ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2016

Decizia nr. 1543/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, reclamanții A. și B. au solicitat despăgubiri pentru exproprierea terenului situat în Medgidia Constanța, constatând Hotărârea nr. 8/2012 emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 3031 din data de 02 decembrie 2014 a Tribunalului Constanța, secția l civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine prin Compania Națională de Autostrăzi SA.

În motivare, tribunalul a reținut ca obiect al exproprierii declanșate în temeiul Legii nr. 255/2010, pentru realizarea lucrării de utilitate publică Autostrada București-Constanța, tronsonul 6, Cernavodă-Constanța, îl constituie terenul în suprafață de 6.827 m.p., reprezentând parcela x din extravilanul localității Medgidia, dobândit de reclamanți prin contractul de vânzare-curnpărare autentificat sub nr. 3347 din 22 octombrie 2010 la B.N.P. C.

Reclamanții au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator prin Hotărârea nr. 8 din 28 mai 2012, apreciind că acesta nu corespunde valorii reale a terenului și nu acoperă prejudiciul efectiv suferit prin pierderea dreptului de proprietate.

În aplicarea art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, tribunalul a evaluat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, precum și răspunsul la obiecțiunile efectuate, a înlăturat obiecțiunea formulată de către pârâtul C.N.A.D.N.R. față de variantele de calcul expuse de cei trei experți, sub aspectul momentului la care trebuia stabilită valoarea despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea terenului, apreciindu-se că interpretarea dată art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 implică determinarea valorică la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la momentul exproprierii.

Concluziile formulate de expertul D., prin suplimentul la raportul de expertiză, au fost în sensul unei valori a imobilului expropriat, la data efectuării inițiale a expertizei dispuse de instanță - 26 martie 2014, de 2.460 RON și au fost însușite de instanță.

Față de toate aceste motive, instanța de fond a reținut că terenul în suprafață de 6.827 m.p., expropriat de la reclamanți, are o valoare de 2.460 RON la data efectuării expertizei tehnice - moment în funcție de care este obligatorie stabilirea despăgubirii pentru expropriere, legea aplicabilă la data soluționării prezentei contestații fiind expresă în acest sens; cum prin Hotărârea nr. 8 din 28 mai 2012 a fost stabilită o despăgubire în cuantum de 3.345 RON, superioară deci celei anterior menționate, contestația formulată de reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost respinsă ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 7/C din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanții A. și B.

În motivare, curtea a arătat că regula tantum devolutum quantum appellatum se aplică și în speța de față, fiind excluse din controlul devolutiv aspectele evocate în cuprinsul concluziilor scrise de către reclamanți, iar nu și în cererea de apel, în legătură cu prima ofertă de despăgubire, realizată în aplicarea Legii nr. 198/2004. Această chestiune a fost de altfel tranșată prin explicațiile preliminare cerute C.N.A.D.N.R. pentru termenul din 8 iunie 2015, în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat pentru efectuarea lucrării de utilitate publică prin efectul deciziei de expropriere nr. 604 din 19 mai 2011 emisă în temeiul art. 2 alin. (3) și art. 9 din Legea nr. 255/2010.

Prin cererea de apel, reclamanții nu au solicitat ca instanța să se raporteze la oferta făcută anterior în baza Legii nr. 198/2004 (dar rămasă caducă după introducerea acestui imobil în sfera de aplicare a Legii nr. 255/2010), ci au pretins acordarea valorii mai mari reieșite din probatoriul administrat în primă instanță. Prin urmare, acest aspect exclude evaluarea judiciară.

În privința modalității în care, după pronunțarea Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale (și ulterior și a Deciziei nr. 380/2015, care a transpus argumentația Deciziei nr. 12/2015 la cazul particular al art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), se asigură stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii, ambele părți au confirmat faptul că momentul transferului dreptului de proprietate asupra terenului este, în această ipoteză, data emiterii deciziei de expropriere nr. 604 din 19 mai 2011 și că evaluarea trebuie să aibă în vedere tranzacții reale realizate în aceeași unitate administrativ-teritorială, pentru terenuri cu caracteristici similare.

Curtea a reținut că susținerile apelanților reclamanți referitoare la necesitatea identificării de tranzacții încheiate cu cumpărători persoane juridice (pentru a se asigura similitudinea cu cazul de față, în care statul, ca persoană juridică, a preluat bunul imobil), sunt nefondate, pentru că evaluarea realizată potrivit SIE trebuie să aibă caracter obiectiv; prin urmare, ea nu se poate baza pe elemente de ordin subiectiv referitoare la calitatea cumpărătorului, la puterea de cumpărare și la scopul urmărit prin achiziționarea terenurilor.

În speță, existența unor comparabile - vizând tranzacții efective realizate pentru imobile având același regim juridic și categorie de folosință - a fost relevată prin depunerea adresei nr. 40330 din 30 iulie 2013 a Direcției Economice - Serviciul de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia, nefiind așadar necesară apelarea la alte entități, pentru „completarea” datelor astfel obținute.

Au fost găsite ca neîntemeiate și criticile referitoare la datele de comparație prelevate de experți din cuprinsul adresei Primăriei Municipiului Medgidia, câtă vreme sintagma „unitate administrativ-teritorială” face trimitere la prevederile art. 1 lit. i) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locală, republicată.

Dintre obiecțiunile formulate de reclamanții apelanți asupra raportului de expertiză depus în apel, instanța a respins ca nefondate pe cele privitoare la ignorarea „potențialului de fermă agricolă”, fiindcă la data exproprierii terenul preluat nu era afectat unei ferme înființate.

În privința erorii strecurate în cuprinsul raportului, legate de suprafața imobilului expropriat, instanța a apreciat-o ca fiind o simplă eroare materială, de calcul, ce poate fi rectificată (relevantă fiind valoarea unitară calculată prin expertiză și care în acest caz a fost de 0,46 RON/m.p. și care pentru suprafața în litigiu, de 6.827 m.p. conducea la o valoare totală de 3.140,42 RON). S-a obiectat și în privința necalculării componentei de daune; instanța constată însă că existența daunelor nu este prezumată, ea este deopotrivă supusă regulii probării în instanță, iar în speță nici evaluatorul și nici experții (inclusiv în fața tribunalului) nu au identificat o atare componentă. Astfel fiind, instanța constată că nu au fost identificate prejudicii colaterale exproprierii.

Cum valoarea de circulație a bunului imobil astfel evaluat este mai mică decât despăgubirea conferită prin hotărârea nr. 8 din 28 mai 2012 emisă de C.N.A.D.N.R. SA (respectiv de 3.140,42 RON valoare corectată conform par. precedent, față de 3.345 RON, cât a oferit expropriatorul), pe temeiul art. 27 din Legea nr. 33/1994 curtea a reținut că soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, este întemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. și A.

În cuprinsul criticilor, reclamanții au susținut că instanța de apel a avut în vedere un număr insuficient de tranzacții și a greșit când a apreciat ca irelevante solicitările reclamanților la Camera Notarilor pentru obținerea mai multor contracte de vânzare-cumpărare. Procedând astfel, curtea de apel a interpretat greșit și art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, privind raportarea la vânzările efective operate cu imobile similare în aceeași unitate administrativ-teritorială.

Reclamanții au formulat numeroase obiecțiuni asupra rapoartelor de expertiză întocmite, care au fost greșit respinse de instanță.

În plus, reclamanții au arătat prin motivele de apel că înțeleg să achieseze la valoarea de 48.000 RON, stabilită prin prima expertiză, din decembrie 2010, iar instanța de apel nu s-a pronunțat pe acest aspect.

Analizând excepția nulității recursului, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor”.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs”.

De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”.

În cauză, recurenții reclamanți nu au încadrat în drept criticile formulate, respectiv în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a cenzurat suficient rapoartele de expertiză întocmite în cauză, prin respingerea obiecțiunilor formulate de aceștia.

Înalta Curte constată că reclamanții nu au formulat critici referitoare la argumentele legale prezentate de instanța de apel în susținerea deciziei pronunțate, ci au prezentat nemulțumirile lor referitoare la soluția dată în cauză.

Înalta Curte are în vedere că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.

În acest sens, trebuie menționat ca dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Constată nul recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 7/C din 18 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2016.