Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018
Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018
18 iunie 2018
10 septembrie 2021
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Decizia nr. 50/2018 Dosar nr. 813/1/2018
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2018
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 815 din 24/09/2018
Iulia Cristina Tarcea – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului
Lavinia Curelea – preşedintele delegat al Secţiei I civile
Eugenia Voicheci – preşedintele Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Beatrice Ioana Nestor – judecător la Secţia I civilă
Mihaela Paraschiv – judecător la Secţia I civilă
Adina Georgeta Nicolae – judecător la Secţia I civilă
Raluca Moglan – judecător la Secţia I civilă
Sorinela-Alina Macavei – judecător la Secţia I civilă
Mărioara Isailă – judecător la Secţia a II-a civilă
Cosmin Horia Mihăianu – judecător la Secţia a II-a civilă
Ileana Izabela Dolache – judecător la Secţia a II-a civilă
Roxana Popa – judecător la Secţia a II-a civilă
Rodica Dorin – judecător la Secţia a II-a civilă
Ana-Hermina Iancu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Veronica Năstasie – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gheza Attila Farmathy – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Dana Iarina Vartires – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Adriana Florina Secreţeanu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 831/1/2018, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27
5
alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27
6
din Regulament.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 46.987/3/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 7/2006), pensia de serviciu reglementată de prevederile art. 731 se cuvine şi personalului Autorităţii Electorale Permanente, în raport cu dispoziţiile art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 208/2015) „.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
I. Titularul şi obiectul sesizării
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 16 februarie 2018, în Dosarul nr. 46.987/3/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 martie 2018, cu nr. 831/1/2018, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 18 iunie 2018.
II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
„Art. 73
1
. – (1) Funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului au dreptul la asigurări sociale, în condiţiile legii.
(2) Funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani au dreptul la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii.
(3) La împlinirea vârstei prevăzute la alin. (2), funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz.
(4) Pentru fiecare an ce depăşeşte vechimea de 14 ani în Parlament se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (3), fără a depăşi venitul brut avut la data pensionării.
(5) Pensiile de serviciu stabilite în condiţiile prezentei legi se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.
(6) Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suportă din bugetul de stat.
(7) Funcţionarii publici parlamentari care au un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 ani în structurile Parlamentului, pot solicita pensionarea şi înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute la alin. (2), dar nu mai devreme de 60 de ani, dispoziţiile alin. (3)-(6) din prezenta lege aplicându-se în mod corespunzător.
(8) De drepturile prevăzute la alin. (3), (5), (6) şi (7) din prezenta lege beneficiază şi funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile Parlamentului între 4-14 ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la alin. (3) fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani.
(9) La calculul stagiului de cotizare în structurile Parlamentului prevăzut la alin. (1)-(8) se ia în considerare, după caz, şi perioada în care funcţionarul public parlamentar a avut calitatea de deputat sau de senator.
(10) La îndeplinirea condiţiilor de pensionare prevăzute la alin. (1)-(9), funcţionarul public parlamentar optează pentru pensia calculată conform prevederilor prezentei legi sau pentru pensia calculată în condiţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(11) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevăzute de prezenta lege beneficiază de prevederile alin. (1)-(8), după caz, chiar dacă la data pensionării ocupă o altă funcţie sau au o altă ocupaţie, după caz. În această situaţie, pensia se stabileşte pe baza drepturilor salariale pe care le are un funcţionar public parlamentar în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică.
(12) De prevederile alin. (11) pot beneficia numai persoanele al căror raport de serviciu a încetat în condiţiile art. 64 lit. a), b) şi e) din prezenta lege.
(13) Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor ai funcţionarului public parlamentar, în condiţiile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(14) Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate prin ordin comun al secretarilor generali ai celor două Camere ale Parlamentului şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
„Art. 94. – (1) Prevederile art. 44, 73 şi 73
1
din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ – organ consultativ de specialitate al Parlamentului – şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.
(2) Perioada în care persoanele prevăzute la alin. (1) desfăşoară activitate în cadrul Consiliului Legislativ constituie vechime în structurile Parlamentului.”
Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare
„Art. 102. – (…)
(2) Organizarea şi funcţionarea aparatului propriu al Autorităţii Electorale Permanente, numărul de posturi, statutul personalului, atribuţiile acestuia şi structura organizatorică se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente. Personalul Autorităţii Electorale Permanente are acelaşi statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. (…)”.
III. Expunerea succintă a procesului
Obiectul litigiului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 46.987/3/2016 îl constituie contestaţia formulată de reclamanta X împotriva Deciziei de pensie din 18 octombrie 2016 emise de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, prin care a fost anulată decizia anterioară, din 22 septembrie 2016, în temeiul căreia reclamantei i-a fost acordată pensia de serviciu reglementată de Legea nr. 7/2006.
În susţinerea contestaţiei formulate împotriva deciziei prin care reclamanta a fost lipsită de beneficiul pensiei de serviciu, cu motivarea că aceasta nu se încadrează în prevederile Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, aprobate prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaţilor, al secretarului general al Senatului şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 965/XXXV/3.598/274/2015 (Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006), s-au invocat prevederile art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015, potrivit cărora personalul Autorităţii Electorale Permanente are acelaşi statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. Totodată, reclamanta a apreciat că îndreptăţirea sa la pensia de serviciu reglementată de art. 73
1
din Legea nr. 7/2006 rezultă şi din prevederile art. 102 alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 208/2015.
Prin Sentinţa civilă nr. xxxx din 11 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie în privinţa problemei care interesează prezenta sesizare, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În favoarea reclamantei, conform Deciziei din 22 septembrie 2016, au fost stabilite o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.085 lei şi o pensie de serviciu în cuantum de 6.408 lei.
Prin Decizia din 18 octombrie 2016 s-a dispus anularea deciziei iniţiale de acordare a pensiei de serviciu, reţinându-se că reclamanta nu se încadrează în prevederile Ordinului secretarului general al Camerei Deputaţilor, al secretarului general al Senatului şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 965/XXXV/3.598/274/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, şi au fost revizuite drepturile de pensie, stabilindu-se în favoarea acesteia o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.086 lei, începând cu 5 august 2016.
Interpretând dispoziţiile legale incidente în speţă, prima instanţă a reţinut că beneficiază de pensie de serviciu, în temeiul art. 73
1
alin. (8) din Legea nr. 7/2006, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile Parlamentului între 4-14 ani.
Tribunalul a constatat că, potrivit art. 100 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă, cu personalitate juridică, şi nu o structură în cadrul Parlamentului, astfel că personalul încadrat în această instituţie, deşi îndeplineşte condiţia cu privire la calitatea de funcţionar public parlamentar, nu îndeplineşte cea de-a doua condiţie, impusă cumulativ de lege, de a exercita această funcţie în structurile Parlamentului.
A mai reţinut că prevederile Legii nr. 7/2006 se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente, iar din regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 4/2016, rezultă că acestuia îi sunt aplicabile salarizarea, numirea în funcţie, eliberarea din funcţie, promovarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, respectiv prevederile art. 12-20, art. 23-26, art. 55-73, art. 78 şi art. 79 din Legea nr. 7/2006.
Dreptul la pensie instituit prin prevederile art. 73
1
alin. (8) din Legea nr. 7/2006 nu este enumerat printre drepturile de care se bucură personalul din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente.
S-a mai menţionat că funcţionarii publici parlamentari nu se încadrează în categoria persoanelor care, potrivit art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, beneficiază de prevederile art. 73
1
, respectiv personal care desfăşoară activităţi administrative, de gospodărire, investiţii, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit Codului muncii, şi nici în categoria persoanelor care beneficiază de prevederile art. 73
1
, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) din lege, respectiv funcţionari publici din cadrul Consiliului Legislativ – organ consultativ de specialitate al Parlamentului – şi membrilor acestuia, precum şi personalul Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul, reţinând că reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, a constatat că, în mod corect, pârâta a procedat la revizuirea drepturilor de pensie şi la acordarea pensiei de asigurări sociale prin decizia contestată, măsura dispusă fiind legală, motiv pentru care a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, care a susţinut că textele de lege invocate de prima instanţă nu o exceptează de la dreptul la pensie de serviciu, date fiind prevederile exprese ale art. 102 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 208/2015 şi ale Legii nr. 7/2006, care se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente. Reclamând dreptul la pensia de serviciu, apelanta-reclamantă a invocat adeverinţa emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, ce atestă vechimea de 8 ani şi 11 luni în care a funcţionat ca expert parlamentar, susţinând că asimilarea este evidentă; în argumentarea susţinerilor sale a făcut referire şi la jurisprudenţa Tribunalului Bucureşti, respectiv Sentinţa civilă nr. 875 din 8 februarie 2017, definitivă şi pusă în executare, prin care, într-un caz similar, s-a admis contestaţia împotriva deciziei de anulare a deciziei privind acordarea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 7/2006.
Prin întâmpinarea formulată în apel, intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi-a expus punctul de vedere asupra pretenţiilor apelantei-reclamante, în sensul că din dispoziţiile Legii nr. 7/2006 rezultă că beneficiază de pensie de serviciu, în temeiul art. 73
1
alin. (8), funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, dintre care în structurile Parlamentului între 4-14 ani. De asemenea, intimata-pârâtă a invocat prevederile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, reiterând considerentele primei instanţe potrivit cărora, deşi personalul încadrat în această instituţie îndeplineşte condiţia cu privire la calitatea de funcţionar public parlamentar, nu îndeplineşte cea de-a doua condiţie, impusă cumulativ de lege, de a-şi exercita funcţia în structurile Parlamentului.
La termenul de judecată din 16 februarie 2018, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţie admisibilitatea şi necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri care să dea rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: „dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006, pensia de serviciu reglementată de prevederile art. 731 se cuvine şi personalului Autorităţii Electorale Permanente, în raport cu dispoziţiile art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015”.
Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus şi suspendarea judecăţii.
IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
Prin Încheierea pronunţată la 16 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de împrejurarea că instanţa este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar problema de drept enunţată este una nouă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nestatuând asupra acesteia printr-o altă hotărâre. De asemenea, chestiunea de drept în discuţie nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 16 februarie 2018. Totodată, de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 în raport cu dispoziţiile art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept au fost exprimate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel, respectiv pe calea apărărilor formulate de către intimata-pârâtă.
Totodată, la termenul de judecată de la 16 februarie 2018, apărătorul apelantei-reclamante şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că prevederile legale incidente sunt clare, astfel încât, odată ce Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente prevede că personalul din cadrul aparatului propriu al acestei instituţii are acelaşi statut cu personalul din structurile de specialitate ale Parlamentului, sunt eliminate dubiile, fiind menţionat expres că prevederile Legii nr. 7/2006 se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Electorale Permanente.
După pronunţare, intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a depus, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 46.987/3/2016 a reţinut următoarele:
Prin Legea nr. 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (Legea nr. 215/2015), legiuitorul a reglementat pensiile de serviciu cuvenite funcţionarilor publici parlamentari. Astfel, potrivit art. 73
1
alin. (3) din Legea nr. 7/2006, în vigoare începând cu 21 august 2015, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării, la împlinirea vârstei prevăzute la alin. (2), funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 ani în structurile Parlamentului. În temeiul alin. (8) al aceluiaşi text de lege, beneficiază, de asemenea, de dreptul la pensie de serviciu funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile Parlamentului între 4-14 ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la alin. (3) fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani.
Totodată, dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 7/2006 au fost modificate prin Legea nr. 215/2015, odată cu acordarea de către legiuitor în favoarea funcţionarilor publici parlamentari a beneficiului pensiei de serviciu reglementate de art. 73
1
. Potrivit acestora, art. 73
1
din lege se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ – organ consultativ de specialitate al Parlamentului – şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.
Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 7/2006, se constată că legiuitorul a acordat, în mod explicit, beneficiul pensiei de serviciu şi altor categorii de persoane decât cele vizate de art. 73
1
, şi anume funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ – organ consultativ de specialitate al Parlamentului – şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.
Dat fiind conţinutul prevederilor art. 94 din Legea nr. 7/2006, într-o primă interpretare, îmbrăţişată de intimata-pârâtă, se poate susţine că beneficiul pensiei de serviciu recunoscute funcţionarilor parlamentari nu a fost extins de către legiuitor şi în privinţa personalului Autorităţii Electorale Permanente. În acelaşi sens, al acordării beneficiului pensiei de serviciu numai funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrilor acestuia, respectiv personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului, pot fi avute în vedere şi prevederile art. 3, art. 5 şi art. 15 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006.
În acelaşi timp însă nu poate fi omis faptul că prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, invocate de apelanta- reclamantă, dispun că personalul Autorităţii Electorale Permanente are acelaşi statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. Totodată, prevederile alin. (6) al aceluiaşi text de lege stipulează că dispoziţiile Legii nr. 7/2006 se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente. Prin urmare, prin raportare la prevederile Legii nr. 208/2015, ce reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, într-o altă interpretare, îmbrăţişată de apelanta-reclamantă, se poate considera că legiuitorul a acordat personalului Autorităţii Electorale Permanente aceleaşi drepturi ca şi cele reglementate în privinţa funcţionarilor publici parlamentari, deci şi drepturile de pensie de serviciu stabilite prin Legea nr. 7/2006, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 215/2015.
În consecinţă, având în vedere aceste dispoziţii legale, se constată că problema de drept necesar a fi dezlegată în cauză, aceea a existenţei în favoarea personalului din cadrul Autorităţii Electorale Permanente a beneficiului dreptului la pensia de serviciu reglementată de art. 73
1
din Legea nr. 7/2006, depinde de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 94 din aceeaşi lege.
VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti: instanţa de trimitere a comunicat următoarele:
Punctul de vedere al Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale este sintetizat în considerentele Încheierii din 16 februarie 2018, prin care s-a formulat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Tribunalul Ialomiţa a apreciat că se poate considera că legiuitorul a acordat personalului Autorităţii Electorale Permanente aceleaşi drepturi ca şi cele reglementate în privinţa funcţionarilor publici parlamentari, deci şi drepturile la pensie de serviciu stabilite prin Legea nr. 7/2006.
Punctul de vedere al Tribunalului Ilfov este în sensul că art. 94 din Legea nr. 7/2006 nu conferă personalului Autorităţii Electorale Permanente dreptul de a beneficia de pensia de serviciu reglementată de prevederile art. 73
1
. Cât priveşte prevederile art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015, noţiunea „acelaşi statut” nu este de natură să acorde personalului Autorităţii Electorale Permanente dreptul de a beneficia de pensie de serviciu, intenţia legiuitorului fiind aceea de a extinde sfera persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu exclusiv în privinţa funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.
Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară
Curtea de Apel Braşov a comunicat punctul de vedere conturat la nivelul Secţiei I civile a Curţii, prin care se susţine că, în interpretarea dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006, pensia de serviciu se cuvine şi personalului Autorităţii Electorale Permanente. În sprijinul acestei opinii sunt invocate argumente decurgând din art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015, care statuează că personalul acestei instituţii are acelaşi statut cu personalul din cele două Camere ale Parlamentului, precum şi din art. 102 alin. (6) din acelaşi act normativ, potrivit căruia prevederile Legii nr. 7/2006 se aplică în mod corespunzător.
Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că nu a identificat cauze în care să fi fost discutată chestiunea de drept în discuţie.
Opinia majoritară exprimată de judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Dâmboviţa este că pensia de serviciu reglementată de prevederile art. 73
1
din Legea nr. 7/2006 nu se cuvine şi personalului Autorităţii Electorale Permanente.
Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor a căror interpretare se solicită.
IX. Raportul asupra chestiunii de drept
Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, au apreciat că pensia de serviciu reglementată de art. 73
1
din Legea nr. 7/2006 nu se cuvine personalului Autorităţii Electorale Permanente.
X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
Asupra admisibilităţii sesizării
Prealabil analizei, în fond, a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
Potrivit acestor dispoziţii legale, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.
Prin urmare, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:
– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;
– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată;
– chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Verificarea admisibilităţii sesizării din această perspectivă relevă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege.
Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestit cu calea de atac a apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.
Cauza care face obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel, învestit să o soluţioneze; litigiul are natura juridică a unui conflict de muncă, ce conferă competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, conform art. 208 şi 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta din prezenta cauză având domiciliul în Bucureşti. Hotărârea pronunţată de tribunal este supusă numai apelului, conform art. 214 din aceeaşi lege.
Sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei, în condiţiile în care reclamanta îşi dispută dreptul la pensia de serviciu anulată prin decizia emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care îi contestă beneficiul unui astfel de drept. Reclamanta, care a făcut parte din aparatul propriu al Autorităţii Electorale Permanente, a invocat în favoarea sa dispoziţii legale care fac trimitere, în ceea ce o priveşte, la acelaşi statut cu cel al funcţionarului public parlamentar, căruia, la rândul său, i se recunoaşte dreptul la pensia de serviciu instituită prin art. 73
1
din Legea nr. 7/2006. Or, în esenţă, sesizarea presupune dezlegarea problemei de drept dacă trimiterile făcute de Legea pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente la aplicarea Legii privind statutul funcţionarului parlamentar au ca rezultat includerea reclamantei în categoria beneficiarilor pensiei de serviciu stabilite în favoarea acestei din urmă categorii.
În egală măsură, este îndeplinită şi condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.
Evaluarea acestei condiţii, în absenţa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, cu menţiunea că noutatea poate fi generată nu doar de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.
Această cerinţă este justificată, întrucât chestiunea de drept îşi are izvorul în modificări relativ recente ale unui act normativ din 2006 (Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar), art. 73
1
, care reglementează pensia de serviciu în favoarea funcţionarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului, text de lege de care se prevalează, printre altele, reclamanta în susţinerea cauzei, fiind adoptat în forma actuală prin art. I pct. 1 din Legea nr. 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 22 iulie 2015; legea are conţinut diferit faţă de norma iniţială, fără să existe o jurisprudenţă cristalizată asupra problemelor de drept pe care le ridică noile dispoziţii legale.
De asemenea, problema de drept are caracter real şi serios, dar şi un grad de dificultate mare, întrucât reglementările legale aplicabile în cauză suscită, cel puţin ipotetic, interpretări diferite, în condiţiile în care categorii de personal cu acelaşi statut nu beneficiază, printr-o normă expresă, şi de aceleaşi drepturi.
Ca atare, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii şi pentru prevenirea unei practici judiciare neunitare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunţarea unei rezolvări de principiu.
Nu în ultimul rând, este îndeplinită şi cerinţa ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, aspecte care rezultă din verificările efectuate în dosar şi din relaţiile comunicate de procurorul general.
În consecinţă, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie.
Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că, în considerentele Încheierii de sesizare pronunţate în 16 februarie 2018, instanţa de trimitere nu şi-a exprimat o opinie proprie în legătură cu problema de drept care face obiectul hotărârii prealabile, rezumându-se a reda conţinutul textelor de lege relevante şi poziţia părţilor din proces, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Asupra fondului sesizării
Problema de drept care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie presupune rezolvarea chestiunii dacă persoane din categorii profesionale diferite, cărora li se recunoaşte, prin dispoziţia legiuitorului, acelaşi statut, beneficiază şi de aceleaşi drepturi.
În speţă, personalului Autorităţii Electorale Permanente i se recunoaşte, potrivit art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015, acelaşi statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului.
Alin. (6) din acelaşi text de lege face trimitere, în cazul aparatului de specialitate al acestei autorităţi, la aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor Legii nr. 7/2006.
În acelaşi sens, art. 47 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, aprobat prin art. 1 din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 4/2016, prevede statutul identic al celor două structuri şi face trimitere la aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor Legii nr. 7/2006, dar şi, după caz, la legislaţia muncii.
Totodată, conform art. 73
1
alin. (3) din Legea nr. 7/2006, la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Această pensie nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz.
De aceleaşi drepturi, dar nu în acelaşi cuantum, beneficiază şi funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare în structurile Parlamentului mai mic de 14 ani, respectiv între 4-14 ani, caz în care cuantumul pensiei prevăzute la alin. (3) se micşorează cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani, potrivit art. 73
1
alin. (8).
De asemenea, conform art. 94 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat, prevederile art. 73
1
se aplică, în mod corespunzător, şi funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ – organ consultativ de specialitate al Parlamentului – şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.
Fără dubiu, personalul din cadrul Autorităţii Electorale Permanente nu îşi exercită funcţia în structurile Parlamentului, întrucât, potrivit art. 100 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă, cu personalitate juridică şi cu competenţă generală în materie electorală.
În plus, aceasta nu este menţionată în categoriile speciale enumerate în art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, care nu fac parte din structurile Parlamentului, dar care sunt beneficiare ale pensiei de serviciu stabilite de lege în favoarea funcţionarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului.
În aceste condiţii, se impune a se stabili dacă trimiterile făcute de legiuitor, în cazul personalului de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente, la acelaşi statut cu cel al aparatului celor două Camere ale Parlamentului şi la aplicarea, în mod corespunzător, a Legii nr. 7/2006 semnifică aplicarea, în favoarea primei categorii, a tuturor dispoziţiilor din acest act normativ şi constituie astfel premisa dreptului la pensia de serviciu prevăzută în mod expres de lege în favoarea funcţionarilor publici parlamentari.
Pornind de la dreptul comun în materia statutului funcţionarilor publici, respectiv de la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), se constată că art. 1 din această lege stabileşte domeniul său de aplicare, în sensul că „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.
În esenţă, legea sus-amintită reglementează raporturile de serviciu dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică, prin autorităţile desemnate, raporturi de serviciu care încetează de drept, printre altele, „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”, conform art. 98 alin. (1) lit. d).
Ca urmare, Legea nr. 188/1999 nu se ocupă şi de dreptul la pensie al acestei categorii profesionale, care excedează raportului de serviciu, încetat de drept la momentul enunţat în lege.
Nu întâmplător, în cadrul capitolului V din lege, intitulat „Drepturi şi îndatoriri”, secţiunea 1 „Drepturile funcţionarilor publici”, se face referire, în art. 31, la componenţa dreptului la salariu al funcţionarilor publici, deci la un drept cuvenit în desfăşurarea raportului de serviciu al funcţionarului public, în timp ce dreptul la pensie, care excedează unui asemenea raport, nu este reglementat în mod expres în actul normativ în discuţie, existând în cuprinsul art. 39 doar o trimitere generală la lege (o altă lege decât cea a Statutului funcţionarilor publici), în sensul că „funcţionarii publici beneficiază de pensii (…), potrivit legii”.
În consecinţă, trimiterile făcute, în cazul personalului Autorităţii Electorale Permanente, la acelaşi statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului şi la aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor Legii nr. 7/2006, conform art. 102 alin. (2) teza a doua şi alin. (6) din Legea nr. 208/2015, nu includ şi dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului.
Împrejurarea că prin art. 102 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 se reglementează salarizarea personalului de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente la acelaşi nivel cu salarizarea prevăzută de lege pentru personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului nu presupune aplicarea aceleiaşi reguli şi în cazul dreptului la pensie al primei categorii.
Cum deja s-a arătat, este firesc ca nivelul de salarizare să fie acelaşi în condiţiile în care personalul din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente are acelaşi statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, iar salarizarea vizează remuneraţia cuvenită în desfăşurarea raporturilor de serviciu.
Dreptul la pensia de serviciu excedează însă raporturilor de serviciu, care încetează de drept tocmai la împlinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, aşa încât nu se poate susţine că un regim de salarizare identic în cazul celor două categorii implică acelaşi regim juridic şi în cazul dreptului la pensie.
Prin urmare, pensia de serviciu reglementată de lege în favoarea funcţionarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului s-ar cuveni şi altor categorii, în speţă Autorităţii Electorale Permanente, doar în cazul în care ar exista o dispoziţie legală în acest sens, care, în legislaţia actuală, nu se regăseşte pentru categoria de personal menţionată.
Astfel, prin art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, s-a reglementat acordarea pensiei de serviciu şi altor categorii de personal, respectiv funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ şi membrilor acestuia, precum şi personalului Curţii Constituţionale, asimilat, potrivit legii, celui cu funcţii similare din structurile Parlamentului.
De asemenea, conform art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu şi în favoarea personalului prevăzut la art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege, respectiv personalului din structurile Parlamentului, care desfăşoară activităţi administrative, de gospodărire, investiţii, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, în ceea ce priveşte categoriile de persoane care au dreptul la pensia de serviciu reglementată de art. 73
1
din Legea nr. 7/2006.
În concluzie, după cum se poate observa, deşi beneficiază de un statut identic cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, personalul Autorităţii Electorale Permanente nu este enunţat între categoriile speciale care au dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului în art. 73
1
din Legea nr. 7/2006.
În acest caz, pentru ca personalul Autorităţii Electorale Permanente să beneficieze de pensie de serviciu este necesară intervenţia legislativului, autoritatea competentă să aprecieze asupra oportunităţii unui asemenea demers.
De altfel, la Parlamentul României a fost înregistrată, cu nr. 282/2016, o propunere legislativă pentru modificarea, printre altele, a art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, respinsă de către Senat la 8 iunie 2016 şi adoptată de Camera Deputaţilor la 6 februarie 2018. Ca urmare a formulării de către Preşedintele României a obiecţiunii de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006, la 26 aprilie 2018, Plenul Curţii Constituţionale a admis obiecţiunea şi a constatat neconstituţionalitatea acestei legi, ca urmare a faptului că a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.
În proiectul de modificare, în ceea ce priveşte textul de lege sus-menţionat, s-a propus următorul conţinut: „Art. 94. – (1) Prevederile art. 44, 73 şi 73
1
din prezenta lege se aplică în mod corespunzător (…) personalului de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente având acelaşi statut ca personalul din aparatul Parlamentului.”
Expunerea de motive a propunerii legislative explică modificarea dispoziţiei art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 în forma actuală, plecând de la legislaţia prezentă, care conferă celor două categorii de personal acelaşi statut, ţinând seama de atribuţii specifice, interdicţii şi incompatibilităţi similare, recunoscându-se totodată că nemenţionarea personalului din cadrul Autorităţii Electorale Permanente în cuprinsul textului de lege este rezultatul unei omisiuni care contravine prevederilor art. 102 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 208/2015.
Prin urmare, intenţia legiuitorului de a modifica art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, prin includerea personalului din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente în categoriile beneficiare ale pensiei de serviciu reglementate în favoarea funcţionarilor publici parlamentari, confirmă interpretarea propusă în dezlegarea problemei de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, şi anume că, potrivit legislaţiei actuale, personalul Autorităţii Electorale Permanente nu are dreptul la pensie de serviciu.
Pentru toate aceste considerente,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 46.987/3/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 102 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, pensia de serviciu reglementată deart. 73
1
din Legea nr. 7/2006 nu se cuvine personalului Autorităţii Electorale Permanente.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2018.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu
Fără categorie