Decizia nr. 15 din 8 aprilie 2019

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.858/91/2017, Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 decembrie 2018 cu nr. 3.231/1/2018.

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 330/2009

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 285/2010

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014

Prin cererea formulată, sindicatul A, în numele reclamantului B, a chemat în judecată pe pârâtul C, solicitând obligarea acestuia la plata sumei compensatorii reprezentând sporul de 25% cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare începând cu 9 aprilie 2015, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Prin Sentinţa civilă nr. 254/2018 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Vrancea a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, din actele dosarului, rezultă că B a fost încadrat la 16 ianuarie 2017, or la acel moment nu mai exista cadru legal pentru acordarea sporului salarial de 25%. Acest spor acordat poliţiştilor cu studii superioare era prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003), act în baza căruia a fost emis Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004*) privind specialităţile studiilor superioare, cursurilor postuniversitare şi ale titlurilor ştiinţifice, care exceptează ofiţerii de la absolvirea cursurilor de capacitate profesională, precum şi domeniile pentru care studiile superioare absolvite dau dreptul la sporul de 25%. Acest cadru legal a fost aplicabil până la 31 decembrie 2009, ulterior nemaifiind prevăzută acordarea acestui spor.

Referitor la personalul deja angajat, s-a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, personalul existent în sectorul bugetar a fost reîncadrat cu menţinerea salarizării avute la 31 decembrie 2009, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi acordându-se personalului care a beneficiat de acestea şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

După 31 decembrie 2009, acest spor a fost acordat ca o sumă compensatorie, cu condiţia ca aceştia să îşi desfăşoare activitatea în domeniul corespunzător studiilor absolvite şi doar dacă îndeplineau condiţiile prevăzute de Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004, or, în cauză, nu s-a dovedit că reclamantul îndeplinea condiţiile reglementate prin ordinul anterior menţionat, acesta neavând înscrisă în anexa la fişa postului nicio sarcină de muncă suplimentară, după cum nu s-a dovedit nici faptul că îşi desfăşoară activitatea în domeniul studiilor absolvite.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs A în numele lui B, arătând că, faţă de deciziile nr. 21 din 21 noiembrie 2016 şi nr. 23 din 26 septembrie 2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoanele care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări şi a dispus suspendarea judecăţii conform prevederilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Instanţa de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a arătat că, potrivit art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, dacă sporul cu caracter permanent nu se mai regăseşte în anexele la prezenta lege şi nu a fost inclus în salariul de bază/indemnizaţia lunară de încadrare (aceasta fiind şi situaţia sporului pentru studii superioare), suma corespunzătoare acestui spor va fi avută în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestuia.

În baza art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010 întregul personal din sectorul bugetar va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, iar, în cazul în care drepturile salariale astfel determinate sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 (legea anuală de salarizare pentru 2011), sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Prin art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare, art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost completat, clarificându-se conceptul de „nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare”, după cum urmează: „Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii – medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.”

Aşadar, sporul salarial de 25% în discuţie nu s-a mai regăsit, ca atare, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010. Prin urmare, acesta nu a mai fost acordat la încadrarea/reîncadrarea personalului, potrivit noilor legi de salarizare.

Instanţa de sesizare a opinat că, deşi sporul nu mai este prevăzut ca atare de vreo lege de salarizare, totuşi existenţa mai multor acte normative adoptate succesiv într-un interval scurt de timp nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală, astfel cum prin asemănare a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 21/2016 privind acordarea sporului de doctorat după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

În concluzie, s-a considerat că dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 ar trebui interpretate în sensul că au dreptul la sume compensatorii şi persoanele care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Recurentul-reclamant a considerat, în esenţă, că situaţia poliţiştilor care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 este similară cu a persoanelor care au dobândit titlul de doctor în aceleaşi condiţii şi în privinţa cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit, prin Decizia nr. 21/2016, că au dreptul la sume compensatorii şi persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009; aşadar, pentru identitate de raţiune, este firesc să se recunoască dreptul la sume compensatorii în echivalentul sporului de 25% şi pentru agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Intimatul-pârât nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Curţile de Apel Braşov şi Timişoara nu au identificat jurisprudenţă relevantă şi nu au comunicat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Punctul de vedere exprimat de magistraţii Tribunalului Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal – instanţă arondată Curţii de Apel Alba Iulia – este în sensul că agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 nu beneficiază de sumele compensatorii reprezentând sporul de 25%, în acelaşi sens fiind şi opinia exprimată de Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Opinia exprimată de Tribunalul Bacău – Secţia II-a civilă şi de contencios administrativ prin Sentinţa civilă nr. 700/2018 din 6 septembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 1.053/110/2018, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1.461/2018 din 6 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, este în acord cu soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 82/2017 referitor la acordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de studii superioare, în care s-a arătat că acest spor are acelaşi regim juridic cu sporul de doctorat, în soluţionarea cererilor trebuind să se recurgă la aceleaşi principii în interpretarea şi aplicarea legilor ca şi în cazul normelor juridice care reglementează sportul de doctorat – Decizia nr. 21/2016.

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, din analiza practicii s-au conturat două puncte de vedere:

La nivelul Curţii de Apel Cluj, Tribunalul Cluj a identificat Sentinţa civilă nr. 2.979/2018 din 25 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.386/117/2018, nedefinitivă, prin care s-a reţinut, în acord cu statuările din Decizia nr. 82/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie prin care s-a respins sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, că Decizia nr. 21/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii privind sporul de doctorat se poate aplica prin analogie şi în legătură cu sporul de studii superioare, interpretarea textelor în discuţie decurgând din aceleaşi principii statuate de legile de salarizare care s-au succedat în timp şi impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Din practica înaintată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal rezultă că la nivelul acestei instanţe a fost acordat sporul de 25% pentru poliţişti, precum şi pentru agenţi de penitenciare, apreciindu-se că Legea nr. 71/2015 a instituit un drept în patrimoniul reclamanţilor, iar aceştia sunt îndreptăţiţi să pretindă respectarea acestuia începând cu data de 9 aprilie 2015, pentru angajator obligaţia corelativă fiind necesitatea acordării acestor drepturi începând de la data intrării în vigoare a legii.

Opinia majoritară a judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Galaţi este în sensul că se cuvine acordarea sporului de 25% şi agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Soluţiile date de Curtea de Apel Iaşi în această materie sunt unitare, respectiv de admitere în cazul în care studiile sunt în legătură cu funcţia, motivat de faptul că dispoziţiile legale, care reglementează dreptul de a beneficia de un spor de 25% din salariul de funcţie în cazul absolvirii studiilor universitare, condiţionează acordarea sporului de concordanţa dintre atribuţiile exercitate efectiv în cadrul unităţii şi de respingere în cazul în care studiile absolvite, care nu se încadrează printre specializările permise.

La nivelul Curţii de Apel Oradea şi al instanţelor din circumscripţia acesteia a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunea de drept în discuţie, respectiv:

Practica identificată la nivelul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti a fost unitară în sensul obligării inspectoratelor judeţene de poliţie să acorde reclamanţilor, începând cu data de 9 aprilie 2015, sporul salarial de 25% cuvenit agenţilor de poliţie cu studii superioare, precum şi să plătească acestora sumele reprezentând diferenţa dintre salariul astfel stabilit şi cel primit efectiv începând cu data menţionată, împreună cu dobânda legală corespunzătoare sumelor de plată.

La nivelul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, jurisprudenţa este în sensul că sporul de studii superioare a fost instituit prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, însă de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 nu a mai fost reglementat ca spor, ci a fost acordat ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu în vederea păstrării cuantumului drepturilor salariale avute de funcţionarii publici anterior intrării în vigoare a legii unice de salarizare, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare, astfel încât unii funcţionari publici au continuat să îl primească în această modalitate, ca efect al unui drept câştigat anterior.

La nivelul Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş s-a apreciat că raţionamentul juridic expus în considerentele Deciziei nr. 21/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind acordarea sporului de doctorat, se aplică prin analogie şi în legătură cu sporul de studii superioare, în acelaşi sens fiind şi considerentele deciziei nr. 82/2017.

Ministerul Public, prin Adresa nr. 3.000/C/4471/III-5/2019 din 14 ianuarie 2019, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 20/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea- cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.733/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 28.884/3/2015, şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.630/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 585/89/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 din Legea nr. 283/2011, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, în ceea ce priveşte acordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării.

Astfel, prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, Curtea Constituţională a constatat că „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”.

În acest sens, Curtea Constituţională a mai pronunţat Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012 şi Decizia nr. 885 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 12 ianuarie 2013.

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită condiţia ca problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, faţă de Decizia nr. 21/2016, privind acordarea sporului de doctorat, ce se poate aplica, prin analogie, în legătură cu sporul de studii superioare şi faţă de Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o sesizare de întrebare prealabilă în legătură cu aceeaşi chestiune de drept.

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, astfel: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea recursului urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, respectiv art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel.

Ultimele două condiţii de admisibilitate, respectiv problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, nu sunt însă îndeplinite.

În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii, ea trebuie să se circumscrie scopului instituţiei hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesităţii preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare.

Sub acest aspect, al condiţiei noutăţii, în doctrină

Noutatea chestiunii de drept nu este, aşadar, o condiţie pur temporală, ci este una de circumstanţiere, care trebuie raportată la existenţa sau inexistenţa unei hotărâri a instanţei supreme asupra respectivei probleme de interpretare şi aplicare a legii.

De asemenea, în jurisprudenţa instanţei supreme, dezvoltată în această materie, a hotărârilor prealabile, s-a statuat

În speţă, problema de drept supusă dezlegării pe calea prezentei sesizări a făcut obiectul unei jurisprudenţe care s-a conturat începând din anul 2013, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti anexate.

În plus şi în mod determinant, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai fost sesizată anterior asupra acestei chestiuni de drept.

Astfel, prin Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018), a fost luată în dezbatere sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „Interpretarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 285/2010), art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010), art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 5 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (Legea nr. 283/2011), art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012), art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013), art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), prin raportare la art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), în sensul de a se lămuri dacă funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 au dreptul la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25% de studii superioare, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015).”

Prin decizia amintită, sesizarea formulată a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru lipsa caracterului de noutate a problemei de drept propuse, faţă de existenţa Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016) şi faţă de împrejurarea că acest caracter de noutate se pierde pe măsură ce o chestiune de drept similară a primit o dezlegare din partea instanţei supreme.

În cuprinsul deciziei de respinger