ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3220/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3220/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

P.I. constatarea calității acestuia de colaborator al

Securității.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că P.I. a fost verificat din oficiu întrucât a

candidat la funcția de președinte al C.J. Constanța, iar în

raport de dispozițiile art. 3 lit. g) coroborate cu art. 5 alin. (1) teza

a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub

aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al

Securității, persoanele care au candidat în demnitățile sau

funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) – h) din actul normativ

menționat.

Mai arată reclamantul că P.I.

a fost recrutat, la data de 22 septembrie 1978, în calitate de colaborator de

către Serviciul 1 din cadrul I.J.S. Constanța, întrucât „în scopul

realizării unei eficiente cunoașteri și stăpâniri în bune

condiții a situației operative în rândul tineretului studios, se

impune cu necesitate recrutarea de noi surse care prin calitățile

și posibilitățile informative de care dispun să poată

semnala din timp știri și fapte existente în cadrul

unităților școlare pentru prevenirea acestor acte sau fenomene

antisociale”.

Astfel, conform aprobării

primite s-a organizat contactarea elevului P.I., în scopul recrutării sale

în calitate de colaborator al organelor de securitate.

După acceptare, i s-a luat

angajamentul de colaborare, stabilindu-se de comun acord modalitățile

de legătură și numele conspirativ C.I.

Prin sentința nr. 2240 din 27

mai 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de

reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat calitatea de colaborator al

Securității în privința pârâtului P.I.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut că în cazul de față sunt

îndeplinite, cumulativ, cele trei condiții, prevăzute de

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru ca o

persoană să poată fi considerată colaborator al

securității.

În ceea ce privește prima

condiție (furnizarea de informații indiferent sub ce formă,

către lucrătorii Securității) s-a reținut că

aceasta este îndeplinită.

Pârâtul P.I. a furnizat

lucrătorilor Securității informații, sub forma

relatărilor verbale consemnate succint de aceștia din urmă

și informărilor sau declarațiilor olografe, fapt dovedit cu

înscrisurile prezentate de C.N.S.A.S., care se coroborează între ele,

și cu depoziția lui V.G.

Referitor la cea de-a doua

condiție (prin acele informații să se fi denunțat

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist),

Curtea a menționat faptul că, așa cum se arată și în

preambulul O.U.G. nr. 24/2008, regimul totalitar comunist a fost unul care a

acționat „împotriva cetățenilor țării, drepturilor

și libertăților lor fundamentale”.

De asemenea, s-a reținut

că exercitarea liberă de către cetățeni a drepturilor

lor fundamentale, cu depășirea limitelor impuse de ideologia și

propaganda comunistă a făcut parte, în perioada de referință,

din categoria activităților sau atitudinilor potrivnice regimului

totalitar comunist.

Informând lucrătorii

Securității, pe de o parte, cu privire la opiniile contrare

propagandei și ideologiei comuniste, exprimate de V.G., iar pe de

altă parte, referitor la relațiile întreținute de două

colege cu doi ofițeri de marină străini, pârâtul P.I. era

convins că a denunțat activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist.

În ceea ce privește cea de-a

treia condiție (furnizarea informațiilor să vizeze

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului), s-a reținut că și aceasta este îndeplinită, având

în vedere că furnizarea informațiilor indicate anterior era de

natură să determine sau, după caz, să accentueze

urmărirea și intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv

stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp,

date care privesc domeniile cele mai intime ale activității,

orientării ori convingerii acestor persoane.

S-a reținut și faptul

că nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că

informațiile au fost date în timpul vreunei anchete penale pentru ca în

cazul pârâtului să fie incidentă cauza de excludere a

calității de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond, considerată

netemeinică și nelegală, a declarat recurs P.I., invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304

1

și 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin cererea de recurs se

susține, în esență, că hotărârea pronunțată

de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, respectiv a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată prin Legea nr. 293/2008, nefiind îndeplinită nici una din

condițiile cerute de textul legal menționat pentru a se constatata în

ceea ce-l privește calitatea de colaborator al Securității, aducându-se

următoarele critici sentinței recurate:

- Probele administrate în cauză

nu au fost evaluate corect. Declarațiile date referitoare la

discuțiile avute cu colegul său V.G. nu au fost voluntare, ci au fost

făcute cu ocazia audierii sale ca urmare a denunțării lor la Securitate de către alte persoane, în perioada când nu era major;

- Declarațiile date anterior

semnării angajamentului de colaborator nu pot fi luate în considerare la

stabilirea calității de colaborator al Securității, cu atât

mai mult cu cât nu au vizat îngrădirea vreunui drept fundamental al omului

și nu au fost date în scopul îngrădirii acestora;

- După semnarea angajamentului

nu a mai dat nici un fel de declarație, scrisă sau verbală, iar

ulterior, major fiind, a refuzat să mai colaboreze cu Securitatea, astfel

că eronat i-a fost atribuită calitatea de colaborator. Se

susține că în cazul altor persoane care au semnat un angajament,

neurmat de acte de colaborare, atât C.N.S.A.S. cât și instanțele de

judecată s-au pronunțat în sensul că această situație

nu atrage calitatea de colaborator al Securității ;

- Referitor la informarea care se

referă la cele două colege, C. și V. susține că nu a

făcut decât să confirme relațiile acestora cu

cetățenii străini, fără a fi încălcat dreptul la

viața privată.

Ulterior, prin notele scrise

recurentul - pârât a reiterat criticile menționate prin cererea de recurs,

arătând și că declarațiile din 10 aprilie 1978, 12 aprilie 1978,

18 septembrie 1978, 22 septembrie 1978, au fost date ca urmare a

anchetării sale, situație ce rezultă și din nota de

discuții semnată de lt. col. C.I., astfel că absența

caracterului conștient, voit al declarațiilor date și al

semnării angajamentului, exclud calitatea de colaborator.

Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. a

formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, menționând că instanța de fond a interpretat și

aplicat în mod corect prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Se menționează că

recurentul nu s-a aflat în situația de excepție prevăzută

de teza a II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. De asemenea, faptul

că declarațiile date poartă date diferite denotă o

activitate sistematică de urmărire a persoanei denunțate și

a familiei acestuia, iar acestea s-au referit la atitudini potrivnice regimului

comunist.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, analizând recursul formulat, în raport de criticile formulate,

care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

Legiuitorul, în art. 2 alin. (1) lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, cu modificările ulterioare,

definește noțiunea de colaborator a Securității ca fiind: „persoana

care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note

și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității, prin care se denunțau activitățile sau

atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații,

procese-verbale de interogatoriu sau confruntare, date în timpul anchetei

și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest,

pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie

judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al

Securității, potrivit prezentei definiții. Persoanele care, la

data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute

în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se

coroborează cu alte probe.”

În raport de aceste dispoziții,

rezultă că, pentru ca o persoană să fie considerată

colaborator al Securității, trebuie să fie îndeplinite

următoarele condiții:

- persoana să fi furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității;

- prin acele informații să

se fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist;

- furnizarea informațiilor

să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Astfel cum rezultă din

înscrisurile depuse la dosar, recurentul - pârât, elev fiind la Liceul M. Eminescu din Constanța, a fost recrutat de organele Securității în

anul 1978 întrucât „în scopul realizării unei eficiente cunoașteri

și stăpâniri în bune condiții a situației operative în

rândul tineretului studios, se impune cu necesitate recrutarea de noi surse

care prin calitățile și posibilitățile informative de

care dispun să poată semnala din timp știri și fapte

existente în cadrul unităților școlare pentru prevenirea acestor

acte sau fenomene antisociale”.

Ulterior, acesta a semnat

angajamentul de colaborare, luând numele conspirativ C.I.

Această situație de fapt

cât și declarațiile date, menționate în nota de constatare a C.N.S.A.S.,

nu a fost negate de recurentul - pârât.

Susținerile recurentului - pârât

referitoare la împrejurarea că declarațiile au fost date cu ocazia

audierii sale în cadrul unei anchete a organelor de securitate nu pot fi

reținute, întrucât acestea sunt lipsite de un minim de suport probator,

astfel cum în mod corect a statuat și prima instanță.

Legiuitorul, în cuprinsul art. 2 alin.

(1) lit. b), teza a II-a, menționat, a prevăzut situația în care

o persoană nu este considerată colaborator al Securității.

Or, recurentul - pârât nu a dovedit

că se încadrează într-o astfel de situație, că a furnizat

informații „în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate,

de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care

a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată”.

Nici înscrisurile depuse de

recurentul - pârât la instanța de recurs și nici cele care provin de

la intimatul - reclamant, menționate de acesta în cererea de recurs  nu

fac dovada faptului că s-a aflat în ipoteza prevăzută de art. 2 alin.

(1) lit. b), teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, nu pot fi reținute

ca fondate nici susținerile recurentului - pârât referitoare la faptul

că era minor la momentul furnizării informațiilor pentru a

ieși de sub incidența definiției de colaborator al

Securității pentru că declarațiile datează din anul

1978, când acesta depășise vârsta de 16 ani, iar legiuitorul a

statuat că astfel de persoane sunt avute în vedere de această

definiție.

Nu prezintă relevanță

nici faptul că declarațiile prin care s-au furnizat informații

Securității au fost date anterior semnării angajamentului

întrucât legiuitorul nu condiționează îndeplinirea acestei

condiții de un astfel de înscris sau de un moment anterior sau ulterior

semnării acestuia.

În consecință, în consens

cu instanța de fond, se reține că este îndeplinită

condiția referitoare la furnizarea de informații

Securității pentru ca recurentul-pârât să fie considerat

colaborator al Securității.

De asemenea, sunt îndeplinite

și celelalte condiții menționate anterior pentru ca, în ceea

ce-l privește pe recurentul - pârât să fie constatată calitatea

de colaborator al Securității.

În mod corect instanța de fond

a interpretat și aplicat prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

cu modificările ulterioare, reținând că prin informațiile

furnizate de pârât s-au denunțat activități potrivnice regimului

totalitar comunist și acestea au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Este evident că

informațiile furnizate, reținute ca relevante, au fost în sensul îndeplinirii

scopului pentru care a fost recrutat de organele Securității, semnând

și un angajament în acest sens.

Prin aceste informații au fost

denunțate activități ale unor persoane, potrivnice regimului

totalitar comunist, referitoare la relații cu cetățenii

străini, aspecte din viața privată și manifestări

necorespunzătoare constând în critici și aprecieri la adresa acestui

regim și la conducătorii săi, mai ales într-o perioadă în

care cultul personalității lui N.C. reprezenta o practică

politică importantă a regimului din acea vreme.

Mai mult, din înscrisurile depuse la

dosar rezultă că informațiile din 10 aprilie 1978, 12 aprilie 1978,

18 septembrie 1978, au fost valorificate de organele Securității, fiind

declanșată urmărirea operativă a persoanelor vizate în

cuprinsul acestora. Această situație rezultă și din

declarația martorului V.G. dată în fața instanței de fond,

care afirmă că a fost audiat de organele Securității ca

urmare a discuțiilor purtate cu recurentul - pârât, arătându-i-se

și declarația acestuia.

Aceste informații au fost

considerate relevante scopului recrutării, stabilindu-se chiar mai multe

întâlniri cu recurentul - pârât pentru aflarea mai multor informații

despre activitățile și manifestările persoanelor vizate de

Securitate, care în nici un caz nu au fost sub forma unei anchete, fiind cu

acordul acestuia.

Prin urmare, prin activitatea

informativă, s-au denunțat activități și atitudini

potrivnice regimului comunist, aceasta vizând drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața

privată și libertatea de exprimare, prevăzute de art. 17 și

19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice

precum și art. 28 din Constituția României de la 1965, astfel cum a

reținut și prima instanță.

Astfel, susținerile

recurentului - pârât cu privire la aceste aspecte sunt nefondate, neputând fi

reținută nici legitimitatea acțiunilor sale.

În altă ordine, condiția

referitoare la faptul că „furnizarea informațiilor trebuie să

vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului” este îndeplinită, întrucât legiuitorul nu a condiționat

îndeplinirea acestei condiții de faptul sancționării sau

condamnării efective a persoanelor vizate de informațiile furnizate.

Nu prezintă relevanță

faptul că ulterior semnării angajamentului recurentul - pârât nu a

mai dat vreo declarație iar în anul 1980 a încetat colaborarea cu Securitatea întrucât calitatea de colaborator a fost constatată în raport de

informațiile furnizate în perioada anterioară.

De asemenea, calitatea de

colaborator al Securității se stabilește de la persoană la

persoană, în funcție de dovezile care conduc la stabilirea acestei

calități, astfel că practica judiciară cât și cea a C.N.S.A.S.

privitoare la alte persoane nu este relevantă în speța de

față.

În concluzie, în mod corect

instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu

modificările ulterioare, pentru a fi admisă acțiunea

reclamantului formulată în temeiul art. 11 alin. (1) din aceeași

ordonanță.

Față de cele expuse, nu

poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recursul declarat de P.I. împotriva sentinței nr. 2240 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.