Decizia nr. 15 din 8 aprilie 2019

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.858/91/2017, Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, cu privire la acordarea sumelor compensatorii tranzitorii reprezentând sporul de 25% cuvenit agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.”

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 decembrie 2018 cu nr. 3.231/1/2018. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.” III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 330/2009 Art. 30 alin. (6): „Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 Art. 4 alin. (1): „Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009. […].” Art. 6 alin. (1): „În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.”

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 285/2010 Art. 1 alin. (5): „În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 Art. 1 alin. (5 1 ): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” Art. 5 alin. (1): „În anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.” Art. 5 alin. 1 (1 1 ): „Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii – medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.” IV. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea formulată, sindicatul A, în numele reclamantului B, a chemat în judecată pe pârâtul C, solicitând obligarea acestuia la plata sumei compensatorii reprezentând sporul de 25% cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare începând cu 9 aprilie 2015, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Prin Sentinţa civilă nr. 254/2018 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Vrancea a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, din actele dosarului, rezultă că B a fost încadrat la 16 ianuarie 2017, or la acel moment nu mai exista cadru legal pentru acordarea sporului salarial de 25%. Acest spor acordat poliţiştilor cu studii superioare era prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003), act în baza căruia a fost emis Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004*) privind specialităţile studiilor superioare, cursurilor postuniversitare şi ale titlurilor ştiinţifice, care exceptează ofiţerii de la absolvirea cursurilor de capacitate profesională, precum şi domeniile pentru care studiile superioare absolvite dau dreptul la sporul de 25%. Acest cadru legal a fost aplicabil până la 31 decembrie 2009, ulterior nemaifiind prevăzută acordarea acestui spor. *) Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Referitor la personalul deja angajat, s-a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, personalul existent în sectorul bugetar a fost reîncadrat cu menţinerea salarizării avute la 31 decembrie 2009, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi acordându-se personalului care a beneficiat de acestea şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

După 31 decembrie 2009, acest spor a fost acordat ca o sumă compensatorie, cu condiţia ca aceştia să îşi desfăşoare activitatea în domeniul corespunzător studiilor absolvite şi doar dacă îndeplineau condiţiile prevăzute de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004, or, în cauză, nu s-a dovedit că reclamantul îndeplinea condiţiile reglementate prin ordinul anterior menţionat, acesta neavând înscrisă în anexa la fişa postului nicio sarcină de muncă suplimentară, după cum nu s-a dovedit nici faptul că îşi desfăşoară activitatea în domeniul studiilor absolvite.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs A în numele lui B, arătând că, faţă de deciziile nr. 21 din 21 noiembrie 2016 şi nr. 23 din 26 septembrie 2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoanele care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări şi a dispus suspendarea judecăţii conform prevederilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

Instanţa de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: a) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât recurentul reclamant solicită obligarea pârâtului C la plata sumei compensatorii reprezentând sporul de 25% cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare, iar pârâtul refuză acordarea acestei sume pe motiv că legislaţia din perioada pentru care se solicită suma nu mai prevede posibilitatea acordării ei; b) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 23 noiembrie 2018. VI. Punctul de vedere al completului de judecată

Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a arătat că, potrivit art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, dacă sporul cu caracter permanent nu se mai regăseşte în anexele la prezenta lege şi nu a fost inclus în salariul de bază/indemnizaţia lunară de încadrare (aceasta fiind şi situaţia sporului pentru studii superioare), suma corespunzătoare acestui spor va fi avută în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestuia.

În baza art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010 întregul personal din sectorul bugetar va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, iar, în cazul în care drepturile salariale astfel determinate sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 (legea anuală de salarizare pentru 2011), sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Prin art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare, art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost completat, clarificându-se conceptul de „nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare”, după cum urmează: „Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii – medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.”

Aşadar, sporul salarial de 25% în discuţie nu s-a mai regăsit, ca atare, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010. Prin urmare, acesta nu a mai fost acordat la încadrarea/reîncadrarea personalului, potrivit noilor legi de salarizare.

Instanţa de sesizare a opinat că, deşi sporul nu mai este prevăzut ca atare de vreo lege de salarizare, totuşi existenţa mai multor acte normative adoptate succesiv într-un interval scurt de timp nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală, astfel cum prin asemănare a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 21/2016 privind acordarea sporului de doctorat după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

În concluzie, s-a considerat că dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 ar trebui interpretate în sensul că au dreptul la sume compensatorii şi persoanele care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-reclamant a considerat, în esenţă, că situaţia poliţiştilor care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 este similară cu a persoanelor care au dobândit titlul de doctor în aceleaşi condiţii şi în privinţa cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit, prin Decizia nr. 21/2016, că au dreptul la sume compensatorii şi persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009; aşadar, pentru identitate de raţiune, este firesc să se recunoască dreptul la sume compensatorii în echivalentul sporului de 25% şi pentru agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Intimatul-pârât nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de Apel Braşov şi Timişoara nu au identificat jurisprudenţă relevantă şi nu au comunicat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Punctul de vedere exprimat de magistraţii Tribunalului Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal – instanţă arondată Curţii de Apel Alba Iulia – este în sensul că agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 nu beneficiază de sumele compensatorii reprezentând sporul de 25%, în acelaşi sens fiind şi opinia exprimată de Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Opinia exprimată de Tribunalul Bacău – Secţia II-a civilă şi de contencios administrativ prin Sentinţa civilă nr. 700/2018 din 6 septembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 1.053/110/2018, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1.461/2018 din 6 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, este în acord cu soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 82/2017 referitor la acordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de studii superioare, în care s-a arătat că acest spor are acelaşi regim juridic cu sporul de doctorat, în soluţionarea cererilor trebuind să se recurgă la aceleaşi principii în interpretarea şi aplicarea legilor ca şi în cazul normelor juridice care reglementează sportul de doctorat – Decizia nr. 21/2016.

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, din analiza practicii s-au conturat două puncte de vedere: Prima opinie este în sensul neacordării sporului de studii superioare de 25% agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, argumentul principal fiind acela că sporul a fost consacrat de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi că a fost inclus în salariu prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, iar din 2011 nu a mai fost prevăzut de textele legale. Astfel, s-a apreciat că aplicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a României şi a Deciziei nr. 21/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nu determină acordarea unor sporuri suplimentare, neprevăzute de lege, ci doar egalizarea în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate. A doua opinie exprimată a fost în sensul acordării sporului de studii superioare de 25% agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, argumentul principal fiind acela că în situaţia absolvirii studiilor superioare ulterior datei de 1 ianuarie 2010, cu condiţia desfăşurării activităţii în domenii corespunzătoare studiilor absolvite stabilite prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/2007*), nu se justifică neacordarea sumei compensatorii aferente sporului de 25% şi care a fost primită în continuare de cei care au absolvit studiile superioare până la 31 decembrie 2009, pentru că acest lucru conduce la încălcarea principiului de bază al remuneraţiei egale pentru muncă de valoare egală stabilit prin art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010). Totodată, menţinerea salariului la acelaşi nivel (fără suma compensatorie) după absolvirea studiilor superioare nu se justifică, întrucât persoanele respective nu şi-au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii (de studii) ca înainte de data absolvirii. *) Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/2007 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

La nivelul Curţii de Apel Cluj, Tribunalul Cluj a identificat Sentinţa civilă nr. 2.979/2018 din 25 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.386/117/2018, nedefinitivă, prin care s-a reţinut, în acord cu statuările din Decizia nr. 82/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie prin care s-a respins sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, că Decizia nr. 21/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii privind sporul de doctorat se poate aplica prin analogie şi în legătură cu sporul de studii superioare, interpretarea textelor în discuţie decurgând din aceleaşi principii statuate de legile de salarizare care s-au succedat în timp şi impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Având în vedere că sporurile în discuţie, deşi reglementate prin acte normative diferite, au aceeaşi natură – sporuri pentru studii (superioare şi doctorale) şi acelaşi regim juridic, în sensul că s-au supus aceloraşi modificări în domeniul legilor salarizării, acordarea acestora se face prin analogie potrivit aceloraşi principii de interpretare a legii. Prin urmare, nimic nu împiedică instanţele învestite cu soluţionarea cererilor în discuţie să recurgă la aceleaşi principii în interpretarea şi aplicarea legilor cu privire la acordarea sporului de studii superioare, ca şi în cazul normelor juridice ce reglementează sporul de doctorat.

Din practica înaintată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal rezultă că la nivelul acestei instanţe a fost acordat sporul de 25% pentru poliţişti, precum şi pentru agenţi de penitenciare, apreciindu-se că Legea nr. 71/2015 a instituit un drept în patrimoniul reclamanţilor, iar aceştia sunt îndreptăţiţi să pretindă respectarea acestuia începând cu data de 9 aprilie 2015, pentru angajator obligaţia corelativă fiind necesitatea acordării acestor drepturi începând de la data intrării în vigoare a legii.

Opinia majoritară a judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Galaţi este în sensul că se cuvine acordarea sporului de 25% şi agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. Existenţa mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp, în baza cărora s-a intenţionat salarizarea unică a bugetarilor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală. Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferenţe de salarizare între persoane care exercită aceeaşi funcţie şi care au aceeaşi pregătire profesională. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, începând cu anul 2010, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a-i fi inclusă în salariu suma compensatorie de 25% din salariul de bază, comparativ cu personalul care, în anul anterior, era astfel salarizat.

Soluţiile date de Curtea de Apel Iaşi în această materie sunt unitare, respectiv de admitere în cazul în care studiile sunt în legătură cu funcţia, motivat de faptul că dispoziţiile legale, care reglementează dreptul de a beneficia de un spor de 25% din salariul de funcţie în cazul absolvirii studiilor universitare, condiţionează acordarea sporului de concordanţa dintre atribuţiile exercitate efectiv în cadrul unităţii şi de respingere în cazul în care studiile absolvite, care nu se încadrează printre specializările permise.

La nivelul Curţii de Apel Oradea şi al instanţelor din circumscripţia acesteia a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunea de drept în discuţie, respectiv: Practica judiciară în litigiile vizându-i pe agenţii de poliţie este în sensul că sporul pentru studii superioare poate fi acordat numai în condiţiile în care era în plată în data de 30 decembrie 2009, iar ulterior nu s-au schimbat condiţiile care au determinat acordarea lui, aceste soluţii fiind determinate de faptul că în primul ciclu procesual nu s-a recurat soluţia instanţei de fond prin care au fost respinse pretenţiile reclamanţilor agenţi de poliţie care au solicitat acordarea sporului pentru studii superioare în procent de 25%, ca urmare a absolvirii studiilor ulterior datei de 31 decembrie 2009; în primul ciclu procesual, sentinţa prin care a fost admisă în parte acţiunea formulată de un număr de aproximativ 400 de reclamanţi agenţi de poliţie a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare, iar în rejudecare s-a analizat, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti identificate, exclusiv situaţia agenţilor de poliţie cărora ulterior datei de 31 decembrie 2009 le-a fost retras sporul pentru studii superioare în procent de 25%. În litigiile promovate de agenţii de penitenciare, vizând acordarea aceluiaşi spor pentru studii superioare în procent de 25%, practica instanţei a fost în sensul că agenţii de penitenciare, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, care au obţinut diploma de licenţă ulterior datei de 31 decembrie 2009 şi care îşi desfăşoară activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite, sunt îndreptăţiţi la acordarea sporului de studii pentru a se asigura un tratament egal şi nediscriminatoriu, din punctul de vedere al salarizării, în raport cu agenţii care au obţinut diplomă de licenţă anterior datei de 31 decembrie 2009, care desfăşoară aceeaşi activitate, în cadrul aceleiaşi instituţii şi care beneficiază de sporul de 25% sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu. S-a avut în vedere împrejurarea că prin Decizia nr. 21/2016 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că au dreptul la sporul de doctorat persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, iar raportat la faptul că după intrarea în vigoare a legii anterior menţionate plata sporului de studii, respectiv a sumelor compensatorii, s-a făcut în aceleaşi condiţii ca sporul de doctorat, pentru identitate de raţiune se impune a fi recunoscut dreptul la sume compensatorii şi agenţilor de penitenciare care au absolvit, începând cu data de 1 ianuarie 2010, studii superioare cu diplomă de licenţă şi care desfăşoară activitate în specialitatea studiilor absolvite.

Practica identificată la nivelul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti a fost unitară în sensul obligării inspectoratelor judeţene de poliţie să acorde reclamanţilor, începând cu data de 9 aprilie 2015, sporul salarial de 25% cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare, precum şi să plătească acestora sumele reprezentând diferenţa dintre salariul astfel stabilit şi cel primit efectiv începând cu data menţionată, împreună cu dobânda legală corespunzătoare sumelor de plată.

La nivelul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, jurisprudenţa este în sensul că sporul de studii superioare a fost instituit prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, însă de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 nu a mai fost reglementat ca spor, ci a fost acordat ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu în vederea păstrării cuantumului drepturilor salariale avute de funcţionarii publici anterior intrării în vigoare a legii unice de salarizare, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare, astfel încât unii funcţionari publici au continuat să îl primească în această modalitate, ca efect al unui drept câştigat anterior. Întrucât dispoziţiile Legii nr. 71/2015 au intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015 şi pentru că nu retroactivează, sporul de 25% trebuie acordat începând cu această dată, sub formă de sumă compensatorie, astfel încât să fie respectate prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din actul normativ menţionat, în sensul de a fi înlăturate discrepanţele salariale dintre cei care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi funcţionarii publici din aceeaşi instituţie în privinţa cărora sporul a fost inclus în salariul de bază ca sumă compensatorie şi care îl aveau şi anterior Legii-cadru nr. 330/2009, în acest sens fiind şi considerentele Deciziei nr. 21/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii şi deciziile nr. 23/2016 şi 82/2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La nivelul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş s-a apreciat că raţionamentul juridic expus în considerentele Deciziei nr. 21/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind acordarea sporului de doctorat, se aplică prin analogie şi în legătură cu sporul de studii superioare, în acelaşi sens fiind şi considerentele deciziei nr. 82/2017.

Ministerul Public, prin Adresa nr. 3.000/C/4471/III-5/2019 din 14 ianuarie 2019, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 20/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea- cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.733/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 28.884/3/2015, şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.630/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 585/89/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 din Legea nr. 283/2011, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, în ceea ce priveşte acordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării.

Astfel, prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, Curtea Constituţională a constatat că „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”.

În acest sens, Curtea Constituţională a mai pronunţat Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012 şi Decizia nr. 885 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 12 ianuarie 2013. X. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii- raportori asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită condiţia ca problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, faţă de Decizia nr. 21/2016, privind acordarea sporului de doctorat, ce se poate aplica, prin analogie, în legătură cu sporul de studii superioare şi faţă de Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o sesizare de întrebare prealabilă în legătură cu aceeaşi chestiune de drept. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.I. Admisibilitatea sesizării

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza să fie dedusă spre soluţionare în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, astfel: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea recursului urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, respectiv art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel.

Ultimele două condiţii de admisibilitate, respectiv problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, nu sunt însă îndeplinite.

În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii, ea trebuie să se circumscrie scopului instituţiei hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesităţii preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare.

Sub acest aspect, al condiţiei noutăţii, în doctrină 1 s-a arătat că ea trebuie pusă în legătură cu faptul că asupra chestiunii de drept respective instanţa supremă nu a statuat, căci numai statuările acesteia pot constitui repere de interpretare şi aplicare a normelor juridice de către toate instanţele judecătoreşti 2 . 1 A se vedea, I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Ed. UJ, Bucureşti, 2013, vol. II, p. 387; idem, Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, vol. I, Ed. U.J., Bucureşti, 2013, p. 706; V. Belegante în Noul Cod de procedură civilă, comentat şi adnotat, coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae, ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Ed. UJ, Bucureşti, 2016, p. 1468. 2 M. Nicolae, Recursul în interesul legii şi dezlegarea, în prealabil, a unei chestiuni de drept noi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în lumina Noului Cod de procedură civilă, în Dreptul nr. 2/2014, pp. 60-61.

Noutatea chestiunii de drept nu este, aşadar, o condiţie pur temporală, ci este una de circumstanţiere, care trebuie raportată la existenţa sau inexistenţa unei hotărâri a instanţei supreme asupra respectivei probleme de interpretare şi aplicare a legii.

De asemenea, în jurisprudenţa instanţei supreme, dezvoltată în această materie, a hotărârilor prealabile, s-a statuat 3 că se pierde caracterul de noutate pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, iar eventualele opinii jurisprudenţiale izolate sau pur subiective nu ar putea constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. 3 A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 28/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015; Decizia nr. 33/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 4 iulie 2018; Decizia nr. 9/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 7 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În speţă, problema de drept supusă dezlegării pe calea prezentei sesizări a făcut obiectul unei jurisprudenţe care s-a conturat începând din anul 2013, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti anexate.

În plus şi în mod determinant, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai fost sesizată anterior asupra acestei chestiuni de drept.

Astfel, prin Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018), a fost luată în dezbatere sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „Interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 285/2010), art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010), art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (Legea nr. 283/2011), art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012), art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013), art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), prin raportare la art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), în sensul de a se lămuri dacă funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 au dreptul la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015).”

Prin decizia amintită, sesizarea formulată a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru lipsa caracterului de noutate a problemei de drept propuse, faţă de existenţa Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016) şi faţă de împrejurarea că acest caracter de noutate se pierde pe măsură ce o chestiune de drept similară a primit o dezlegare din partea instanţei supreme.

În cuprinsul deciziei de respinger