ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Cererea înregistrată la data de 24 august 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul N.G., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/2642 din 02 octombrie 2008, pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator, în luna iunie a anului 1974, „pe bază de sentimente patriotice în vederea pregătirii sale pentru a fi trimis cu sarcini în exterior". A primit numele conspirativ de colaborator „N." și a îndeplinit misiuni informative în România, dar și în Statele Unite ale Americii.

Potrivit rapoartelor întocmite de foștii ofițeri de Securitate, pârâtul „a fost angrenat la rezolvarea de sarcini specifice muncii, reușindu-se cu ajutorul său, descoperirea unei secte ilegale din comuna H. A susținut reclamantul că actele întocmite de foștii ofițeri de Securitate cu privire la relația avută cu informatorii lor se bucură de prezumția relativă de veridicitate a conținutului lor, aspect care derivă din prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care dau o valoare probatoare la fel de importantă atât „relatărilor verbale reținute în scris de lucrătorii operativi" cât și eventualelor informații oferite în scris de colaboratorii Securității.

Totodată, reclamantul a precizat că denunțarea, de către pârât, a existenței unei grupări religioase neagreate de autoritățile comuniste și ale cărei întâlniri aveau, în consecință, caracter secret, se înscria în sfera delațiunilor ce se refereau la atitudini potrivnice regimului și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați. Din formularea celor două rapoarte rezultă că informația oferită de către pârât a avut un caracter determinant în descoperirea, de către Securitate, a acelei grupări (descoperirea s-a făcut „cu ajutorul său"). Pe cât de esențial a fost, pentru Securitate, ajutorul dat de pârât, pe atât de nociv a fost acest rol, pentru persoanele afectate de respectivul denunț.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, privitoare la vizarea încălcării unor drepturi sau libertăți fundamentale (nu în mod necesar și dovedirea încălcării lor), s-a susținut că rezultă din împrejurarea că nu era posibil ca pârâtul să nu fi conștientizat urmările firești, pentru acele vremuri, ale unui denunț de acest fel, urmări care presupuneau, de regulă, cel puțin restrângerea libertății de conștiință a practicanților acelui cult, precum și îngrădirea dreptului la viață privată, drept ce era încălcat în momentul inițierii unor acțiuni de verificare din partea autorităților, asupra persoanelor care făceau parte din acea mișcare religioasă. La 21 aprilie 2010, în proces a intervenit în interesul pârâtului Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, solicitând respingerea cererii.

În motivare, intervenienta a arătat că „încă de la înființare, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a acționat prin toate mijloacele puse la dispoziție de lege, pentru promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în România, dar, mai ales, s-a pus în slujba celor care au avut de suferit abuzuri ori încălcări flagrante ale acestor drepturi din partea instituțiilor statului cu care au intrat în relație pentru soluționarea unor cereri îndreptățite”. Așadar, conform prevederilor Legii nr. 27/2004, organizațiile nonguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea discriminării, au calitate procesuală activă în procesele civile și penale, fiind nevoie doar de cererea persoanei care se consideră discriminată în vreunul din drepturile sale, putând chiar să se autosesizeze atunci când discriminarea afectează un grup de persoane.

La data de 25 iunie 2010, pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii. Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrative și fiscal prin Sentința nr. 2819 din 8 aprilie 2011 a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul N.G. A admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se retine calitatea de colaborator al Securității sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiții: 1. Informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

2. Informațiile prevăzute la pct. 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În legătură cu prima condiție Curtea a constatat că reclamantul afirmă că pârâtul a furnizat informații care se referă la atitudini potrivnice regimului comunist. Așa cum rezultă din cuprinsul a două rapoarte întocmite de foștii ofițeri de Securitate, pârâtul a fost angrenat la rezolvarea de sarcini specifice muncii, reușindu-se cu ajutorul său, descoperirea unei secte ilegale din comuna H. Practicarea unei religii interzise de regim era o atitudine potrivnică regimului comunist, de sfidare a închistării ideologice practicate de acesta, dar și a consecințelor cu care erau amenințați cei care căutau să aibă o viată spirituală liberă, conformă cu propriile convingeri.

Denunțarea, de către pârât, a existenței unei grupări religioase neagreate de autoritățile comuniste se înscria în sfera delațiunilor ce se refereau la atitudini potrivnice regimului și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați. Curtea a apreciat că este îndeplinită, astfel, prima condiție pusă de art. 2 lit. b), care se referă la denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului comunist. În legătură cu cea de a doua condiție prima instanță a reținut că nu este îndeplinită deoarece nu sunt identificate persoanele ale căror drepturi au fost vizate spre a fi îngrădite. Condiția vizării îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului presupune identificarea concretă a titularilor acestor drepturi.

În lipsa unei identificări, nu se poate vorbi de o vizare a încălcării unor drepturi concrete. Conchizând că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, în baza art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Curtea a respins cererea ca neîntemeiată. Datorită legăturii dintre cererea principală și cererea de intervenție, în baza art. 49 - 56 C. proc. civ., instanța a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond reținând, în mod greșit, că activitatea reclamantului de a contribui la descoperirea unei secte ilegale din comuna H. nu întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru a fi reținută calitatea de colaborator al securității. Astfel, deși s-a reținut că practicarea unei religii interzise de regim era o atitudine potrivnică regimului comunist, fiind îndeplinită o primă condiție privitoare la conținutul informațiilor furnizate, nu s-a considerat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție privind vizarea îngrădirii unor drepturi ale persoanelor. În drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, în fapt, s-a reținut în sarcina pârâtului, pe baza a două rapoarte întocmite de foștii ofițeri de Securitate, că pârâtul „a fost angrenat la rezolvarea de sarcini specifice muncii, reușindu-se cu ajutorul său, descoperirea unei secte ilegale din comuna H.”.

Stabilirea calității de colaborator al Securității presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informațiile furnizate să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În raport de aceste elemente de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că, pe baza acestei unice relatări sumare, nu se poate stabili, fără dubiu, că informația furnizată a fost de natură să vizeze drepturile și libertățile fundamentale ale unor persoane.

Astfel, probatoriul administrat nu conține nici o mențiune referitoare la normele și statutul sectei la care s-ar referii informațiile analizate și nici ale persoanelor vizate, iar în lipsa acestor elemente, nu se poate afirma cu certitudine dacă era vorba de o sectă persecutată de regimul comunist, sau de o sectă ce avea practici contrare ordinii sociale și bunelor moravuri ale oricărei societăți. De asemenea, nu se poate stabili, din probele existente, în ce a constat, în mod concret, contribuția reclamantului la descoperirea sectei. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 2819 din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012. Procesat de GGC - LM