Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017

Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 23 mai 2017, în Dosarul nr. 585/89/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept enunţată anterior.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 iunie 2017 cu nr. 1.630/1/2017. II. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 martie 2016 pe rolul Tribunalului Vaslui cu nr. 585/89/2016, reclamantul X, funcţionar public cu statut special (agent de poliţie), i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi a solicitat înlăturarea stărilor de discriminare ivite la nivelul instituţiei angajatoare, prin acordarea sumelor reprezentând contravaloarea sporului de 25% pentru studii superioare şi a sporului de 20% salariu de merit, de la data de 23 martie 2013 şi până în prezent, actualizate cu indicele de inflaţie.

În motivare a arătat că primeşte drepturi salariale mai mici în comparaţie cu agenţii de poliţie care ocupă aceeaşi funcţie, execută aceleaşi activităţi, au aceleaşi atribuţii prin fişa postului, ceea ce încalcă principiul „la muncă egală, salariu egal” prevăzut de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 137/2000. A depus în susţinere refuzul din 11 martie 2016 emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, prin care se arată că reclamantul nu poate beneficia de aceste drepturi, deoarece cuantumul aferent sporului de 25% pentru studii superioare absolvite se acordă doar agenţilor de poliţie care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de acest drept, or reclamantul a absolvit studiile de învăţământ superior în anul 2011.

Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei sale de calitate procesuală, pe considerentul că reclamantul îşi desfăşoară activitatea la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, iar acordarea drepturilor băneşti este atributul angajatorului. Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte sporul de 25% pentru agenţii de poliţie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, arată că acest spor a fost acordat prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003), şi Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004* privind specialităţile studiilor superioare, cursurilor postuniversitare etc. şi domeniile corespunzătoare studiilor absolvite de agenţii de poliţie pentru care beneficiază de sporul de 25%, ambele în vigoare până la data de 31 decembrie 2009. După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, cuantumul acestui spor a fost inclus într-o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu şi a fost menţinut doar atât timp cât agentul de poliţie care a beneficiat de acest spor la data de 31 decembrie 2009 a rămas încadrat pe funcţia ocupată sau similară, în cadrul aceluiaşi compartiment, la momentul acordării sporului, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, aceste sume compensatorii au fost incluse în salariul de bază/indemnizaţia de încadrare brută lunară/solda/salariul în funcţie. Menţinerea acestor drepturi salariale s-a realizat şi prin dispoziţiile legale ulterioare din materia salarizării personalului din sectorul bugetar. În concluzie, în opinia sa, numai agenţii de poliţie care deţineau dreptul în discuţie la data de 31 decembrie 2009 beneficiază de cuantumul aferent sporului în cauză, inclus în suma compensatorie cu caracter tranzitoriu şi numai în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, respectiv îşi desfăşoară activitatea în domeniile corespunzătoare studiilor superioare absolvite. * Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 318/2004 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată. După expunerea aceloraşi dispoziţii legale amintite şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a arătat că suma corespunzătoare sporului de 25% se regăseşte, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, în suma compensatorie cu caracter tranzitoriu acordată doar personalului care beneficia la momentul intrării în vigoare a legii de acest spor şi doar în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, ceea ce nu e cazul reclamantului. A invocat şi dezlegarea dată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 9.02.2016 (Decizia nr. 32/2015), potrivit căreia plata efectivă a drepturilor salariale se face în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa calităţii sale procesuale şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii. Cu privire la sporul de 25% în raport cu studiile superioare absolvite, a arătat că singurul obstacol în obţinerea de către reclamant a acestui spor este faptul că acesta a absolvit studiile superioare în anul 2011, când acordarea dreptului era abrogată. La 31 decembrie 2009 reclamantul nu a beneficiat de acest spor, deoarece nu era încă absolvent de studii superioare, astfel că nu poate beneficia de aceste sume nici în prezent.

În cauză a fost citat, din oficiu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a apreciat că aspectele semnalate de reclamant creează prezumţia aplicării unui tratament diferenţiat.

Prin Sentinţa nr. 319 din 28 noiembrie 2016, Tribunalul Vaslui – Secţia civilă a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, a obligat pe acest pârât să plătească reclamantului diferenţele salariale începând cu data de 24 martie 2013, reprezentând suma echivalentă sporului de 25% pentru studii superioare, actualizată cu indicele de inflaţie, şi a respins cererea reclamantului de acordare a sporului de 20% pentru salariu de merit.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, referitor la sporul de 25% de studii superioare, pentru perioada ulterioară Legii nr. 71/2015, că acest drept se cuvine prin lege reclamantului, în temeiul art. 1 alin. (5 1 ) şi art. 5 alin. (1) şi (1 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aşa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9.11.2016. Pentru perioada anterioară datei de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, instanţa de fond, constatând că pârâtul a recunoscut existenţa unor diferenţe salariale nejustificate, reţinând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 14 din Convenţie, caracterul prioritar al aplicării Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă), Directivei Consiliului 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi Directivei Consiliului 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, dar şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a observat că nu a fost respectat principiul echităţii prevăzut de art. 3 lit. c) din Legea- cadru nr. 284/2010, s-a încălcat art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi că reclamantul este îndreptăţit să solicite înlăturarea efectelor discriminării prin acordarea diferenţelor salariale pe ultimii 3 ani de la data formulării cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi reclamantul.

Critica reclamantului a vizat neacordarea de către prima instanţă a sporului de 20% aferent salariului de merit.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept substanţial, în sensul că din momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor privind salarizarea unitară a personalului din sectorul bugetar (Legea-cadru nr. 330/2009), sporul de 25% pentru studii superioare nu mai are nicio justificare legală. Soluţia primei instanţe privind acordarea acestui spor ignoră faptul abrogării lui prin Legea- cadru nr. 330/2009, precum şi dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 32/2015, dar şi art. 5 alin. (1 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, care se aplică doar personalului nou-încadrat, numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, promovat în funcţi i sau trepte în anul 2015, şi Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la situaţia de discriminare constatată, a susţinut că, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că este la latitudinea statului ce sume vor fi plătite angajaţilor din bugetul de stat. Politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului. Curtea Constituţională a stabilit prin jurisprudenţa sa (Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12.12.2006) că sporul nu este un drept fundamental.

Prin Încheierea din 3 mai 2017, instanţa a repus cauza pe rol, pentru a pune în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Sesizarea a fost considerată admisibilă prin Încheierea din 23 mai 2017, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus şi suspendarea judecăţii. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 519 din Codul procedură civilă, motivat de următoarele considerente: A. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor legale amintite depinde soluţionarea recursului în cauza ce are ca obiect examinarea refuzului unei autorităţi publice de acordare către un funcţionar public, care a absolvit studiile superioare în 2011, după intrarea în vigoare a Legii- cadru nr. 330/2009, a dreptului la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de studii superioare de 25%, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, în limitele termenului de prescripţie. Motivul de recurs invocat vizează interpretarea acestor dispoziţii legale, în contextul în care reclamantul a solicitat aceste sume şi pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar prima instanţă le-a acordat. B. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre în procedura recursului în interesul legii sau a hotărârii prealabile. În litigiile de pe rolul instanţelor Curţii de Apel Iaşi privind sporul de studii superioare, ca de altfel şi în cele privind sporul de doctorat, derulate până la pronunţarea Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13.12.2016 (Decizia nr. 21/2016), practica a fost în sensul respingerii acţiunilor funcţionarilor publici. Decizia nr. 21/2016 a interpretat dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, doar cu privire la persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, sporul de doctorat fiind reintrodus expres prin Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare (Legea nr. 193/2016). După publicarea considerentelor acestei decizii, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au apreciat că este necesară o nouă abordare a problematicii şi în cazul sporului de studii superioare, aparent similar sporului de doctorat, existând premisele unei schimbări de practică judiciară. C. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 23 mai 2017. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul nu a prezentat o opinie cu privire la textele de lege invocate de instanţă, apreciind că soluţia tribunalului de admitere a acţiunii şi pentru perioada anterioară Legii nr. 71/2015, pentru înlăturarea discriminării, este corectă şi că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui consideră că această chestiune nu este nouă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia 21/2016 cu privire la interpretarea acestor texte de lege. Prin această decizie, referitoare la acordarea sporului de doctorat de 15% şi persoanelor care au obţinut titlul de doctor după data de 31 decembrie 2009, s-a constatat că au fost emise acte normative care au prevăzut expres acordarea acestuia, respectiv Legea nr. 193/2016. Potrivit acestei noi legi, se acordă sporul şi pentru cei care nu au beneficiat de acordarea lui sau nu a fost introdus în salariul de bază potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie. S-a reţinut, aşadar, că reglementările anterioare nu au prevăzut plata acestor sporuri. Cu privire la sporul de 25% pentru studii superioare, legiuitorul nu a mai emis acte normative care să prevadă acordarea lui ulterioară şi condiţiile necesare pentru aceasta. Aşadar, legea este clară şi nu lasă loc la interpretări. Invocă practica instanţelor judecătoreşti în cauze similare: Decizia 3.153 din 27 mai 2016 şi Decizia 5.234 din 5 noiembrie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe care le depune în copie certificată.

Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române opinează că sunt îndeplinite condiţiile necesare şi obligatorii pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sesizarea este necesară, deoarece la nivelul Tribunalului Vaslui există mai multe sentinţe judecătoreşti, aflate acum pe rolul Curţii de Apel Iaşi în faza recursului, în care au fost acordate aceste sporuri salariale de la date diferite: de la 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) sau cu trei ani în urmă de la data promovării acţiunii. Nu exprimă un punct de vedere asupra posibilei interpretări a textelor de lege invocate.

După comunicarea raportului, recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi intimaţii-pârâţi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Afacerilor Interne au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept, prin care au solicitat să se constate admisibilitatea sesizării şi pronunţarea unei hotărâri pe fond. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea recursurilor în Dosarul nr. 585/89/2016 a apreciat că sumele solicitate de reclamant reprezintă contravaloarea sporului de studii superioare de 25%, în condiţiile în care a absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare Legii-cadru nr. 330/2009, în 2011, iar angajatorul refuză acordarea sumelor compensatorii pentru acest unic motiv.

Sporul de studii superioare a fost instituit pentru prima dată de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi, de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, nu a mai fost reglementat ca spor (nu a fost prevăzut în anexele la lege), astfel că a fost acordat ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, în vederea păstrării cuantumului drepturilor salariale avute de funcţionarii publici anterior intrării în vigoare a legii unice de salarizare. După intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, suma compensatorie a fost introdusă în salariul de bază, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare. Acest spor, deşi diferit de sporul de doctorat, are o natură similară, legea care l-a instituit prevăzând că este condiţionat de absolvirea studiilor de învăţământ superior cu diplomă de licenţă, dar şi de desfăşurarea activităţii în domeniul corespunzător studiilor absolvite, fiind valabil cât timp funcţionarul public rămâne pe acel post pentru care s-a făcut analiza utilităţii studiilor superioare (la mutarea pe alt post, procedura de acordare reluându-se).

Practica instanţelor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, anterioară Deciziei nr. 21/2016, a fost aceea de a respinge cererile funcţionarilor publici de acordare a acestor sume compensatorii, dacă au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, cât timp această lege, urmată de legile de salarizare ulterioare, nu a mai prevăzut acest spor. Aceste sume s-au acordat totuşi de la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, în temeiul art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, care a prevăzut dispoziţii de înlăturare a situaţiilor de discriminare, născute ca urmare a punerii în aplicare a legilor de salarizare care s-au succedat până la acel moment. În acest sens, s-a depus Decizia nr. 413 din 26 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 584/89/2016.

Prin Decizia nr. 21/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, instanţa supremă a statuat asupra interpretării şi aplicării unora dintre dispoziţiile legale care fac obiect de aplicare şi în cauza de faţă, dar în litigiile privind acordarea despăgubirilor pentru discriminarea persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. A stabilit că sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de doctorat trebuie incluse în salariul de bază, indiferent de data dobândirii titlului ştiinţific de doctor, reţinând şi că, atunci când este analizată identitatea de situaţie între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională.

În acest context, una dintre opiniile completului care a formulat sesizarea este că interpretarea textelor de lege indicate mai sus este în sensul că sporul de studii superioare, la fel ca şi sporul de doctorat, a supravieţuit şi ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, sub forma sumelor compensatorii, introduse apoi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 în salariul de bază, nefiind vorba de o abrogare veritabilă şi efectivă, ci de o natură juridică nouă a aceleiaşi sume, prin care se recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională. Prin urmare, aceste sume compensatorii se impuneau a fi incluse în salariul de bază, indiferent de data absolvirii studiilor, anterior sau ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, o astfel de interpretare fiind în acord cu principiile echităţii, coerenţei şi remuneraţiei egale pentru muncă de valoare egală, principii statuate în mod constant de toate legile de salarizare care s-au succedat în timp.

Într-o a doua opinie, deşi se apreciază că reglementarea juridică a dreptului la sporul de studii superioare este similară cu reglementarea juridică a dreptului la sporul de doctorat, ceea ce ar putea impune, pentru considerente de identitate de raţionament juridic, adoptarea aceleiaşi soluţii, în sensul că acest drept a supravieţuit şi ulterior Legii-cadru nr. 330/2009, sub forma sumelor compensatorii introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 în salariul de bază, Decizia nr. 21/2016 produce efecte exclusiv în problematica dedusă judecăţii, respectiv cea a dreptului la sporul de doctorat. În lipsa unei decizii similare în materia dreptului la sporul de studii superioare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei nu are căderea să aprecieze, prin analogie, şi asupra altei chestiuni de drept, mai ales în contextul unei practici constante a Curţii Constituţionale (deciziile nr. 818, nr. 819 şi nr. 820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16.07.2008, şi nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23.12.2008), care apreciază că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, neputând cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, în caz contrar încălcându-se rolul autorităţii legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat. Curtea a mai constatat că instanţele judecătoreşti pot acorda orice reparaţii/despăgubiri pe care le consideră adecvate, numai în măsura în care repararea prejudiciului nu vizează drepturi salariale prevăzute de lege. Condiţia pe care trebuie să o respecte instanţa de judecată este aceea de a nu înlocui acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, transformându-se în acest fel într-un legiuitor pozitiv. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Jurisprudenţa Curţii de Apel Iaşi – instanţa de trimitere a comunicat că la nivelul Tribunalului Vaslui există practică unitară, în sensul că funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 au dreptul la sumele compensatorii reprezentând contravaloarea sporului de 25%, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015. Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a transmis opinia unanimă a judecătorilor, în sensul acordării acestui drept începând cu 9 aprilie 2015, deoarece Legea nr. 71/2015 nu retroactivează, ci se aplică de la data intrării sale în vigoare. Se invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul că sporul solicitat nu este un drept fundamental, ci un drept salarial suplimentar, în privinţa căruia statul are o marjă largă de apreciere cu privire la momentul la care se acordă şi persoanele care beneficiază. S-au ataşat sentinţele nr. 49/CA din 19 ianuarie 2017, definitivă, şi nr. 767/CA din 22 mai 2017, aflată în recurs.

Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară: Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat următoarele: Opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu este că, în aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, funcţionarii publici care au absolvit studiile superioare după intrarea în vigoare a acestei legi au dreptul la sumele compensatorii reprezentând sporul de 25% pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015. Opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Hunedoara este în sensul respingerii cererilor cu acest obiect. Tribunalul Alba a comunicat 6 hotărâri judecătoreşti, una definitivă, 4 suspendate în condiţiile art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi una aflată în termenul de exercitare a recursului. Hotărârile cuprind soluţii de admitere a cererilor de acordare a sporului de 25%, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi pe Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 09.11.2016 (Decizia nr. 23/2016). Curtea de Apel Cluj a comunicat Sentinţa nr. 935 din 13 aprilie 2017 a Tribunalului Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, atacată cu recurs, prin care s-a admis acţiunea pentru acordarea sporului de 25%, fundamentată pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, precum şi pe Decizia nr. 23/2016. Curtea de Apel Constanţa a comunicat că la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost identificate trei dosare având ca obiect problema de drept precizată, din care unul a fost soluţionat definitiv în sensul recunoaşterii dreptului invocat, iar în celelalte cauze judecata s-a suspendat în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă. S-a ataşat Decizia nr. 940/CA din 23 noiembrie 2016 a acestei secţii. Curtea de Apel Galaţi a comunicat opinia judecătorilor Secţiei pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii unei asemenea cereri. Tribunalul Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că, în lipsa unei decizii similare cu cea privind sporul de doctorat, dată şi în materia dreptului la sporul de studii superioare, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei nu are căderea să aprecieze prin analogie şi asupra altei chestiuni de drept. S-au ataşat sentinţele nr. 587 din 29 iunie 2016, nerecurată, nr. 427 din 23 mai 2016 şi nr. 483 din 8 iunie 2016, casate în recurs, cu consecinţa acordării sporului de 25%. Curtea de Apel Oradea a comunicat Sentinţa nr. 195 din 2 februarie 2017 a Tribunalului Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea de acordare a sporului de 25% anterior intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, aflată în recurs. Curtea de Apel Ploieşti a comunicat Decizia nr. 1.957 din 6 decembrie 2016, pronunţată de Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi sentinţa atacată, cu soluţia de respingere a acţiunii, reţinându-se inexistenţa discriminării. Celelalte curţi de apel nu au identificat hotărâri judecătoreşti relevante şi nici nu au comunicat opinii ale judecătorilor asupra problemei de drept în discuţie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării.

Astfel, prin Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7.08.2012, Curtea a constatat că „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”.

În acest sens, Curtea Constituţională a mai pronunţat Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8.03.2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10.11.2006, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12.12.2006, Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10.03.2009, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7.05.2009, Decizia nr. 487 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2.06.2009, Decizia nr. 876 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17.08.2009, Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18.05.2010, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16.11.2010, Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24.11.2010, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4.02.2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8.02.2012. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat, în principal, că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită condiţia ca problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, faţă de Decizia nr. 21/2016, privind acordarea sporului de doctorat, ce s-ar putea aplica, prin analogie, şi în legătură cu sporul de studii superioare. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: 1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; 2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; 3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; 5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, astfel: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea recursului urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze.

Ultimele două condiţii de admisibilitate, respectiv problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, nu sunt însă îndeplinite.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate”, verificarea întrunirii acesteia aparţine completului învestit cu pronunţarea hotărârii.

Din verificările efectuate a rezultat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior asupra acestei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o hotărâre prealabilă cu acest obiect.

La prima vedere, în absenţa identificării unei dezlegări anterioare a aceleiaşi chestiuni de drept, condiţia noutăţii ar fi îndeplinită.

Nu trebuie însă pierdut din vedere faptul că acest caracter de noutate se pierde pe măsură ce o chestiune de drept similară a primit o dezlegare din partea instanţei supreme.

Deşi sporul de 25% pentru studii superioare instituit prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 este diferit de sporul de doctorat de 15% reglementat prin legi speciale [art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007 1 , cu modificările şi completările ulterioare, pentru magistraţi şi prin art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare 2 , pentru cadrele didactice], Decizia nr. 21/2016 privind sporul de doctorat se poate aplica prin analogie şi în legătură cu sporul de studii superioare, interpretarea textelor în discuţie decurgând din aceleaşi principii statuate de legile de salarizare care s-au succedat în timp şi impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 1 Abrogat prin art. 48 pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. 2 Art. 50 alin. (10) a fost abrogat prin art. 14 lit. m) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.

În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte în niciun fel cerinţa noutăţii, aceasta trebuie să se circumscrie scopului instituţiei hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesităţii preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare.

Or, în condiţiile în care mecanismul de interpretare şi aplicare a actelor normative în domeniul salarizării funcţionarilor publici [cu referire la art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010] a fost dezlegat cu valoare de principiu prin decizia menţionată, chiar dacă vizând alt spor, similar celui în discuţie, riscul unei practici neunitare nu mai subzistă.

Teoreticienii dreptului au considerat că este justificată sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile atunci când chestiunea de drept prezintă un element de noutate în sensul că, de exemplu, nu a mai fost analizată în doctrină sau nu a fost dedusă judecăţii anterior.

Pentru a nu se ajunge la abuz, chestiunea de drept respectivă trebuie să prezinte o dificultate suficient de mare, în aşa fel încât judecătorul cauzei să considere că, pentru a se înlătura orice incertitudini privitoare la securitatea sau stabilitatea raportului juridic dedus judecăţii, generate de modul în care se va pronunţa, se impune intervenţia instanţei supreme prin darea unei rezolvări de principiu.

Având în vedere că sporurile în discuţie, deşi reglementate prin acte normative diferite, au aceeaşi natură – sporuri pentru studii (superioare şi doctorale) şi acelaşi regim juridic, în sensul că s-au supus aceloraşi modificări în domeniul legilor salarizării, acordarea acestora se face prin analogie potrivit aceloraşi principii de interpretare a legii, ubi eadem ratio, ibi idem jus.

Analogia, ca procedeu tehnico-juridic de interpretare a legii, este consacrată de Codul civil, fiind interzisă doar atunci când textul analog conţine o regulă de principiu şi de drept comun, adică o normă cu caracter general, iar nu special, de strictă interpretare.

Astfel, art. 10 din Codul civil, deşi intitulat „Interzicerea analogiei”, nu interzice analogia, ci doar enumeră cazurile în care aceasta nu poate fi folosită, şi anume: în cazul legilor care derogă de la o dispoziţie generală, al acelora care restrâng exerciţiul unor drepturi civile, precum şi în cazul legilor care prevăd sancţiuni civile. 49. Şi Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, face trimitere la analogie, în art. 4 alin. (2), prin care prevede că judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Acest text este reluat în art. 5 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă (reglementând acelaşi principiu ca art. 3 din Codul civil de la 1864): „(1) Judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii. (2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

Prin urmare, nimic nu împiedică instanţele învestite cu soluţionarea cererilor în discuţie să recurgă la aceleaşi principii în interpretarea şi aplicarea legilor cu privire la acordarea sporului de studii superioare, ca şi în cazul normelor juridice ce reglementează sporul de doctorat.

Pentru toate aceste considerente,