ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4782/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să aprecieze asupra calității pârâtului de colaborator al Securității.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3613 din 17 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., și a constatat că pârâtul A. a fost "colaborator al Securității", în sensul art. 2 lit. (b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul A., solicitând casarea sentinței atacate, și, rejudecând, respingerea acțiunii și să se constate că nu a avut calitatea de colaborator al Securității.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- contestator a relevat istoricul pe scurt al cauzei și a criticat sentința recurată ca fiind nelegală, în esență, reproșând primei instanțe că a făcut o aplicare greșită a art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008, și invocând următoarele motive:

Pentru ca persoana care a furnizat fostei Securități informații despre alte persoane să poată fi considerată colaborator al Securității, este necesar să fie întrunite cumulativ două caracteristici ale informațiilor: să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, recurentul- pârât a arătat că în nota informativă din data de 12.07.1988, a prezentat opiniile unor persoane cu privire la efectele aplicării în proiect a legii de sistematizare a localităților; opiniile lor se încadrau în ceea ce privește o dezbatere publică, iar aplicarea în fază de proiect era tocmai o formă de sondaj, de constatare a opiniilor și a efectelor concrete ale legii. Grija manifestată de acele persoane față de posibilitatea scăderii numărului de animale și față de posibilitatea ca pământul să fie cultivat necorespunzător, nu poate fi nicicum interpretată ca o atitudine contrară regimului comunist: dimpotrivă, persoanele își exprimaseră opinia că politica partidului cu privire la creșterea continuă a producției agricole și a șeptelului ar putea fi pusă în pericol de legea de sistematizare a localităților. Era, în realitate, mai arată recurentul, o opțiune între caracterul prioritar al sistematizării și caracterul prioritar al producției.

Așadar, susține recurentul, ceea ce a determinat ordonarea de măsuri de supraveghere a fost nu caracterul informațiilor furnizate, ci înțelegerea greșită, extrem de limitată a caracterului acestora de către un ofițer de securitate insuficient pregătit ideologic în raport cu politica partidului comunist.

Privind nota din perspectiva reală anterior prezentată, recurentul- pârât apreciază că este greșită concluzia primei instanțe că ar fi prezentat atitudini anticomuniste; în realitate, prezentase o atitudine obișnuită în epocă și care viza un sondaj de opinie (în termenii actuali), fără conotație anticomunistă.

Referitor la cea de-a doua notă, din 13.04.1978, recurentul- pârât solicită să se constate că ea conține informații despre o corespondență cu cineva din afara țării, fără divulgarea conținutului acesteia și fără a fi cunoscut conținutul și, așa cum a susținut și în fața primei instanțe, simpla corespondență nu este o atitudine sau o activitate potrivnică regimului totalitar. Oricum, mai arată, corespondența cu persoane din altă țară nu a fost considerată niciodată atitudine antitotalitară, nici măcar de către regimul comunist.

Recurentul- pârât a mai susținut că, existența acestei corespondențe era cunoscută și de către angajații poștei și de cei încadrați în Departamentul Securității Statului, care vizualizau cel puțin numele destinatarilor și expeditorilor, precum și adresele lor în cazul scrisorilor trimise peste hotarele țării.

Astfel, cum textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 definește colaboratorul Securității prin cumulul a două condiții ale informațiilor furnizate (denunțare de activități sau atitudini potrivnice și vizarea îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale), iar prima condiție nu a fost îndeplinită, nu se poate reține calitatea de colaborator a recurentului- pârât A.. De altfel, prima instanță nici nu s-a pronunțat asupra acestei apărări.

Pe de altă parte, a mai susținut recurentul, instanța a ignorat și apărarea conform căreia nu s-a dovedit că nota ar fi avut drept consecință supravegherea corespondenței private. Simpla mențiune "Măsuri "S" urgent" de pe notă nu a fost explicată în nicio formă care să constituie probă, și nici măcar prin raționamentul judecătorului. Consideră recurentul- pârât că simpla alegație a intimatului- reclamant C.N.S.A.S. este insuficientă pentru a fi considerată probă, atâta timp cât a fost contestată.

Concluzionând, recurentul- pârât a solicitat să se constate că nu a avut calitatea de colaborator al Securității și, ca atare, casarea sentinței atacate și, rejudecând, respingerea acțiunii.

Intimatul- reclamant CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a formulat întâmpinare, la data de 16 martie 2017, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind sentința recurată ca temeinică și legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

În esență, contrar criticilor formulate de recurentul- pârât, intimatul- reclamant apreciază că în mod corect prima instanță a observat îndeplinirea condițiilor necesare pentru reținerea calității de colaborator al Securității prin furnizare de informații.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 30 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 octombrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de colaborator al Securității a recurentului- pârât A..

Prima instanță a reținut, în baza documentației prezentate de intimatul- reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că, în ceea ce îl privește pe recurentul- pârât, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi declarat colaborator al Securității, întrucât, pe de o parte, informațiile furnizate prin notele informative denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar, pe de altă parte, au fost de natură să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, prin "colaborator al Securității" se înțelege: "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

Așadar, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității, este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; a doua condiție să vizeze calitatea informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar cea de-a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Norma juridică menționată nu exclude constatarea calității de colaborator în cazul în care este deschis dosar de urmărire informativă pe numele aceleiași persoane.

Necontestat este că, în speță, recurentul- pârât A. a semnat "angajamentul" la 18 noiembrie 1974 cu organele Securității.

De asemenea, necontestat este că acesta a furnizat informațiile pe care le-a semnat sub numele conspirativ "B.", redate în cuprinsul notelor de constatare depuse de reclamant la dosarul cauzei.

În ceea ce privește prima condiție, din cercetarea motivelor de casare, nu reiese că recurentul- pârât ar fi contestat îndeplinirea acestei condiții, toate criticile sale concentrându-se pe neîndeplinirea celorlalte două condiții.

Instanța de fond a reținut, în esență, că din conținutul notelor informative referitoare la numitul C. și numita D., furnizate de pârât, rezultă că au fost denunțate activități/atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Susținerile recurentului- pârât, în sensul că informațiile furnizate în ceea ce privește aceste persoane nu pot conduce la constatarea calității de colaborator al Securității, nu sunt fondate.

Astfel, în ceea ce îl privește pe numitul C., se constată că nota informativă din 12 iulie 1988, furnizată de recurentul- pârât, a fost însoțită de propunerea ofițerului de Securitate de a fi exploatată operativ, pârâtul fiind instruit să îl urmărească și să informeze dacă acesta are și alte manifestări și concepții care să intereseze organele de securitate.

Așadar, deși se susține că informațiile furnizate de recurentul- pârât nu denotă activități sau atitudini potrivnice regimului comunist, totuși, urmare acestei delațiuni, persoana vizată a fost încadrată informativ, recurentul- pârât primind sarcina de a se informa în continuare despre atitudinea și comportamentul celui în cauză, de a informa "dacă are și alte manifestări și concepții care să intereseze organele de securitate".

Contrar susținerilor recurentului- pârât, nu se poate reține că informațiile furnizate prin prima notă informativă erau de notorietate, întrucât vizau opinii exprimate în legătură cu aplicarea legii de sistematizare a localităților, respectiv, o dezbatere publică pe această temă.

La vremea respectivă, fără a nega caracterul notoriu al aspectelor legate de sistematizare, era de neconceput ca o astfel de nemulțumire sau opinie să fie exprimată în mass- media sau în cadrul unor reuniuni oficiale, dovadă în acest sens fiind și reacția ofițerului pe marginea acestei informări.

Înalta Curte constată că ceea ce este relevant în soluționarea prezentului recurs, în acord cu scopul legii, nu este împrejurarea dacă existau sau nu temeiuri pentru a se declanșa urmărirea informativă a unui subiect, ci împrejurarea dacă au fost furnizate informații apte să conducă la îngrădirea unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Or, nu se poate considera că recurentul- pârât nu a avut reprezentarea consecințelor informărilor, tocmai având în vedere notorietatea scopurilor în care Securitatea de la acea vreme racola persoane, astfel că, prin minime diligențe, acesta putea să realizeze care era scopul solicitării.

În altă ordine, și prin nota informativă referitoare la D., al cărei conținut nu este contestat de recurentul- pârât, au fost furnizate informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului comunist.

Este evident că informația potrivit căreia aceasta "a fost văzută scriind o scrisoare în limba franceză, … A avut niște vederi din străinătate, pe care le-a pierdut și a făcut gâlceavă. Întrebată de unde le are, a spus că de la niște cunoștințe", denunța o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Nu poate fi reținută apărarea recurentului- pârât, potrivit căreia și fără contribuția sa, existența acestei corespondențe se cunoștea, fiind de notorietate că angajați ai Poștei sau cei încadrați în Departamentul Securității Statului vizualizau cel puțin numele destinatarilor și expeditorilor, precum și adresele lor în cazul scrisorilor trimise peste hotarele României.

Informațiile cuprinse în nota informativă din 13 aprilie 1978, anume "a fost văzută scriind o scrisoare în limba franceză, … A avut niște vederi din străinătate, … Întrebată de unde le are, a spus că de la niște cunoștințe", nu pot fi apreciate ca fiind de notorietate, cum nefondat susține recurentul- pârât, iar împrejurarea că informațiile furnizate sunt lipsite de relevanță datorită notorietății acestora, este contrazisă de Nota ofițerului la Nota informativă .

Rezultă din nota ofițerului de Securitate că această informație urma să fie folosită pentru interceptarea corespondenței și urmărirea informativă a persoanei respective:

"Să semnaleze relațiile ce le are în localitate, dacă întreține relații cu persoane străine de localitate, …".

Mai mult, în perioada regimului comunist, orice legătură cu străinătatea, sau intenția de a părăsi țara, erau considerate atitudini extrem de grave, potrivnice regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de acest regim totalitar de îngrădire a liberei circulații.

Deci, așa cum rezultă din modul de valorificare a informațiilor respective de către organele fostei Securități, este probat faptul că prin acele informații se denunțau atitudini sau activități potrivnice regimului comunist și au fost apte să ducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Așadar, în mod corect și legal s-a constatat de către instanța de fond că este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu privire la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist.

Cea de-a treia condiție, care se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au fost apte să aducă atingere, să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului, respectiv, dreptul la viața privată (prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), dreptul la libertatea gândirii și conștiinței (prevăzut de art. 30 din Constituția R.S.R. din 1965 și art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), este, de asemenea, îndeplinită, atâta timp cât recurentul- pârât furniza Securității informații legate strict de opiniile și viața privată a unor persoane.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că informațiile furnizate de recurentul- pârât erau apte să conducă la îngrădirea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, coroborat cu art. 33 (interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice) din Constituția României din 1965.

Astfel, în ceea ce privește susținerea recurentului, în sensul că prima instanță nu a avut în vedere faptul că activitatea sa s-a desfășurat în tiparele și cerințele unei societăți cu alte repere morale, ale ordinii publice, legalității și securității naționale a R.S. România, Înalta Curte constată că ceea ce i se reproșează recurentului este tocmai încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața lor, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională, "actul normativ criticat urmărește deconspirarea, prin consemnarea publică, a persoanelor cu privire la care instanța judecătorească a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestor persoane și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale" (a se vedea, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, și Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Nu în ultimul rând, Înalta Curte amintește că, din analiza preambulului și a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membrii unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent candidează pentru sau ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) ori dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

Așadar, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea acestuia de colaborator al Securității, aspect legal și corect constatat și de către instanța de fond, dovedirea în cauză a desfășurării unor activități apte să conducă la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv, dreptul la viață privată și la liberă exprimare, așa cum au fost descrise de instanța de fond, fiind suficientă.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 3613 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2019.