ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 454/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 454/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 454/2016

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 14 februarie 2013, reclamanții A.,

B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin E., prin CN F.

SA, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea parțială a Hotărârii

nr. 71 din 9 noiembrie 2010, obligarea la plata sumei de 13.600 lei prevăzută

la art. 2 din hotărâre motivat de faptul că până la data introducerii cererii

cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubire nu s-a consemnat la

dispoziția reclamanților, stabilirea cuantumului justelor despăgubiri pentru

expropriere.

Prin

sentința civilă nr. 111 din 22 ianuarie 2014, Tribunalul Constanța a admis în

parte acțiunea reclamanților și a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 71

din 9 noiembrie 2010, în sensul că a stabilit că au calitate de persoane

îndreptățite la primirea despăgubirilor reclamanții A., B., C. și D.; a obligat

pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 13.600 lei cu titlu de despăgubiri

pentru terenul expropriat; a respins ca nefondată cererea privind contestarea

cuantumului despăgubirilor; a respins ca nefondată cererea privind obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu experți și a

dispus ca repartizarea onorariului cuvenit celor trei experți din comisia de

expertiză să se facă astfel: expert G.-1.000 lei, expert H.-1.000 lei, expert I.-1.000

lei.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 71 din 9 noiembrie 2010 a Comisiei de verificare

a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității Medgidia,

județul Constanța, s-a stabilit valoarea despăgubirii de 13.600 lei pentru

exproprierea suprafeței de teren de 1.829 mp din parcelă, categoria de

folosință arabil extravilan, fără carte funciară, în favoarea numitului J., cu

domiciliul necunoscut.

Tribunalul

a constatat că în mod eronat această hotărâre a fost emisă pentru numitul J.,

la data exproprierii reclamanții fiind proprietarii terenului expropriat. Este

adevărat că proprietarul inițial a fost J. potrivit titlului de proprietate din

7 august 1995 emis de Comisia județeană de fond funciar Constanța, însă după

decesul acestuia moștenitorii au înstrăinat către reclamanți, prin contractul

de vânzare cumpărare autentificat din 28 iulie 2009, dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 1 ha, amplasat în parcelă, din care face parte

și terenul expropriat.

În ceea

ce privește cuantumul despăgubirii de 13.600 lei, tribunalul a reținut

dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, în vigoare la data

emiterii hotărârii contestate, precum și pe cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Din

cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară, instanța a reținut că în opinia

majoritară reprezentată de experții G. și I., aceștia au utilizat două metode

de evaluare și anume metoda comparației și metoda capitalizării rentei

funciare, rezultând o valoare de 0,77 lei/mp, aceștia raportându-se la

tranzacții efectuate în anul 2010 pentru parcele situate la 500-600 m de

parcela în litigiu, în cadrul cărora valoarea pe mp a variat între 0,60 lei și 1,02

lei.

În

opinia minoritară expert H. instanța a reținut că s-au utilizat aceleași două

metode, în final estimând o valoare unitară de 24,51 lei/mp și o valoare totală

a despăgubirii de 44.830 lei.

Tribunalul

a reținut definiția din alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru

noțiunea de „valoare reală a imobilului”, ca fiind prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză și a arătat că aceasta este în fapt

valoarea de piață a imobilului, definită, la rândul său, în Standardele

internaționale de evaluare, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va

fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător

hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.

Prin

urmare, s-a arătat că valoarea de piață a terenului - echivalentă celei

apreciate ca reale la momentul exproprierii - trebuie să se stabilească în

raport de piața imobiliară și de elementele care stabilesc conduita în cazul

unui transfer al dreptului de proprietate: afectațiunea bunului imobil,

amplasamentul acestuia, utilitățile și sarcinile care îl grevează etc.

Evaluarea

proprietății imobiliare se bazează pe aplicarea principiului substituției,

utilizând informații derivate din piață. Acest principiu este explicitat în

Standardul Internațional de evaluare - Concepte fundamentale ale Principiilor

de evaluare general acceptate, ce statuează, la pct. nr. 9.2. că: „ Acest

principiu arată că o persoană prudentă nu va plăti pentru un bun sau un

serviciu mai mult decât costul de achiziție pentru un bun sau serviciu

acceptabil ca substitut, în absența factorilor timp, risc sau neadecvare.

Costul cel mai mic al celei mai bune alternative, pentru un bun substituit sau

un bun identic, va tinde să reflecte valoarea de piață”.

Totodată,

s-a reținut că în situația de expropriere proprietarul terenului este obligat

să vândă, iar expropriatorul este obligat să cumpere, ceea ce duce la

schimbarea tipului de valoare estimată, de la valoarea de piață (stabilirea ei

presupune că fiecare parte acționează în cunoștință de cauză, prudent și fără

constrângeri) către o valoare specială a terenurilor, care poate fi mai mare sau

mică decât valoarea de piață.

Lucrările

la Autostrada Medgidia-Constanța și apariția acestui nou obiectiv în peisajul

imobiliar local au determinat modificări în piața imobiliară specifică, în

sensul schimbării în unele cazuri chiar a utilizării de bază, din teren agricol

în teren construibil, în final rezultând o creștere a prețurilor terenurilor

datorită chiar expropriatorului, fapt confirmat de anunțuri imobiliare ca: „la

autostradă”, „cu deschidere la autostradă”, „ideal pentru investiții” etc.

Toate

aceste elemente însă urmează să fie analizate în directă legătură cu data

evaluării, iar nu la un moment anterior sau ulterior, mai propice vânzării ori

cumpărării în funcție de evoluția prețului pe piața liberă, de utilitatea dată

prin schimbarea regimului juridic ori de prezumtivele beneficii viitoare aduse

prin exploatare.

Raportul

de evaluare întocmit în procedura administrativă a avut în vedere, pentru

determinarea valorii de despăgubire, mai multe etape: documentarea, inspecția

amplasamentelor, discuții purtate cu reprezentanții primăriilor, stabilirea

limitelor și ipotezelor care au stat la baza elaborării raportului, selectarea

tipului de valoare estimată, deducerea și estimarea condițiilor limitative

specifice obiectivului de care trebuie să se țină seama la derularea

tranzacției, analiza tuturor informațiilor culese, interpretarea rezultatelor

din punct de vedere al evaluării, aplicarea metodelor de evaluare considerate

oportune pentru determinarea valorii activului.

Pentru

evaluarea terenului agricol extravilan s-a folosit metoda comparației relative

și metoda capitalizării rentei funciare, fiind aleasă valoarea cea mai mare

rezultată din aplicarea primei metode, și anume 7,04 lei/mp, respectiv 12.900

lei. La această valoare, a fost adăugată valoarea prejudiciului cauzat

proprietarului, rezultat din pierderea de subvenții, respectiv 700 lei.

În

raport de conținutul expertizei tehnice judiciare, tribunalul a constatat că

valoarea stabilită de d-nii experți G. și I. este inferioară celei stabilite de

expropriator și a stabilit că nu poate fi reținută în cauză.

De

asemenea, valoarea exagerată rezultată din opinia separată a d-lui expert H. nu

a fost reținută, instanța arătând că expertul s-a raportat în mod greșit la

comparabile neadecvate. Comparabila 1 se referă la un teren compact de 3,5 ha,

situat în extravilanul municipiului Medgidia, și nu de o suprafață îngustă de 1.828

mp, iar pe de altă parte imobilul a fost vândut de reclamanți către o societate

comercială în februarie 2011, deci ulterior emiterii hotărârii contestate;

comparabilele 2 și 3 se referă la suprafețe de teren din com. Peștera,

tranzacționate în martie 2012, în timp ce terenul în litigiu este situat în

satul Valea Dacilor. Instanța a stabilit că au fost nesocotite disp. art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, care limitează comparația la imobile de același fel

în unitatea administrativ-teritorială respectivă, și nu din alte localități,

iar pe de altă parte perioada de tranzacționare este ulterioară exproprierii și

emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii în discuție.

Instanța

nu a luat în considerare susținerile reclamanților privind stabilirea valorii

de despăgubire prin împărțirea sumei totale alocate de guvern la suprafața

totală expropriată, rezultând o valoare generală de 22 lei/mp, deoarece

valoarea se stabilește în concret pentru fiecare suprafață și fiecare

proprietar expropriat, în funcție de o serie de criterii cum sunt afectațiunea

bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilitățile și sarcinile care îl

grevează etc., așa cum s-a arătat mai sus.

În ceea

ce privește prejudiciul cauzat prin expropriere, instanța a reținut că opinia

majoritară a conchis că acesta este în cuantum de 1.322 lei prin raportare la

subvenția pe care reclamanții nu o vor mai primi pentru parcelă, în timp ce

opinia minoritară a stabilit că nu este cazul de pierderi din subvenții și a

calculat compensații referitoare la secționarea terenului, rezultând un

prejudiciu de 321 lei. Față de aceste contradicții și de împrejurarea că

prejudiciul calculat de expertul propus de reclamanți este mai mic chiar decât

cel stabilit în procedura administrativă, tribunalul a înlăturat ambele opinii,

observând că în raportul de evaluare întocmit de SC K. SA prejudiciul a fost

calculat prin raportare la subvenția pierdută pentru suprafața de 1968 mp,

pentru care reclamanții nu mai pot primi subvenții, rezultând suma de 700 lei.

În

considerarea argumentelor de fapt și de drept expuse, înlăturând atât punctul

de vedere expus în opinia majoritară, cât și în opinia minoritară, tribunalul a

constatat că Hotărârea nr. 71 din 9 noiembrie 2010 a Comisiei de verificare a

dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității

Medgidia, județul Constanța, este nelegală doar sub aspectul stabilirii

persoanelor îndreptățite la despăgubiri, motiv pentru care a admis în parte acțiunea,

a dispus anularea parțială a hotărârii și a obligat pârâtul către reclamanți la

plata sumei de 13.600 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat,

fiind respinsă cererea reclamanților de cuantificare a despăgubirii la altă

sumă.

În ceea

ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în

onorariul de expertiză, cererea a fost respinsă având în vedere că s-a respins

cererea de contestare a cuantumului despăgubirilor.

În ceea

ce privește repartizarea onorariului de 3.000 lei între cei trei experți ce au

făcut parte din componența comisiei de expertiză judiciară, având în vedere

acordul dintre experți consemnat în procesul verbal din 8 noiembrie 2013 depus

la dosar, tribunalul a dispus ca împărțirea acestuia între experți să se facă

în mod egal, câte 1.000 lei fiecare.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții.

Prin

Decizia nr. 84/C din 16 septembrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția I

civilă, a respins apelul declarat de reclamanți.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

O primă

chestiune lămurită de instanța de apel vizează legea aplicabilă prezentului

litigiu, având în vedere că, atât instanța de fond, cât și apelanții

reclamanți s-au raportat la prevederile Legii nr. 255/2010 ca act normativ

aplicabil litigiului.

Potrivit

art. 6 alin. (1) C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în

vigoare, aceasta neavând putere retroactivă, iar conform alin. (2), actele

juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera

alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data

încheierii lor.

În

speță, obiectul contestației l-a constituit Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 71 din 09 noiembrie 2010, emisă în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 198/2004.

Adoptarea,

la 14 decembrie 2010, a Legii nr. 255 prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004

nu poate produce efecte juridice - în tăcerea legii noi - asupra legalității și

temeiniciei acestui act juridic, iar împrejurarea că prin art. 32 din Legea nr.

255/2010 se arată că,,

În

cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru

continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi’’ nu

conduce la concluzia că pentru contestarea actelor juridice emise sub imperiul

legii vechi se aplică legea nouă, ci doar că procedurile aflate în derulare

urmează să aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare. Or, hotărârea

contestată în această cauză a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr.

255/2010, respectiv în procedura reglementată de Legea nr. 198/2004.

Pe

aceste considerente au fost înlăturate toate argumentele de nelegalitate vizând

incidența Legii nr. 255/2010 și nerespectarea ei în primă instanță, considerându-se

irelevant faptul că litigiul s-a judecat după intrarea în vigoare, în decembrie

2010, a noului act normativ.

Prin

urmare, criticile apelanților reclamanți referitoare la nelegalitatea și

netemeinicia soluției primei instanțe au fost abordate în strictă raportare cu

normele aplicabile la data emiterii hotărârii contestate, respectiv Legea nr. 198/2004.

Contestația

dedusă judecății în cauză vizează încălcarea dreptului la indemnizare al

reclamanților, în calitatea lor de proprietari ai imobilului expropriat,

prin modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirii acordată de pârâtul

expropriator.

În cazul

exproprierii, despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită

de proprietar ori, eventual, de ceilalți titulari de drepturi reale, ca urmare

a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real principal asupra

bunului expropriat.

Potrivit

Constituției și prevederilor C. civ., dar și reglementărilor internaționale,

această compensație trebuie să fie dreaptă, adică să acopere pierderea suferită

de persoana afectată de măsura exproprierii.

Art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994 - dispoziție legală aplicabilă și în cazul

exproprierii reglementată de Legea nr. 198/2004, așa cum rezultă din

prevederile art. 9 și 18 ale acestui act normativ - stabilește că despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar în alin. (2) al textului se

prevede că la calcularea despăgubirilor, experții și instanța de judecată vor

avea în vedere prețul de vânzare al imobilelor de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Conform

normelor legale menționate, despăgubirea cuvenită proprietarului bunului

expropriat cuprinde, prin urmare, două componente, respectiv valoarea reală a

imobilului - care este intrinsec legată de caracterul echitabil al despăgubirii

acordate, ceea ce presupune ca aceasta să fie cât mai apropiată de valoarea

bunului expropriat - și prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terți) prin

expropriere - care vizează consecințele generate prin expropriere asupra

beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare, de care titularul

dreptului nu se mai poate bucura.

Prima

componentă a despăgubirii, respectiv valoarea reală a bunului expropriat, este

definită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Acest

preț reprezintă, de fapt, valoarea de piață a imobilului, definită în

Standardele internaționale de evaluare, ca suma estimată pentru o proprietate

ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător

hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.

În

consecință, valoarea de piață a terenului expropriat trebuie stabilită în

raport de circumstanțele pieței imobiliare și de elementele ce impun conduita

în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv afectațiunea

bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilitățile și sarcinile care îl

grevează, etc., toate apreciate doar în raport cu momentul evaluării, iar nu cu

unul anterior sau ulterior, favorabil vânzării ori cumpărării în funcție de

evoluția prețului pe piața liberă, de utilitatea dată prin schimbarea regimului

juridic ori de prezumtivele beneficii viitoare aduse prin exploatare.

Pentru

determinarea prețului de piață raportarea se face, în conformitate cu

prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, în primul rând la tranzacțiile

efective, realizate pentru imobile de același fel din unitatea

administrativ-teritorială în care se află și imobilul expropriat, iar numai în

cazul în care nu există astfel de tranzacții, raportarea se poate face și la

ofertele de vânzare sau de cumpărare publicate în mass-media, în acest sens

fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Relațiile

furnizate instanței de apel de către Primăria orașului Medgidia

prin adresa din 30

iulie 2013 au relevat încheierea în perioada anului 2010 a unui număr de 43

contracte de vânzare cumpărare, având ca obiect terenuri agricole situate în

extravilanul acestei localități în care se află situat și terenul

expropriat din proprietatea reclamanților, tranzacții cu imobile

apreciate drept comparabile de către comisia de experți care a realizat

expertiza în această fază procesuală.

În

speță, evaluarea imobilului expropriat se raportează la momentul anului 2010,

când a fost întocmit raportul de evaluare care a stat la baza Hotărârii nr. 71

din 09 noiembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanților

pentru terenul expropriat în vederea realizării lucrării de utilitate publică

Autostrada București-Constanța, tronsonul 6,

Cernavodă-Constanța, raport în baza căruia s-a stabilit o despăgubire de

13.600 lei (12.900 lei valoarea terenului și 700 lei valoarea daunelor).

Expertiza

întocmită la instanța de fond a propus, în opinie majoritară, o valoare de

piață pentru imobilul expropriat de 1591 lei (0,87 lei/mp) și o valoare a

daunelor de 1322 lei, calculată ca despăgubire pentru lipsirea

reclamanților de subvenție pentru parcela neexpropriată, în opinia

minoritară dl. expert H. propunând o valoare a terenului expropriat de 44.830

lei (24,51 lei/mp) stabilită prin metoda comparației și o valoare de

42.689 lei stabilită prin metoda capitalizării rentei funciare, precum și

o valoare a daunelor din secționarea terenului în cuantum de 321 lei.

Solicitarea

apelanților reclamanți de a se avea în vedere la stabilirea

cuantumului despăgubirilor exclusiv valoarea stabilită prin opinia separată a

dl. expert H. în mod corect a fost respinsă de instanța de fond pentru că,

deși au fost folosite comparabile din contracte de vânzare cumpărare, pe

de o parte aceste contracte au fost încheiate pentru terenuri situate în alte

localități decât imobilul expropriat în cauză, respectiv în localitatea

Peștera și Agigea, iar pe de altă parte contractele folosite drept

comparabile s-au încheiat ulterior momentului exproprierii imobilului în

litigiu, astfel că această concluzie a expertului H. este fundamentată pe o

evaluare ce nu respectă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

care impun ca în determinarea cuantumului despăgubirii să se aibă în vedere

tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului

expropriat, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială și la

momentul la care are loc transferul dreptului de proprietate al imobilului în

cauză.

Expertiza

realizată în apel pe baza datelor oferite de Primăria orașului Medgidia a

stabilit o valoare a terenului expropriat, prin metoda comparației

directe, de 1.225 lei (0,67 lei/mp), iar datele privind tranzacțiile încheiate

în perioada respectivă au relevat faptul că valoarea pe mp a unui teren agricol

extravilan de pe raza acestei localități a variat în perioada anului 2010 între

0,10 lei și 1,9 lei.

Cum

expropriatorul a oferit reclamanților pentru terenul expropriat 7,43

lei/mp, respectiv o despăgubire de aprox. 1,6 euro/mp, valoare net superioară

celor menționate în contractele de vânzare-cumpărare mai sus menționate și cum,

potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță

nu va putea fi mai mică decât aceea oferită de expropriator, Curtea a constatat

că apelul reclamanților este neîntemeiat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care au formulat următoarele

critici:

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenții arată că instanța de

apel a analizat apelul reclamanților în temeiul unei legi abrogate, respectiv

Legea nr. 198/2004, fără să ia in considerare că Hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirilor nr. 71 din 09 noiembrie 2010 a fost comunicată în

cadrul unui alt litigiu.

În dezvoltarea

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenții

susțin că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecații a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, in

sensul ca în decizia recurată instanța face referire la cadrul legal aplicat de

către instanța de fond și constată că această instanță a respectat întocmai

dispozițiile legale incidente in cauza cu privire la expropriere.

Instanța de apel a

ignorat dispozițiile legale in materie de expropriere, dispozițiile art. 26-27

din Legea nr. 33/1994 au fost interpretate greșit, a nesocotit dovezile

prezentate de reclamanți, respectiv contractele de vânzare-cumpărare, din care

rezultă că prețul de vânzare este între 40 lei/mp și 42 lei/mp preț.

Susțin recurenții că

instanța de apel trebuia să analizeze apelul numai in limitele cererii de apel,

în conformitate cu dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și nu să își exprime

părerea cu privire la cenzurarea sau necenzurarea de către instanța de fond a

expertizei judiciare efectuată în cauză.

Cu privire la etapele

procedurii de expropriere, Legea nr. 255/2010 prevede că etapa consemnării

sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac

parte din coridorul de expropriere este anterioara etapei în care se realizează

transferul dreptului de proprietate, iar potrivit art. 9 alin. (4) din Lege,

"transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea

privata a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publica a statului

sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului

operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de

către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii".

În analiza normelor

legale care reglementează procedura de expropriere, reiese ca efectul

translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție

suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziția

expropriatului sumele aferente despăgubirii.

Atâta timp cat

expropriatorul nu a consemnat sumele de bani cu titlu de despăgubire rezultă că

această condiție suspensivă nu s-a îndeplinit iar efectul care se produce este că

părțile se găsesc in situația in care ar fi fost dacă n-ar fi încheiat actul,

adică actul nu se naște, cu caracter definitiv, iar de aici următoarele consecințe:

prestațiile executate trebuie restituite; eventualele garanții constituite se

desființează; drepturile constituite de debitor se consolidează.

Neîndeplinirea

condiției suspensive afectează însăși existenta actului civil al exproprierii

si anume desființarea lui, pendente conditione, aceasta condiție suspensiva are

ca efect faptul ca actul juridic nu-si produce efectele juridice implicit

actele translative de preluare forțată a terenurilor prin expropriere nu-si

produc efectele (art. 1018 din V.C.C. - art. 1407 N.C.C.).

Obligația de

consemnare a sumei pe seama expropriatului este reglementată și de disp. art. 8

din Legea nr. 198/2004 și prin urmare nu prezintă importanță dacă ne

raportăm la legea veche sau cea nouă, întrucât ambele legi prevăd

obligativitatea consemnării sumei, precum si termenul de 5 zile de la data

emiterii hotărârii.

Intimata nu a făcut

dovada consemnării acestei sume, astfel că nu se poate susține ca a operat

transferul dreptului de proprietate.

Cu privire la

condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul

stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătoreasca instanța este

obligata sa respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994.

În expertiza efectuată

de experții s-a stabilit o despăgubire de 22 lei/mp, iar in expertizele depuse

la dosarul cauzei valoarea stabilita de aceiași experți au determinat o

subevaloare a despăgubirii de numai 0,90 lei/mp.

Instanța de apel nu a

răspuns acelor motive de apel care vizau dreptul fondului litigios cel puțin

pentru a le aprecia pertinența, inlăturându-le în totalitate ca fiind

„formale" cu referire la probele câștigate cauzei, respectiv înscrisurile

depuse la dosarul cauzei.

Susțin recurenții că

instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 27 din Legea nr.

33/1994, potrivit cărora, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai

mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională

in luna ianuarie 2014 care a statuat faptul ca despăgubirea se va stabili la

momentul expertizei, pentru ca in anul 2015 tot Curtea Constituțională a

statuat că totuși despăgubirea se va stabili la momentul exproprierii, așa cum

de altfel recurenții au susținut in tot cursul judecații.

Recurenții susțin că

au făcut dovada faptului că valoarea despăgubirilor era net superioară celei

stabilite prin hotărâre, motiv pentru care, având in vedere și evoluția pieței

imobiliare fundamentată, precum și faptul neconsemnării sumei de către intimată,

au formulat obiecțiuni in fata instanței de fond care au fost respinse, iar în

cadrul apelului, au solicitat încuviințarea unui supliment de expertiză, probă

care le-a fost respinsă. Pentru o justă soluționare a cauzei se impunea

efectuarea unei expertize care să respecte criteriile internaționale de

evaluare a proprietății imobiliare, inclusiv standardele internaționale de

evaluare intrate in vigoare la data de 01 ianuarie 2012.

În raport de aceste

motive, recurenții solicită admiterea recursului și in raport de dispozițiile art.

312 alin. (3) teza a III-a C. proc. civ., casarea sentinței instanței de fond

si trimiterea cauzei spre rejudecare, in vederea administrării probei cu

expertiza care să stabilească cuantumul corect al despăgubirii.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor acordate, recurenții susțin că instanța de fond nu a

luat in considerare punctul de vedere al expertului H. pe care reclamanții și

l-au însușit. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 23/2014 s-a statuat

faptul ca despăgubirea, ca urmare a exproprierii imobilelor, se stabilește la

momentul efectuării expertizei încuviințata de instanța in raport de disp. art.

26-27 din Legea nr. 33/1994.

Deoarece prevederile

Legii nr. 255/2010 trebuie aplicate in satisfacerea principiului constituțional

care instituie obligația unei „drepte si prealabile" despăgubiri, este

evident ca momentul nașterii acestor raporturi obligaționale este momentul

emiterii deciziei de expropriere.

Recurenții susțin că

instanța a calculat cuantumul despăgubirii fără a se ține seama de criteriul

„prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele", prevăzut de

același text legal.

Sintagma „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația de preț plătit

efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în

contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică

publicitate sau de pe internet acesta din urma nu oferă garanția verificării

informațiilor pe care le prezintă.

Din cuprinsul expertizei

efectuată în cauză, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a

comparației directe pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații

de specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile

încheiate în zonă.

În condițiile

economice actuale de devalorizare a monedei naționale, este posibil ca in

momentul când despăgubirea va fi efectiv plătită ea sa nu mai corespundă

valorii reale a terenului si nici cuantumului prejudiciului produs, sens in

care se impune actualizarea cuantumului despăgubirilor.

Pentru o justă

soluționare a cauzei se impunea efectuarea unei expertize care să respecte

criteriile internaționale de evaluare a proprietății imobiliare, inclusiv

standardele internaționale de evaluare intrate in vigoare la data de 01

ianuarie 2010, întrucât, suma nu a fost consemnata, deși s-au făcut solicitări

in acest sens.

Înalta

Curte, analizând criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului,

pentru argumentele ce succed:

Cu titlu preliminar,

trebuie menționat că indicarea motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304

pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, în condițiile în

care n-au fost dezvoltate argumente care să susțină ipoteza acestor texte de

lege, respectiv depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (pct. 4) sau

existența unui act juridic în înțelesul material al acestuia (de negorium

iuris), ale cărui clauze clare, neîndoielnice să fi fost denaturate printr-o

interpretare juridică greșită (pct. 8).

În ce privește criticile

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, se poate cere

modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a

fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi

produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie

în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie

cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de

judecătorii fondului.

În

analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica modul în care

instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu

consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli

de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului

de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au

fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Numai

criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor și momentul la care

se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în motivele de nelegalitate

reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vor fi analizate de instanța

de recurs.

O

primă critică de nelegalitate vizează neconsemnarea de către intimată a

despăgubirii ceea ce, în opinia recurenților, ar afecta transferul dreptului de

proprietate urmare exproprierii.

În

primul rând, trebuie menționat că instanța de apel a statuat în mod corect că

legea aplicabilă litigiului este Legea nr. 198/2004, față de momentul emiterii

hotărârii contestate.

Legea

nr. 198/2004, prevede la art. 9 alin. (1) că „Expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2)

se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de

la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de

proprietate asupra terenului.”

La

alin. (2), art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează termenul de formulare a

contestației împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii, atunci când

această hotărâre nu a fost comunicată - 3 ani de la data afișării hotărârii, în

condițiile art. 7 din lege, iar la alin. (3) prevede că „Acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”

Rezultă

că, pe calea contestației, expropriatul poate valorifica exclusiv motive ce țin

de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, legea prevăzând în mod

expres că expropriatul nu poate contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Cu

privire la criticile vizând cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte reține

următoarele:

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element

necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în

accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate

privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru

cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească”.

Legea

prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au a stabili

cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.

Anume,

dispozițiile art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia”.

Sintagma „

prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”

definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la

care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce

acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci

când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care

cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în

interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor

constrângeri exagerate.

În consecință, cât

timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi

acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat

aceste criterii, stabilind o despăgubire proporțională, ca urmare a măsurii

exproprierii suportată de reclamanți, hotărârea astfel pronunțată satisface, în

opinia instanței de recurs, exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului si ale legislației interne și nu poate

reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale.

Este de observat că

jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din

Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un

echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea trebuie

să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și

nedisproporționată față de acesta (Curtea Europene a Dreptului Omului,

Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit).

Rezultă astfel cu

evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei

despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului

expropriat.

În

acest sens, contrar celor susținute de recurenți, instanța de apel a stabilit

cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu

respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții

ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de

același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială la data exproprierii,

în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

În analiza criticii

de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale

menționate, doar omisiunea instanțelor de fond de a analiza și respecta

criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuție o problemă

de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Calitatea probatoriilor

administrate de părți în susținerea criteriilor legale de evaluare a

despăgubirii și, respectiv,

aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor

administrate în acest scop pun în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii

care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului

instanței de recurs.

Astfel, criticile

privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au

fundamentat concluziile experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la

raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a

probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a

recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care

exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în

raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește

despăgubirile stabilite ca urmare a exproprierii terenului în suprafață de 1.829

mp, situat în localitatea Medgidia, județul Constanța, recurenții susțin

nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

potrivit cărora stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează în funcție

de prețul de vânzare al imobilelor de același fel din unitatea

administrativ-teritorială.

Această critică este

nefondată întrucât, pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel

a dispus efectuarea unei expertize care a ținut seama de toate criteriile de

evaluare menționate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind valoarea despăgubirii

prin

două

metode de evaluare și anume metoda comparației și metoda capitalizării rentei

funciare, experții raportându-se la tranzacții efectuate la momentul

exproprierii, în consens cu Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15

ianuarie 2015.

Expertiza

realizată în apel a stabilit o valoare a terenului expropriat, prin metoda

comparației directe, de 1.225 lei (0,67 lei/mp), iar datele privind

tranzacțiile încheiate în perioada respectivă au relevat faptul că valoarea pe

mp a unui teren agricol extravilan de pe raza acestei localități a variat în

perioada anului 2010 între 0,10 lei și 1,9 lei.

Cum expropriatorul a

oferit reclamanților pentru terenul expropriat 7,43 lei/mp, respectiv o

despăgubire de aprox.1,6 euro/mp, valoare net superioară celor menționate în

contractele de vânzare-cumpărare mai sus menționate și cum, potrivit art. 27

din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi

mai mică decât aceea oferită de expropriator, în mod corect s-a reținut că acțiunea

reclamanților nu poate fi primită.

Recurenții critică și

faptul că instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirii, folosind metoda

comparației directe, dar prin raportare la valorile stabilite în publicații de

specialitate și pe internet.

Contrar susținerilor

recurenților, în stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel a avut

în vedere tranzacțiile efectuate cu terenuri similare celui expropriat la

nivelului anului 2010 (dosar apel, filele 72-75), iar în raportul de expertiză

efectuat la instanța de apel s-a reținut că „s-au identificat 4 parcele

tranzacționate în anul 2010 în apropierea parcelei evaluate.” (dosar apel, fila

93).

Este lipsită de

relevanță împrejurarea că această evaluare s-a bazat pe metoda comparației

directe, atât timp cât experții au avut convingerea că înscrisurile de

comparație reflectă valoarea reală a terenului în litigiu la data întocmirii

lucrării de specialitate în discuție.

Susținând contrariul,

le revenea reclamanților sarcina probării afirmației că valoarea terenului determinată

de către experți nu corespunde prețurilor de vânzare ale terenurilor de același

fel din unitatea administrativ - teritorială, ceea ce nu au făcut.

Întrucât reclamanții

nu au depus la dosar asemenea înscrisuri relevante nu se poate reține

nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nici o încălcare a

rolului activ al judecătorului.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva Deciziei

nr. 84/C din 16 septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2016.