținerea, arestarea preventivă, cercetarea penală și anchetarea efectuate la altă unitate condusă de col. D., maior E., cpt. F., toți sub comanda lui G. șeful DSS și H., ministru de interne la acea vreme. Se arată că recurentul și-a desfășurat întreaga activitate în alt timp, altă orânduire și epocă istorică, în altă conjunctură socio-politică, în temeiul unor acte normative care au stat la baza apărării ordinii, legalității și securității statului român (Constituția RSR din anul 1965, Decretul nr. 130/1972, prin care s-a înființat Ministerul de Interne, C. pen. și C. proc. pen. din 1968, modificate și completate în 1973, legislația internațională în materie la care a aderat România, ordinele și instrucțiunile pe linie de muncă, regulamentele de ordine internă specifice instituțiilor militare etc). Instanța de fond a făcut o greșita aplicare a normelor legale și atunci când nu a făcut referire și nu a motivat pertinent că prin activitatea sa nu s-a produs încălcarea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 al Pactului Internațional cu privire la Drepturile civile și Politice, art. 33 și 32 din Constituția României, așa cum scrie CNSAS, întrucât măsurile rezonabile și pertinente, graduale, proporționale, necesare, în raport de scopul atins, dispuse/aplicate au fost adoptate pentru a preveni evenimente nedorite, a apăra securitatea statului, având în vedere situațiile create de ing. B. la locul sau de muncă. Acestea, singulare sau în conjuncție, conjugate cu sprijin ostil, puteau reprezenta o amenințare credibilă și/sau o încălcare a codurilor de etică și echitate, a legilor secretului de serviciu, a disciplinei impuse de statul român, urmând ca după clarificare, să se dispună închiderea dosarului și scoaterea acestuia de sub urmărire informativă, măsuri care nu i-ar fi dăunat sub nici o formă drepturilor sau libertăților fundamentale, într-o formă decent acceptată. În ceea ce privește limitele rezonabile unanim acceptate ale dreptului la viață privată, după prezentarea argumentelor teoretice, se arată că implicarea altor organe, cum erau activiștii de partid, procurorii militari, justiția, C.O.M., sindicatul, alte forme de influențare obștească, era o garanție a faptului că acționa absolut legal, fără excese, abuz, sau în scop de reprimare și persecuție. Obținerea de informații și date, sesizate de mediul profesional în care se afla ing. B., avea ca scop cunoașterea din timp a unor acte pregătitoare sau de natură a menține o stare de alertă vigilentă pentru a nu comite fapte de natură a periclita cu adevărat siguranța publică sau a statului, a intereselor naționale. Niciun argument nu se regăsește în motivarea sentinței care să explice de ce astfel de acțiuni trebuie calificate ca fiind încălcări ale art. 17 din Pactul Internațional. Instanța de fond, în aplicarea legii și admiterea acțiunii CNSAS, nu îl poate face responsabil pe recurent ca unic "vinovat" sau autor al încălcării unor principii elementare protejate. Este de notorietate ca regimurile totalitare (comunismul, fascismul, nazismul, dictaturile religioase) s-au manifestat (și încă se mai manifestă în anumite țări) cel mai ostil față de acest drept. Restricțiile impuse prin lege și prin abuzurile autorităților au vizat atât libertatea de exprimare politică (interzicerea partidelor de opoziție, restrângerea dreptului la asociere și la adunări publice, sancționarea criticii guvernului), dar și alte manifestări ale libertății de exprimare, cum ar fi cele culturale, artistice, sportive etc. În România de dinainte de 1989, dictatura regimului comunist nu avea ca țintă doar libertățile politice, dar și accesul la ceea ce considera a fi produsele capitalismului decadent, de la produse vestimentare, la produse culturale (muzică, filme, cărți etc), restrângând astfel posibilitățile de manifestare și dezvoltare personală ale indivizilor. În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatului Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: I. Prevederile speciale prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, reglementează dreptul de acces la propriul dosar, ce poate fi exercitat de către persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din actul normativ menționat, și dreptul de acces la informații de interes public, care poate fi exercitat de către persoanele menționate în preambulul normativ. Dreptul de acces la propriul dosar presupune, în condițiile art. 1 alin. (1), (7) și (8) din O.U.G. nr. 4/2008, aprobată cu modificări și completări, posibilitatea oricărui cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română și a oricărui cetățean al unei țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene, subiecte ale dosarelor întocmite de Securitate, precum și al urmașilor acestora, de a studia nemijlocit propriul dosar și de a i se elibera nemijlocit copii de pe actele dosarului; de a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea propriului dosar; de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Dreptul de acces la informații de interes public presupune, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, probată cu modificări și completări, posibilitatea oricărui cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător sau de colaborator al Securității a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European; persoanelor care ocupă demnitățile și funcțiile enumerate la lit. a)-z) de la acest text legal. În speța de față, sunt incidente prevederile care reglementează dreptul de acces la propriul dosar al persoanelor fizice enumerate, drept ce se concretizează și în posibilitatea acestora, în baza unei cereri, de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar potrivit prevederilor art. 1 alin. (7) teza I în O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare. De această posibilitate beneficiază nu numai persoanele fizice enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare, ci, în temeiul alin. (8) teza I al aceluiași text legal, și soțul supraviețuitor, precum și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ori moștenitorii săi testamentari, în cazul în care persoana îndreptățită este decedată. Cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare, a fost introdusă cererea nr. x din 5 noiembrie 2014, adresată C.N.S.A.S. de către C., în care se solicită potrivit acestui text legal verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului penal Px și Dosarului de fond informativ y (cotă C.N.SAS.). Temeiul verificării recurentului îl constituie prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, text legal în care legiuitorul definește noțiunea de lucrător al fostei Securități în sensul acestui act nativ. Acțiunea în constatarea calității de lucrător a recurentului a fost introdusă în baza dispozițiilor art. 8 lit. a) din același act normativ, text legal ce stabilește dreptul de apreciere al C.N.S.A.S. asupra documentelor existente în dosarele instrumentate de foștii ofițeri ai Securității. De asemenea, un ultim text legal ce sta la baza acestei acțiuni în constatare este art. 11 alin. (1) din O.U.G.. nr. 24/2008, text legal ce stabilește instanța competentă să soluționeze acțiunea introdusă potrivit prevederilor menționate anterior. Întrucât cererea nr. x din 5 noiembrie 2014 a fost depusă la dosarul instanței de fond astfel cum reiese din acțiunea în constatare, iar potrivit prevederilor legale anterior menționate formularea acestei cereri este singura condiție de îndeplinit pentru declanșarea procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, consideră ca fiind eronată susținerea recurentului-pârât, referitoare la lipsa dreptului procesual de sesizare a instanței de către reclamantă. II. Pentru constatarea calității de lucrător al securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, legiuitorul stabilește în cuprinsul art. 2 lit. a) cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reținerea acestei calități, respectiv: în perioada 1945 - 1989, să fi avut calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Maliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit; în calitatea menționată la pct. a), să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Incidența acestui text legal se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca, în primul rând, ceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" și, în al doilea rând, ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică". Altfel spus, în cazul existenței unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranța statului, prevederile menționate permit desfășurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activități de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activitățile desfășurate cad sub protecția acestui text legal. III. Referitor la criticile aduse sentinței recurate ca urmare a invocării a art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., respectiv că aceasta "a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material", se arată că, în mod corect, instanța de fond a observat îndeplinirea ambelor condiții necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității. Prima condiție menționată, respectiv ca recurentul-pârât să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, este asigurată în speța de față deoarece, așa cum, de altfel, recunoaște și recurentul, acesta a avut gradul de căpitan în cadrul Direcției a II-a, Serviciul 7 (1985), din cadrul fostei Securități. De asemenea, și condiția ca domnia sa să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului este îndeplinită, având în vedere înscrisurile întocmite de către recurentul pârât în Dosarele y și Px, analizate în baza cererii formulate potrivit art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări. Din conținutul acestor documente reiese că recurentul a procedat la deschiderea dosarului de urmărire informativă a numitului B., motivul reprezentându-l faptul că acesta "este suspect de activitate de propagandă împotriva orânduirii socialiste". Activitățile desfășurate în concret de către recurent în dosarul deschis la propunerea domniei sale se regăsesc în documentele semnate olograf de acesta, întocmite în vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse pentru realizarea sarcinilor ce se regăsesc în Planul de măsuri în cadrul dosarului de urmărire informativă asupra lui "I." (numele conspirativ de urmărire a lui B. - n.n.), datat 4 ianuarie 1985, precum și măsurile dispuse ulterior prin Raportul privind pe B., datat 3 mai 1985. Astfel, din analiza Planului de măsuri, datat 4 ianuarie 1985, reiese că recurentul-pârât a dispus în realizarea sarcinilor propuse a dispus o serie de măsuri dintre care relevante a apreciat a fi următoarele: - dirijarea rețelei informative - măsură realizată prin preluarea de note informative și trasarea de sarcini informatorilor din legătura sa; - "efectuarea cercetării informative a lui I., în legătură cu însemnările din jurnalul său intim", măsură în completarea căreia a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare pentru a stabili dacă I. mai are și alte jurnale în care sunt înscrise date cu conținut ostil - această ultimă măsură desfășurându-se la data de 17 ianuarie 1985, prilej cu care obiectivului i-au fost confiscate mai multe înscrisuri cu caracter personal, precum caiete-jurnal, manuscrise, corespondență privată, și diverse publicații; - participarea directă a recurentului pârât este probată prin documentele semnate de către acesta și identificate în Dosarul fond penal Px titular B.; - verificarea obiectivului la domiciliu prin mijloace de interceptare a convorbirilor telefonice și ambientale pentru a stabili legăturile suspecte din țară și străinătate, și intențiile de viitor ale acestuia; - verificarea obiectivului în vederea stabilirii cu certitudine a legăturilor sale cu membrii bibliotecilor americane și franceze. Ulterior măsurilor dispuse prin Planul de măsuri, datat 4 ianuarie 1985, recurentul-pârât a solicitat unității abilitate interceptarea corespondenței interne și externe a obiectivului și a restului membrilor familiei, menționând că este autorul unor înscrisuri cu caracter profund dușmănos; are pe fiica sa în SUA, căsătorită cu S.M., fapt ce reiese din adresa către Unitatea Specială "S" (U.M. J. - București), din 16 ianuarie 1985. Punerea în aplicare a acestei măsuri pe perioada urmăririi informative este confirmată de notele de transcriere a corespondenței, adresate recurentului pârât ca beneficiar al informațiilor obținute pe această cale. După culegerea de informații despre numitul B., prin aplicarea măsurilor descrise anterior, precum și după cercetarea informativă a acestuia, recurentul pârât împreună cu ofițerii din Direcția a VI-a au întocmit Raportul privind pe B., datat 3 mai 1985), document în care sunt consemnate concluziile urmăririi și cercetării numitului B., concluzii ce denotă faptul că activitatea desfășurată pârât a fost motivată în principal politic. Față de cele constatate, recurentul împreună cu ceilalți ofițeri, au propus: sesizarea organelor de Miliție pentru fapta de încălcare a regimului mijloacelor de plată străină; pentru manifestările dușmănoase, săvârșite la locul de muncă, și pentru legăturile cu postul de radio "K." să fie pus în dezbaterea colectivului de munca, în care sens să se facă propuneri organului de partid competent" cele 8 numere ale revistelor L. și M., aduse de B. din străinătate și deținute la domiciliu, precum și filele cu conținut dușmănos din jurnalul personal să fie confiscate. Măsurile propuse în raportul prezentat mai sus au fost puse în aplicare, domnul B. a pus în discuția colectivului și avertizat la locul de muncă, la 3 august 1985, în luna septembrie 1985 fiind arestat și trimis în judecată pentru deținere de valută și operațiuni mijloace de plată străine. Față de susținerea pârâtului potrivit căreia nu s-a produs încălcarea dreptului la viață privată, se arată că urmărirea (cu toate măsurile specifice), cercetarea și punerea sub învinuire sub pretextul unei fapte de drept comun, ce reprezenta încă un abuz legiferat al regimului comunist, maschează, în esență, reprimarea unei persoane animată de puternice concepții anticomuniste și antitotalitare. Abuzul faptelor descrise anterior rezidă și din faptul că principala probă folosită în probațiunea unei fapte de drept comun (deținere de mijloace de plată străine) a reprezentat-o un înscris privat, un jurnal ce conținea "comentarii cu caracter profund dușmănos" la adresa conducerii P.C.R. și a soților N. În acest context, încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată. Nu prezintă relevantă dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla obținere și, mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viață privată. Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice). Odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate. E lipsit de importanță și dacă informațiile obținute și prelucrate de recurent duceau sau nu la îngreunarea situației celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că acesta nu avea opinii critice la adresa regimului. Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit. Această imixtiune s-a produs în momentul în care Securitatea, reprezentată de recurent, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite fără ca aceasta să permită ca informații privitoare la viața personală să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. IV.Față de argumentele recurentului pârât potrivit cărora și-a desfășurat întreaga activitate în temeiul unor acte normative care au stat la baza apărării ordinii, legalității și Securității statului român, se arată că definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care ofițerii sau subofițerii fostei securități încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fiind irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte, se înscris în sfera lucrătorilor Securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008. Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot, de asemenea, legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Or, din cuprinsul documentelor atașate dosarelor amintite, rezultă indubitabil încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Cât privește cererea de verificare a recurentului pârât, aceasta îndeplinește condițiile art. 1 alin. (7) și din O.U.G. nr. 24/2008. În drept, au fost invocate prev. art. 490 alin. (2) și art. 493 din noul C. proc. civ.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei-reclamante. În motivarea răspunsului, s-au arătat următoarele: Recurentul a arătat că acțiunea în constatare promovată după doi ani s-a făcut prin conexarea materialelor de cercetare din dosarul penal aflat pe rolul ICCJ secția penală pentru a da consistență și volum notei de constatare depusă de C.N.S.A.S., fapt ce întărește bănuiala că acțiunea de față este un răspuns la poziția recurentului de martor în aceasta cauza, în care sunt trimiși în judecata foștii demnitari comuniști, H., G. și alții, pentru crime împotriva umanității. În întâmpinare se apreciază nefondat că o sentință motivată, fără a se avea în vedere probatoriul administrat, ar excede motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8, iar afirmația conduce la ipoteza inacceptabilă că este legală orice sentință, chiar și atunci când instanța încălcând rolul activ înlătură nemotivat probele administrate. Este de esența legalității ca în examenul și motivarea temeiniciei să fie menționat și justificat, cu argumente de logică juridică, ce elemente au fost analizate și avute în vedere la pronunțarea sentinței. Nelegalitatea sentinței, ca temei al prezentului recurs, derivă din încălcarea cu ostilitate vădită a dreptului constituțional la apărare, prin neprezentarea integrală a tuturor documentelor gestionate exclusiv și aflate în arhivă cu privire la cazul B., care sunt de natură a schimba integral concluziile cu privire la presupusele încălcări de drepturi. Astfel, C.N.S.A.S. a refuzat să îndeplinească o cerința elementara a instanței de fond cu privire la consultarea în întregime a dosarelor de securitate ale lui B. de către pârât, iar instanța nu a sancționat fapta și nu a ținut seama de acest refuz, pronunțând o soluție nelegală. În examinarea motivelor de recurs nu trebuie ignorat faptul că instanța fondului, lipsită de rol activ, nu a ținut seama sub niciun aspect de documentarul și probatoriul substanțial depus de pârâtul-recurent și nici de conținutul întâmpinării și al notei precizatoare depuse la judecata fondului, care demonstrează că B. a fost monitorizat justificat și legitim, pentru motive de securitate națională, care subzistă chiar și în prezent, cu privire la astfel de persoane. Niciun înscris depus de C.N.S.A.S. la dosarul cauzei nu constituie și nu confirmă participarea recurentului ca ofițer de informații în mod nemijlocit la instrumentarea prin acțiuni proprii ale recurentului-pârât, a dosarelor de urmărire și nici contribuții cu informații proprii, așa cum cere O.U.G. nr. 24/2008. CNSAS, prin susținerile din întâmpinarea remisa, ignora cu buna știință existenta celor trei condiții exceptate și recunoscute universal, ce trebuiau analizate, pentru a pronunța o sentința legal motivata: limitările sa fie prevăzute de legea națională/în Constituție, menționate în legile organice; sa aibă un scop legitim, moral, de interes pentru binele și folosul general al societății și să fie necesare într-o societate normala și democratica la acel moment istoric analizat. În drept, au fost invocate prev. art. 201 alin. (2) din C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-pârât Recurentul a invocat mai întâi încălcarea dreptului la egalitate de tratament procedural, a dreptului procedural privitor la principiul disponibilității al petentului, prin nesolicitarea unui punct de vedere. După o serie de considerații teoretice, recurentul a arătat că acuză lipsa de transparență în cadrul procedurii prealabile, deoarece în nici un moment al desfășurării acestei proceduri de identificare, paratul nu a fost informat/citat/anunțat/convocat la procedurile secrete și netransparente ce se desfășurau în absenta sa. Recurentul a invocat faptul că intimata CNSAS nu a respectat principiul egalității părților; principiul ocrotirii intereselor legitime ale persoanelor; principiul garantării efective a drepturilor subiective; principiul apărării proprietății; principiul bunei credințe al părților raportului juridic civil. Se constată că procedura de sesizare a instanței în vederea constatării calității de lucrător al securității este reglementată de prev. art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008; potrivit prevederilor legale anterior menționate formularea acestei cereri de către persoana îndreptățită este singura condiție de îndeplinit pentru declanșarea procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, astfel că Înalta Curte consideră ca fiind eronată susținerea recurentului-pârât, referitoare la lipsa dreptului procesual de sesizare a instanței de către reclamantă. Înalta Curte va răspunde criticilor recurentului și prin considerentele deciziilor Curții Constituționale care au analizat și reținut constituționalitatea diferitelor dispoziții legale din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008. În ceea ce privește critica potrivit căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității introduce acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia fără a avea o legitimare procesuală activă, "în jurisprudența sa, Curtea a reținut că legitimarea procesuală a acestuia izvorăște din înseși prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securității și se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă față de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că acțiunile promovate de Consiliu nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoștința publică a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011). "În cadrul acțiunii în constatare promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011). "În ceea ce privește susținerea privind încălcarea principiului egalității în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei" (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011). Cu privire la critica potrivit căreia dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 încalcă prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009, Curtea a constatat că "domeniul de aplicare a prezumției de nevinovăție vizează materia penală, respectiv situațiile în care fapta atribuită unei persoane are conotații penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumția constituie suportul dreptului la apărare și, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal. Curtea a constatat că prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, respectiv instituția prezumției de nevinovăție, nu sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanțelor având ca temei dispozițiile ordonanței, deoarece procedura prin care se constată calitatea de lucrător al Securității se desfășoară potrivit regulilor procedurii civile, și are ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin consemnarea publică a activității acestora, iar nu stabilirea vreunei răspunderi juridice. Totodată, Curtea a reținut că, deși prezumția nu cunoaște o consacrare expresă în materie civilă, dispozițiile civile privind sarcina probei se aplică și în această materie, astfel că legea asigură echilibrul procesual al părților în litigiu și dă expresie unui principiu fundamental al dreptului procesual - principiul aflării adevărului." Totodată, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, Curtea a statuat că "dispozițiile procedurale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea și dreptul la apărare, părțile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept." Totodată, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, precitată, Curtea a statuat că "dispozițiile procedurale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea și dreptul la apărare, părțile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept." În concluzie, acest prim motiv de casare invocat de recurentul-reclamant este nefondat. Recurentul a invocat apoi necesitatea reaprecierii probatoriului deja administrat și respingerea acțiunii formulate de C.N.S.A.S. ca neîntemeiată față de înscrisurile din arhiva, administrate la fond, deoarece nu rezultă că în activitatea sa a îndeplinit personal din culpa sau cu intenție indirecta activități/acțiuni concrete de natură a conduce la încălcarea drepturilor fundamentale recunoscute de lege - necondiționat - ale vreunei persoane, dar mai ale fostului disident B.. Înalta Curte constată că ceea ce se supune judecății în recurs este îndeplinirea sau nu a condițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-reclamant, iar pentru verificarea corectei aplicări a legii de către prima instanță se impune și verificarea modului de stabilire a situației de fapt de către aceasta, fără a se putea face o reapreciere a probatoriului administrat, reapreciere care ar contraveni procedurii de recurs. Pentru constatarea calității de lucrător al securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, legiuitorul a stabilit în cuprinsul art. 2 lit. a) cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reținerea acestei calități, respectiv: în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit; în calitatea menționată la pct. a), să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În ceea ce privește prima condiție, prima instanță a reținut că pârâtul A. a fost angajat al fostei Securități, având gradul de căpitan în cadrul Direcției a II a, Serviciul 7. Din cercetarea motivelor de casare, nu reiese că recurentul ar fi contestat îndeplinirea acestei condiții, toate criticile sale concentrându-se pe neîndeplinirea condiției de a fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din lecturarea recursului, se constată că recurentul nu a negat participarea sa activă în cadrul dosarului de urmărire informativă a inginerului B., confirmând chiar peste timp necesitatea acestei urmăriri informative față de modul de comportament al celui urmărit și față de sesizările primite de Securitate la acea vreme. Înalta Curte constată că ceea ce face obiectul prezentului recurs, în acord cu scopul legii, nu este împrejurarea dacă existau sau nu temeiuri pentru a se declanșa urmărirea informativă a unui subiect, acest aspect nefiind relevant, ci împrejurarea dacă, în cadrul acțiunilor de urmărire, au fost suprimate/îngrădite drepturi sau libertăți fundamentale. În ceea ce privește acțiunile efectiv desfășurate de către recurent, se constată că acesta a dispus o serie de măsuri: dirijarea rețelei informative prin preluarea de note informative și trasarea de sarcini informatorilor din legătura sa; efectuarea cercetării informative a lui "I.", în legătură cu însemnările din jurnalul său intim", măsură în completarea căreia a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare la data de 17 ianuarie 1985, prilej cu care obiectivului i-au fost confiscate mai multe înscrisuri cu caracter personal, precum caiete-jurnal, manuscrise, corespondență privată, și diverse publicații; participarea directă a recurentului pârât este probată prin documentele semnate de către acesta și identificate în Dosarul fond penal Px titular B.; verificarea obiectivului la domiciliu prin mijloace de interceptare a convorbirilor telefonice și ambientale pentru a stabili legăturile suspecte din țară și străinătate și intențiile de viitor ale acestuia; verificarea obiectivului în vederea stabilirii cu certitudine a legăturilor sale cu membrii bibliotecilor americane și franceze. Ulterior măsurilor dispuse prin Planul de măsuri, datat 4 ianuarie 1985, recurentul-pârât a solicitat unității abilitate interceptarea corespondenței interne și externe a obiectivului și a restului membrilor familiei, menționând că este autorul unor înscrisuri cu caracter profund dușmănos; are pe fiica sa în SUA, căsătorită cu S.M., fapt ce reiese din adresa către Unitatea Specială "S" (U.M. J. - București), din 16 ianuarie 1985. Punerea în aplicare a acestei măsuri pe perioada urmăririi informative este confirmată de notele de transcriere a corespondenței, adresate recurentului pârât ca beneficiar al informațiilor obținute pe această cale. După culegerea de informații despre numitul B., prin aplicarea măsurilor descrise anterior, precum și după cercetarea informativă a acestuia, recurentul pârât împreună cu ofițerii din Direcția a VI-a au întocmit Raportul privind pe B., datat 3 mai 1985), document în care sunt consemnate concluziile urmăririi și cercetării numitului B., concluzii ce denotă faptul că activitatea desfășurată pârât a fost motivată în principal politic. Față de cele constatate, recurentul împreună cu ceilalți ofițeri, au propus: sesizarea organelor de Miliție pentru fapta de încălcare a regimului mijloacelor de plată străină; pentru manifestările dușmănoase, săvârșite la locul de muncă, și pentru legăturile cu postul de radio "K." să fie pus în dezbaterea colectivului de munca, în care sens să se facă propuneri organului de partid competent" cele 8 numere ale revistelor L. și M., aduse de B. din străinătate și deținute la domiciliu, precum și filele cu conținut dușmănos din jurnalul personal să fie confiscate. Măsurile propuse în raportul prezentat mai sus au fost puse în aplicare, domnul B. a pus în discuția colectivului și avertizat la locul de muncă, la 3 august 1985, în luna septembrie 1985 fiind arestat și trimis în judecată pentru deținere de valută și operațiuni mijloace de plată străine. Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță faptul că, prin activitățile desfășurate/coordonate de pârât, acesta a îngrădit dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, coroborat cu art. 33 (interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice) și cu art. 32 (inviolabilitatea domiciliului) din Constituția României din 1965. În ceea ce privește susținerea recurentului, în sensul că prima instanță nu a avut în vedere faptul că activitatea sa s-a desfășurat în tiparele și cerințele unei societăți cu alte repere morale, ale ordinii publice, legalității și securității naționale a R.S. România, consfințite prin Constituția din 1965 și alte acte normative în vigoare la acea dată, respectiv până în decembrie 1989, inclusiv C. pen., Înalta Curte constată că ceea ce i se reproșează recurentului este tocmai încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Este dincolo de orice dubiu faptul că în situația dată a fost produsă o încălcare a dreptului la viață privată, cât timp principala probă folosită în dovedirea unei fapte de drept comun (deținere de mijloace de plată străine) a reprezentat-o un înscris privat, un jurnal ce conținea "comentarii cu caracter profund dușmănos" la adresa conducerii P.C.R. și a soților N. În acest context, încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată. Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (prevăzut de art. 17 din Pactul internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice). Odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate. Înalta Curte nu poate accepta justificarea recurentului, în sensul că măsurile adoptate au fost rezonabile și pertinente, graduale, proporționale, necesare, în raport de scopul atins și că au fost adoptate pentru a preveni evenimente nedorite, pentru a apăra securitatea statului. Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Nu se poate susține, în cazul dat, că implicarea altor organe, cum erau activiștii de partid, procurorii militari, justiția, C.O.M., sindicatul, alte forme de influențare obșteasca, a reprezentat o garanție a faptului ca acționa absolut legal, fără excese, abuz sau în scop de reprimare și persecuție. Cât timp a existat o imixtiune arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viața personală a celui urmărit, s-a realizat o încălcare a dreptului la viața privată; această imixtiune s-a produs în momentul în care Securitatea, reprezentată de recurent, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite fără ca aceasta să permită ca informații privitoare la viața personală să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. Așa cum a reținut și Curtea Constituțională, "actul normativ criticat urmărește deconspirarea, prin consemnarea publică, a persoanelor cu privire la care instanța judecătorească a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestor persoane și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale" (a se vedea, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, și Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011). În concluzie, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat. În ceea ce privește critica legată de o nemotivare a sentinței sub aspectul încălcării dreptului la viață privată, deși recurentul nu a invocat în mod expres și motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de recurs poate constata că susținerile sale se încadrează în acest motiv de casare și îl va analiza ca atare. În analiza motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că s-a produs o încălcare substanțială a dreptului la viață privată al celui urmărit informativ de către recurentul-pârât; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, pri