ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2789/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, declinată spre competentă soluționare Curții de Apel București, prin sentința civilă nr. 3696 din 19 decembrie 2008, reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul D.l., a solicitat să se constatate existenta calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul este P. al localității Gura Râului, jud. Sibiu și, ținând cont de prevederile art. 3 lit. 9) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, C.N.S.A.S.

verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care au candidat, au fost aleși în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h). S-a mai arătat că, așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/2759 din 13 octombrie 2008, pârâtul a fost recrutat ca informator, în anul 1987, pentru încadrarea informativă a personalului Școlii Generale din Chirpăr, jud. Sibiu. Astfel, acesta a semnat Angajament în fața organelor de Securitate și a preluat numele conspirativ M.B. Reclamantul a considerat că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securității”.

Prin sentința civilă nr. 1947 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul D.l. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al securității. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - cu prilejul recrutării sale de către organele de securitate, pârâtul D.l. a scris un angajament olograf de colaborare cu „Organele Ministerului de Interne, în mod secret, sub acoperirea numelui, conspirativ M.B.”; - pârâtul a furnizat securității o notă informativă semnată cu numele conspirativ, la data de 04 aprilie 1987, furnizând informații despre intenția unei persoane, M.A.

de a trece fraudulos frontiera, persoană care ulterior a fost pusă în urmărire de organele Securității; - în acest context, instanța de fond a reținut că, raportat la dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, precum și din conținutul înscrisurilor analizate, în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile din textul art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul sa fie considerat colaborator al fostei Securități, în accepțiunea dată de legiuitor. Astfel, s-a apreciat că, în ceea ce privește prima condiție, nota informativă furnizată de pârât denunța activitățile și atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, cunoscut fiind că în epocă era considerată potrivnică sau ostilă regimului totalitar comunist intenția de a părăsi teritoriul României.

S-a mai reținut că nota informativă a pârâtului a fost de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, furnizarea acestor informații către organele de securitate expunând persoana în cauză, unor consecințe negative pentru ei, vizând îngrădirea următoarelor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, consacrate legislativ. S-a mai apreciat că aserțiunea pârâtului în sensul că informațiile date au fost concretizate doar în conținutul a două note, nu poate fi primită, fiind irelevant din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008 numărul notelor informative furnizate,ci calitatea acestora. Prima instanță a considerat că, nici nu era necesar ca furnizarea informațiilor să ducă la încălcarea drepturilor amintite, condiția impusă de lege fiind aceea a vizării încălcării drepturilor, aceasta presupunând ca informația să fie aptă să ducă cel puțin la imixtiuni ale Securității în viata privată a persoanei vizate.

În acest context, s-a reținut că pârâtul a ales să furnizeze informațiile amintite pentru a nu suporta rigorile legii în privința propriilor fapte ilicite, acceptând în mod evident consecințele negative ce le-ar putea suferi persoana denunțată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D.I. În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 261 C. proc. civ., înlăturând fără nici un motiv argumentele pârâtului și fără a cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției.

Totodată, recurentul a criticat sentința atacată susținând că în mod greșit s-a făcut aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 constatându-se calitatea de colaborator deși nu erau îndeplinite condițiile legale stipulate de actul normativ anterior menționat, la dosarul cauzei nefiind depusă nici o probă din care să rezulte faptul că prin acțiunile întreprinse de pârât s-ar fi adus atingere drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului. Se mai reține de către recurent faptul că la pronunțarea sentinței atacate instanța de fond nu a avut în vedere faptul că actele obținute de securitate au fost dobândite prin vicierea consimțământului acestuia, astfel că acestea sunt lovite de nulitate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 și urm. C. proc. civ. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs de ordine publică privind nulitatea cererii de chemare în judecată invocat oral în ședința de judecată, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat din extrasul procesului verbal întocmit cu ocazia ședinței comisiei, rezultând prezența tuturor membrilor acesteia astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentului cu privire la neîntrunirea cvorumului necesar.

Cu privire la susținerile recurentului formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, sentința pronunțată fiind motivată în fapt și în drept prin raportare la materialul probator administrat în cauză și cu respectarea tuturor cerințelor legale impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Criticile formulate de recurent privind aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt de asemenea nefondate. Potrivit art. 2 alin. (l) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații sub orice formă prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Textul de lege sus menționat se interpretează foarte clar în sensul că denunțurile vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că recurentul-pârât a fost recrutat ca informator în anul 1987 semnând angajament în fața organelor de Securitate și preluând nume conspirativ M.B., iar din nota informativă furnizată de acesta la data de 4 aprilie 1987 ca și din propunerea de măsuri întocmită privind propunerea de luare în supraveghere a persoanei menționate în notă cu intenția de trecere frauduloasă a frontierei ca și din măsura de avertizare a acestuia, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal anterior menționat, pentru a se reține calitatea de colaborator al fostei Securități a recurentului-pârât, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Susținerile recurentului privitoare la constatarea eronată că prin informațiile furnizate ar fi fost denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist sunt nefondate, întrucât intenția de a părăsi teritoriul României în epoca respectivă era considerată o atitudine ostilă regimului totalitar comunist iar măsura luării unui angajament persoanei vizate, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, confirmă acest caracter.

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora informațiile furnizate nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, instanța de control judiciar nu le poate reține întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin informațiile furnizate au fost îngrădite drepturile persoanei vizate, respectiv dreptul la libera circulație consacrat de art. 12 alin. (l) și (2) din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 cât și dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 pct. l din același pact. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc.

civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.I., împotriva sentinței civile nr. 1947 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.