Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 27 septembrie 2018, în Dosarul nr. 7.577/105/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la noţiunea de „salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă”, prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare”. II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 7.577/105/2017, contestatorul a chemat în judecată pe intimatele Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Casei Judeţene de Pensii Prahova să recalculeze pensia, valorificând salariile brute, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. xxxx din 21.02.2017 eliberată de societatea cu răspundere limitată A, depozitara arhivei societăţii pe acţiuni B, începând cu luna următoare depunerii cererii la aceasta, anularea deciziei emise de Casa Judeţeană de Pensii Prahova, iar în situaţia în care, pe parcursul judecăţii, Casa Naţională de Pensii Publice emite hotărâre de respingere, contestatorul a înţeles să solicite şi anularea acesteia.

Tribunalul Prahova, prin Sentinţa civilă nr. 96 din 10 ianuarie 2018, a respins contestaţia, ca fiind neîntemeiată.

În soluţionarea acţiunii, tribunalul a dat eficienţă statuărilor obligatorii din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, şi din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, ambele pronunţate în recurs în interesul legii, reţinându-se că, deşi dispoziţiile legale avute în vedere la pronunţarea acestor decizii în interesul legii [respectiv, cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005) ] nu mai sunt în vigoare, soluţiile lor legislative au fost reluate şi se regăsesc în conţinut identic în dispoziţiile noii reglementări, respectiv Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), aşa încât, pentru identitate de raţiune, cele statuate prin respectivele decizii pronunţate în recurs în interesul legii sunt aplicabile şi deciziilor de stabilire a drepturilor la pensie emise în temeiul noii legi.

Prima instanţă a arătat că, pentru ca sporurile şi alte venituri suplimentare să poată fi valorificate la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii: acestea să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, să fie înregistrate în carnetul de muncă ori în adeverinţele emise de unităţile angajatoare şi să se fi plătit contribuţii de asigurări sociale.

În susţinerea cererii sale de recalculare a drepturilor de pensie, contestatorul a invocat principiul contributivităţii, ce a fost avut în vedere şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la pronunţarea deciziilor date în recurs în interesul legii mai sus menţionate, prin raportare la Adeverinţa nr. xxxx din 21.02.2017, din cuprinsul căreia rezultă cuantumurile salariilor tarifare şi brute realizate de acesta în perioadele 22.02.1968-25.10.1970 şi 3.03.1972-1.04.2001, precum şi împrejurarea că unitatea a calculat, a reţinut şi a virat cotele aferente contribuţiei de asigurări sociale şi contribuţia la pensia suplimentară, în conformitate cu prevederile legale.

Tribunalul a arătat că această adeverinţă trebuie analizată din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), prin care se stabileşte modul de întocmire a actelor de vechime în muncă prevăzute de lege, altele decât carnetul de muncă, după cum urmează: „(1) În situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menţionate la art. 16 lit. a) din lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă; d) menţionarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea; e) funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; f) salariul tarifar de încadrare; g) denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată; h) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat.”

Or, s-a apreciat că adeverinţa invocată de contestator nu îndeplineşte toate cerinţele enunţate anterior, atât timp cât nu individualizează distinct decât sumele încasate lunar cu titlu de salariu tarifar de încadrare, iar nu şi sporurile permanente, procentul sau suma acordată, perioada de timp în care a primit acel spor şi temeiul de drept ce a stat la baza acordării, precum şi sumele primite cu alt titlu (sporuri nepermanente, prime, compensaţii etc.), toate intrând în componenţa „salariilor brute” indicate nediferenţiat de societate.

De altfel, în cadrul demersului său judiciar, nici măcar contestatorul nu a individualizat natura celorlalte sume cu care a fost remunerat, în afara salariilor tarifare de încadrare, limitându-se la susţinerea că sumele brute indicate prin certificatul prezentat ar fi trebuit valorificate în integralitate, susţinere care nu a fost primită de tribunal tocmai pentru că, pornind de la considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, includerea sau neincluderea veniturilor (încasate cu alt titlu decât salariu tarifar de încadrare) în baza de calcul şi încasarea sau neîncasarea contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz.

Prima instanţă a arătat că o asemenea verificare nu poate fi realizată decât în condiţiile indicării naturii sporului/primei/compensaţiei, a procentului sau sumei acordate, a perioadei de timp în care a primit acel spor şi a temeiului de drept ce a stat la baza acordării, pentru că, în principiu, nu pot fi valorificate la stabilirea drepturilor de pensie şi veniturile încasate cu caracter ocazional de către beneficiarul dreptului la pensie.

Mai mult decât atât, tribunalul a reţinut că în chiar dispozitivul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012 se face referire la adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, privind sporurile sau veniturile suplimentare în discuţie (în măsura în care nu sunt înregistrate în carnetul de muncă).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatorul, susţinând, în esenţă, că adeverinţa prezentată conţine salariul brut ce reprezintă toate veniturile brute din muncă, constând din salariul de bază, precum şi din adaosurile salariale corespunzătoare cu munca prestată, pe când în carnetul de muncă este consemnat doar salariul tarifar.

Conform prevederilor legale – art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute (adică toate veniturile brute din muncă, constând din salariul de bază, precum şi din adaosurile salariale corespunzătoare cu munca prestată), şi nu doar salariul de încadrare (respectiv suma înscrisă în contractul individual de muncă, fără sporuri, alte indemnizaţii sau adaosuri).

Ulterior, apelantul-contestator a depus la dosar o cerere prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitor la următoarea chestiune de drept: „lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivităţii – potrivit art. 165 alin. (1) – (3) din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare”. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 27 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.577/105/2017, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, constatând că, în prezenta cauză, instanţa este legal învestită cu soluţionarea unei cereri de apel, într-un litigiu având natura juridică a asigurărilor sociale, ceea ce conferă competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului, conform art. 153 şi 154 din Legea nr. 263/2010, iar hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 155 din aceeaşi lege, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie realizându-se de un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte este îndeplinită, întrucât soluţionarea pe fond a prezentului dosar (respectiv luarea în considerare la calculul pensiei a salariului tarifar de încadrare menţionat în carnetul de muncă sau a salariului brut menţionat în adeverinţa doveditoare) depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv să se stabilească interpretarea noţiunii de „salariu brut sau net, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă”, prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare.

Instanţa de sesizare a apreciat că este îndeplinită şi condiţia noutăţii, întrucât asupra acestei probleme de drept nu a fost identificată jurisprudenţă care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate şi constante, astfel încât mecanismul cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile să fie înlăturat.

Ca urmare a verificărilor efectuate din oficiu asupra acestui aspect, s-a constatat că la nivelul Curţii de Apel Ploieşti există practică neunitară, în sensul că unele completuri de judecată admit acţiunile ce vizează valorificarea salariului brut, astfel cum este menţionat în adeverinţa eliberată de angajator, chiar dacă acesta este diferit de salariul de încadrare menţionat în carnetul de muncă, pe când alte completuri resping asemenea cereri, motivat de împrejurarea că adeverinţa în discuţie nu cuprinde în realitate salariul brut de încadrare şi nu atestă în mod separat sporurile încasate.

La nivelul Tribunalului Bucureşti şi Curţii de Apel Piteşti au fost evidenţiate foarte multe hotărâri prin care asemenea acţiuni au fost admise, pe când la nivelul Curţii de Apel Bucureşti au fost cazuri în care acţiunile au fost respinse.

Pe de altă parte, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost pronunţate mai multe decizii ce au statuat asupra preeminenţei principiului contributivităţii în calcularea sau recalcularea pensiilor, cum ar fi Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013.

De asemenea, prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, invocată de intimată în apărarea sa, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 857/113/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivităţii reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, şi ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.

Instanţa de sesizare a constatat că aceste aspecte nu au legătură cu cauza – în speţă, fiind cert că adeverinţele de acest gen cuprind salariul brut mai mare decât cel de încadrare menţionat în carnetul de muncă.

Având în vedere că asupra interpretării art. 165 din Legea nr. 263/2010, prin prisma principiului contributivităţii, deja s-a statuat, dar şi faţă de modalitatea de redactare a problemei de drept supuse dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a obiectului cererii de chemare în judecată şi a considerentelor cererii de apel, instanţa de sesizare a apreciat că se impune reformularea întrebării cu care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, s-a constatat că nu a făcut obiectul analizei instanţei supreme determinarea noţiunii de salariu brut sau net, după caz, menţionat de art. 165 din Legea nr. 263/2010.

Acesta face vorbire despre valorificarea, pentru diferite perioade, a salariilor brute, respectiv nete, astfel cum au fost menţionate în carnetele de muncă (o dispoziţie identică regăsindu-se în art. 164 din Legea nr. 19/2000), cu toate că nu exista o astfel de distincţie, respectiv, nu subzista noţiunea de salariu „brut” sau „net” în legislaţia care reglementa modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabilea că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare.

În carnetele de muncă ale salariaţilor a fost menţionat, de regulă, pentru perioada anterioară anului 2001, salariul tarifar de încadrare, iar nu valoarea reală, primită în mod concret de către salariaţi, de foarte multe ori salariul tarifar de încadrare, menţionat în carnetele de muncă, nereprezentând venitul încasat, în realitate, de către salariat.

Având în vedere practica judiciară existentă atât la nivelul instanţei de sesizare, cât şi la nivelul altor instanţe din ţară cu privire la această problemă de drept, cât şi împrejurarea că ea nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor consultate la data sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a apreciat că este îndeplinită condiţia noutăţii.

S-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia ca problema în discuţie să comporte o anumită dificultate de natură să impună o interpretare cu caracter unificator, având în vedere atât soluţiile diferite pronunţate până în prezent, cât şi dificultatea de interpretare a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 raportat la actele normative ce reglementau înscrierile în carnetul de muncă, la care chiar legiuitorul face referire. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate următoarele puncte de vedere de către părţi:

Apelantul-contestator, prin avocat, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sesizată.

Pe fondul problemei de drept, a învederat că în carnetele de muncă ale salariaţilor a fost menţionat, de regulă, pentru perioada anterioară anului 2001, salariul tarifar de încadrare, iar nu valoarea reală, primită în mod concret de către salariaţi. Astfel, de foarte multe ori, salariul tarifar de încadrare, menţionat în carnetele de muncă, nu reprezintă venitul încasat, în realitate, de către salariat.

Toate deciziile pronunţate anterior pentru lămurirea problematicii dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 nu au clarificat dacă, la stabilirea dreptului de pensie, pentru dovedirea salariilor brute sau nete, pot fi avute în vedere şi adeverinţe eliberate de angajator sau arhivar din documentele verificabile aflate în gestionarea lor sau numai aşa cum rezultă din carnetele de muncă, cum limitativ a arătat legiuitorul.

Atât timp cât dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 prevăd în mod expres că, la determinarea punctajelor lunare, se utilizează salariile brute până la 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991, s-a considerat că recalcularea drepturilor de pensie trebuie făcută prin valorificarea salariilor brute, aşa cum au fost menţionate de angajator.

În deplină concordanţă cu deciziile nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, care confirmă necesitatea respectării principiului contributivităţii, se poate susţine opinia potrivit căreia salariul brut menţionat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă, aşa cum este menţionat chiar în text, la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, şi nu la salariul tarifar de încadrare care este menţionat în carnetul de muncă.

Aplicarea principiului contributivităţii presupune ca orice element salarial pentru care salariatul/angajatorul a achitat contribuţii de asigurări sociale să se reflecte în cuantumul pensiei.

Adeverinţele depuse la casa teritorială de pensii nu sunt necesare dovedirii vechimii în muncă sau vechimii în serviciu realizate, care au fost deja avute în vedere la stabilirea pensiei, ci pentru a dovedi veniturile necesare recalculării drepturilor de pensie.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, prin consilier juridic, a apreciat prin punctul de vedere formulat că este necesară o clarificare a modului de interpretare a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, faţă de practica neunitară identificată la nivelul instanţelor naţionale de judecată.

Cu privire la chestiunea sesizată, a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 196/1977 pentru stabilirea unor măsuri ce decurg din desfiinţarea impozitului pe retribuţiile individuale şi ale art. 165 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, începând cu 1 iulie 1977, în calculul pensiei se valorifică salariul net, adică fără impozit.

De asemenea, conform art. 165 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, în calculul pensiei până la data de 1 iulie 1977, când retribuţia tarifară se stabilea cu impozit, se valorifică salariul brut, adică retribuţia tarifară brută în care este inclus şi impozitul.

Salariul înscris în carnetul de muncă până la 1 aprilie 2001, la care face referire art. 165 din Legea nr. 263/2010, cunoscut sub denumirea de retribuţie tarifară/salariu tarifar sau retribuţie/salariu de încadrare, în funcţie de cum era acesta cu sau fără impozit, reprezintă retribuţie tarifară brută sau netă/salariu tarifar brut sau net, după caz.

În opinia intimatei, interpretarea art. 165 din Legea nr. 263/2010 nu implică nicio dificultate, ci doar cunoaşterea legislaţiei muncii şi a asigurărilor sociale anterioară datei de 1 aprilie 2001, corelată cu Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010.

Noţiunea de salariu tarifar/retribuţie tarifară nu trebuie confundată cu noţiunea de salariu brut realizat sau venit brut. În carnetul de muncă retribuţia este înscrisă cu sau fără impozit, şi nu cu sau fără sporuri.

Potrivit legislaţiei asigurărilor sociale, contribuţia individuală la bugetul de pensii, adică cea care se reţine şi se plăteşte din drepturile salariale ale angajatului, a fost introdusă începând cu data de 1 aprilie 2001.

Prin urmare, legiuitorul a fost obligat să stabilească o bază de calcul al pensiei, aferentă perioadei de activitate anterioare datei de 1 aprilie 2001, când salariatul nu avea instituită în sarcină o contribuţie individuală la bugetul de pensii.

Astfel, dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 (art. 164 din Legea nr. 19/2000) reglementează baza de calcul al pensiei pentru activitatea desfăşurată înainte de 1 aprilie 2001, care nu trebuie în niciun caz confundată cu cea stabilită la art. 78 din Legea nr. 19/2000 (art. 96 din Legea nr. 263/2010).

Pentru clarificarea acestei delimitări, legiuitorul a făcut trimitere la baza de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv ce intra în calculul pensiei anterior datei de 1 aprilie 2001.

Cu alte cuvinte, pentru calculul pensiei, atunci când se valorifică o perioadă de activitate anterioară datei de 1 aprilie 2001, prin aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010, trebuie analizată şi stabilită baza de calcul al pensiei conform Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 3/1977), şi Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale (Legea nr. 49/1992), din care rezultă că sporurile cu caracter permanent, altele decât cele expres menţionate, sunt cele prevăzute în contractele individuale de muncă, de unde şi caracterul lor de permanenţă.

Întrucât înainte de 1 aprilie 2001 nu exista contribuţie individuală la sistemul public de pensii, baza de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 este corelată cu contribuţia la pensia suplimentară şi este compusă din salariu/retribuţie tarifară şi sporurile expres şi limitativ prevăzute de lege. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a reţinut că, potrivit prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

Aplicând stricto sensu acest text de lege, se impune a se proceda la valorificarea adeverinţelor în care se menţionează salariile brute obţinute de reclamanţi până la data de 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991, chiar dacă acestea nu sunt defalcate, în sensul indicării în mod separat a salariului tarifar de încadrare, a denumirii sporurilor cu caracter permanent, a procentului sau sumei acordate, a perioadei în care a primit sporul şi a temeiului în baza căruia s-a acordat.

Aceasta întrucât, la data la care au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 263/2010, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), prevedea la art. 160 că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

Aceleaşi dispoziţii erau cuprinse şi în Legea salarizării nr. 14/1991, cu modificările ulterioare, în vigoare de la 11 martie 1991 până la 28 februarie 2003, care la art. 1 alin. (2) prevedea că salariul cuprinde salariul de bază, adaosurile şi sporurile la acesta.

Ca atare, noţiunea de salariu brut este diferită de cea de salariu de bază sau salariu de încadrare, fostul salariu tarifar menţionat de Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare (Decretul nr. 92/1976), în vigoare de la 26 iulie 1976 până la 1 ianuarie 2011, ce a fost abrogat prin Codul muncii.

Salariul brut cuprinde suma veniturilor realizate de salariat, iar salariul net reprezintă diferenţa între salariul brut şi cheltuielile deductibile (contribuţii obligatorii şi impozit).

Or, deşi Legea nr. 263/2010 face trimitere la salariile brute sau nete în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, în realitate, în carnetul de muncă este înscrisă retribuţia tarifară de încadrare, echivalentul salariului tarifar de încadrare sau salariului de bază.

În acest sens s-au invocat prevederile art. 1 şi art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, în vigoare în perioada 1976-2011, care se referă la retribuţia tarifară de încadrare, arătându-se totodată că nici pentru perioada anterioară acestui decret nu există dispoziţii care să impună o asimilare a salariului brut cu salariul tarifar, care este menţionat, de regulă, în carnetele de muncă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Decretul nr. 90/1960 privind carnetul de muncă.

Venitul brut, în înţelesul legii în vigoare la data adoptării Legii nr. 263/2010, era compus din salariu de bază, sporuri, indemnizaţii, indiferent dacă au caracter permanent sau nu etc., deci toate veniturile brute încasate de angajat, iar salariul net este suma rezultată după reţinerea din salariul brut a contribuţiilor şi impozitului datorat de salariat, salariul brut nefiind echivalentul salariului brut de bază sau salariului tarifar sau de încadrare.

În schimb, alăturarea în art. 165 din Legea nr. 263/2010 a sintagmei salariu brut sau net, după caz, cu sintagma în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă este de natură a crea confuzii, câtă vreme înscrierile în carnetele de muncă, potrivit legislaţiei anterioare, priveau retribuţia tarifară de încadrare.

Trebuie observat că, în cazul prezentării unor adeverinţe ce atestă salariul brut al angajatului, în vederea recalculării pensiei acestuia, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, potrivit căruia, „În situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menţionate la art. 16 lit. a) din lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; (…) h) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat”.

Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001.

De asemenea, conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, „Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana”.

Potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, actele la care se face referire la art. 103 alin. (2) din lege pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată şi anticipată parţială sunt: cererea pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 6); carnetul de muncă (original şi copie); carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie); carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie); alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată; actele de stare civilă ale solicitantului (…) şi alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Or, adeverinţele depuse de reclamanţi nu sunt necesare dovedirii vechimii în muncă sau vechimii în serviciu realizate, care au fost deja avute în vedere la stabilirea pensiei, ci pentru a dovedi veniturile necesare recalculării drepturilor de pensie, potrivit art. 107 din Legea nr. 263/2010, în sensul stabilirii pensiei în conformitate cu dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 263/2010, conform căruia cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Astfel, potrivit art. 96 din aceeaşi lege, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv, iar punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Ca atare, adeverinţele care atestă cuantumul salariului brut încasat de angajaţi în vederea recalculării pensiei acestora nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care este aplicabil în situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege.

În realitate, adeverinţa se încadrează printre actele întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie, respectiv atestă salariul brut necesar stabilirii punctului de pensie, astfel încât ea este emisă potrivit legii, iar în privinţa ei legiuitorul nu a impus cerinţele prevăzute la art. 124 alin. (1) sus-menţionat.

Pe de altă parte, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, potrivit cărora sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15. Adeverinţa prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioada în care s-a desfăşurat activitatea, cu indicarea datei de începere şi de încetare a acesteia; d) funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata; f) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat.

Din studierea conţinutului acestui text normativ nu rezultă obligativitatea menţionării salariului tarifar, iar, pe de altă parte, menţiunea din cuprinsul adeverinţelor în sensul că au fost achitate contribuţiile la asigurările sociale potrivit dispoziţiilor legale a fost asumată de către angajator sub sancţiunea legii penale, astfel încât, până la dovedirea falsului acestui înscris, această afirmaţie îşi produce pe deplin efectele.

În atare condiţii, având în vedere că adeverinţele din speţele supuse analizei nu se referă la cuantumul sporurilor încasate, ci la cuantumul salariului brut al foştilor angajaţi, s-a constatat că nu sunt obligatorii în asemenea cazuri menţiunile prevăzute la art. 127 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât acestea se referă la adeverinţele întocmite pentru a atesta veniturile reprezentând sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, deci doar cele acordate după data de 1 aprilie 1992.

Ca atare, câtă vreme pentru perioadele prevăzute de art. 165 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 263/2010 adeverinţele respectă cerinţele prevăzute de lege, în sensul că atestă salariul brut încasat de reclamanţi în perioadele anterioare datei de 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991 până la 1 aprilie 2001, ele trebuie avute în vedere şi valorificate.

Pe de altă parte, art. 165 din Legea nr. 263/2010 se referă la data de 1 iulie 1977, când a intrat în vigoare Legea nr. 3/1977, lege ce a fost abrogată de Legea nr. 19/2000.

Legea nr. 3/1977 statua la art. 1 că pensia se stabileşte în raport cu contribuţia adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societăţii şi se diferenţiază în funcţie de vechimea în muncă, retribuţia avută şi grupa de muncă, iar la art. 10 se menţiona că retribuţia tarifară, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuţiilor tarifare lunare din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate.

Art. 10 din Legea nr. 3/1977 a fost modificat prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992, astfel: „Baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază şi a următoarelor: – sporul de vechime în muncă; – sporul pentru lucrul în subteran, precum şi pentru lucrul pe platformele marine de foraj şi extracţie; – indemnizaţia de zbor; – sporul pentru condiţii grele de muncă; – sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; – sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare; – alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.”

Anterior Legii nr. 3/1977 erau aplicabile dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, republicată, în vigoare de la 1 ianuarie 1967 până la 1 iulie 1977, potrivit cărora, pentru stabilirea cuantumului pensiei, se iau în considerare, după felul pensiei, următoarele elemente: a) vechimea în muncă; b) salariul tarifar de încadrare; c) gradul de invaliditate şi cauza care a provocat invaliditatea; d) condiţiile de la locul de muncă.

Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Decretul nr. 389/1972), în vigoare de la 1 ianuarie 1973 până la 1 aprilie 2001, abrogat şi înlocuit prin Legea nr. 19/2000, statua la art. 1 că unităţile care folosesc personal salariat sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.

Acesta a fost modificat de art. II pct. 1 din Legea nr. 49/1992, conform căruia: „Pentru persoanele juridice şi fizice care folosesc personal salariat, contribuţia asigurărilor sociale de stat se stabileşte diferenţiat, astfel: – 35% asupra câştigului brut realizat de salariaţii încadraţi în grupa I de muncă; – 30% asupra câştigului brut realizat de salariaţii încadraţi în grupa a II-a de muncă; – 25% asupra câştigului brut realizat de celelalte categorii de salariaţi; – 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puţin decât salariul minim brut pe ţară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaţilor şi a copiilor.”

Raportând aceste dispoziţii la art. 96 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv, iar punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/soldei brute sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, se poate observa că, deşi baza de calcul la stabilirea pensiei se raporta la salariul tarifar de încadrare, salariul de bază sau retribuţia tarifară de încadrare, venitul asigurat era câştigul brut realizat de salariat.

În atare condiţii, în deplină concordanţă cu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, care confirmă necesitatea respectării principiului contributivităţii, se poate susţine opinia potrivit căreia salariul brut menţionat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă, aşa cum este menţionat chiar în cuprinsul textului, la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, şi nu la salariul tarifar de încadrare care era menţionat în carnetul de muncă.

Un contraargument poate fi însă faptul că la alin. (2) al art. 165 se menţionează că, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1), se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, iar la alin. (3) al aceluiaşi articol se detaliază modul în care se utilizează sporul de vechime la stabilirea punctajelor lunare în perioadele 1 martie 1970 – 1 septembrie 1983, 1 septembrie 1983 – 1 aprilie 1992, ceea ce ar conduce la concluzia că în realitate salariile brute sau nete menţionate la alin. (1) sunt salariile tarifare de încadrare, şi nu cele rezultate prin adăugarea la salariul de bază a sporurilor şi altor asemenea sume încasate potrivit legii. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, datele comunicate de instanţele naţionale au relevat că la nivelul curţilor de apel Timişoara, Oradea, Alba Iulia, Galaţi şi Bacău nu s-a identificat practică judiciară.

La nivelul Curţii de Apel Braşov practica judiciară este unitară în sensul că salariile brute menţionate la art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cuprinse în adeverinţe, nu pot fi valorificate la recalcularea pensiei. În justificarea acestei soluţii s-a precizat că din coroborarea prevederilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 reiese că prin salariile nete sau brute se au în vedere salariile de încadrare înscrise în contractul individual de muncă, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent. Expresia „salariile brute sau nete” din art. 165 al Legii nr. 263/2010 are în vedere salariile tarifare de încadrare, cărora li s-a reţinut sau nu impozitul aferent şi nu se identifică cu veniturile brute.

Practica judiciară la nivelul Curţii de Apel Constanţa este unitară, în sensul că se valorifică veniturile brute atestate în adeverinţe eliberate de fostul angajator, dacă sunt îndeplinite condiţiile indicate prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

La nivelul Curţii de Apel Cluj au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti definitive din cuprinsul cărora rezultă existenţa unei practici constante şi unitare, potrivit căreia sunt nefondate cererile reclamanţilor având ca obiect recalcularea pensiei cu luarea în considerare a salariilor brute (veniturilor brute) menţionate în adeverinţele eliberate de foştii angajatori. Pentru a pronunţa aceste soluţii, instanţele au avut în vedere faptul că adeverinţele atestă totalul câştigurilor brute realizate în fiecare lună, fără a preciza în mod distinct care sunt veniturile realizate, respectiv cât reprezintă salariul de încadrare şi cât sporurile şi care este temeiul legal de acordare a acestor venituri.

La Curtea de Apel Târgu Mureş s-a conturat opinia că salariile brute la care se face referire în art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 vizează câştigul brut realizat de reclamant. În acord cu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, s-a apreciat că aplicarea principiului contributivităţii presupune ca orice element salarial pentru care salariatul/angajatorul a achitat contribuţii de asigurări sociale să se reflecte în cuantumul pensiei.

Practica judiciară la nivelul instanţelor din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti a fost în sensul că, în acord cu dispoziţiile art. 96 alin. (2) şi art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, salariile obţinute în perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 vor fi valorificate la determinarea punctajelor lunare indiferent de forma în care au fost consemnate în carnetul de muncă, în perioade diferite, respectiv salarii brute sau nete, şi nu salarii tarifare de încadrare. S-a reţinut că din interpretarea sistematică a celor două texte de lege rezultă că ceea ce se ia în calcul nu este numai salariul înscris în carnetul de muncă, ci şi venitul brut lunar, care cuprinde şi sporuri şi adaosuri pentru care legea a prevăzut, iar angajatorul a reţinut şi virat contribuţii de asigurări sociale. Art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 are menirea de a clarifica, dată fiind succesiunea în timp a legilor, modalitatea de înscriere în carnetul de muncă a salariilor în cursul anilor şi modalitatea de stabilire a bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale. Acest text, normă tranzitorie, nu este de natură a înlătura de la aplicare principiul contributivităţii.

În jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, în determinarea caracterului valorificabil sau nevalorificabil al unui venit, ca regulă generală, au fost avute în vedere principiile consacrate de Legea nr. 263/2010 şi de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, analizându-se dacă venitul a fost inclus în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, dacă este înregistrat în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi dacă pentru acesta s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. Totodată, s-a avut în vedere că adeverinţele eliberate de foştii angajatori trebuie să îmbrace o anumită formă, în condiţiile art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care impune ca adeverinţa să cuprindă denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat. S-a considerat că aceste cerinţe trebuie privite din perspectiva principiului contributivităţii, a cărui aplicare nu poate rămâne la nivel abstract, ci trebuie să fie realizat în concret, în raport cu natura fiecărui venit şi cu dispoziţiile legale incidente privind categoriile de venituri supuse plăţii contribuţiei de asigurări sociale.

Curtea de Apel Iaşi a înaintat o decizie prin care a fost respinsă acţiunea, reţinându-se că, deşi fostul angajator a plătit contribuţia de asigurări sociale, nu este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută în Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, respectiv ca venitul efectiv realizat sub formă de acord global menţionat să fie inclus în salariile brute realizate în intervalul litigios. Cu alte cuvinte, s-a apreciat că trebuia defalcat salariul tarifar (brut sau net, în funcţie de menţiunile din carnetul de muncă) şi separat venitul obţinut suplimentar. Printr-o altă hotărâre definitivă a fost admisă acţiunea privind valorificarea sporului pentru muncă în „regim prelungit” potrivit Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite. S-a mai depus o hotărâre prin care au fost valorificate sporurile care făceau parte din fondul de salarii la care se plăteau contribuţii de asigurări sociale.

Curtea de Apel Suceava a identificat practică judiciară în sensul că în noţiunea de „salarii brute sau nete” se includ şi veniturile realizate în acord global, deoarece, deşi fac parte din venitul brut, nu au fost valorificate la stabilirea drepturilor de pensie, cu toate că angajatorul a achitat contribuţiile de asigurări sociale către stat.

Curtea de Apel Craiova a înaintat o serie de hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a reţinut că art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă la salariile brute sau nete, astfel cum au fost înregistrate în carnetul de muncă, în funcţie de cum erau stabilite – cu sau fără impozit, raportat la prevederile legale incidente. În acelaşi sens sunt şi prevede