ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5543/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1929 din 06 mai 2009 a Curții

de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu P.A.T. și a fost constatată

existența calității de colaborator al Securității a pârâtului.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a constatat că P.A.T. a fost urmărit prin supraveghere informativă

de fosta Securitate până în anul 1985 când acesta a acceptat să colaboreze cu Securitatea,

fiind recrutat pe baza unui material compromițător.

Instanța a reținut că

P.A.T. a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ „P.” în perioada 1985-1989,

precum și faptul că pârâtul a furnizat 14 materiale scrise care au contribuit la

cunoașterea activității suspectului, precum și alte aspecte de interes operativ.

Instanța a reținut că

P.A.T. a fost dirijat în activitatea de colaborare de către ofițerii de securitate

să acționeze, pe lângă legăturile cu cetățenii străini și în rândul românilor care

dețineau funcții importante în cadrul unor întreprinderi și instituții din Iași,

precum și în rândul persoanelor care au avut delegații la anumite posturi în străinătate,

pe diferite perioade de timp.

De asemenea, a furnizat

informații despre intențiile, stările de spirit și comentariile studenților arabi.

Instanța a constatat că

activitatea desfășurată de pârât prin care a furnizat informații despre atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, iar informațiile furnizate nu au privit o cauză pentru

care a fost cercetat, pentru a beneficia de excepția prevăzută de art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că a fost constatată calitatea de colaborator

al Securității.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs

recurentul susține, în esență, faptul că sentința pronunțată s-a dat cu încălcarea

legii, pentru că informațiile date nu incriminau persoanele vizate și nici nu au

îngrădit dreptul la viața privată și la libertatea opiniilor acestora.

De asemenea, recurentul

invocă încălcarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialității din

perspectiva faptului că cererea de amânare datorată imposibilității de a se prezenta

la data judecării cauzei nu a fost luată în considerare, dar și a art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse în continuare:

Situația prevăzută de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Este necontestat faptul

că recurentul-pârât a furnizat informații prin care se denunțau activitățile sau

atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, cu atât mai mult cu cât cele

reținute de prima instanță în baza înscrisurilor care există la dosarul cauzei nu

au făcut obiectul criticilor recurentului.

Informațiile vizau, fără

niciun dubiu, îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum

dreptul la libertatea cuvântului și a opiniilor (art. 28 din Constituția României

din 1965), dreptul la libertatea opiniilor și libertatea de exprimare (art. 19 din

Pactul privind Drepturile Civile și Politice), dreptul la viața privată (art. 17

din Pactul privind Drepturile Civile și Politice).

Notele informative date

și semnate de recurent cu numele conspirativ de colaborare „P.” ce au fost depuse

la dosarul cauzei, și care au fost menționate și în sentința recurată, chiar dacă

nu au dus la cercetarea sau incriminarea persoanelor la care se refereau, au fost

exploatate la dosarul de urmărire informativă ori la dosarele personale ale urmăriților.

Prin urmare, hotărârea

recurată nu este lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, întrucât recurentul se încadrează în categoria de „colaborator al Securității”,

astfel cum această noțiune a fost definită în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările

și completările ulterioare.

Celelalte critici referitoare

la încălcarea dreptului la apărare sunt, de asemenea, nefondate.

La judecata în fond, recurentului-pârât,

în baza art. 156 C. proc. civ., i-a fost admisă cererea de amânarea în vedere angajării

unui apărător, prin încheierea din 11 martie 2009, însă acesta nu a finalizat acest

demers.

La termenul din 22

aprilie 2009, când a rămas în pronunțare cauza, a fost prezent la judecată reprezentantul

reclamantului, iar pârâtului-recurent i s-a acordat posibilitatea de a depune concluzii

scrise, fiind amânată pronunțarea la 06 mai 2009 după perioada menționată în certificatul

medical, respectiv 18-25 aprilie 2009, în care pârâtul a avut probleme de sănătate.

Principiul contradictorialității

impune ca toate elementele procesului să fie supuse dezbaterii și discuției părților,

astfel încât fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice

element care ar avea legătură cu pretenția adusă judecății. După cum se constată,

recurentului-pârât, prin acordarea unui termen pentru apărare și prin amânarea pronunțării

în vederea depunerii de concluzii scrise, i-a fost respectat de instanță dreptul

la apărare, fiind respectat și principiul contradictorialității, care presupune,

în esență, dreptul de a-și prezenta observațiile.

Nu se poate reține nici

încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană

Drepturilor Omului întrucât instanța, așa cum s-a menționat, a respectat principiul

contradictorialității și a asigurat părților poziții de egalitate pentru a prezenta

toate elementele de drept și de fapt în baza cărora urma a se pronunța soluția în

cauză.

Mai mult, nici în motivele

de recurs recurentul nu a făcut vreo mențiune referitoare la astfel de elemente.

În concluzie, Înalta Curte

având în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.A.T. împotriva sentinței civile nr. 1929 din 06 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2009.