ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată la data de 24

august 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul N.G., să se

constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare

nr. S/DI/1/2642 din 02 octombrie 2008, pârâtul a fost recrutat în calitate de

colaborator, în luna iunie a anului 1974, „pe bază de sentimente patriotice în

vederea pregătirii sale pentru a fi trimis cu sarcini în exterior". A

primit numele conspirativ de colaborator „N." și a îndeplinit misiuni

informative în România, dar și în Statele Unite ale Americii.

Potrivit rapoartelor

întocmite de foștii ofițeri de Securitate, pârâtul „a fost angrenat la

rezolvarea de sarcini specifice muncii, reușindu-se cu ajutorul său,

descoperirea unei secte ilegale din comuna H.

A susținut

reclamantul că actele întocmite de foștii ofițeri de Securitate cu privire la

relația avută cu informatorii lor se bucură de prezumția relativă de

veridicitate a conținutului lor, aspect care derivă din prevederile art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, care dau o valoare probatoare la fel de importantă

atât „relatărilor verbale reținute în scris de lucrătorii operativi" cât

și eventualelor informații oferite în scris de colaboratorii Securității.

Totodată, reclamantul

a precizat că denunțarea, de către pârât, a existenței unei grupări religioase

neagreate de autoritățile comuniste și ale cărei întâlniri aveau, în

consecință, caracter secret, se înscria în sfera delațiunilor ce se refereau la

atitudini potrivnice regimului și care erau de natură a produce consecințe negative

asupra celor vizați. Din formularea celor două rapoarte rezultă că informația

oferită de către pârât a avut un caracter determinant în descoperirea, de către

Securitate, a acelei grupări (descoperirea s-a făcut „cu ajutorul său").

Pe cât de esențial a fost, pentru Securitate, ajutorul dat de pârât, pe atât de

nociv a fost acest rol, pentru persoanele afectate de respectivul denunț.

În ceea ce privește

cea de a doua condiție, privitoare la vizarea încălcării unor drepturi sau

libertăți fundamentale (nu în mod necesar și dovedirea încălcării lor), s-a

susținut că rezultă din împrejurarea că nu era posibil ca pârâtul să nu fi

conștientizat urmările firești, pentru acele vremuri, ale unui denunț de acest

fel, urmări care presupuneau, de regulă, cel puțin restrângerea libertății de

conștiință a practicanților acelui cult, precum și îngrădirea dreptului la

viață privată, drept ce era încălcat în momentul inițierii unor acțiuni de

verificare din partea autorităților, asupra persoanelor care făceau parte din acea

mișcare religioasă.

La 21 aprilie 2010,

în proces a intervenit în interesul pârâtului Organizația pentru Apărarea

Drepturilor Omului, solicitând respingerea cererii.

În motivare,

intervenienta a arătat că „încă de la înființare, Organizația pentru Apărarea

Drepturilor Omului a acționat prin toate mijloacele puse la dispoziție de lege,

pentru promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în

România, dar, mai ales, s-a pus în slujba celor care au avut de suferit abuzuri

ori încălcări flagrante ale acestor drepturi din partea instituțiilor statului

cu care au intrat în relație pentru soluționarea unor cereri îndreptățite”.

Așadar, conform

prevederilor Legii nr. 27/2004, organizațiile nonguvernamentale care au ca scop

protecția drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea

discriminării, au calitate procesuală activă în procesele civile și penale,

fiind nevoie doar de cererea persoanei care se consideră discriminată în

vreunul din drepturile sale, putând chiar să se autosesizeze atunci când

discriminarea afectează un grup de persoane.

La data de 25 iunie

2010, pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.

Curtea de Apel

București, secția a VIII a contencios administrative și fiscal prin Sentința

nr. 2819 din 8 aprilie 2011 a respins cererea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu

pârâtul N.G.

A admis cererea de

intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta Organizația

pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

293/2008 pentru a se retine calitatea de colaborator al Securității sunt necesare

îndeplinirea următoarelor condiții:

furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

prevăzute la pct. 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În legătură cu prima

condiție Curtea a constatat că reclamantul afirmă că pârâtul a furnizat

informații care se referă la atitudini potrivnice regimului comunist.

Așa cum rezultă din

cuprinsul a două rapoarte întocmite de foștii ofițeri de Securitate, pârâtul a

fost angrenat la rezolvarea de sarcini specifice muncii, reușindu-se cu

ajutorul său, descoperirea unei secte ilegale din comuna H.

Practicarea unei

religii interzise de regim era o atitudine potrivnică regimului comunist, de

sfidare a închistării ideologice practicate de acesta, dar și a consecințelor

cu care erau amenințați cei care căutau să aibă o viată spirituală liberă,

conformă cu propriile convingeri.

Denunțarea, de către

pârât, a existenței unei grupări religioase neagreate de autoritățile comuniste

se înscria în sfera delațiunilor ce se refereau la atitudini potrivnice

regimului și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor

vizați.

Curtea a apreciat că

este îndeplinită, astfel, prima condiție pusă de art. 2 lit. b), care se referă

la denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului comunist.

În legătură cu cea de

a doua condiție prima instanță a reținut că nu este îndeplinită deoarece nu

sunt identificate persoanele ale căror drepturi au fost vizate spre a fi

îngrădite.

Condiția vizării

îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului presupune

identificarea concretă a titularilor acestor drepturi.

În lipsa unei

identificări, nu se poate vorbi de o vizare a încălcării unor drepturi

concrete.

Conchizând că cele

două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, în baza art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008,

Curtea a respins cererea ca neîntemeiată.

Datorită legăturii

dintre cererea principală și cererea de intervenție, în baza art. 49 - 56 C.

proc. civ., instanța a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului

formulată de intervenienta Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul Consiliul pentru Studierea Arhivelor

Securității, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică,

instanța de fond reținând, în mod greșit, că activitatea reclamantului de a

contribui la descoperirea unei secte ilegale din comuna H. nu întrunește

condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi

reținută calitatea de colaborator al securității.

Astfel, deși s-a

reținut că practicarea unei religii interzise de regim era o atitudine

potrivnică regimului comunist, fiind îndeplinită o primă condiție privitoare la

conținutul informațiilor furnizate, nu s-a considerat că este îndeplinită și

cea de-a doua condiție privind vizarea îngrădirii unor drepturi ale

persoanelor.

În drept, din punct

de vedere procedural, motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, în fapt, s-a reținut în sarcina pârâtului,

pe baza a două rapoarte întocmite de foștii ofițeri de Securitate, că pârâtul

„a fost angrenat la rezolvarea de sarcini specifice muncii, reușindu-se cu

ajutorul său, descoperirea unei secte ilegale din comuna H.”.

Stabilirea calității

de colaborator al Securității presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informațiile furnizate să se

refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și

să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În raport de aceste

elemente de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că, pe baza acestei unice

relatări sumare, nu se poate stabili, fără dubiu, că informația furnizată a

fost de natură să vizeze drepturile și libertățile fundamentale ale unor

persoane. Astfel, probatoriul administrat nu conține nici o mențiune

referitoare la normele și statutul sectei la care s-ar referii informațiile

analizate și nici ale persoanelor vizate, iar în lipsa acestor elemente, nu se

poate afirma cu certitudine dacă era vorba de o sectă persecutată de regimul

comunist, sau de o sectă ce avea practici contrare ordinii sociale și bunelor

moravuri ale oricărei societăți. De asemenea, nu se poate stabili, din probele

existente, în ce a constat, în mod concret, contribuția reclamantului la

descoperirea sectei.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală

și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 2819 din 8

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM