Decizia nr. 397/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1200/1/2025 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: ” Dacă, în interpretarea art. 19 raportat la art. 18 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din Legea nr. 223/2015, un pensionar militar beneficiar al unei pensii de invaliditate, care, ulterior…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.420/89/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă, în interpretarea art. 19 raportat la art. 18 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din Legea nr. 223/2015, un pensionar militar beneficiar al unei pensii de invaliditate, care, ulterior pensionării, obţine acte doveditoare ale vechimii în muncă pentru perioade anterioare pensionării, are dreptul de a opta pentru o pensie anticipată parţială de la data depunerii la Casa de Pensii a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor de vechime la data încetării raporturilor de serviciu”.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 10 aprilie 2025, în Dosarul nr. 1.420/89/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 3 iunie 2025 cu nr. 1.200/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 223/2015 ” Art. 18. – (1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu, şi care se află în una dintre următoarele situaţii: (…) b) sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară; (…). Art. 19. – Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, care la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii de serviciu, dar au o vechime în serviciu de cel puţin 10 ani, beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de prezenta lege, pentru numărul anilor de vechime în serviciu, stabiliţi în condiţiile art. 3 lit. e), la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24 (…). Art. 45. – (1) Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au dreptul la pensie de invaliditate pot opta, la deschiderea dreptului de pensie, pentru pensia mai avantajoasă dintre pensia de invaliditate şi pensia de serviciu anticipată sau anticipată parţială, după caz, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea acestora. (2) La împlinirea vârstei prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea pensiei militare de serviciu pentru limită de vârstă, beneficiarii pensiei de invaliditate pot opta pentru pensia care îi avantajează.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul, persoană fizică, a formulat în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) – Casa de Pensii Sectorială şi M.A.I. – Comisia centrală de expertiză medico-militară a M.A.I. contestaţie împotriva Hotărârii nr. (…) şi a Deciziei nr. (…), solicitând anularea/revocarea acestora.

În motivare a arătat că, la 11 martie 2020, a fost pensionat pentru invaliditate de gradul 3, fiind emisă o decizie medicală, revizuibilă la 31 martie 2025. La baza acesteia a stat şi buletinul de calcul emis de către M.A.I. – Casa de Pensii Sectorială prin care s-a reţinut că are o vechime efectivă de 19 ani, 2 luni şi 17 zile.

În cursul anului 2024, întrucât a intrat în posesia tuturor documentelor ce făceau dovada unui interval suplimentar de lucru, a solicitat reanalizarea deciziei de pensionare, perioada lucrată fiind de 20 de ani, 0 luni şi 16 zile, iar vechimea cumulată de 23 de ani, 0 luni şi 16 zile.

Invocând şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, reclamantul a arătat că îndeplinea condiţiile de vechime necesare pentru acordarea pensiei militare de serviciu anticipate parţiale prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, respectiv o vechime de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu.

Intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că reclamantul nu este îndreptăţit la transformarea pensiei de invaliditate în pensie anticipată parţială, întrucât vechimea realizată în sectorul civil exista inclusiv la momentul deschiderii dreptului de pensie din 2020; faptul că acesta a lucrat în sectorul civil nu suplineşte condiţia ca vechimea în discuţie să fie şi dovedită/atestată de un document valid (adeverinţă), conform prevederilor art. 3 şi 13 din Ordinul M.A.I. nr. 30/2016; în caz contrar, admiterea sau respingerea unei cereri de acordare a unui drept de pensie se efectuează în raport cu documentele existente în dosarul de pensionare transmis de către unitatea angajatoare a acestuia, potrivit art. 8 din Ordinul M.A.I. nr. 30/2016, obligaţia depunerii tuturor documentelor care atestă vechimea realizată în sectorul civil revenind exclusiv reclamantului.

Pe calea revizuirii pensiei nu se poate modifica retroactiv tipul de pensie acordat şi pentru care îndeplinea condiţiile, respectiv pentru care a optat solicitantul la 11 martie 2020, ulterior deschiderii dreptului de pensie de invaliditate, putând fi efectuate doar operaţiunile de actualizare, indexare, revizuire ori recalculare a pensiei militare astfel stabilite/acordate.

Comisia centrală de expertiză medico-militară, prin Direcţia medicală a M.A.I., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.412/2024 din 7 noiembrie 2024, Tribunalul Vaslui a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei centrale de expertiză medico-militară a M.A.I. şi, în consecinţă, a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis în parte contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. (…), emisă de intimata Comisia de contestaţii din cadrul M.A.I., şi a Deciziei (…) a intimatei Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., pe care le-a anulat, a obligat intimata Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. să emită o nouă decizie prin care să acorde intimatului un drept de pensie de serviciu anticipată parţială, începând cu 1 mai 2024, şi a respins pretenţiile privind acordarea drepturilor de pensie anticipată parţială pentru perioada 11 martie 2020-30 aprilie 2024.

Astfel, în acord cu art. 18 şi 45 din Legea nr. 223/2015 şi cu Decizia nr. 25 din 27 martie 2023 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dreptul de opţiune este permis, fără a exista prevăzută o interdicţie a opţiunii ulterior acordării pensiei de invaliditate, raţionamentul instanţei supreme impunându-se a fortiori şi în speţă. Prin urmare, s-a reţinut că reclamantul, beneficiar al unei pensii de invaliditate în sistemul pensiilor militare, are drept de opţiune între aceasta şi pensia anticipată parţială.

Referitor la momentul de la care, în urma exercitării dreptului de opţiune, se cuvine să fie acordată pensia de serviciu anticipată parţială, art. 61 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 223/2015 impune regula că pensiile se acordă „la cererea persoanei îndreptăţite”, care are şi obligaţia depunerii actelor ce dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale.

Cererea de acordare a pensiei anticipate împreună cu documentul care dovedea îndeplinirea condiţiei vechimii efective în muncă de peste 20 de ani a fost făcută la 11 aprilie 2024; cum cererea împreună cu adeverinţa au fost depuse la Casa de Pensii la 11 aprilie 2024, data de la care trebuie stabilită pensia anticipată parţială este 1 mai 2024, sumele aferente dreptului de pensie datorându-se tot de la această dată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., iar în cadrul soluţionării apelului s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecării cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că, în cauza de faţă, se află în discuţie stabilirea drepturilor la pensie ale unui pensionar militar, astfel încât litigiul dedus spre judecată Curţii de Apel Iaşi se circumscrie domeniului specific de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa fiind învestită cu judecarea unei cereri „privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice”.

Funcţionarii publici cu statut special şi militarii sunt plătiţi din fonduri publice în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

Soluţionarea apelului depinde de modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 19 raportat la art. 18 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din Legea nr. 223/2015, în sensul de a stabili dacă un pensionar militar beneficiar al unei pensii de invaliditate, care ulterior pensionării obţine acte doveditoare ale vechimii în muncă pentru perioade anterioare pensionării, are dreptul de a opta pentru o pensie anticipată parţială de la data depunerii la Casa de Pensii a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor de vechime la data încetării raporturilor de serviciu.

În urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme, s-a constatat că, asupra acestei probleme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Curtea de Apel Iaşi a opinat în sensul că, în interpretarea art. 19 raportat la art. 18 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din Legea nr. 223/2015, un pensionar militar, beneficiar al unei pensii de invaliditate, care, ulterior pensionării, obţine acte doveditoare ale vechimii în muncă pentru perioade anterioare pensionării, are dreptul de a opta pentru o pensie anticipată parţială de la data depunerii la Casa de Pensii a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor de vechime la data încetării raporturilor de serviciu, relevante fiind şi considerentele Deciziei nr. 25 din 27 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragrafele 71-74.

Legea nr. 223/2015, fiind legea specială în raport cu Legea nr. 263/2010 şi derogând de la aceasta, pe baza statutului special al beneficiarilor, acordă drepturi în plus personalului aflat în activitate, care, din diverse considerente, nu poate continua activitatea în domeniul apărare naţională şi siguranţă publică, un domeniu specific ce presupune o stare psihofizică perfectă şi abilităţi fizice nealterate de condiţia medicală. În interpretarea Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, drepturile acordate contestatorului ar fi mai puţine şi mai restrânse decât cele acordate unui pensionar din sistemul public, care, pensionat pentru invaliditate fiind, are dreptul de a cere oricând, la îndeplinirea condiţiilor legale, acordarea unei pensii anticipate.

Având în vedere caracterul de lege specială, dar şi principiul nediscriminării, s-a apreciat că dreptul de a opta pentru pensia anticipată parţială aparţine şi pensionarului de invaliditate care îndeplineşte condiţiile cumulative pentru obţinerea acestui tip de pensie, la data deschiderii dreptului de pensie, astfel încât el ar trebui să beneficieze de pensia anticipată parţială de la momentul la care a depus dovezile la Casa Sectorială de Pensii, întrucât, la momentul deschiderii dreptului la pensie, îndeplinea toate condiţiile legale, dar, dintr-o eroare, ce îi este imputabilă, nu a făcut dovezile necesare. Legile ce au reglementat succesiv sistemul de pensii publice nu au sancţionat niciodată erorile în procedura administrativă cu pierderea dreptului în sine pentru viitor, indiferent cui ar aparţine eroarea. Or, încălcarea reală a art. 8 şi 13 din Ordinul M.A.I. nr. 30/2016 în cursul întocmirii dosarului de pensionare – omiterea obţinerii şi depunerii adeverinţei de vechime aferentă perioadei 2.05.2000-1.03.2001 – este sancţionată cu pierderea definitivă a dreptului la pensia anticipată parţială. Dacă acesta, odată cu revizuirea capacităţii de muncă, va pierde pensia de invaliditate, el nu va putea fi pensionat decât la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de legea specială, în acord cu art. 19 din Legea nr. 223/2015, deşi, la data trecerii în rezervă, el îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de o pensie anticipată parţială. Lipsa unui mecanism de transformare a pensiei de invaliditate în pensie de serviciu şi încălcarea procedurii administrative de către contestator nu pot să justifice pierderea unui drept născut în patrimoniul contestatorului la momentul deschiderii dreptului la pensie.

Practica judiciară mai veche reţine caracterul esenţial al dreptului la opţiune reglementat de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 pentru însăşi existenţa dreptului, astfel încât pericolul unei practici divergente este real, raportat la sentinţa pronunţată de prima instanţă.

Analizând şi practica instanţei de contencios constituţional care nu s-a pronunţat asupra articolelor vizate de prezenta sesizare, inclusiv deciziile nr. 670/2021 şi nr. 720/2019 ale Curţii Constituţionale, s-a reţinut că tratamentul diferenţiat al contestatorului faţă de un militar care, îndeplinind la data trecerii în rezervă condiţiile pentru a beneficia de o pensie anticipată parţială, dar şi de o pensie de invaliditate şi depunând toate actele necesare, optează pentru pensia anticipată parţială, nu pare justificat şi nici proporţional cu situaţia care l-a determinat. VI. Punctul de vedere al părţilor

Intimatul a susţinut că nu se impune sesizarea instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Într-o opinie s-a apreciat că pensionarul militar, beneficiar al unei pensii de invaliditate, care ulterior pensionării obţine acte doveditoare ale vechimii în muncă pentru perioade anterioare pensionării, nu are dreptul de a opta pentru o pensie anticipată parţială de la data depunerii la Casa de Pensii a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor de vechime la data încetării raporturilor de serviciu (Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale).

Astfel, s-a reţinut că dreptul de opţiune între pensia de invaliditate şi pensia anticipată parţială se poate exercita numai la momentul deschiderii dreptului de pensie, moment la care solicitantul are obligaţia de a dovedi şi îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru a beneficia de oricare dintre cele două categorii de pensii. Pensia de invaliditate poate fi transformată doar în pensie pentru limită de vârstă, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, neexistând nicio prevedere legală care să permită transformarea ulterioară a pensiei de invaliditate în pensie anticipată parţială.

Într-o altă opinie s-a susţinut că, în interpretarea art. 19 raportat la art. 18 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din Legea nr. 223/2015, un pensionar militar beneficiar al unei pensii de invaliditate, care ulterior pensionării obţine acte doveditoare ale vechimii în muncă pentru perioade anterioare pensionării, are dreptul de a opta pentru o pensie anticipată parţială de la data depunerii la Casa de Pensii a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor de vechime la data încetării raporturilor de serviciu (Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Vaslui).

În susţinerea acestui punct de vedere, s-a arătat că dreptul de a beneficia de pensia de invaliditate este privit de legiuitor ca o formă de protecţie acordată persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a obţine pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parţială. În ipoteza îndeplinirii condiţiilor de acordare atât a pensiei de invaliditate, cât şi a unei pensii de serviciu, legiuitorul a instituit un drept de opţiune, în favoarea beneficiarilor Legii nr. 223/2015.

Dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 223/2015 se impun a fi interpretate în sensul existenţei dreptului de opţiune între pensia de invaliditate şi pensia de serviciu anticipată sau anticipată parţială, respectiv pensia militară de serviciu pentru limită de vârstă, la momentul în care condiţiile de acordare a acestor drepturi de pensie sunt îndeplinite. O interpretare contrară ar conduce la excluderea de la beneficiul dreptului de pensie de serviciu justificată exclusiv de beneficiul pensiei de invaliditate.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 25 din 27 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 mai 2023, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 82 alin. (1), prin raportare la cele ale art. 79 alin. (1) lit. c) şi art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, a considerat că nu este exclusă existenţa unui drept de opţiune între pensia de invaliditate şi pensia anticipată parţială la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru această din urmă categorie de pensie, relevante fiind paragrafele 71-74. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar domeniul de reglementare a acestui act normativ este conturat expres prin dispoziţiile art. 1.

În această materie se instituie o procedură specială, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevede: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Referitor la primele două condiţii legale se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Curtea de apel fiind învestită cu apelul formulat de către pârâtul M.A.I. – Casa de Pensii Sectorială într-o cauză ce are ca obiect contestaţie la decizia de pensionare (cerere „privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice”).

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiei de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie remarcat că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a arătat în doctrină că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

În acest context se constată că sesizarea de faţă vizează modul în care se interpretează şi coroborează art. 19 raportat la art. 18 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din Legea nr. 223/2015 în cazul unui pensionar militar beneficiar al unei pensii de invaliditate, care ulterior pensionării obţine acte doveditoare ale vechimii în muncă pentru perioade anterioare pensionării.

Completul de judecată al Curţii de Apel Iaşi nu întâmpină însă o dificultate reală în decelarea sensului normelor aplicabile, punctul de vedere al acestuia fiind convingător motivat în sensul că, în materia asigurărilor sociale, legiuitorul obligă la realizarea concordanţei dintre situaţia faptică şi cea juridică prin reglementarea instituţiilor revizuirii şi recalculării, astfel că dreptul de a opta pentru pensia anticipată parţială aparţine şi pensionarului de invaliditate care îndeplineşte condiţiile cumulative pentru obţinerea acestui tip de pensie la data deschiderii dreptului de pensie, astfel încât el ar trebui să beneficieze de pensia anticipată parţială de la momentul la care a depus dovezile privind îndeplinirea condiţiilor de vechime la data încetării raporturilor de serviciu.

Întrebarea adresată nu reflectă aşadar dubiul cu privire la dreptul aplicabil în cauză, instanţa de trimitere observând inclusiv faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 25 din 27 martie 2023, s-a pronunţat în privinţa existenţei dreptului de opţiune între pensia de invaliditate şi pensia anticipată parţială în sistemul public de pensii, or, deşi sistemele de pensii sunt distincte (în cadrul sistemului public dreptul de opţiune între cele două categorii de pensii nu este reglementat, dar nici interzis), argumentaţia instanţei supreme (paragrafele 73 şi 74 din considerentele deciziei) se impune a fortiori şi în problema de drept din cauză cu atât mai mult cu cât art. 45 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 reglementează expres acest drept de opţiune.

Deşi instanţa de trimitere constată că jurisprudenţa naţională nu a tratat chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, din conţinutul întrebării transpare preocuparea sa pentru evitarea interpretării normei de drept de o manieră susceptibilă de a constitui izvor al practicii judiciare neunitare, sens în care aceasta menţionează o jurisprudenţă care s-a preocupat parţial de chestiuni tangente problemei de faţă, cu referire la caracterul esenţial al dreptului la opţiune reglementat de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Examenul jurisprudenţial efectuat în contextul prezentei sesizări şi nici opiniile teoretice ale instanţelor naţionale nu confirmă însă rezerva manifestată de către instanţa de trimitere în încheierea de sesizare, astfel că nu poate fi reţinută justificarea unei intervenţii din partea instanţei supreme pentru lămurirea unei chestiuni de drept care nu prezintă în mod real un grad de dificultate ridicat.

Nici motivarea încheierii de sesizare şi nici argumentele prezentate în cadrul punctelor de vedere transmise de curţile de apel nu conturează un risc sistemic de jurisprudenţă neunitară, împrejurare ce demonstrează, o dată în plus, lipsa caracterului dificil al chestiunii de drept în discuţie şi inutilitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei consacrat prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Aşadar, în lipsa problemei de interpretare a textelor legale, de natură a constitui izvor al jurisprudenţei divergente şi care să justifice pronunţarea hotărârii prealabile, sesizarea urmăreşte doar o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauza cu care instanţa de trimitere a fost învestită.

Luând în considerare inclusiv statuările menţionate ale instanţei supreme, apreciate ca putând constitui un punct de plecare în interpretarea textelor legii indicate în sesizare, este necesar a se reaminti că lămurirea modalităţii de interpretare şi aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, rămânând atributul exclusiv al instanţei de trimitere soluţionarea cauzei cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern şi, după caz, reperele jurisprudenţiale obligatorii.

Reţinând, în condiţiile expuse, neconformitatea sesizării formulate în Dosarul nr. 1.420/89/2024 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, se impune respingerea ca inadmisibilă a acesteia.