ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3220/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.I. constatarea calității acestuia de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că P.I. a fost verificat din oficiu întrucât a candidat la funcția de președinte al C.J. Constanța, iar în raport de dispozițiile art. 3 lit. g) coroborate cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care au candidat în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) – h) din actul normativ menționat.

Mai arată reclamantul că P.I. a fost recrutat, la data de 22 septembrie 1978, în calitate de colaborator de către Serviciul 1 din cadrul I.J.S. Constanța, întrucât „în scopul realizării unei eficiente cunoașteri și stăpâniri în bune condiții a situației operative în rândul tineretului studios, se impune cu necesitate recrutarea de noi surse care prin calitățile și posibilitățile informative de care dispun să poată semnala din timp știri și fapte existente în cadrul unităților școlare pentru prevenirea acestor acte sau fenomene antisociale”. Astfel, conform aprobării primite s-a organizat contactarea elevului P.I., în scopul recrutării sale în calitate de colaborator al organelor de securitate.

După acceptare, i s-a luat angajamentul de colaborare, stabilindu-se de comun acord modalitățile de legătură și numele conspirativ C.I. Prin sentința nr. 2240 din 27 mai 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului P.I. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că în cazul de față sunt îndeplinite, cumulativ, cele trei condiții, prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru ca o persoană să poată fi considerată colaborator al securității. În ceea ce privește prima condiție (furnizarea de informații indiferent sub ce formă, către lucrătorii Securității) s-a reținut că aceasta este îndeplinită.

Pârâtul P.I. a furnizat lucrătorilor Securității informații, sub forma relatărilor verbale consemnate succint de aceștia din urmă și informărilor sau declarațiilor olografe, fapt dovedit cu înscrisurile prezentate de C.N.S.A.S., care se coroborează între ele, și cu depoziția lui V.G. Referitor la cea de-a doua condiție (prin acele informații să se fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist), Curtea a menționat faptul că, așa cum se arată și în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, regimul totalitar comunist a fost unul care a acționat „împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale”. De asemenea, s-a reținut că exercitarea liberă de către cetățeni a drepturilor lor fundamentale, cu depășirea limitelor impuse de ideologia și propaganda comunistă a făcut parte, în perioada de referință, din categoria activităților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist.

Informând lucrătorii Securității, pe de o parte, cu privire la opiniile contrare propagandei și ideologiei comuniste, exprimate de V.G., iar pe de altă parte, referitor la relațiile întreținute de două colege cu doi ofițeri de marină străini, pârâtul P.I. era convins că a denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. În ceea ce privește cea de-a treia condiție (furnizarea informațiilor să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului), s-a reținut că și aceasta este îndeplinită, având în vedere că furnizarea informațiilor indicate anterior era de natură să determine sau, după caz, să accentueze urmărirea și intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activității, orientării ori convingerii acestor persoane.

S-a reținut și faptul că nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că informațiile au fost date în timpul vreunei anchete penale pentru ca în cazul pârâtului să fie incidentă cauza de excludere a calității de colaborator al Securității. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs P.I., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 și 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se susține, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, nefiind îndeplinită nici una din condițiile cerute de textul legal menționat pentru a se constatata în ceea ce-l privește calitatea de colaborator al Securității, aducându-se următoarele critici sentinței recurate: - Probele administrate în cauză nu au fost evaluate corect.

Declarațiile date referitoare la discuțiile avute cu colegul său V.G. nu au fost voluntare, ci au fost făcute cu ocazia audierii sale ca urmare a denunțării lor la Securitate de către alte persoane, în perioada când nu era major; - Declarațiile date anterior semnării angajamentului de colaborator nu pot fi luate în considerare la stabilirea calității de colaborator al Securității, cu atât mai mult cu cât nu au vizat îngrădirea vreunui drept fundamental al omului și nu au fost date în scopul îngrădirii acestora; - După semnarea angajamentului nu a mai dat nici un fel de declarație, scrisă sau verbală, iar ulterior, major fiind, a refuzat să mai colaboreze cu Securitatea, astfel că eronat i-a fost atribuită calitatea de colaborator.

Se susține că în cazul altor persoane care au semnat un angajament, neurmat de acte de colaborare, atât C.N.S.A.S. cât și instanțele de judecată s-au pronunțat în sensul că această situație nu atrage calitatea de colaborator al Securității ; - Referitor la informarea care se referă la cele două colege, C. și V. susține că nu a făcut decât să confirme relațiile acestora cu cetățenii străini, fără a fi încălcat dreptul la viața privată. Ulterior, prin notele scrise recurentul - pârât a reiterat criticile menționate prin cererea de recurs, arătând și că declarațiile din 10 aprilie 1978, 12 aprilie 1978, 18 septembrie 1978, 22 septembrie 1978, au fost date ca urmare a anchetării sale, situație ce rezultă și din nota de discuții semnată de lt.

col. C.I., astfel că absența caracterului conștient, voit al declarațiilor date și al semnării angajamentului, exclud calitatea de colaborator. Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menționând că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008. Se menționează că recurentul nu s-a aflat în situația de excepție prevăzută de teza a II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. De asemenea, faptul că declarațiile date poartă date diferite denotă o activitate sistematică de urmărire a persoanei denunțate și a familiei acestuia, iar acestea s-au referit la atitudini potrivnice regimului comunist.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat, în raport de criticile formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Legiuitorul, în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările ulterioare, definește noțiunea de colaborator a Securității ca fiind: „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.” În raport de aceste dispoziții, rezultă că, pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securității, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: - persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; - prin acele informații să se fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - furnizarea informațiilor să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, recurentul - pârât, elev fiind la Liceul M. Eminescu din Constanța, a fost recrutat de organele Securității în anul 1978 întrucât „în scopul realizării unei eficiente cunoașteri și stăpâniri în bune condiții a situației operative în rândul tineretului studios, se impune cu necesitate recrutarea de noi surse care prin calitățile și posibilitățile informative de care dispun să poată semnala din timp știri și fapte existente în cadrul unităților școlare pentru prevenirea acestor acte sau fenomene antisociale”. Ulterior, acesta a semnat angajamentul de colaborare, luând numele conspirativ C.I. Această situație de fapt cât și declarațiile date, menționate în nota de constatare a C.N.S.A.S., nu a fost negate de recurentul - pârât.

Susținerile recurentului - pârât referitoare la împrejurarea că declarațiile au fost date cu ocazia audierii sale în cadrul unei anchete a organelor de securitate nu pot fi reținute, întrucât acestea sunt lipsite de un minim de suport probator, astfel cum în mod corect a statuat și prima instanță. Legiuitorul, în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. b), teza a II-a, menționat, a prevăzut situația în care o persoană nu este considerată colaborator al Securității. Or, recurentul - pârât nu a dovedit că se încadrează într-o astfel de situație, că a furnizat informații „în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată”.

Nici înscrisurile depuse de recurentul - pârât la instanța de recurs și nici cele care provin de la intimatul - reclamant, menționate de acesta în cererea de recurs nu fac dovada faptului că s-a aflat în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. b), teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008. De asemenea, nu pot fi reținute ca fondate nici susținerile recurentului - pârât referitoare la faptul că era minor la momentul furnizării informațiilor pentru a ieși de sub incidența definiției de colaborator al Securității pentru că declarațiile datează din anul 1978, când acesta depășise vârsta de 16 ani, iar legiuitorul a statuat că astfel de persoane sunt avute în vedere de această definiție. Nu prezintă relevanță nici faptul că declarațiile prin care s-au furnizat informații Securității au fost date anterior semnării angajamentului întrucât legiuitorul nu condiționează îndeplinirea acestei condiții de un astfel de înscris sau de un moment anterior sau ulterior semnării acestuia.

În consecință, în consens cu instanța de fond, se reține că este îndeplinită condiția referitoare la furnizarea de informații Securității pentru ca recurentul-pârât să fie considerat colaborator al Securității. De asemenea, sunt îndeplinite și celelalte condiții menționate anterior pentru ca, în ceea ce-l privește pe recurentul - pârât să fie constatată calitatea de colaborator al Securității. În mod corect instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările ulterioare, reținând că prin informațiile furnizate de pârât s-au denunțat activități potrivnice regimului totalitar comunist și acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Este evident că informațiile furnizate, reținute ca relevante, au fost în sensul îndeplinirii scopului pentru care a fost recrutat de organele Securității, semnând și un angajament în acest sens. Prin aceste informații au fost denunțate activități ale unor persoane, potrivnice regimului totalitar comunist, referitoare la relații cu cetățenii străini, aspecte din viața privată și manifestări necorespunzătoare constând în critici și aprecieri la adresa acestui regim și la conducătorii săi, mai ales într-o perioadă în care cultul personalității lui N.C. reprezenta o practică politică importantă a regimului din acea vreme. Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că informațiile din 10 aprilie 1978, 12 aprilie 1978, 18 septembrie 1978, au fost valorificate de organele Securității, fiind declanșată urmărirea operativă a persoanelor vizate în cuprinsul acestora.

Această situație rezultă și din declarația martorului V.G. dată în fața instanței de fond, care afirmă că a fost audiat de organele Securității ca urmare a discuțiilor purtate cu recurentul - pârât, arătându-i-se și declarația acestuia. Aceste informații au fost considerate relevante scopului recrutării, stabilindu-se chiar mai multe întâlniri cu recurentul - pârât pentru aflarea mai multor informații despre activitățile și manifestările persoanelor vizate de Securitate, care în nici un caz nu au fost sub forma unei anchete, fiind cu acordul acestuia. Prin urmare, prin activitatea informativă, s-au denunțat activități și atitudini potrivnice regimului comunist, aceasta vizând drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată și libertatea de exprimare, prevăzute de art. 17 și 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice precum și art. 28 din Constituția României de la 1965, astfel cum a reținut și prima instanță.

Astfel, susținerile recurentului - pârât cu privire la aceste aspecte sunt nefondate, neputând fi reținută nici legitimitatea acțiunilor sale. În altă ordine, condiția referitoare la faptul că „furnizarea informațiilor trebuie să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului” este îndeplinită, întrucât legiuitorul nu a condiționat îndeplinirea acestei condiții de faptul sancționării sau condamnării efective a persoanelor vizate de informațiile furnizate. Nu prezintă relevanță faptul că ulterior semnării angajamentului recurentul - pârât nu a mai dat vreo declarație iar în anul 1980 a încetat colaborarea cu Securitatea întrucât calitatea de colaborator a fost constatată în raport de informațiile furnizate în perioada anterioară.

De asemenea, calitatea de colaborator al Securității se stabilește de la persoană la persoană, în funcție de dovezile care conduc la stabilirea acestei calități, astfel că practica judiciară cât și cea a C.N.S.A.S. privitoare la alte persoane nu este relevantă în speța de față. În concluzie, în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările ulterioare, pentru a fi admisă acțiunea reclamantului formulată în temeiul art. 11 alin. (1) din aceeași ordonanță. Față de cele expuse, nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recursul declarat de P.I. împotriva sentinței nr. 2240 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.