Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018

Prin Încheierea din 21 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.034/63/2017, Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, respectiv interpretarea noţiunii de «instituţie sau autoritate publică», în situaţia salarizării personalului din cadrul instituţiilor publice deconcentrate, de acelaşi tip, subordonate consiliilor judeţene, în raport de interpretarea noţiunii de «acelaşi ordonator de credite»”. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 16 martie 2018, cu nr. 731/1/2018. II. Temeiul juridic al sesizării

Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.” III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: „Art. 3 1 . – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (1 1 ) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (1 2 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (1 3 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.” IV. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamanta A a chemat în judecată pârâta B, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la stabilirea salariului de bază la nivelul maxim, prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale – „Administraţie”, astfel cum sunt ele definite de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), iar, din întreaga familie ocupaţională „Administraţie”, la stabilirea salariului de bază la nivel maxim, pârâta să se raporteze la salariul similar din cadrul C.

În subsidiar, în situaţia în care se apreciază că raportarea la C nu este posibilă, solicită să fie obligată pârâta ca, la stabilirea noului salariu, să aibă în vedere salariul maxim din orice altă instituţie din familia ocupaţională „Administraţie”, pentru care sunt îndeplinite condiţiile legale, iar noul salariu de bază să îi fie stabilit începând cu luna ianuarie 2017, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, care a fost publicată în luna decembrie 2016.

Ulterior, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare la acţiune, prin care a învederat că solicită stabilirea salariului maxim aflat în plată la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară, începând cu data de 1.01.2017.

Prin Sentinţa nr. 4.641 din 11.10.2017, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A, a anulat parţial Dispoziţia nr. 245 din 30.01.2017, emisă de către pârâtă, în ceea ce priveşte cuantumul salariului de bază, şi a fost obligată pârâta să stabilească salariul de bază al reclamantei, începând cu luna ianuarie 2017, la nivel maxim în plată în cadrul direcţiilor judeţene generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii precum persoanele salarizate la nivel maxim.

În motivare s-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) şi alin. (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în vigoare după data de 1.08.2016, reclamanta trebuia să beneficieze de cel mai mare salariu de bază aflat în plată la nivelul instituţiei, pentru clasa şi gradaţia pe care le avea.

Pe de altă parte, s-a arătat că, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, pronunţată de către Curtea Constituţională, s-a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţia României, republicată, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.

Totodată, la paragraful 32 din Decizia nr. 794/2016, se menţionează că „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016) trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică”.

Prin urmare, Curtea a constatat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare”, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică (paragraful 34).

Aşadar, în condiţiile în care s-ar calcula diferenţiat indemnizaţia s-ar realiza o încălcare a dispoziţiilor art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 285/2010), art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010), art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012) şi art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013). Or, în speţă, la baza emiterii Dispoziţiei nr. 245 din 30.01.2017 de stabilire a salariului de bază al reclamantei au stat dispoziţiileart. 1 alin. (1) – (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017) prin care s-a majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale, neavându-se însă în vedere maximul salariului de bază aflat în plată la nivelul direcţiilor judeţene generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii, aşa cum a solicitat reclamanta prin acţiunea precizată.

Aşadar, s-a apreciat că nu există nicio justificare pentru refuzul pârâtei de a-i stabili reclamantei salariul prin raportare la nivelul maxim al salariului de bază din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară, de vreme ce aparţin aceleiaşi categorii profesionale, funcţiile din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului fiind acelea prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta B, iar, la termenul din data de 17 ianuarie 2018, instanţa a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv interpretarea art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, prin raportare la dispoziţiile alin. (1 3 ) ale aceluiaşi articol pentru instituţiile publice deconcentrate. V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

Prin încheierea de sesizare s-a reţinut admisibilitatea sesizării, motivată de următoarele aspecte: a) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1), prin prisma dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma sa modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, în baza interpretării acestor dispoziţii legale, alăturat altor argumente, instanţa de fond a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată, aceste aspecte fiind repuse în discuţie şi în faţa instanţei de control judiciar prin recursul formulat de instituţia publică pârâtă; b) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din analiza practicii judiciare a instanţei supreme în materie civilă şi de contencios administrativ existentă pe site-ul www.scj.ro; c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate astăzi, 21 februarie 2018, pe portalul acesteia. VI. Punctul de vedere al completului de judecată

Problema de drept care se pune în discuţie o reprezintă salarizarea unitară a funcţionarilor serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean.

Astfel, se constată că, după adoptarea Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009), legiuitorul român a demonstrat o permanentă preocupare, deşi nu lipsită de sincope legislative, pentru realizarea unui sistem de salarizare a întregului personal bugetar bazat pe coerenţă şi echitate.

Aceste preocupări se reflectă şi în deciziile pronunţate de Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, date în analiza constituţionalităţii diferitelor dispoziţii legale incidente în materie sau în interpretarea şi aplicarea acestora, ce au ca punct de plecare principiul echităţii şi coerenţei, afirmat prin Legea-cadru nr. 330/2009 [art. 3 lit. d)], reafirmat prin Legea-cadru nr. 284/2010 [art. 3 lit. c)] şi care se regăseşte, în continuare, şi în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) [art. 6 lit. b), c), f)].

În acest context se reţine că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 s-a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016) a fost introdus în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 art. 3 1 , iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016) alin. (1) al art. 31 a fost modificat, introducându-se în cuprinsul acestui articol patru noi alineate, alineatele (1 1 )-(1 4 ).

În această formă, art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 avea următorul conţinut: „(…) începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare (…) mai mic decât cel stabilit în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

În aplicarea acestei dispoziţii legale, prin alin. (1 1 ) din actul normativ anterior menţionat s-a definit sintagma „fiecare funcţie” ca reprezentând funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, prin alin. (1 3 ) s-a definit sintagma „instituţie sau autoritate publică” ca fiind acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. Aceeaşi dispoziţie legală precizează, în teza a II-a, că: „În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare va fi stabilit la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate”.

În speţele analizate, prin probatoriul administrat, reclamanţii au demonstrat că, în cadrul altor direcţii judeţene generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, salariul de bază pentru funcţii identice cu cele ocupate de aceştia este mai mare decât salariul de bază de care reclamanţii beneficiază în cadrul C.

Ca urmare, problema de drept esenţială ce se impune a fi dezlegată în cauzele analizate o reprezintă interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale anterior enunţate în situaţia de fapt prezentată.

În dezlegarea acestei probleme de drept se impune a se observa că direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sunt instituţii publice de interes judeţean cu personalitate juridică, aflate, structural, în subordinea consiliilor judeţene, iar, metodologic, subordonate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie (A.N.P.D.C.A.) şi Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi (A.N.P.D.), înfiinţate odată cu apariţia pachetului legislativ din anul 2004, pachet ce cuprinde şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Intrarea în vigoare a acestei legislaţii a constituit actul de naştere al direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, prin comasarea mai multor instituţii deconcentrate la nivel judeţean cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale persoanelor cu dizabilităţi, în fiecare judeţ desfăşurându-şi activitatea o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

În această situaţie se consideră că, în justa aplicare a art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean, prin sintagma „instituţie sau autoritate publică” trebuie avute în vedere nu numai subordonarea structurală a acestora, ci şi subordonarea lor metodologică, în raport cu autorităţile naţionale de care sunt coordonate.

Ca urmare, se impune a se reţine că acestea sunt instituţii „aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar”, în sensul art. 3 1 alin. (1 3 ) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel că, potrivit aceleiaşi dispoziţii legale, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare va fi stabilit la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice”.

Mai mult, chiar şi din punctul de vedere al subordonării structurale se poate observa că direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sunt subordonate întotdeauna structural consiliilor judeţene. Or, în respectarea principiului echităţii şi coerenţei, ce stă la fundamentul salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, se impune a se reţine că, din punctul de vedere al salarizării, nu are relevanţă căruia dintre consiliile judeţene din ţară îi este subordonată o anumită direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, ci doar că şi acestea sunt ordonatori de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.

În situaţia în care dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 s-ar interpreta în sensul că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean s-ar stabili numai în funcţie de ordonatorul de credite căruia îi sunt subordonate structural, se constată că definirea amplă, din dispoziţia legală analizată, a sintagmei „instituţie sau autoritate publică”, în raport cu scopul ordonatorului de credite căruia instituţia i se subordonează, funcţiile şi atribuţiile acestuia, nivelul său de subordonare, din punct de vedere financiar, ar fi inutilă.

De asemenea, interpretarea analizată, acceptând o salarizare diferită, la nivelul salariului de bază, a funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean, în raport cu fiecare consiliu judeţean căruia îi este subordonată structural, contrazice însuşi scopul urmărit de legiuitor, acela de a asigura o salarizare coerentă şi unitară, dar şi dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, prin care s-a definit sintagma „fiecare funcţie” ca reprezentând funcţiile prevăzute în aceeaşi/acelaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În contextul legislativ anterior analizat se consideră că Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în speţele analizate, nu este de natură a conduce în mod direct la soluţionarea cauzei, însă prezintă importanţă prin considerentele sale ce demonstrează modul în care instanţa de contencios constituţional priveşte şi interpretează principiul echităţii şi coerenţei în materie.

Ca urmare, se opinează în sensul soluţiei care afirmă că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean se impune a fi făcută în mod unitar la nivel naţional pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, conform art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice.

Este adevărat că, în anul 2017, salarizarea personalului plătit din fonduri publice se făcea potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016), însă această împrejurare nu aduce nimic nou în ceea ce priveşte problema de drept analizată, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. . .”.

Astfel, pentru determinarea corectă a salariului unui funcţionar public la 1 ianuarie 2017 trebuie avută în vedere salarizarea acestuia în anul 2016, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.

De altfel, chiar în expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se arată că acest act normativ este adoptat, deoarece „se impune prelungirea aplicării unor măsuri prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017”. VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

La data de 22 ianuarie 2018, intimata reclamantă a depus note scrise, prin care a solicitat rezolvarea chestiunii de drept ce vizează interpretarea art. 3 1 alin. (1) şi (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în raport cu considerentele Curţii Constituţionale, astfel cum au fost reţinute la paragraful 33 din Decizia nr. 794/2016, în sensul de a se lămuri dacă sintagma: „În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate” se interpretează prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică în care există funcţia la care se face raportarea.

Reclamanta a arătat că este de acord ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, fiind întrunită cumulativ întreaga suită de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: existenţa cauzei aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă această cauză în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Craiova, învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă şi, în fine, nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare o solicită s-a învederat că aceasta survine faptului că norma de drept disputată este una lacunară şi neclară.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 a constatat faptul că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturi salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică”.

Norma este neclară, deoarece, prin exprimarea de la alin. (1 3 ), statuată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în aplicarea prevederilor alin. (1), s-a prevăzut că, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim este cel în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

Prin Decizia nr. 794/2016, la paragraful 34, Curtea Constituţională a statuat că această raportare se face la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

S-a considerat că această raportare trebuie unificată pentru prevenirea discriminării şi pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în fata legii, dar şi pentru a se asigura o practică unitară.

Necesitatea egalizării salariilor a pornit de la faptul reţinut la alin. V din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 că, la momentul respectiv, existau niveluri diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie, în cadrul aceleiaşi instituţii, iar intenţia evidentă a legiuitorului a fost să înlăture aceste situaţii discriminatorii.

Faptul că acest lucru nu a reuşit este recunoscut de legiuitor în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, unde, în paragrafele IV-VI, se recunoaşte că, la momentul edictării acestei noi ordonanţe, doar unele dintre diferenţele de salarizare pentru aceeaşi funcţie au fost eliminate prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, precum şi faptul că autorităţile/instituţiile publice centrale şi locale au identificat o serie de neclarităţi în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, ceea ce a determinat necesitatea clarificării unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

Prin introducerea alin. (1 1 ), legiuitorul a lămurit în sens larg şi nediscriminatoriu sintagma „fiecare funcţie” prevăzută la alin. (1), ca fiind toate funcţiile prevăzute în aceeaşi/acelaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare.

Această sintagmă este de natură a permite egalizarea tuturor funcţiilor prevăzute de vechea lege-cadru în aceeaşi/acelaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent.

Cu toate acestea, la alin. (1 3 ) se definesc termenii de „instituţie sau autoritate publică”, dar clarificarea aplicării principiului egalizării s-a făcut doar pentru cazul particular al instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.

Legiuitorul a omis să clarifice aplicarea principiului egalizării şi pentru cazul general al instituţiilor sau autorităţilor publice aflate la acelaşi nivel, dar în subordinea unor ordonatori de credite diferiţi, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, cum ar fi aparatele de specialitate ale autorităţilor publice locale sau instituţiile subordonate la acelaşi nivel, ordonatorilor principali de credite din administraţia publică locală (consilii locale, consilii judeţene).

Din aceste motive se consideră necesară dezlegarea chestiunii de drept, şi anume dacă această interpretare se face ţinând sau nu seama de clasele de salarizare ale funcţiilor la care se face raportarea.

Recurenta pârâtă B a formulat concluzii scrise în ceea ce priveşte sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând dezlegarea unei chestiuni de drept, pentru a interpreta art. 3 1 alin. (1) şi (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în raport cu considerentele Curţii Constituţionale, astfel cum au fost reţinute la paragraful 34 din Decizia nr. 794/2016, în sensul de a se lămuri: – dacă sintagma „în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate” se interpretează prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică, în care se găseşte funcţia la care se face raportarea; – dacă această interpretare se face ţinând sau nu seama de clasele de salarizare ale funcţiilor la care se face raportarea; – dacă raportarea la funcţii se face cu indicarea persoanelor care le ocupă.

Cu privire la aceste afirmaţii se apreciază că prevederile legislaţiei sunt clare, în sensul că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3 1 alin. (1 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază sau al indemnizaţiei de încadrare” urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul aceleiaşi instituţii/autorităţi, ceea ce presupune identitatea de ordonator de credite.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 prevede că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare”, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

În concluzie, s-a solicitat a se constata că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept puse în discuţie de instanţa de recurs este neîntemeiată. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de Apel Cluj şi Ploieşti nu au identificat hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la această chestiune de drept şi nu au exprimat niciun punct de vedere în sensul celor solicitate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ este în sensul că interpretarea art. 3 1 alin. (1) raportat la art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 trebuie făcută în sensul că personalul plătit din fondurile publice din cadrul instituţiilor deconcentrate de acelaşi tip, subordonate consiliilor judeţene, beneficiază de nivelul maxim al salariului/indemnizaţiei de încadrare al aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de ordonatorul de credite, anexându-se sentinţei, cu titlu de jurisprudenţă.

Tribunalul Neamţ, arondat Curţii de Apel Bacău, a arătat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1), raportate la art. 3 1 alin. (1 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, se aplică şi instituţiilor publice deconcentrate, dacă personalul din cadrul instituţiilor este plătit din fonduri publice, iar Tribunalul Bacău, arondat aceleiaşi Curţi de Apel, a înaintat două hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară.

La nivelul Curţii de Apel Braşov, punctul de vedere al judecătorilor Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Braşov, însoţit de jurisprudenţă, este acela că, în dezlegarea acestei chestiuni de drept, este necesar a se avea în vedere şi interpretarea care s-a dat cu titlu obligatoriu prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, decizie prin care s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”. Se impune a se avea în vedere şi definiţia legală pe care legiuitorul a înţeles să o lămurească expres pentru „instituţie sau autoritate publică”, definiţie cuprinsă în art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în sensul că: „prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate”. Nu în ultimul rând, asupra aceloraşi dispoziţii de drept incidente în cauză se vor avea în vedere şi considerentele şi dispozitivul obligatoriu al Deciziei nr. 794/2016 al Curţii Constituţionale a României, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1 1 ) – (1 4 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nefiind niciun dubiu că salarizarea reclamanţilor trebuie să se realizeze potrivit principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. Ceea ce, însă, nu este la adăpost de orice critică este faptul că reclamanţii au solicitat aplicarea acestui principiu, independent de situaţia particulară pe care o deţin, şi anume aceea de funcţionari în cadrul unui consiliu judeţean, situaţie distinctă de orice alţi funcţionari din cadrul oricărui alt consiliu judeţean din ţară, distincţie existentă atât în fapt [întrucât activitatea prestată în favoarea unui consiliu judeţean este distinctă de situaţia prestată în cadrul altui consiliu judeţean, fiecare având „tipicul” său din teritoriu, dictat de numărul de locuitori ai unităţii teritorial administrative, după cum rezultă şi din anexa I „Familia ocupaţională de funcţii bugetare Administraţie”, capitolul I, literele a), b) şi c) şi capitolul II punctul 1, capitolul III, litera C], cât şi în drept, Legea-cadru nr. 284/2010 (lege care stă la baza oricărei legi anuale de salarizare, inclusiv a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015), prevăzând expres şi punctual că: – gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite [art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010]; – gestiunea sistemului de salarizare a personalului autorităţilor administraţiei publice locale se asigură de ordonatorii principali de credite [art. 6 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010]; – ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură stabilite potrivit legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu [art. 6 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010]. Or, preşedintele consiliului judeţean exercită funcţia de ordonator principal de credite, acest pârât constituind, aşadar, „instituţie sau autoritate publică” astfel cum a fost definită prin art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în sensul că: „prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate”. Aşadar, reclamanţii nu se află în situaţia de a derula un raport de serviciu în cadrul unei instituţii/autorităţi publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite şi aflate la acelaşi nivel de subordonare, din punct de vedere financiar, pentru ca nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare să se stabilească la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate [teza a doua a art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015], ci se află în situaţia de a derula un raport de serviciu în cadrul unei instituţii/autorităţi publice cu personalitate juridică, cu patrimoniu propriu, cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, cu contabilitate proprie, conducătorul acesteia având calitatea de ordonator de credite [teza întâi a art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015]. Cele două teze legale amintite vizează două situaţii juridice distincte, aşadar două regimuri juridice distincte, reclamanţii nefiind legitimaţi ca, aflându-se în situaţia vizată de teza întâi, să solicite aplicarea tratamentului juridic aplicabil celor din situaţia vizată de teza a doua, consiliul judeţean nefiind subordonat unui alt ordonator de credite, fiind el însuşi ordonator de credite, cum, de altfel, în mod corect, s-a răspuns şi prin Adresa nr. 1.068 din 26.07.2017, emisă de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca urmare a solicitării reclamanţilor încuviinţate în probaţiune. Practica Tribunalului Covasna este unitară în sensul că noţiunea de „instituţie sau autoritate publică”, în raport cu cea de „acelaşi ordonator de credite”, se interpretează în sensul că identificarea nivelului maxim de salarizare se realizează exclusiv prin raportare la autoritatea/instituţia publică angajatoare pârâtă, adică prin raportare la ordonatorul de credite în cadrul căruia este salarizat reclamantul, înaintându-se hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară.

În cadrul Tribunalului Bucureşti, arondat Curţii de Apel Bucureşti, s-a susţinut că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean se impune a fi făcută în mod unitar, la nivel naţional pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii conform art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 la nivelul maxim aflat în plată în cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice. În susţinerea punctului de vedere exprimat s-a reţinut că, potrivit art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma sa în vigoare după modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016: „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, iar, conform alin. (1 3 ) al aceluiaşi articol, „în aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate”. S-a apreciat că pro