ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2489/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2489/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

Prin

acțiunea precizată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta G.A.A. a solicitat obligarea Statului Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind

titlul de despăgubire în favoarea lui G.A.A., în baza sentinței civile

definitive și irevocabile nr. 309 din 13 aprilie 2005 pronunțate de Tribunalul

Teleorman, secția civilă în Dosarul nr. 1636/2004;

-

obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea

titlului de plată pentru despăgubirile stabilite în favoarea reclamantei și la

plata despăgubirilor bănești stabilite în favoarea reclamantei, în termen de 15

zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce urmează a se pronunța, sub

sancțiunea unor penalități ce urmează a se stabili de către instanță pentru

fiecare zi de întârziere.

În

motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă definitivă și irevocabilă

nr. 309 din 13 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă

în Dosarul nr. 1636/2004 au fost acordate reclamantei despăgubirii bănești, în

baza Legii nr. 10/2001.

Cererea

pentru plata despăgubirilor bănești împreună cu titlul executoriu în original

și celelalte acte solicitate de lege a fost înregistrată sub nr. 735943 din 28

februarie 2008 la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

La cererea

sus-menționată s-a revenit succesiv cu cererile nr. 746162 din 19 iunie 2008 și

cea din 24 februarie 2009 și 11 mai 2009, însă până la acest moment, reclamanta

nu a primit nici un răspuns.

Reclamanta

a invocat prevederile art. 18

2

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, potrivit cărora, transferarea despăgubirii în numerar se face de

către pârâtă în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței

disponibilităților financiare.

În

speță,

dosarul reclamantei a fost complet încă din data 28 februarie 2008, optând

expres pentru plata de despăgubiri în numerar. Plata despăgubirilor în numerar

trebuia să se efectueze în termen de 15 zile calendaristice de la data

existenței disponibilităților financiare.

Reclamanta

a mai arătat că pârâta a făcut în anul 2008 și 2009 plata unor despăgubiri în

numerar către alte persoane, astfel că nu se poate afirma că nu au existat

disponibilități în anul 2008 și 2009 pentru plata despăgubirilor chiar dacă

aceste disponibilități sunt insuficiente în raport cu numărul mare de cereri.

Având în

vedere aceste aspecte a considerat că termenul de plată al despăgubirilor în

numerar a fost depășit în mod culpabil de către pârâte, prin raportare la

termenul rezonabil stabilit prin

interpretarea dispozițiilor art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Mai mult,

în acest stadiu al procedurii administrative, dispozițiile legale nu îi oferă

un minim de garanții și o protecție efectivă cu privire la momentul

materializării dreptului de a obține repararea prejudiciului cauzat prin

încălcarea dreptului de proprietate, deși beneficiază de o hotărâre

judecătorească prin care i se conferă despăgubiri bănești pentru prejudiciul

cauzat.

Pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare,

invocând excepția de prematuritate a cererii de emitere a titlului de plată și

a cererii privind plata despăgubirilor bănești, ca urmare a faptului că

potrivit art. 18 din Titlul VII al Legii 247/2005, arătând că titlul de plată

se emite după acordarea titlului de despăgubire care la rândul său,

înregistrează o anumită procedură care include mai multe etape.

Opțiunea

pentru emiterea titlului de plată se face de-abia ulterior și în fața Direcției

de specialitate, nu prin cererea de chemare în judecată.

Referitor

la capătul de cerere privind plata despăgubirilor, a susținut că plata se face

după emiterea titlului de plată, în condițiile prevăzute de art. 18

1

din Normele Metodologice, în termen de 15 zile de la existența

disponibilităților, în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor

îndreptățite.

În

cauză,

reclamanta nu are emis un titlu de plată, astfel încât cererea este prematură.

Sub

aspectul fondului, pârâta a susținut că cererea este neîntemeiată, ca urmare a

faptului că trebuie urmată o procedură în acest sens, iar în ceea ce privește

cererea de penalități, a arătat că acordarea este condiționată de dovedirea

prejudiciului, precum și a celorlalte condiții ale răspunderii civile

delictuale. Pe de altă parte, în raport de prevederile art. 580

2

și

art. 580

3

C. proc. civ., acest capăt de cerere este inadmisibil.

Intimatul

Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat

întâmpinare, arătând că prin decizia 5543/2009 s-a emis titlul de despăgubire

pentru reclamantă, motiv pentru care, acest capăt de cerere a rămas fără

obiect.

Reclamanta

a formulat cerere de completare a acțiunii, arătând că solicită și plata

dobânzii legale de la data de 28 februarie 2008, data depunerii cererii până la

data plății efective, potrivit dispozițiilor O.G. 9/2000.

Pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare

față de această completare, apreciind-o ca fiind neîntemeiată, deoarece actul

normativ indicat este aplicabil în materie comercială, iar procedura de plată a

despăgubirilor nu s-a epuizat, potrivit celor anterior expuse.

2.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel

Prin

Sentința nr. 1610 din 31 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a

contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității capetelor

de cerere formulate de reclamanta G.A.A. privind obligarea pârâtei Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată și la

plata despăgubirilor bănești;

A respins

excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea la plata unei

penalități pe zi de întârziere;

A admis în

parte acțiunea reclamantei G.A.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român, prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;

A obligat

pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui

titlu de plată și la plata despăgubirilor bănești în numerar în favoarea

reclamantei, precum și a dobânzii legale la sumă, reprezentând despăgubirile

bănești cuvenite reclamantei, începând cu data de 12 februarie 2010 și până la

data plății efectuate, plată ce se va efectua în termen de 15 zile de la

existența disponibilităților financiare, dar fără a se depăși 6 luni de la data

rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Totodată,

a respins capătul de cerere privind obligarea Statului Român prin Comisia

Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de

despăgubire, ca fiind rămas fără obiect și a respins în rest acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că prin sentința civilă nr.

309 din 13 aprilie 2005, irevocabilă, Tribunalul Teleorman a stabilit cuantumul

pretențiilor de restituit reclamantei, pentru măsuri reparatorii pentru

imobilul preluat în mod abuziv de către statul comunist.

Dosarul de

despăgubire al reclamantei a fost înregistrat la Autoritate sub nr. 735943 din

28 februarie 2008.

Curtea de Apel

a mai reținut că înainte de a se adresa instanței, reclamanta a formulat două

cereri de soluționare a dosarului către pârâta Autoritate, însă fără nici un

rezultat concret.

Autoritățile

publice centrale nu au comunicat niciun răspuns și au refuzat să soluționeze

cererea și să emită decizia reprezentând

titlul de

plată și titlul de conversie, titlul de despăgubire fiind emis însă, de-abia la

data de 23 aprilie 2009, prin Decizia nr. 5543/2009.

Pentru a

respinge ca nefondată excepția de prematuritate a capetelor de cerere privind

emiterea titlului de plată și plata despăgubirilor, Curtea a reținut că, deși a

fost emis titlul de despăgubire și cu toate că reclamanta, încă din cuprinsul

cererii din 28 februarie 2008 și-a exprimat dorința de a-i fi efectuată plata

sumei de bani la care este îndreptățită, nici până în prezent, nu s-a procedat

la continuarea procedurii în acest sens, pârâta necomunicându-i reclamantei

lipsa vreunui document necesar, în afara celor deja depuse.

Pe de altă

parte, cererea reclamantei a fost depusă în februarie 2008, trecând un termen

de circa 2 ani fără ca pârâtele să finalizeze procedura, fapt care determină

depășirea unui termen rezonabil de soluționare, în accepțiunea art. 6 din C.E.D.O.

Sub acest

aspect, Curtea a apreciat că pârâtele sunt datoare să își organizeze în așa fel

activitatea, pentru a putea să soluționeze într-un termen rezonabil astfel de

cereri.

Excepția

inadmisibilității capătului de cerere privitor la penalități,

a fost

respins ca nefondat, Curtea reținând că în speță sunt incidente prevederile

speciale ale art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care permit aplicarea

unei astfel de sancțiuni, raportat la refuzul nejustificat de soluționare a

cererii.

Raportat

la afectarea obligației de plată a despăgubirilor, de existența

disponibilităților financiare, așa cum se va arăta în paragrafele următoare,

Curtea a apreciat că nu se poate impune stabilirea unei penalități pe zi de

întârziere în executarea obligațiilor cerute de reclamantă.

Capătul de

cerere referitor la emiterea titlului de despăgubire,

a fost respins ca

rămas fără obiect, întrucât acesta a fost emis prin Decizia 5543/2009.

Având în

vedere argumentele deja prezentate în referire la excepția de prematuritate,

dar și împrejurarea că reclamanta este lipsită datorită inefectivității

sistemului intern conceput pentru despăgubirea persoanelor îndreptățite, prin

refuzul pârâtelor de a-i efectua plata, de „bunul" său, conform art. 1 din

primul protocol adițional la C.E.D.O., sentința civilă menționată, ca și

prevederile legale din cadrul Legii 247/2005 confirmându-i acest drept, Curtea

a admis capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată și la plata

despăgubirilor bănești în numerar, în favoarea reclamantei, precum și a

dobânzii legale începând cu data de 12 februarie 2010 și până la data plății

efective, dobânda legală fiind aplicabilă în toate raporturile de drept,

inclusiv civile.

Având în

vedere prevederile art. 18

2

ale legii, Curtea a dispus a se efectua

plata în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare,

fără însă a se depăși un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a

prezentei hotărâri.

3.

Recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților

Î

mpotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

Cu privire

la excepția de prematuritate a a capetelor de cerere privind emiterea titlului

de plată și plata despăgubirilor, recurenta a arătat că Legea nr. 247/2005 este

o lege specială, care reglementează o procedură administrativă de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură,

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru plata

unei sume de bani stabilite printr-un titlu de plată emis actul normativ

stabilind un termen de doi ani, calculat cu începere de la data emiterii

titlului de plată.

A mai

arătat recurenta că emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor se va

face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la

data existenței disponibilităților bănești în contul Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, în conformitate cu art. 18

2

lit.

a) din Titlul VII și art. 18

2

pct. 1 din H.G.nr. 128/2008.

S-a

învederat că până la acest moment, la Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor

în Numerar reclamanta nu figurează cu dosar de opțiune, sursele pentru

finanțarea acestor despăgubiri fiind asigurate, până la listarea SC F.P. SA din

dividendele acțiunilor deținute de stat la acest Fond și în completare, de la

bugetul de stat, prin Ministerul Finanțelor, creanțele asupra statului

neputându-se plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este

înlăturat nici în jurisprudența C.E.D.O.

Recurenta

a mai arătat că prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare

la 30 iunie 2010 s-a suspendat emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul

VII din Legea nr. 247/2005, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în

vigoare a acestui act normativ, prin art. 2 și 3 din Ordonanță reglementându-se

posibilitatea valorificării titlurilor de despăgubire numai prin conversia în

acțiuni la Fondul Proprietatea, inclusiv pentru persoanele care nu au primit

titlurile de plată până la data emiterii Ordonanței, deși au optat pentru

această modalitate de

despăgubire, acestea putând opta

pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul

Proprietatea.

Cu privire

la plata dobânzii legale, a arătat că Legea nr. 247/2005 Titlul VII nu

reglementează acordarea dobânzii legale calculată asupra sumelor stabilite cu

titlu de despăgubire prin hotărârile definitive și irevocabile emise de către

instanța de judecată.

S-a

solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii

acțiunii.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și

lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată următoarele:

Reclamantei

i-a fost emis titlu de despăgubire în cuantum de 888.904.167 RON, prin Decizia

nr. 5543 din 23 aprilie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în temeiul Dispoziției nr. 1816 din 23 octombrie 2007 a

Primarului comunei M., reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în

cuprinsul sentinței civile nr. 309 din 13 aprilie 2005, definitivă și

irevocabilă.

Instanța

de fond a respins excepția de prematuritate a capetelor de cerere privind

emiterea titlului de plată și plata despăgubirilor, reținând că reclamanta

și-ar fî exprimat dorința de a-i fi efectuată plata sumei de bani la care este

îndreptățită, încă din cuprinsul cererii nr. 735943 din 28 februarie 2008,

trecând un termen de circa 2 ani fără ca pârâtele să finalizeze procedura, fapt

care determină depășirea unui termen rezonabil de soluționare, în accepțiunea

art. 6 din C.E.D.O., însă, din probele de la dosar nu rezultă că reclamanta a

parcurs procedura de valorificare a titlului de despăgubire prevăzută de art.

18

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit

art. 18

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de

despăgubire pot fi valorificate de deținătorii lor în funcție de valoarea

despăgubirilor.

Dacă

titlul de despăgubire este emis pentru o sumă maximă de 500.000 RON se poate

solicita, potrivit art. 18

1

alin. (2), fie realizarea conversiei

despăgubirilor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de

despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

Dacă titlu

de despăgubiri este emis pentru o sumă mai mare de 500.000 RON, potrivit art.

18

1

alin. (3), persoana beneficiară poate opta între:

- primirea

de acțiuni la Fondul „Proprietatea" sau

- emiterea

titlurilor de plată, în condițiile art. 14

1

și, până la concurența

despăgubirilor totale acordate, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Reclamantei

i-a fost emis titlu de despăgubire (decizia nr. 5543 din 23 aprilie 2009 emisă

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), pentru suma de

888.904.167 RON, însă nu a înregistrat cererea de opțiune la Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția de Acordare a

Despăgubirilor în Numerar.

Potrivit

art. 18

2

lit. c) din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, dacă se

optează pentru acțiuni emise de Fondul Proprietatea și primirea de despăgubiri

în numerar, se eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana

despăgubită și un titlu de conversie, pentru diferența dintre valoarea înscrisă

în titlu de despăgubire și titlu de plată.

Titlu de

plată se va emite în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței

disponibilităților bănești, potrivit art. 18

1

alin. (1) lit. a) din

Titlul VII, iar titlurile de plată se emit și în ordinea înregistrării

cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, în

conformitate cu pct. 18

2

.4 din Normele metodologice aprobate prin

H.G.nr. 128/2008.

Cererea

pentru plata despăgubirilor la care face referire reclamanta din 28 februarie

2008, anterior emiterii titlului de despăgubire, nu reprezintă o cerere de

opțiune, în accepțiunea legii speciale.

Prin

urmare, nefiind parcursă procedura de valorificare a titlului de despăgubire,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Direcția de

Acordare a Despăgubirilor în Numerar nu poate emite titlul de plată.

Sentința

care formează obiectul controlului judiciar a impus în sarcina autorității

pârâte - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligații

imposibil de executat, deși prin O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare la 30

iunie 2010 s-a suspendat emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani,

hotărârea pronunțată fiind de natură să înlăture principiul egalității de

tratament între persoanele aflate într-o situație identică sau similară.

Cum

intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților direct la plata despăgubirilor stabilite prin

decizia nr. 5543 din 23 aprilie 2009 emisă în baza Legii nr. 247/2005, deși

acesta are numai titlu de despăgubiri, prima instanță admițând acțiunea fără ca

intimata să parcurgă etapele legale prevăzute de legea specială, în mod greșit

a respins

excepția

prematurității introducerii acțiunii ridicată de recurenta -pârâtă.

Constatând

că această excepție era întemeiată și trebuia soluționată cu prioritate,

conform art. 137 C. proc. civ., coroborat cu art. 316 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul pârâtei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va

modifica în tot sentința și va respinge acțiunea reclamantului ca prematur

formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

împotriva Sentinței nr. 1610 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VlII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca prematur formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.