Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017

Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 8 iunie 2017, în Dosarul nr. 857/113/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea şi aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la principiul contributivităţii, reţinut în considerentele deciziilor nr. 5 din 20 septembrie 2010, nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 iulie 2017, cu nr. 1.949/1/2017. II. Expunerea succintă a procesului

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 4 mai 2016, cu nr. 857/113/2016, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Judeţeană de Pensii B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. xxxxxx din 14.12.2015 şi obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie, ţinând seama de veniturile realizate conform adeverinţelor depuse la dosar.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că a lucrat în cadrul cooperativei meşteşugăreşti în perioadele 1 ianuarie 1973-1 noiembrie 1991 şi 1 noiembrie 1991-31 martie 2000, în funcţia de croitor şi responsabil de unitate, obţinând adeverinţele în care sunt menţionate veniturile realizate, în raport cu care a solicitat recalcularea pensiei. Prin Decizia nr. xxxxxx din 14.12.2015, intimata i-a respins cererea.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată, arătând că decizia atacată a fost emisă conform dispoziţiilor Legii nr. 263/2010. Cu privire la Adeverinţa nr. xxx din 20.10.2015, unitatea angajatoare trebuia să certifice salariul tarifar de încadrare, nicidecum „retribuţia tarifară pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru”.

Prin Sentinţa civilă nr. xxx din 6 decembrie 2016, Tribunalul a admis în parte contestaţia, a anulat în parte decizia atacată şi a obligat-o pe intimată să emită o nouă decizie, prin care să stabilească drepturile de pensie pentru contestator, prin luarea în calcul a retribuţiei tarifare pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru, conform adeverinţei depuse în dosar.

În esenţă s-a reţinut că prin dispoziţiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu sunt înlăturate de la determinarea punctajelor anuale acele venituri suplimentare realizate în acord global sau sporul în acord, având în vedere atât caracterul permanent al acestora, cât şi faptul că au intrat în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale. Având în vedere că veniturile obţinute de contestator, cu titlu de retribuţie tarifară pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru, au fost avute în vedere atunci când s-a calculat contribuţia de asigurări sociale, tribunalul a constatat că acestea trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, în caz contrar încălcându-se principiul contributivităţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 19/2011 şi a stabilit că la recalcularea pensiilor trebuie avute în vedere formele de retribuire în acord global, indiferent de legea pensiei aplicabilă, astfel că nu se poate considera că ar privi doar drepturile de pensie stabilite conform Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata, susţinând că, în raport cu dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, nu există temei legal pentru valorificarea la determinarea punctajului mediu anual a retribuţiei tarifare pentru timpul lucrat în regim normat de lucru, că această retribuţie nu poate fi calificată drept formă de retribuire în acord şi că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că veniturile primite sub formă de acord global au intrat în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, atât timp cât nu există nicio dovadă în acest sens.

În şedinţa publică din 4 mai 2017, din oficiu, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Sesizarea a fost considerată admisibilă prin Încheierea din 8 iunie 2017, când, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus şi suspendarea judecăţii. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 519 din Codul procedură civilă, motivat de următoarele considerente: de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivităţii, reţinut în considerentele deciziilor nr. 5/2010, nr. 19/2011 şi nr. 19/2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procedura recursului în interesul legii, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, potrivit art. 165 alin. (1) – (3) din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare şi sporul de vechime.

În deciziile amintite, pronunţate în recurs în interesul legii, s-a reţinut că sistemul public de pensii instituit prin Legea nr. 19/2000 şi consolidat prin Legea nr. 263/2010 are la bază principiul contributivităţii, iar aplicarea acestui principiu impune luarea în calcul a sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverinţă, conform legislaţiei în vigoare, şi s-a plătit contribuţia pentru asigurări sociale.

În cauză, în perioada 1973-1991, contestatorul a fost retribuit în regie sau după timp, modalitate de retribuire prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, cu modificările ulterioare 1 . În baza acestei forme de retribuire, de-a lungul anilor, salariatul a încasat venituri variabile: în unele luni, venitul realizat a fost superior veniturilor utilizate la determinarea punctajelor medii anuale în baza Legii nr. 263/2010, în alte luni (majoritare), aceste venituri au fost inferioare salariilor înscrise în carnetul de muncă. Prin adeverinţele depuse la dosarul cauzei, angajatorul a certificat că s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la venitul realizat. 1 Abrogată prin Legea nr. 120/2000 privind declararea ca abrogate a unor acte normative.

La stabilirea pensiei, Casa Judeţeană de Pensii B. a avut în vedere elementele prevăzute de art. 165 din Legea nr. 263/2010: salariile din carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent şi sporul de vechime, fără a ţine cont de venitul realizat în regim normat de lucru.

Instanţa trebuie să analizeze dispoziţiile art. 165 din lege şi efectele deciziilor pronunţate în recurs în interesul legii în ceea ce priveşte principiul contributivităţii şi să decidă dacă la stabilirea drepturilor de pensie trebuie să se aibă în vedere: a) numai dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, fără a ţine cont că, în anumite luni, venitul realizat în regim normat de lucru este superior venitului rezultat din aplicarea acestui text; b) principiul contributivităţii pentru întreaga perioadă de timp retribuită în regie sau după timp, situaţie în care în lunile în care s-a contribuit mai puţin punctajul lunar va fi mai mic decât cel stabilit conform art. 165 din Legea nr. 263/2010; c) art. 165 din Legea nr. 263/2010, în lunile în care veniturile realizate au fost mai mici decât salariul înscris în carnetul de muncă şi principiul contributivităţii în lunile în care venitul realizat a fost mai mare.

Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În practică, instanţa abia acum se confruntă cu adeverinţe eliberate de angajator, în care se menţionează că există perioade în care s-au realizat venituri şi mai mari, dar şi mai mici decât cele avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual.

Problema de drept este una dificilă, întrucât instanţa este obligată să respecte atât dispoziţiile legii, cât şi deciziile pronunţate în recurs în interesul legii. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-intimată Casa Judeţeană de Pensii B. a susţinut că veniturile înscrise într-o adeverinţă pot fi valorificate indiferent dacă sunt mai mici sau mai mari decât salariile înscrise în carnetul de muncă, cu condiţia ca sporurile să fi avut un caracter permanent şi să se facă dovada reţinerii şi virării contribuţiei de asigurări sociale.

Intimatul, prin apărător, a arătat că trebuie să se valorifice doar veniturile suplimentare, conform principiului contributivităţii. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului a apreciat că Legea nr. 263/2010 prevede în art. 165 elementele care se iau în calcul la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv: salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent şi sporul de vechime. În anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se menţionează expres că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum rezultă din deciziile nr. 5/2010, nr. 19/2011 şi nr. 19/2012, pronunţate în recurs în interesul legii, este în sensul stabilirii drepturilor de pensie pe baza principiului contributivităţii, consacrat expres prin Legea nr. 19/2000 şi menţinut prin Legea nr. 263/2010.

Pornind de la premisa că veniturile realizate sunt mai mari decât cele stabilite potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, dispoziţie identică cu cea a art. 165 din Legea nr. 263/2010, s-a reţinut că aplicarea principiului contributivităţii impune luarea în calcul a sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverinţe, conform legislaţiei în vigoare, şi s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Întrucât anumite categorii de salariaţi au fost retribuite pe toată durata derulării raporturilor de muncă în baza unor forme de retribuire care permiteau majorarea sau diminuarea retribuţiei în funcţie de anumiţi indicatori cantitativi, în practică se constată că salariaţii nu au realizat întotdeauna venituri mai mari decât venitul ce se ia în calcul la stabilirea punctajului lunar, conform legislaţiei pensiilor.

Punctul de vedere al instanţei este că stabilirea punctajului lunar trebuie să se facă consecvent, în baza aceluiaşi temei juridic, pe toată perioada în care salariatul a beneficiat de aceeaşi formă de retribuire.

Instanţa a apreciat că nu este admisibil să se realizeze o combinare a art. 165 din Legea nr. 263/2010 cu principiul contributivităţii, exclusiv în interesul beneficiarului pensiei, astfel încât în lunile în care venitul realizat, la care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, este mai mare decât salariul înscris în carnetul de muncă la care se adaugă sporurile, să se ţină seama de venitul realizat în regie/acord, iar în lunile în care venitul este mai mic, deci s-a contribuit mai puţin, să se ia în calcul venitul din carnetul de muncă.

În opinia instanţei, tocmai pentru a înlătura aceste diferenţe de retribuţie de la o lună la alta, prin art. 165 din Legea nr. 263/2010, legiuitorul a prevăzut un beneficiu în favoarea asiguraţilor, în sensul că la stabilirea pensiei se ia în calcul salariul înscris în carnetul de muncă, chiar dacă este mai mare decât cel realizat în concret, la care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Dacă pensionarul solicită ca la stabilirea pensiei sale să se ţină cont de principiul contributivităţii, înseamnă că a renunţat la beneficiul legii şi, la cererea pensionarului, cu asumarea tuturor consecinţelor, punctajul se stabileşte în funcţie de venitul realizat în fiecare lună, la care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, venit care poate fi mai mare sau mai mic în raport cu cel înscris în carnetul de muncă. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curtea de Apel Bacău a comunicat că nu au fost identificate cauze în care să se fi pus această problemă de drept. Magistraţii Secţiei I civile a Tribunalului Neamţ au exprimat două opinii: într-o primă opinie s-a apreciat că, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada respectivă sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă, se valorifică veniturile brute înregistrate în carnetul de muncă, pentru a nu înrăutăţi situaţia contestatorului în cadrul propriei acţiuni; într-o altă opinie nu se prevede posibilitatea existenţei unei asemenea situaţii, cu excepţia situaţiei de concediu medical, caz în care se iau în considerare veniturile realizate efectiv.

Curtea de Apel Braşov a comunicat opinia judecătorilor Secţiei civile a Curţii, în sensul că dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 nu comportă probleme deosebite de interpretare, fiind fără echivoc că pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, cum dispune alin. (1), întrucât acest act autentic era singurul care certifica salariile conform Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă 2 ; prevederile alineatelor următoare privesc sporurile cu caracter permanent, între care şi sporul de vechime, şi care se au în vedere, pe lângă salariul dovedit conform alin. (1), legiuitorul dorind ca la stabilirea punctajului lunar să se asigure principiul contributivităţii, cum s-a reţinut şi prin deciziile nr. 5/2010, nr. 19/2011 şi nr. 19/2012, astfel încât textul în discuţie nu necesită o interpretare specială. 2 Abrogat prin Legea nr. 53/2002 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Curtea de Apel Bucureşti a comunicat opinia conturată la nivelul Secţiei a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti şi al Tribunalului Ilfov. Dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 fac vorbire despre valorificarea, pentru diferite perioade, a salariilor brute, respectiv nete (o dispoziţie identică regăsindu-se în art. 164 din Legea nr. 19/2000), cu toate că nu exista o astfel de distincţie, respectiv nu subzista noţiunea de salariu „brut” sau „net”. În acest context, prin dispoziţiile art. 165, se ajunge la o modificare, ce poate atrage valorificarea unor venituri mai mici decât cele obţinute în realitate de către solicitantul/beneficiarul pensiei, a sferei de aplicare a unei norme cu valoare de principiu, înscrisă tot în corpul Legii nr. 263/2010, respectiv a principiului contributivităţii. În carnetele de muncă ale salariaţilor a fost menţionat, de regulă, pentru perioada anterioară anului 1990, salariul tarifar de încadrare, iar nu valoarea reală, primită în mod concret de către salariaţi, în funcţie de caracteristicile plăţii drepturilor salariale anterioare anului 1990, realizarea planului, „indicator” în funcţie de care se realiza, în concret, forma de salarizare „în acord”. Din cauza salarizării „în acord”, de foarte multe ori, salariul tarifar de încadrare, menţionat în carnetele de muncă, nu reprezenta venitul încasat, în realitate, de către salariatul care, în funcţie de indicatorul mai sus amintit, putea primi un venit (calculat în acord global) mai mic sau mai mare decât cel înscris în carnetul de muncă. În ipoteza sesizată de către Curtea de Apel Galaţi, dacă se dă prevalenţă principiului contributivităţii, context în care salariile înscrise în carnetul de muncă, din motivele mai sus arătate, nu respectau, de cele mai multe ori, valoarea veniturilor primite, în chip real, de către salariaţii plătiţi în acord, ar rezulta că ar fi posibile două soluţii principiale: fie dispunerea valorificării veniturilor atestate prin adeverinţe, indiferent de menţiunile referitoare la salariul tarifar din carnetul de muncă, inclusiv în situaţia în care aceste venituri sunt mai mici decât cele valorificate şi menţionate în carnetul de muncă, pentru că, dacă se manifestă consecvenţă în aplicarea principiului contributivităţii (jurisprudenţă constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin soluţionarea unor recursuri în interesul legii anterioare în materia asigurărilor sociale, chiar dacă acestea interpretează dispoziţii ale Legii nr. 19/2000, abrogată prin Legea nr. 263/2010, este de subliniat că principiul contributivităţii se regăseşte, identic ca formulare, şi în Legea nr. 263/2010, dar şi în Legea nr. 19/2000), se impune valorificarea veniturilor reale, inclusiv a celor mai mici; fie instanţa respinge, sub acest aspect, acţiunea ca lipsită de interes (cu condiţia de a arăta, în concret, care sunt acele venituri „mai mici” decât cele înscrise în carnetul de muncă), context în care rămâne să se aprecieze dacă posibila soluţionare a unei acţiuni, fără a se antama fondul pretenţiei formulate (modificarea cuantumului pensiei ca efect al valorificării veniturilor dintr-o adeverinţă), reprezintă o veritabilă problemă de drept de care să „depindă soluţionarea pe fond” a cauzelor având ca obiect fie cererile de recalculare a unor pensii deja aflate în plată, fie contestaţii împotriva unor decizii de stabilire a pensiei faţă de care se exprimă nemulţumirea legată de cuantumul pensiei rezultat din calcule. Lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată – dacă este vorba despre valorificarea unor venituri „mai mici” decât valoarea salariului tarifar de încadrare menţionat în carnetele de muncă – derivă din faptul că, dacă astfel de adeverinţe ar fi valorificate, rezultatul previzibil ar consta în calcularea unei pensii în cuantum evident mai mic decât cel aflat deja în plată. De asemenea, noţiunea de „venituri” (ce înglobează veniturile obţinute în acord, dar şi contravaloarea tuturor sporurilor şi primelor, adaosurilor, precum şi a altor sume plătite de angajator salariaţilor) nu se confundă cu noţiunea de „salariu tarifar de încadrare”.

Curtea de Apel Cluj a comunicat că nu a identificat dosare soluţionate în cadrul cărora să fie invocate sau analizate problemele de drept ce fac obiectul sesizării. Opinia judecătorilor Tribunalului Cluj este că instanţa nu poate dispune valorificarea veniturilor realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001, în cazul în care acestea sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă, avute în vedere anterior la stabilirea pensiei, deoarece s-ar ajunge la situaţia diminuării drepturilor de pensie în cadrul contestaţiei formulate de pensionar. De asemenea s-a susţinut că nu se poate realiza o combinare a art. 165 din Legea nr. 263/2010 cu principiul contributivităţii, astfel încât instanţa va trebui să analizeze situaţia tuturor veniturilor realizate pentru care rezultă că au fost plătite contribuţii de asigurări sociale, urmând a dispune valorificarea acestora doar în situaţia în care s-ar ajunge la o pensie mai mare decât cea rezultată din decizia de pensie contestată.

Curtea de Apel Constanţa a comunicat că nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării. Secţia I civilă a Curţii a comunicat un număr de 5 decizii definitive, prin care s-a reţinut necesitatea valorificării în calculul pensiei a tuturor veniturilor asiguratului pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale, conform principiului contributivităţii.

Curtea de Apel Craiova a comunicat următoarele: opinia judecătorilor Secţiei I civile a Curţii este în sensul că, raportat la principiul contributivităţii, se iau în calcul veniturile salariatului înscrise în carnetul de muncă. În cadrul Tribunalului Dolj s-a conturat orientarea, în sensul că sumele care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale trebuie luată în considerare la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât neluarea în considerare a acestora echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, raţionament juridic cuprins şi în deciziile nr. 5/2010, nr. 19/2011 şi nr. 19/2012; au fost ataşate patru hotărâri judecătoreşti, definitive, considerate relevante.

Curtea de Apel Iaşi a comunicat că pe rolul său au fost înregistrate cauze ce au avut ca obiect valorificarea veniturilor obţinute în regim de acord global, soluţiile adoptate fiind de respingere, cu motivarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 263/2010. S-a susţinut astfel că principiul contributivităţii nu poate fi aplicat în abstract, ci în limitele legii şi ale dovezilor din care trebuie să rezulte îndeplinirea condiţiilor legii. Voinţa legiuitorului a fost ca elementul de bază pentru calculul punctajului anual, în vederea stabilirii pensiilor, să fie salariul înregistrat în carnetul de muncă, şi nu venitul efectiv realizat, tocmai pentru că, în multe situaţii, venitul realizat era mai mic decât salariul tarifar notat în carnetul de muncă.

Curtea de Apel Oradea a comunicat că nu a identificat hotărâri judecătoreşti cu privire la problema de drept în discuţie. Punctul de vedere al judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Bihor este că trebuie să se dea eficienţă principiului contributivităţii, respectiv luarea în considerare a sumelor care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, şi nu a unor înscrieri inexacte din carnetul de muncă.

Curtea de Apel Piteşti a comunicat că practica judiciară în această materie la nivelul instanţelor din circumscripţia sa a fost în sensul că o cerere de luare în calcul a veniturilor indicate în adeverinţa eliberată de angajator, pentru perioadele anterioare datei de 1.04.2001, pentru care acestea sunt mai mari decât salariile înscrise în carnetul de muncă, este inadmisibilă, întrucât contravine principiului contributivităţii.

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că opinia judecătorilor instanţelor din raza sa de competenţă este în sensul că, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă, ar trebui luate în considerare veniturile efectiv realizate.

Celelalte curţi de apel au comunicat că nu au identificat hotărâri judecătoreşti în care să se regăsească problema de drept pusă în discuţie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării, identice în Legea nr. 263/2010, cât şi în reglementarea anterioară – Legea nr. 19/2000.

Astfel, răspunzând criticii potrivit căreia textul de lege este neconstituţional, deoarece limitează veniturile ce se au în vedere la stabilirea punctajului de pensie, Curtea a reţinut 3 că „art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 prevede luarea în calcul la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariu, şi a sporurilor cu caracter permanent, (…), aşa cum acestea sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi. Numai pentru cazurile în care nu se poate face această dovadă, stabileşte procentele, diferenţiate pe perioade şi în raport cu vechimea în muncă, la care se calculează valoarea sporului de vechime.” 3 Decizia Curţii Constituţionale nr. 43 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007; Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011.

Totodată, faţă de susţinerea că dispoziţia criticată este discriminatorie, întrucât pentru stagiile efectuate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 nu pot fi utilizate la calculul punctajelor acele venituri care nu au caracter permanent, deşi asiguraţii au contribuit în acelaşi mod, indiferent de perioada în care au realizat aceste stagii, instanţa de contencios constituţional a reţinut 4 că legiuitorul are competenţa exclusivă şi opţiunea liberă pentru stabilirea veniturilor în raport cu care se datorează contribuţia la fondul asigurărilor sociale şi în raport cu care se calculează cuantumul pensiilor şi al altor ajutoare sociale. 4 Decizia Curţii Constituţionale nr. 356 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 3 noiembrie 2004; Decizia Curţii Constituţionale nr. 409 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iulie 2012.

De asemenea a reţinut 5 că inegalităţile pretinse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, constând în excluderea de la veniturile ce sunt luate în calcul la determinarea punctajelor anuale în vederea stabilirii drepturilor de pensie a veniturilor obţinute în forma de retribuire în acord global, provin din prevederile menţiunii din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, ce nu pot forma obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi că, oricum, acestea constituie aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ce intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti. 5 Decizia Curţii Constituţionale nr. 466 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 752 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016.

Totodată, trebuie subliniat şi că instanţa de contencios constituţional 6 , cu referire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005) 7 , a statuat că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileşte de instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale, respectiv problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor şi dacă s-au încasat sau nu contribuţii de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. 6 Decizia Curţii Constituţionale nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007. 7 Abrogată de Legea nr. 263/2010. VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia drepturilor de asigurări sociale a statuat următoarele:

În data de 13 decembrie 2016, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în Cauza Belane Nagy c. Ungariei 8 , dispoziţiile de principiu fiind următoarele: decizia de a adopta legi privind beneficiile de asigurări sociale implică consideraţii de natură economică şi socială. Curtea consideră normal ca marja de apreciere de care dispune legiuitorul în implementarea politicilor sociale şi economice să fie una mare şi va respecta decizia acestuia cu privire la ceea ce constituie interes public, cu excepţia cazului în care aceasta este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (paragraful 113); art. 1 din Primul Protocol adiţional impune ca orice ingerinţă să fie în mod rezonabil proporţională cu scopul urmărit; în acest sens, justul echilibru nu va fi realizat dacă persoana vizată suportă o sarcină individuală excesivă; analizând dacă ingerinţa a impus o sarcină individuală excesivă, Curtea va avea în vedere contextul particular în care s-a ivit problema, respectiv acela al unui sistem de asigurări sociale. Aceste sisteme sunt o expresie a solidarităţii sociale faţă de membrii săi vulnerabili (paragrafele 114-116); în mai multe cazuri, Curtea s-a străduit să stabilească toate elementele relevante în contextul specific; procedând în acest mod, Curtea a atribuit relevanţă unor factori precum natura discriminatorie a pierderii dreptului, absenţa unor măsuri tranzitorii sau condiţiile arbitrare; Curtea reţine că ingerinţa a fost prevăzută de lege, constând tocmai în introducerea unei noi legislaţii începând cu anul 2012 şi a urmărit un scop legitim, respectiv interesul comun de protecţie a resurselor publice prin mijloace de raţionalizare a sistemului de beneficii de asigurări sociale (paragrafele 120-121); în lumina acestor considerente, Curtea este de părere că măsurile adoptate, deşi urmăreau să protejeze resursele publice prin înlăturarea deficienţelor şi raţionalizarea sistemului de beneficii pentru invaliditate, s-au transpus în norme legale care, în circumstanţele cauzei, nu au asigurat un echilibru corect între interesele implicate. 8 JurisClasor CEDO – Ianuarie 2017, Autor: drd. Răzvan Anghel, Categorie: Hotărâri relevante.

Opiniile doctrinare au relevat, cu referire punctuală la această decizie, următoarele idei de bază ce se impun a fi reţinute: instanţa de contencios european nu neagă, prin această hotărâre, jurisprudenţa sa anterioară referitoare la posibilitatea statelor de a modifica condiţiile de acordare a pensiilor de invaliditate şi lipsirea de aceste drepturi a beneficiarilor care nu mai îndeplinesc condiţiile de acordare prescrise de noua lege; în această cauză, Marea Cameră a transferat analiza, în realitate, în zona principiului contributivităţii, reţinând ca argument important că reclamanta contribuise mai mult de 23 de ani la sistemul de asigurări sociale, contribuţia sa fiind lipsită de efecte prin noua legislaţie şi, în plus, contribuise o perioadă relevantă semnificativă şi potrivit noii legi, care nu a fost avută în vedere în mod proporţional; totodată, fără a nega posibilitatea statului de a modifica condiţiile de acordare a pensiilor de invaliditate şi posibilitatea de a lipsi pe reclamantă de acest drept, Curtea şi-a concentrat atenţia asupra analizei proporţionalităţii măsurii cu scopul urmărit şi asupra sarcinii excesive suportate de reclamantă, fiind relevantă lipsirea totală de venituri a reclamantei, dificultatea de a ocupa un loc de muncă şi existenţa unei reduceri a capacităţii de muncă; această hotărâre poate fi înţeleasă ca marcând o tendinţă a Curţii de a creşte gradul de protecţie al acestor drepturi de asigurări sociale, în contrapondere cu jurisprudenţa sa anterioară care lăsa statelor membre o mare marjă de apreciere în acest domeniu, mai ales în contextul crizei economice mondiale; este posibil ca această nouă orientare jurisprudenţială să fie rezultatul constatării faptului că, totuşi, măsurile adoptate de state în perioada de criză economică, acceptate de Curte ca intrând în marja de apreciere a acestora, au condus la situaţii foarte dificile pentru unii asiguraţi, care au fost lipsiţi intempestiv de singurul venit în condiţiile în care făceau parte dintr-o categorie vulnerabilă şi, din cauza vârstei şi stării de sănătate, nu puteau obţine un alt venit, fiind necesar să se identifice o soluţie şi în cazul lor. De altfel, poate că pentru aceste situaţii particulare, testul de proporţionalitate al măsurilor adoptate, în raport cu scopul urmărit, este cel mai potrivit instrument de analiză; aşadar, Curtea, prin Marea Cameră, nu neagă dreptul statelor de a modifica condiţiile de acordare a pensiei de invaliditate, din motive de interes public, acestea putând, în funcţie de condiţiile socio-economice, să stabilească în ce condiţii şi căror persoane le poate acorda un astfel de beneficiu; astfel de măsuri trebuie să fie însoţite de măsuri tranzitorii şi de măsuri de protecţie socială corespunzătoare situaţiei concrete a fiecărui asigurat, astfel încât acesta să nu poată fi pus, în fapt şi în mod obiectiv, în situaţia de a nu avea mijloace de subzistenţă; pe de altă parte, deşi condiţiile privind starea de sănătate se pot modifica fără a ridica probleme deosebite, alte condiţii, precum cele privind un stagiu minim de cotizare, ar trebui stabilite în aşa fel încât să poată fi îndeplinite şi să nu pună asiguratul în situaţia de fapt de a nu putea îndeplini aceste condiţii niciodată, mai ales dacă ele se verifică retroactiv. Atunci când aceste limite nu sunt avute în vedere, testul de proporţionalitate efectuat de Curte pentru a verifica existenţa justului echilibru între măsurile luate şi scopul urmărit poate avea rezultate diferite de la caz la caz, care nu sunt în mod necesar previzibile; Curtea atribuie o mare importanţă recunoaşterii unor drepturi de asigurări sociale proporţional cu contribuţia realizată.

În egală măsură trebuie consemnată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului existentă înainte de pronunţarea acestei decizii, astfel: Curtea 9 aminteşte că dacă articolul 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuţii la un fond de asigurare, acesta nu poate fi interpretat ca acordând dreptul la o pensie de o valoare determinată; de asemenea, Curtea aminteşte că statele părţi la Convenţie beneficiază de o marjă de apreciere destul de amplă atunci când vine vorba de reglementarea politicii lor sociale; Curtea consideră că statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat; statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare. 9 Cauza Kechko împotriva Ucrainei (Cererea nr. 63.134/00), 8 noiembrie 2005, definitivă.

Curtea 10 a statuat totodată că, în conformitate cu jurisprudenţa organelor convenţiei, plata cotizaţiei la fond poate da naştere, în anumite situaţii, unui drept patrimonial care poate fi afectat de modul în care se distribuie fondurile. 11 10 Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei (Cererea nr. 60.669/00), 12 octombrie 2004. 11 Bellet, Huertas şi Vialatte împotriva Franţei (decizie), nr. 40.832/98, 40.833/98 şi 40.906/98, 27 aprilie 1999, şi Skorkiewicz împotriva Poloniei (decizie), nr. 39.860/98, 1 iunie 1999.

În plus, drepturile care decurg din plata cotizaţiilor către regimuri de securitate socială constituie un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 12 . 12 Gaygusuz împotriva Austriei, hotărârea din 16 septembrie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-IV, p. 1.142, pct. 39-41.

Cu toate acestea, chiar considerând că art. 1 din Protocolul nr. 1 ar garanta indemnizaţii persoanelor care au cotizat la un regim de securitate socială, acesta nu ar putea fi interpretat ca dându-le acestor persoane dreptul la o pensie care să se ridice la o anumită valoare 13 . Pentru a evalua situaţia în privinţa acestei dispoziţii este important să se pună întrebarea dacă dreptul reclamantului de a obţine beneficii de la sistemul de securitate socială în cauză a fost încălcat de aşa manieră încât să aducă atingere esenţei dreptului său la pensie 14 . 13 Muller împotriva Austriei, nr. 5.849/72, raportul Comisiei din 1 octombrie 1975, Decizii şi rapoarte 3, p. 25, şi decizia Skorkiewicz, citată anterior. 14 Domalewski împotriva Poloniei (decembrie), nr. 34.610/97, CEDO 1999-V. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”.

Legiuitorul a instituit astfel o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii ce se impun a fi întrunite în mod cumulativ: 1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; 2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; 3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; 5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, astfel: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu judecarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze.

Celelalte două condiţii – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare – nu sunt îndeplinite.

Nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

Procedura sesizării instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei 15 . 15 Decizia nr. 8 din 20 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2017.

Pe calea mecanismului hotărârii prealabile se realizează o interpretare de principiu a unei norme de drept într-un context factual şi juridic ce se impune a fi evocat cu fidelitate de titularul sesizării, pentru a exclude orice situaţie care ar putea să însemne: interpretarea dată situaţiilor ipotetice, pur teoretice, rezolvarea problemelor particulare ivite în legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei, inclusiv apărări care s-au invocat în litigiul principal etc.

Noţiunea de „soluţionare pe fond a cauzei” trebuie înţeleasă în sensul dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în jurisprudenţa sa – s-a statuat astfel că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural dacă prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. 16 . De asemenea, „chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie, deci, una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică” 17 . 16 Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc. 17 Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015.

Analiza îndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte presupune a stabili dacă dispoziţiile legale care fac obiectul sesizării au legătură cu cauza şi sunt determinante în soluţionarea acesteia.

În cazul analizat, titularul sesizării solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivităţii, reţinut în considerentele deciziilor nr. 5/2010, nr. 19/2011 şi nr. 19/2012, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.

Din cuprinsul încheierii de sesizare a Curţii de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale rezultă că, prin contestaţia dedusă judecăţii, s-a solicitat să se dispună anularea deciziei de pensie, respectiv obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie, ţinând seama de veniturile realizate conform adeverinţelor depuse la dosar (care atestă retribuţia tarifară pentru timpul efectiv lucrat în regim normat de lucru, pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale) şi care erau mai mari decât salariile de încadrare, deja valorificate la determinarea drepturilor de pensie ale reclamantului.

În apel, intimata a criticat hotărârea primei instanţe, în raport cu dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, susţinând, în esenţă, că nu există temei legal pentru valorificarea la determinarea punctajului mediu anual a retribuţiei tarifare pentru timpul lucrat în regim normat de lucru, că această retribuţie nu poate fi calificată drept formă de retribuire în acord şi că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că veniturile primite sub formă de acord global au intrat în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale.

Prin urmare, titularul sesizării a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă cu privire la o chestiune de drept care, din perspectiva elementelor definitorii redate de chiar actul de sesizare – pretenţia concretă a contestatorului (recalcularea pensiei în raport cu veniturile mai mari dovedite în cauză), temeiul juridic al acţiunii, criticile formulate în cuprinsul contestaţiei, respectiv apelul subsecvent -, intră în categoria celor generice, pur teoretice, fără nicio legătură cu circumstanţele cauzei pendinte.

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor