Decizia nr. 346 din 6 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.132/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 580/40/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele întrebări: ” Dacă aplicarea art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 (în privinţa modalităţii concrete de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau lucrări speciale, în perioada de aplicare etapizată a legii-cadru, anterior momentului la care personalul vizat a ajuns la nivelul soldelor/salariilor de bază stabilite pentru anul 2022), raportat la art. 38 din aceeaşi lege şi la statuările de la pct. 107 din Decizia nr. 75/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, presupune neacordarea, în fapt, a majorării salariale în intervalul 2017-2018 şi, respectiv, acordarea parţială a majorării (câte ¼ anual) în intervalul 2019-2022. Dacă prevederile art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 75/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică – şi în ce modalitate – şi în cazul funcţionarilor publici/personalului civil din sistemul administraţiei penitenciare, având în vedere existenţa unei reglementări speciale în acest sistem, respectiv Ordinul ministrului justiţiei nr. 820/C/2015, aplicabil până în anul 2023 inclusiv (potrivit ordinelor ministrului justiţiei nr. 146/C/2016, 1.034/C/2017, 1.042/C/2017, 2.415/C/2018, 2.588/C/2019, 1.676/C/2020, 2.391/C/2021, 1.592/C/2022, 406/C/2023).”

Magistratul-asistent arată că, la dosar, a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 25 aprilie 2025, în Dosarul nr. 580/40/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la data de 27 mai 2025, cu nr. 1.132/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 ” Art. 7. – În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX; b) solda de funcţie/salariul de funcţie reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzător funcţiei îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată. (…) Art. 38. – (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea art. 6 lit. h). (…) Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «apărare, ordine publică şi securitate naţională»

Anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale funcţionarilor publici cu statut special şi personalului civil din sistemul administraţiei penitenciare, denumit în continuare Ordinul nr. 820/C/2015 ” Art. 2. – (1) Funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciare care execută, în domeniul specific, lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, beneficiază de o majorare de până la 50% din salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 146/C/2016 ” Art. 1. – Prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 (…) se aplică în mod corespunzător şi în anul 2016.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 103/C/2017 ” Art. 1. – Prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 (…) se aplică în mod corespunzător şi pentru perioada 1 ianuarie 2017-28 februarie 2017.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.042/C/2017 ” Art. 1. – Prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 (…) se aplică în mod corespunzător şi pentru perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017.”

Anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018 ”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.588/C/2019 ” Art. 15. – Prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 (…) se aplică în mod corespunzător şi în anul 2019.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.676/C/2020 ” Art. I. – Prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 (…) se aplică în mod corespunzător şi în anul 2020.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.391/C/2021 ” Art. I. – Prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 (…) se aplică în mod corespunzător şi în anul 2021.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.592/C/2022 ” Art. 1. – Prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 (…) se aplică în mod corespunzător şi în anul 2022.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 406/C/2023 ” Art. I. – Prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 (…) se aplică în mod corespunzător şi în anul 2023.” III. Expunerea procesului

Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta persoană fizică (în prezent pensionară), în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul B, a solicitat obligarea acestuia la recalcularea, în conformitate cu condiţiile de acordare prevăzute de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a majorării de până la 50% pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale achitate în perioada 2020-2021, în baza raporturilor de muncă desfăşurate în cadrul Penitenciarului B, plata diferenţelor dintre majorarea plătită în perioada menţionată şi cea cuvenită în mod legal, ca urmare a recalculării solicitate, şi actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia până la data efectuării plăţii, precum şi refacerea calculului din adeverinţa eliberată de către pârât şi înaintarea către Casa de Pensii Sectoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea actualizării deciziei de pensie.

În motivare, reclamanta a arătat că majorarea salarială pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale a fost calculată prin aplicarea procentului de 50% la salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la 31 decembrie 2009.

Raportarea la salariul de bază din 31 decembrie 2009 este prevăzută de Ordinul nr. 820/C/2015, care reglementa normele metodologice privind condiţiile de acordare, în anul 2015, a majorării de până la 50% din salariul de bază prevăzută de art. 15 din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (vechea lege a salarizării).

Or, după apariţia noii legi a salarizării, respectiv Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept salarial a fost calculat şi acordat în mod eronat, tot prin raportare la salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la 31 decembrie 2009, în loc de salariul de bază cuvenit la data acordării majorării.

Reglementarea salarizării personalului administraţiei penitenciare, după apariţia noii legi a salarizării, a avut la bază Ordinul nr. 2.415/C/2018. Aşadar, acordarea majorării de până la 50% pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale se face în baza normelor stabilite de acest ordin, care prevăd în mod clar calcularea prin aplicarea procentului la salariul de funcţie/salariul de bază în plată, aşa cum se stipulează la art. 28 din anexa la acesta.

Aplicarea Ordinului nr. 820/C/2015 a fost prelungită anual în perioada 2016-2023, ţinând cont că acesta conţinea criteriile de îndeplinit pentru a beneficia de dreptul salarial.

Pentru perioada vizată prin cererea de chemare în judecată, respectiv anii 2020-2021, condiţiile de acordare au fost stabilite de ordinele nr. 1.676/C/2020 şi nr. 2.391/C/2021.

Ordinele nr. 1.676/C/2020 şi nr. 2.391/C/2021 stipulează, la art. I, că prevederile Ordinului nr. 820/C/2015 se aplică în mod corespunzător şi în anul 2020, respectiv anul 2021, motiv pentru care Penitenciarul B a calculat majorarea prin raportare la salariul de bază din 2009, fără a ţine cont de modificările legislative ulterioare apariţiei Ordinului nr. 820/C/2015.

Or, sintagma „se aplică în mod corespunzător” din conţinutul ordinelor nr. 1.676/C/2020 şi nr. 2.391/C/2021, corelată cu celelalte acte incidente care reglementează majorarea de până la 50%, după apariţia Legii-cadru nr. 153/2017, trebuia înţeleasă şi transpusă prin aplicarea procentului de 50% la salariul de bază corespunzător noilor reglementări, aşa cum este definit de art. 7 din acest act normativ.

Prin urmare, stabilirea majorării trebuia făcută prin aplicarea procentului de până la 50% la salariul de bază, aşa cum este stabilit în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru familia ocupaţională „Apărare, ordine publică şi securitate naţională”.

Pârâtul Penitenciarul B a formulat întâmpinare, prin care a invocat prescripţia dreptului material la acţiune şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Pe excepţia invocată, raportat la data promovării cererii de chemare în judecată, 27 martie 2024, în privinţa solicitării de acordare a drepturilor în cauză corespunzător perioadei 1.01.2020-26.03.2021, a apreciat că, în cauză, este incidentă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât termenul de 3 ani prevăzut art. 2.517 din Codul Civil este depăşit, în condiţiile în care nu se face dovada incidenţei vreunei situaţii de întrerupere sau suspendare a curgerii termenului menţionat.

Pe fond, pârâtul a arătat că reclamanta a beneficiat de majorarea de 50% în perioada 1 aprilie 2020-30 iunie 2021; baza de calcul aplicată majorării de 50% a fost salariul de bază lunar pentru anul 2009 la care s-au aplicat majorările de 10%, respectiv 25%, conform art. 2 din Ordinul nr. 820/C/2015 coroborat cu art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prevederile Ordinului nr. 820/C/2015 s-au aplicat corespunzător şi în anii 2018-2022, baza de calcul rămânând aceeaşi.

Prin ordine anuale ale ministrului justiţiei a fost prelungită aplicarea normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 820/C/2015, inclusiv în anul 2023, respectiv prin Ordinul nr. 146/C/2016 (pentru anul 2016), prin ordinele nr. 103/C/2017 şi 1.042/C/2017 (pentru anul 2017), prin Ordinul nr. 2.415/C/2018 (pentru anul 2018), prin Ordinul nr. 2.588/C/2019 (pentru anul 2019), prin Ordinul nr. 1.676/C/2020 (pentru anul 2020), prin Ordinul nr. 2.391/C/2021 (pentru anul 2021), prin Ordinul nr. 1.592/C/2022 (pentru anul 2022) şi prin Ordinul nr. 406/C/2023 (pentru anul 2023).

Suma (baza de calcul) asupra căreia s-a aplicat majorarea pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale şi care era iniţial plafonată la salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009 a suferit modificări, astfel: – în perioada 2016-2017, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, baza de calcul al acestei majorări o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislaţia în vigoare la 31 decembrie 2009, majorată cu 10%; – începând cu 1 ianuarie 2018, baza de calcul al acestei majorări salariale a crescut cu 25% faţă de nivelul anterior, potrivit art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, începând cu anul 2018, potrivit reglementărilor legale de mai sus, baza de calcul al majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale de până la 50% din salariul de bază o constituie salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la 31 decembrie 2009 majorat cu 10%, la care se adaugă o majorare de 25% din această sumă de referinţă.

În perioada următoare, respectiv în perioada 2019-2023, modalitatea de calcul al majorării salariale a fost păstrată.

Prin precizările formulate, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 75/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a analizat Ordinul nr. 820/C/2015 ca normă legală de stabilire a majorării de 50%, dar subliniază, la pct. 100, următoarele: ” Nici Legea-cadru nr. 153/2017, nici legile anuale de salarizare adoptate în perioada 2018-2023 nu mai conţin o dispoziţie similară celei prin care, în legislaţia anterioară, baza de calcul al majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, reglementată de art. 15 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, a fost plafonată, începând cu 1 iulie 2014, la solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la 31 decembrie 2009.”

Reglementarea salarizării personalului administraţiei penitenciare, după apariţia noii legi a salarizării, are la bază Ordinul nr. 2.415/C/2018, acordarea majorării de până la 50% pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale făcându-se în baza normelor stabilite de acesta, care prevăd în mod clar calcularea prin aplicarea procentului la salariul de funcţie/salariul de bază în plată.

Instanţa de trimitere a dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Obiectul acţiunii îl constituie recalcularea majorării salariale prevăzute de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 (de până la 50% pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale), acordată reclamantei în perioada 2020-2021, în baza raporturilor de serviciu desfăşurate în cadrul Penitenciarului B, fiind îndeplinită, astfel, condiţia de la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la care face trimitere art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Dispoziţiile art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 au constituit deja obiect al interpretării instanţei supreme, anume Decizia nr. 75/2024.

La paragraful 107 din această decizie, instanţa supremă a statuat următoarele: ” Pornind de la calificarea dată dreptului reglementat de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi faţă de algoritmul de calcul al majorării (prin raportare la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază), este de menţionat că, în privinţa modalităţii concrete de acordare a majorării pentru perioada de aplicare etapizată a legii-cadru, anterior momentului la care personalul vizat a ajuns la nivelul soldelor/salariilor de bază stabilite pentru anul 2022, sunt aplicabile, deopotrivă, concluziile statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, şi Decizia nr. 24 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 26 ianuarie 2022″.

Având în vedere statuările obligatorii din paragraful anterior, la care trimite expres paragraful 107 din Decizia nr. 75/2024, în speţă se pune problema dacă, dincolo de aspectul anume tranşat prin această ultimă decizie (relativ la baza de calcul pentru majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază a/al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale), interpretarea extinsă a instanţei supreme este în sensul că aplicarea art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 presupune neacordarea, în fapt, a majorării salariale, în intervalul 2017-2018 şi, respectiv, acordarea parţială a majorării (câte ¼ anual), în intervalul 2019-2022, astfel cum sa întâmplat în cazul majorărilor analizate prin deciziile nr. 82/2018 şi 24/2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De lămurirea aspectului în discuţie, care nu a constituit/constituie obiectul vreunui recurs în interesul legii, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în condiţiile în care recalcularea solicitată, la o bază nouă, dar eventual la un procent fracţionat, mai mic decât cel al majorării salariale efectiv acordate, poate conduce la o altă soluţie decât cea vizată prin acţiune, respectiv la o admitere parţială sau la o respingere a pretenţiilor, în funcţie de rezultatul calculului astfel realizat (în ideea în care ar rezulta o valoare mai mică decât cea deja încasată).

Instanţa de trimitere a apreciat că, deşi atât Decizia nr. 75/2024, cât şi deciziile nr. 82/2018 şi nr. 24/2021 se referă la acelaşi tip de drepturi salariale, respectiv majorări – împrejurare ce ar pleda o aceeaşi modalitate de acordare -, dreptul salarial din speţă prezintă, totuşi, cel puţin o caracteristică esenţială proprie, anume că, spre deosebire de drepturile la care se referă deciziile nr. 82/2018 şi 24/2021, acesta a avut o reglementare identică – aceea de majorare (iar nu de spor) – şi anterior Legii-cadru nr. 153/2017 (după cum se reţine la paragrafele 82 şi 83 din Decizia nr. 75/2024).

O a doua chestiune ivită în speţă se află în relaţie cu constatările de la paragrafele 100 şi 101 din Decizia nr. 75/2024, potrivit cărora: „nici Legea-cadru nr. 153/2017, nici legile anuale de salarizare adoptate în perioada 2018-2023 nu mai conţin o dispoziţie similară celei prin care, în legislaţia anterioară, baza de calcul al majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, reglementată de art. 15 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, a fost plafonată, începând cu 1 iulie 2014, la solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la 31 decembrie 2009. (…) cum majorarea prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 nu are regimul juridic al unui spor, nu este un drept distinct de solda de funcţie şi nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, rezultă că aceasta nu este supusă plafonării dispuse anual, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 (aceasta din urmă nemenţionată de instanţa de trimitere, dar în vigoare la data sesizării instanţei supreme)”.

În cauză, au calitatea de părţi litigante un fost funcţionar de penitenciar (categorie la care se referă expres art. 15 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017) şi Penitenciarul B; acesta din urmă a invocat în apărare dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din anexa la Ordinul nr. 820/C/2015.

Potrivit ordinelor nr. 146/C/2016, 1.034/C/2017, 1.042/C/2017, 2.415/C/2018, 2.588/C/2019, 1.676/C/2020, 2.391/C/2021, 1.592/C/2022, 406/C/2023, prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 s-au aplicat corespunzător şi în perioada 2016-2023.

Faţă de existenţa acestor prevederi speciale, adoptate iniţial pentru punerea în aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010, dar menţinute până în anul 2023, deci şi în relaţie cu Legea-cadru nr. 153/2017, în cauză se ridică întrebarea dacă şi în ce modalitate se aplică dispoziţiile art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 75/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctul de vedere al completului de judecată

În opinia instanţei de trimitere, Decizia nr. 75/2024 s-a pronunţat cu privire la o altă categorie de beneficiari ai art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, fără a se analiza şi prevederile Ordinului nr. 820/C/2015, strict aplicabil funcţionarilor din penitenciare. Pe de altă parte, valabilitatea acestui ordin şi a ordinelor care i-au prelungit aplicarea nu a fost infirmată în cadrul vreunei proceduri judiciare.

Relativ la ambele aspecte sesizate, se impune menţiunea că jurisprudenţa ulterioară pronunţării Deciziei nr. 75/2024 este în sensul admiterii cererilor de recalculare a majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale (astfel cum a învederat petenta din cauză), fără referiri la modul de calcul indicat la paragraful 107 din decizie şi la efectele Ordinului nr. 820/C/2015. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamanta a arătat că, în motivarea Deciziei nr. 75/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a argumentat, la paragraful 107, că plata şi calculul majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale trebuie făcute prin raportare la salariul de bază stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017, majorat în funcţie de perioada de etapizare aferentă, indiferent de familia ocupaţională.

Prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 şi Decizia nr. 24 din 15 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reglementat aplicarea unitară pentru toate familiile ocupaţionale, începând cu anul 2019, calculul majorărilor salariale urmând să se realizeze prin raportare la salariul de bază actualizat conform art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu câte ¼, în funcţie de perioada de etapizare în care se află fiecare situaţie în parte.

Totodată, instanţele s-au pronunţat în mod constant în sens favorabil, respectiv pentru modul de calcul solicitat prin acţiune. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 75/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 4 decembrie 2024, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, a stabilit că majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază a/al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi al art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 24/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 26 ianuarie 2022, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 8 din anexa nr. I capitolul I litera B din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că personalul didactic beneficiază de gradaţia de merit sau de majorarea de dirigenţie începând cu data la care salariul de bază este stabilit conform anexelor acestei legi, respectiv data de la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022. Până la acel moment, începând cu data de 1 ianuarie 2019, aceste drepturi vor fi luate în considerare în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (4 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin aplicarea acestora la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare.

Prin Decizia nr. 82/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II. lit. A cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din acelaşi act normativ, a stabilit că: – majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; – pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; – prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la prima condiţie, se reţine că sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanţei, întrucât vizează stabilirea unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice [recalcularea majorării prevăzute de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale].

Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia instanţa de trimitere să fie legal învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă ori în calea de atac, litigiul în care a fost formulată sesizarea aflându-se în curs de soluţionare pe rolul Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în primă instanţă, conform art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv la art. 95 pct. 4 din Codul de procedură civilă, astfel că primele două condiţii de admisibilitate a sesizării sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte cea de a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, este de reţinut că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului învestit cu dezlegarea unei chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, astfel că subzistă condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere, exclusiv în scopul satisfacerii dezideratului afirmat în preambulul ordonanţei de a se asigura unificarea practicii judiciare în această problemă de drept.

Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context, rămân valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cauza dedusă judecăţii, se solicită ca, pe calea mecanismului prejudicial, instanţa supremă să stabilească, pe de o parte, modalitatea concretă de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau lucrări speciale, în perioada de aplicare etapizată a legii-cadru, anterior momentului la care personalul vizat a ajuns la nivelul soldelor/salariilor de bază stabilite pentru anul 2022, respectiv dacă aplicarea art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 38 din aceeaşi lege şi la statuările de la paragraful 107 din Decizia nr. 75/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, presupune neacordarea, în fapt, a majorării salariale, în intervalul 2017-2018 şi, respectiv, acordarea parţială a majorării (câte ¼ anual), în intervalul 2019-2022, iar, pe de alta, dacă dispoziţiile art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 75/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică – şi în ce modalitate – şi în cazul funcţionarilor publici/personalului civil din sistemul administraţiei penitenciare, având în vedere existenţa unei reglementări speciale în acest sistem, respectiv Ordinul ministrului justiţiei nr. 820/C/2015, aplicabil până în anul 2023 inclusiv (potrivit ordinelor ministrului justiţiei nr. 146/C/2016, 1.034/C/2017, 1.042/C/2017, 2.415/C/2018, 2.588/C/2019, 1.676/C/2020, 2.391/C/2021, 1.592/C/2022, 406/C/2023).

Cu privire la prima întrebare prealabilă se constată că, la paragraful 107 din Decizia nr. 75/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 75/2024), s-a statuat că, „Pornind de la calificarea dată dreptului reglementat de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi faţă de algoritmul de calcul al majorării (prin raportare la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază), este de menţionat că, în privinţa modalităţii concrete de acordare a majorării pentru perioada de aplicare etapizată a legii-cadru, anterior momentului la care personalul vizat a ajuns la nivelul soldelor/salariilor de bază stabilite pentru anul 2022, sunt aplicabile, deopotrivă, concluziile statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, şi Decizia nr. 24 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 26 ianuarie 2022.”

Prin Decizia nr. 82/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 82/2018), în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din acelaşi act normativ, a stabilit că: – majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; – pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; – prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 24/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 26 ianuarie 2022 (Decizia nr. 24/2021), în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 8 din anexa nr. I capitolul I litera B din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că „personalul didactic beneficiază de gradaţia de merit sau de majorarea de dirigenţie începând cu data la care salariul de bază este stabilit conform anexelor acestei legi, respectiv data de la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022. Până la acel moment, începând cu data de 1 ianuarie 2019, aceste drepturi vor fi luate în considerare în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (4 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin aplicarea acestora la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare”.

Trebuie precizat că, raportat la prima întrebare, instanţa de trimitere a justificat dificultatea problemei de drept prin aceea că, deşi deciziile nr. 82/2018 şi nr. 24/2021 se referă la acelaşi tip de drepturi salariale, respectiv majorări – împrejurare ce ar pleda pentru aceeaşi modalitate de acordare -, dreptul salarial din speţă prezintă, totuşi, cel puţin o caracteristică esenţială proprie, anume că, spre deosebire de drepturile la care se referă deciziile nr. 82/2018 şi 24/2021, acesta a avut o reglementare identică – aceea de majorare (iar nu de spor) – şi anterior Legii-cadru nr. 153/2017 (după cum se reţine la paragrafele 82 şi 83 din Decizia nr. 75/2024). În consecinţă, dreptul în discuţie nu este nou, fiind acordat ca atare (integral) înainte de apariţia legii-cadru de salarizare actuale.

Instanţa supremă constată că, într-adevăr, spre deosebire de maniera de reglementare a drepturilor salariale care au făcut obiectul deciziilor nr. 82/2018 şi nr. 24/2021 (în sensul că au fost instituite ab initio ca majorare prin Legea-cadru nr. 153/2017), dreptul salarial prevăzut de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI Ia Legea-cadru nr. 153/2017 a fost reglementat şi în legislaţia anterioară (art. 15 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010) tot sub formă de majorare (şi nu de spor) calculat la salariul funcţiei de bază, ceea ce ar putea conferi, teoretic, o manieră de interpretare şi aplicare a art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 diferită de cea statuată prin cele două decizii obligatorii anterior menţionate.

Însă, în pofida acestor diferenţe de reglementare, în cauza dedusă judecăţii instanţei de trimitere, raportat la prima întrebare prealabilă, îşi găsesc pe deplin aplicarea considerentele circumscrise paragrafului nr. 107 din Decizia nr. 75/2024, în condiţiile în care reclamanta din respectiva cauză a beneficiat de majorarea salarială în anii 2020, 2021, deci după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, nepunându-se, astfel, faţă de situaţia particulară speţei, raportat la prevederile art. 38, problema manierei de „preluare” a dreptului salarial litigios la intrarea în vigoare a legii-cadru de salarizare (1 iulie 2017), ci doar cea a modalităţii de calcul, pentru perioada cât a fost acordat (ulterioară datei de 1 iulie 2017), în aplicarea etapizată a legii-cadru, cel târziu până la atingerea grilei de salarizare aferente anului 2022.

Or, atât timp cât reglementarea diferită, prin raportare la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, a dreptului salarial ce face obiectul litigiului dedus judecăţii instanţei de trimitere, faţă de cea a drepturilor salariale menţionate în considerentul cuprins în paragraful 107 din Decizia nr. 75/2024, nu influenţează, în concret, în speţă, modalitatea de acordare a majorării pentru perioada de aplicare etapizată a legii-cadru, anterior momentului la care personalul vizat a ajuns la nivelul salariilor de bază stabilite pentru anul 2022, se constată că primei întrebări prejudiciale îi lipseşte gradul de dificultate necesar declanşării mecanismului întrebării prealabile.

Evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unei dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin Decizia nr. 75/2024 care a statuat cu privire la o chestiune de drept sesizată într-un litigiu cu un obiect identic, în sensul că, şi în respectivul litigiu, şi în cel de pe rolul instanţei de trimitere din prezenta cauză, reclamanţii au solicitat recalcularea dreptului salarial prevăzut de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, acordat de către pârâţi pentru perioade ulterioare intrării în vigoare a legii-cadru de salarizare (paragraful 16 din Decizia nr. 75/2024), modalitatea concretă de acordare a majorării fiind dezlegată în paragraful 107 al Deciziei nr. 75/2024, menţionată chiar în conţinutul primei întrebări prealabile a prezentei sesizări.

În concluzie, atât timp cât prima întrebare prealabilă îşi găseşte deja dezlegarea într-o decizie obligatorie de unificare a jurisprudenţei, sub acest aspect, sesizarea apare ca inadmisibilă.

Cu privire la a doua întrebare prealabilă, instanţa supremă constată că dificultatea de interpretare a chestiunii de drept reclamată de instanţa de trimitere constă în aceea că, în timp ce dezlegarea dată cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 prin Decizia nr. 75/2024 a intervenit într-o sesizare care viza maniera de acordare a dreptului salarial pentru categoria profesională a militarilor, prezenta sesizare priveşte acordarea aceluiaşi drept unei alte categorii profesionale, respectiv funcţionarilor publici cu statut special din cadrul administraţiei penitenciare, beneficiari ai Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015, aplicabil până în anul 2023 inclusiv (potrivit ordinelor ministrului justiţiei nr. 146/C/2016, 1.034/C/2017, 1.042/C/2017, 2.415/C/2018, 2.588/C/2019, 1.676/C/2020, 2.391/C/2021, 1.592/C/2022, 406/C/2023), act administrativ care, aparent, reglementează diferit (faţă de statuările din Decizia nr. 75/2024) modul de calcul al majorării salariale vizate.

Cu alte cuvinte, instanţa de trimitere susţine că, în timp ce în considerentul cuprins în paragraful 100 din Decizia nr. 75/2024 s-a statuat că „nici Legea-cadru nr. 153/2017, nici legile anuale de salarizare adoptate în perioada 2018-2023 nu mai conţin o dispoziţie similară celei prin care, în legislaţia anterioară, baza de calcul al majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, reglementată de art. 15 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, a fost plafonată, începând cu 1 iulie 2014, la solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la 31 decembrie 2009” (plafonare instituită prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 183/2014), totuşi, angajatorul face aplicarea art. 2 din anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 820/C/2015, potrivit căruia „Funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciare care execută, în domeniul specific, lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, beneficiază de o majorare de până la 50% din salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009 (…)”, considerând că dispoziţia din ordinele ministrului justiţiei nr. 146/C/2016, 1.034/C/2017, 1.042/C/2017, 2.415/C/2018, 2.588/C/2019, 1.676/C/2020, 2.391/C/2021, 1.592/C/2022 şi 406/C/2023, cu referire la „aplicarea în mod corespunzător” a Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015, vizează şi calcularea majorării salariale prin raportare la salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.

Pentru rezolvarea acestei dileme, instanţa supremă are în vedere că statuările cuprinse în paragraful 100 din Decizi