ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 40/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.I. ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul este viceprimar al comunei Lăpuș, județul Maramureș, iar în conformitate cu prevederile art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza II din O.U.G. nr. 24/2008, C.N.S.A.S. verifică, din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care ocupă demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. a)-h). Reclamantul a mai arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/l/2951/23.10.2008, pârâtul, profesor de educație fizică, a fost recrutat la data de 20 iulie 1983, de I.J.

Maramureș pe linia problemei „învățământ", motivul recrutării fiind reprezentat de acoperirea informativă a Școlii generale din comuna Lăpuș. Reclamantul a precizat că la aceeași dată, pârâtul a semnat „Angajamentul”, preluând numele conspirativ de colaborator „D.". Referitor la recrutarea pârâtului, în calitate de colaborator al Securității, și la factorii determinanți ai recrutării, reclamantul a relatat consemnările ofițerului de legătură existente în Raportul cu propuneri de recrutare a numitului B.I.

în calitate de colaborator, datat 29 aprilie 1983, respectiv faptul că pârâtul „a furnizat date verbale de interes, ce s-au verificat și confirmat, din rândul cetățenilor, privind aprovizionarea și nemulțumiri din rândul cadrelor din învățământ". De asemenea, s-a precizat că în Raportul de cunoaștere a persoanei, din 27 aprilie 1983, ofițerul a reținut că pârâtul „în calitate de persoană de sprijin, a informat organele de Securitate despre nemulțumirile oamenilor din comună, legate de aprovizionarea cu alimente", consemnând și că „s-au luat măsuri legale", în urma obținerii acestei informații.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că atât din cuprinsul acțiunii în constatare, cât și din cuprinsul documentelor depuse ca probe în dovedirea acțiunii nu rezultă în mod concret faptul că, prin acțiunile întreprinse la acel moment, a furnizat informații care au produs efecte pe linia muncii de Securitate și că acele informații au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin sentința civilă nr. 2275 din 28 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a constatat existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe B.I.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul B.I. îndeplinește atribuțiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât a fost recrutat la data de 20 iulie 1983, pe linia problemei „învățământ", pentru a asigura acoperirea informativă a Școlii generale din comuna Lăpuș.

Anterior recrutării pârâtului, rapoartele întocmite de ofițerii de Securitate, la 27 aprilie 1983 și 29 aprilie 1983, s-a reținut că acesta „a furnizat date verbale de interes, ce s-au verificat și confirmat, din rândul cetățenilor, privind aprovizionarea și nemulțumiri în rândul cadrelor din învățământ" și că, „a informat organele de Securitate despre nemulțumirile oamenilor din comună, legate de aprovizionarea cu alimente", iar în urma acestor informații „s-au luat măsuri legale". Instanța de fond a constatat că, informațiile furnizate de pârât Securității, astfel cum au fost prezentate, se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar prin acestea au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzute de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A arătat recurentul că în mod greșit instanța de fond a constatat existența calității de colaborator al Securității având în vedere că din cuprinsul documentelor depuse ca probe în dovedirea acțiunii nu rezultă în concret faptul că prin acțiunile întreprinse de recurent la acel moment a furnizat informații care au produs efecte pe linia muncii de Securitate și că acele informații au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Consideră recurentul că acele note informative despre care se susține că ar fi fost furnizate de acesta, ar fi trebuit să se afle la dosarul numit - fond rețea, așa cum și rapoartele lucrătorilor Securității de la acea vreme au reușit să subziste.

Fiind singurele probe pe care le pot arăta reprezentanții Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, aceste note informative sunt reținute de instanța de fond în mod nelegal și lipsit de temei. Recurentul precizează că simplele afirmații relatate de lucrătorii Securității, consemnate prin rapoarte scrise nu constituie mijloc de probă. Aceștia puteau să facă orice fel de afirmații și puteau relata orice fel de evenimente pentru a-și finaliza rapoartele și pentru a nu avea la rândul lor probleme la nivel de Securitate. A mai arătat recurentul că pretinsele informații date de acesta despre o persoană numită P.G., pe baza cărora, acesta din urmă a fost cercetat pentru manifestări dușmănoase sunt invenții și minciuni pentru ca acele persoane care au întocmit raportul să-și poată justifica activitatea și pentru a putea avansa ierarhic mai ușor.

Se arată ca marea majoritate a celor ce au fost „recrutați” ca fiind colaboratori ai Securității acelor vremuri, au procedat la semnarea unor declarații și angajamente sub diferite metode de șantaj și amenințări la adresa lor și a familiei lor. În această situație arată recurentul că s-a găsit, astfel după ce a refuzat politicos semnarea unui angajament cu organele de Securitate ulterior a fost amenințat și șantajat că își va pierde serviciul și îi va fi distrusă familia. De asemenea a arătat recurentul că nu a discutat cu vreunul din lucrătorii Securității despre vreo persoană sau despre nemulțumirile din rândul cetățenilor privind aprovizionarea și a celor din rândul cadrelor din învățământ.

Concluzionând recurentul a arătat că cele două condiții, privind denunțarea activităților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist și vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prevăzute în art. 2 alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu sunt îndeplinite. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 299 și următoarele, art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate de recurent precum și din oficiu în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În conformitate cu art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 este„ colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de prezenta definiție”. În raport de aceste dispoziții legale, se reține că recurentul-reclamant a furnizat informații care au fost reținute în notele și rapoartele ofițerilor de Securitate de la acea dată. Recurentul a furnizat anterior recrutării sale informații privind aprovizionarea cetățenilor și nemulțumirile cadrelor din învățământ, informații care au fost verificate și confirmate. Recrutarea recurentului s-a făcut având în vedere necesitatea acoperirii informative la obiectivul Școala Generală Lăpuș, acesta dând dovadă de solicitudine (fila 30 dosar fond).

Înalta Curte nu va reține susținerile recurentului privind starea de amenințare și șantaj care l-a determinat să semneze „Angajamentul” deoarece din Raportul cu propuneri de recrutare din data de 27 aprilie 1983 (fila 30 dosar fond) rezultă că „recrutarea se va efectua la sediul postului de miliție, sub legenda rezolvării unor probleme milițienești, ce vor constitui în caz de refuz varianta de retragere”. Organele de Securitate aveau posibilitatea să dea indicații în vederea recrutării recurentului, inclusiv să menționeze în raportul privind recrutarea, metodele și mijloacele de constrângere și amenințare a recurentului-pârât în scopul vizat așa cum s-a întâmplat în alte cazuri. Organele de Securitate nu aveau de ce să omită să consemneze despre aceste împrejurări de amenințate, nu ar fi avut atunci de ce să ascundă acest lucru (fila 38-39 dosar fond).

Prin urmare, recurentul-pârât a încheiat angajamentul de colaborare cu organele de securitate și miliție, de bună voie și nu prin amenințări sau șantaj (fila 40 dosar fond). Împrejurarea că notele informative furnizate de către recurentul-pârât privind aspecte ce intrau în preocupările organizate de securitate, nu au fost depuse de reclamantul-intimat C.N.S.A.S., nu este de natură a concluziona că acestea nu au existat, ele fiind relatate în rapoartele ofițerilor și nu ar putea fi apreciate ca fiind invenții ale ofițerilor de securitate – fiind vorba de numeroase materiale, rapoarte și note – întocmite în decursul anilor 1983-1988 (fila 33-37 dosar fond). De altfel recurentul a recunoscut că a furnizat informații despre nemulțumirile cetățenilor cu aprovizionarea, motivând însă că nu ar fi putut duce la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului deoarece erau de notorietate.

Această susținere nu poate fi primită, din Raportul de cunoașterea persoanei din 27 aprilie 1983 rezultă că pârâtul „este apreciat și stimat în rândul colegilor de muncă, are posibilități reale de a informa despre unele stări de fapt ce s-ar putea comite în rândul cadrelor de la școală, … este împotriva acelora care încalcă prevederile legale, fiind … P.G. a sesizat despre unele aspecte de nemulțumiri în rândul cetățenilor din comună, privind autoaprovizionarea populației, față de care s-a luat măsurile legale”. Prin urmare, nu era doar o simplă informație fără consecințe, cele relatate despre nemulțumirile populației aveau ca finalitate luarea de „măsuri legale” care în accepțiunea perioadei respective are conotația încălcării și îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din rapoartele ofițerilor de securitate din anii 1984-1987 rezultă că pârâtul a constituit o sursă utilă muncii informative pe linie de Securitate, propunându-se în fiecare an menținerea sa în continuare în rețeaua informativă, urmând a fi reinstruit cu sarcini concrete. Față de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, Înalta Curte în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I., împotriva sentinței civile nr. 2275 din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.