ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1098/2016

Decizia nr. 1098/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 21 decembrie 2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin B., pentru stabilirea cuantumului justelor despăgubiri pentru expropriere cu privire la terenul situat în Medgidia, parcela A, cu suprafața de 4 ha, din care a fost expropriată suprafața de 3.373 mp, categoria de folosință arabil și acordarea de daune echitabile ca urmare a exproprierii efectuate. În motivare, reclamantul a arătat că la data de 02 martie 2011 a fost publicată în M. Of. nr. 167 din 09 martie 2011, H.G. nr. 200 cu privire la declanșarea procedurii de expropriere; la lucrările de construcție la tronsonul de autostrada Cernavodă Constanța.

Prin Decizia nr. 604 din 19 mai 2011 s-a fixat cuantumul despăgubirilor la suma de 92.986 lei, reclamantul apreciind că acest cuantum este prea mic față de valoarea reală a terenului, respectiv, 48.255 euro pentru suprafața de 3.373 mp. La data de 13 februarie 2012, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității și a solicitat respingea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 3558 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 604 din 19 mai 2011 emisă de CN C. SA în temeiul art. 2 și art. 9 din Legea nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea pentru coridorul lucrării Autostrada București - Constanța, tronsonul 6 Cernavoda - Constanța, la punctul 35 din lista imobilelor anexă la decizia de expropriere figurând reclamantul A. cu suprafață de 3.373 mp al cărui teren a fost evaluat la suma de 1.652 lei conform raportului de expertiză întocmit în luna februarie 2011. Deși prin raportul de expertiză agricolă efectuat în cauză, raportat la data efectuării acestei lucrări (decembrie 2012), s-a stabilit în baza comparației relative că despăgubirile cuvenite expropriatului ar fi în cuantum de 92.986 lei, echivalentul a 6,065 euro/mp la data efectuării raportului de expertiză, evaluarea imobilului expropriat trebuie să se raporteze la momentul anului 2011, luna februarie.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamantul cât și pârâtul Statul Român. Reclamantul A. a susținut că prima instanță nu a luat în considerare înscrisurile depuse în cauză cu referire la stabilirea valorii de circulație prin metoda comparațiilor directe cu proprietăți comparabile similare și nici măcar concluziile raportului de expertiză. Pârâtul Statul Român, prin B. a arătat că cererea introductivă este prematură față de faptul că nu a fost emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii și prin urmare, procedura în fața comisiei de verificare constituită de expropriator reprezintă, în parte, și o procedură prealabilă prevăzută de lege în vederea stabilirii pe cale amiabilă a despăgubirilor cuvenite în temeiul exproprierii.

Prin Decizia nr. 44/C din 14 mai 2014 Curtea de Apel Constanța, secția a I-a civilă, a respins apelurile ca, neîntemeiate. Referitor la apelul incident al pârâtului în care se critică soluția dată de prima instanță asupra excepției prematurității, instanța de apel a apreciat că dezlegarea tribunalului asupra acestei probleme a fost una judicioasă, instanța fiind obligată să analizeze cererea reclamantului de stabilire pe cale judecătorească a despăgubirilor datorate pentru exproprierea terenului. Referitor la cuantumul despăgubirilor, instanța de apel, a reținut că potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 (aplicabil în speță art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), despăgubirea ce se cuvine expropriatului se poate alcătui din două componente: „valoarea reală a imobilului” și „prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane în drept”.

Aceste două noțiuni sunt explicitate, arătându-se că, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de: prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Rezultă că „prejudiciul cauzat proprietarului” este altceva decât echivalentul valoric al bunului precum „pierderi pentru recolta neadunată”, „pierderi din subvenții”, „compensații referitoare la secționarea terenului.” În ceea ce privește componenta despăgubirii „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de evaluare.

Experții care au soluționat obiectivele admise de prima instanță, având de stabilit despăgubirea ce se cuvin reclamantului (valoarea reală) au selectat un număr de 3 contracte care nu au nicio legătură cu suprafața expropriată; cei doi experți au considerat „comparabile” o vânzare și două antecontracte (care, până la întocmirea raportului, nici măcar nu erau depuse la dosar) încheiate într-o perioadă ce nu are legătură cu data exproprierii (30 decembrie 2010 și, respectiv, 28 februarie 2011), toate situate în extravilanul localității Medgidia, iar nu al localității Valea Dacilor. Referitor la contractul de vânzare cumpărare autentificat din 28 februarie 2011 la B.N.P., F., instanța de apel a reținut că acesta nu poate fi avut în vedere drept comparabilă fiind un act întocmit chiar de o persoană ce are calitatea de expropriat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență, că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, și nu a avut în vedere Decizia nr. 23 din 21 ianuarie 2014 a Curții Constituționale, înlăturând greșit concluziile expertizei efectuate de expert F. A mai arătat că instanța de apel nu a luat în considerare nici jurisprudența contenciosului european în materie. Prin Decizia nr. 33 din 14 ianuarie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 44/C din 14 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I-a civilă.

A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele: Referitor la critica privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a constatat că instanța de apel, nu a respectat criteriile pe care textul de lege le reglementează cu privire la cuantificarea acestor despăgubiri, respectiv, prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială. În acest sens, instanța de apel a constatat că raportul de expertiză întocmit în procedura judiciară a avut în vedere, drept comparabile, un singur contract, respectiv, contractul din 28 februarie 2011 și antecontractul din 30 decembrie 2010 ce nu puteau fi analizate întrucât nu reprezintă o tranzacție certă, ci doar o promisiune de vânzare.

De asemenea, contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei vizau terenuri situate în alte zone decât cea unde se afla terenul în discuție. S-a dispus ca în rejudecare instanța de apel, să ordone măsurile pe care le va aprecia necesare pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 și să respecte principiul proporționalității în materia exproprierii în ceea ce privește stabilirea unor despăgubiri reale și drepte. Prin Decizia nr. 1/C din 11 ianuarie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a I-a civilă, în rejudecare, a admis apelul reclamantului formulat împotriva sentinței civile nr. 3358 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. x/118/2011, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea suprafeței de 3.373 mp, parcela Medgidia, ca fiind de 3.378 lei.

A obligat pârâtul CN C. SA să plătească reclamantului această sumă, precum și 600 lei reprezentând onorariul expertizei dispuse în rejudecare. A respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Statul Român prin CN C. SA prin D. Constanța. Respectând întocmai dispozițiile instanței supreme prin decizia de casare, precum și cele ale Deciziei nr. 12/2015 pronunțate de Curtea Constituțională, instanța de apel, a constatat că valoarea terenului expropriat, urmare a efectuării raportului de expertiză, este în sumă de 3.378 lei. La stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat s-au avut în vedere drept comparabile tranzacțiile de terenuri arabile extravilane din perioada anului 2011 din aceeași unitate administrativ-teritorială unde este situat terenul în litigiu.

Referitor la apelul pârâtului, instanța de apel a apreciat că dezlegarea dată asupra acestei probleme a fost una judicioasă, instanța fiind obligată să analizeze cererea reclamantului de stabilire pe cale judecătorească a despăgubirilor datorate pentru exproprierea terenului în litigiu. Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamantul A. și pârâtul Statul Român reprezentat de CN C. SA prin D. Constanța. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., reclamantul A. a susținut că instanța de apel nu a luat în considerare valoarea despăgubirii de 92.986 lei pentru suprafața de 3.373 mp, potrivit expertizei efectuate la data de 11 decembrie 2012, expertiză bazată pe tranzacții imobiliare la data transferului dreptului de proprietate, respectiv anul 2011. Recurentul-reclamant a mai susținut, că instanța de apel a încălcat îndrumările stabilite prin decizia de casare, întrucât nu a respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 33/1994 republicată cât și cele din Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, cu privire la momentul transferului dreptului de proprietate, expertiza bazându-se pe o adresă a Primăriei Municipiului Medgidia fără a avea în vedere și contracte de vânzare-cumpărare cum prevede legea.

A mai susținut că privarea de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că fără plata unei sume rezonabile raportată la valoarea bunului, va constitui o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, dispoziție înscrisă în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la cheltuielile de judecată recurentul-reclamant și-a exprimat nemulțumirea întrucât nu i-au fost acordate în totalitate aceste drepturi în toate ciclurile procesuale. În raport cu cele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului conform art. 312 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., în sensul casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român reprezentat de CN C. SA prin D. Constanța a invocat următoarele aspecte. Prin raportul de reevaluare a valorii de circulație a suprafeței de teren în suprafață de 3.373 mp s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului expropriat este de 3.572 lei la momentul 19 mai 2011. La acest raport recurentul a formulat obiecțiuni susținând că cele cinci comparabile utilizate de experți în vederea reevaluării valorii de circulație a imobilului expropriat sunt situate în extravilanul Municipiului Medgidia și nu în localitatea Valea Dacilor.

Pentru termenul de judecată din 5 octombrie 2015 a fost depus și „Punctul de vedere separat la raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară”, formulat de expert G. prin care s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului expropriat este în cuantum de 2.968 lei la momentul exproprierii 19 mai 2011. Și la acest punct de vedere, recurentul-pârât a susținut că a formulat obiecțiuni invocând faptul că singurul criteriu în funcție de care expertul a selectat comparabile a fost prețul cel mai mare de tranzacționare și nu caracteristicile asemănătoare cu cele ale imobilului expropriat, deși prețurile din adresa din 30 iulie 2013 sunt cuprinse între 0,24 lei/mp și 0,87 lei/mp.

Prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2015, instanța de apel a încuviințat obiecțiunile, iar pentru termenul de judecată din 2 noiembrie 2015, experții au formulat „răspuns la obiecțiunile formulate de pârât și încuviințate de instanță”, prin intermediul cărora au stabilit că valoarea de circulație a imobilului expropriat este în cuantum de 3.375 lei la momentul 19 mai 2011. Față de acest răspuns la obiecțiunile formulate, recurentul-pârât a invocat faptul că experții au procedat la refacerea grilei de comparație fără a detalia modalitatea de stabilire a corecțiilor procentuale, motiv pentru care a solicitat refacerea raportului de expertiză, cerere respinsă de instanța de apel.

În consecință, recurentul-pârât apreciază că pentru justa soluționare a cauzei se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 republicată cât și a Deciziei nr. 12/2015 pronunțată de Curtea Constituțională. În subsidiar, recurentul-pârât a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 3558 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a I-a civilă. În temeiul art. 274.277 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în toate ciclurile procesuale. Analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed: Deși recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., din expunerea cererii de recurs rezultă că anumite critici nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Motivul de nelegalitate înscris în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Din această perspectivă se constată că motivarea hotărârii instanței de apel cuprinde pe larg argumentele pe care acesta se sprijină. Cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. presupune ipoteza investirii instanței cu un litigiu în legătură cu un act juridic intervenit între părți a cărui natură are înțeles lămurit și vădit neîndoielnic și a fost în mod eronat modificat de instanța de apel.

Or, în cauză, nu se pune problema interpretării unui anumit act juridic și, de aceea nici acest motiv de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primit. Criticile recurentului-reclamant referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 33/1994, republicată cât și ale Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate sub acest aspect. Și recurentul-pârât Statul Român reprezentat de CN C. SA prin D. Constanța a invocat aceleași critici ce vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 33/1994 cât și cele ale Deciziei nr. 12/2015 pronunțată de Curtea Constituțională, critici ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Grupând criticile care se regăsesc în recursurile formulate în cauză pentru a le răspunde prin considerente comune, Înalta Curte reține următoarele: Sub un prim aspect, trebuie arătat faptul că limitele rejudecării apelului au fost fixate, în cadrul primului ciclu procesual, ca efect al pronunțării Deciziei civile nr. 33 din 14 ianuarie 2015 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul formulat de reclamantul A., a casat Decizia nr. 44/C din 14 mai 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a I-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de casare a avut în vedere faptul că instanța de apel nu a respectat criteriile pe care art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 le reglementează cu privire la cuantificarea acestor despăgubiri, respectiv, „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială (…).” Cu ocazia rejudecării se va proceda la completarea raportului de expertiză, sau chiar efectuarea unei noi expertize, cu luarea în considerare a tranzacțiilor imobiliare în funcție de zonă, la momentul transferului dreptului de proprietate.

În contextul limitelor fixate prin decizia de casare, instanța de apel, a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective: stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat și a prejudiciului cauzat reclamantului având în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii urmând a se avea în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale. S-a mai dispus ca la întocmirea lucrării experții să aibă în vedere și tranzacțiile efectiv încheiate pentru terenuri similare aflate în aceeași unitate administrativ-teritorială. Expertiza efectuată în cauză a stabilit că valoarea de piață (circulație) a terenului în litigiu, în suprafață de 3.373 mp, este de 3.378 lei.

Procedând în acest mod instanța de apel a respectat întocmai îndrumările instanței de casare, astfel încât critica recurenților cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 33/1994 și ale Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale sunt nefondate. Nefondată este și critica recurentului-pârât cu privire la respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize de specialitate. Sub acest aspect, în rejudecare, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză astfel cum s-a indicat prin decizia de casare. După întocmirea acestui raport și admiterea unor obiecțiuni legate de modul de aplicare a corecțiilor, în mod corect, instanța de apel a respins cererea de refacere a unei noi expertize, considerându-se lămurită asupra acestui aspect.

Din conținutul raportului de expertiză tehnică de reevaluare a valorii de circulație a suprafeței de teren în litigiu, respectiv 3.373 mp, cât și din răspunsul la obiecțiunile formulate de părți rezultă că experții au avut în vedere adresa din 30 iulie 2013 a Primăriei Medgidia prin care au fost comunicate informații cu privire la tranzacțiile cu terenuri agricole încheiate în perioada 2010, 2011 și 2012. Prețurile de tranzacționare, conform contractelor de vânzare-cumpărare ce s-au înregistrat la Primăria Municipiului Medgidia în anul 2011 (anexa la adresa din 30 iulie 2013) pentru terenurile extravilane în funcție de locația, destinația terenului, folosința, acces, utilități sunt cuprinse între 0,53 lei/mp - 2,0 lei/mp.

Așadar la întocmirea raportului de expertiză cât și a răspunsului la obiecțiunile formulate de părți, experții au avut în vedere adresa Primăriei Municipiului Medgidia din 30 iulie 2013 în care sunt evidențiate tranzacțiile cu terenuri arabile situate în extravilanul Unității Administrativ Teritorială Medgidia din perioada 2010, 2011, 2012, conform grilei de comparație. Stabilirea despăgubirilor s-a făcut la momentul transferului dreptului de proprietate. Nefondată este și critica recurentului-reclamant cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Statul Român are dreptul să exproprieze bunuri pentru utilitate publică.

Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este că această lipsire să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât și al termenului în care trebuie să intervină. Or, în speță, se constată că despăgubirea stabilită este una rezonabilă pentru terenul în litigiu. Referitor la critica recurentului-reclamant cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată din apel, se constată că în mod corect instanța a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 600 lei reprezentând onorariu expertiză, cum s-a stabilit prin încheierea de ședință din data de 8 iunie 2015 (fila 46). Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului instanței de apel nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat și alte cheltuieli de judecată.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate. Va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul pârât Statul Român reprezentat de CN C. SA prin D. Constanța întrucât recursul fiind respins nu poate pretinde și cheltuielile ocazionate cu acest proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român reprezentat de CN C. SA prin D. Constanța împotriva Deciziei civile nr. 1/C din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul pârât Statul Român reprezentat de CN C. SA prin D. Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2016.