ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4420/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 11.05.2018, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat: - anularea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. x/VIII/1/2018 din data de 30.03.2018 prin care s-a dispus respingerea contestației formulată împotriva deciziei nr. 11 din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și subsecvent, admiterea contestației astfel cum aceasta a fost formulată și anularea deciziei nr. 11 din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați; - emiterea unei noi dispoziții de salarizare, începând cu data de 1.01.2018, cu încadrarea în grila de salarizare prin luarea în considerare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 153/2017, respectiv stabilirea salariului de bază corespondent specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv ale Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea nr. 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu; - emiterea unei noi dispoziții privind stabilirea drepturilor salariale pentru specialiștii IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, începând cu data de 1.01.2018, cu stabilirea salariului de bază brut prin acordarea majorării de 25%, față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, sau aplicarea unui mecanism similar celui stabilit prin O.U.G. nr. 3/2018, astfel încât să se asigure în plată același venit net realizat în anul 2017, prin suportarea de la bugetul de stat a sumelor reprezentând contribuțiile sociale trecute de la angajator la angajat; luarea în considerare a dispozițiilor art. 4, 5 din secțiunea I a Capitolului VIII a Legii nr. 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 1.01.2018, a sporurilor în cuantumul total de 45% raportat la salariul de bază lunar corespondent specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv ale Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea nr. 153/2017,conform solicitării anterioare (sporul de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, sporul pentru păstrarea confidențialității de 5%); - plata diferenței dintre venitul calculat potrivit solicitărilor menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, începând cu data de 1.01.2018 până la data plății efective; - obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați sumele necesare acordării acestor drepturi salariale; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4459 pronunțată în data de 2 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Reclamanții A., B. și C. au formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care au solicitat casarea acesteia, cu admiterea acțiunii. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: În fapt, reclamanții dețin funcția de specialiști IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Din perspectiva evoluției legislative, începând cu Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2007, corespondent modificării statutului în specialist IT am beneficiat de o modalitate distinctă de salarizare în categoria generală a personalului auxiliar de specialitate, conform specificului muncii noastre și importanței activității de implementare a sistemului informatic la nivelul instanțelor și parchetelor. După intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, au fost eliberate decizii de încadrare prin care au fost reîncadrați, începând cu data de 1 iulie 2017, pe noua grilă de salarizare, păstrându-se temporar același nivel de salarizare, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din lege. Începând cu data de 1 ianuarie 2018 a fost emisă o altă decizie de încadrare în baza Legii nr. 153/2017, respectiv decizia 11 din 31.01.2018, care stabilește un alt nivel salarial specific pentru a doua fază de aplicare a legii, față de cel aferent perioadei 1 iulie - 31 decembrie2017. Astfel, dacă pentru toate celelalte categorii de personal care își desfășoară activitatea în cadrul sistemului judiciar, aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 a atras majorări salariale, chiar și în condițiile trecerii contribuțiilor sociale de la angajat la angajator, în ceea ce îi privește efectul a fost unul invers de diminuare consistentă a salariilor, începând cu luna ianuarie 2018 în cuantum de aproximativ 35 - 40%, conform anexelor atașate. Așa cum a arătat, decizia 11 din 31.01.2018, încalcă dispoziții legale de dreptul muncii, principii prevăzute în Legea nr. 153/2017, prevederi de natură constituțională și jurisprudența CEDO, de natură a atrage nulitatea acesteia. 3. I.În ceea ce privește modalitatea de stabilire a salariului de bază, prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017 și a dispozițiilor Constituției României 1. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului securității juridice, reglementat de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, din perspectiva lipsei de claritate, accesibilitate și previbilizitate. 2. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului nediscriminării, care stabilește eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție prevăzut de art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017. 3. Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea principiului egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, prevăzut de dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcție de responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor prevăzut la art. 6 lit. d) din Legea nr. 153/2017.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului ierarhizării, atât pe verticală cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, prevăzut de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sistemul bugetar, prevăzut de 6 lit. g) din Legea nr. 153/2017.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului drepturilor câștigate; plecând de la ideea că dreptul la salariu derivă din dreptul la muncă și la un nivel de trai decent, prevăzute de art. 41 și art. 47 din Constituție 5 , modalitatea de acordare a salariului pentru specialiștii IT are ca efect nu doar reducerea cuantumului ci afectarea însăși a calității deținute. Astfel, se realizează desființarea statutului juridic distinct acordat în baza specializării și consolidat prin Legea nr. 97/2008, un drept subiectiv câștigat, ce viza egalizarea întregii categorii de specialiști, prin modificarea realizată prin încadrarea acestora în grila grefierilor.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului restrângerii unor drepturi sau al unor libertăți prevăzut de art. 53 din Constituția României. 3. II. În ceea ce privește consecințele transferării plății contribuțiilor sociale de la angajator la angajat 1. Nelegalitatea deciziei de reîncadrare rezultată din încălcarea dispozițiilor legale, respectiv a O.U.G. nr. 90/2017 din 6 decembrie 2017, privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene Reclamanții, în calitate de specialiști IT, ca urmare a încadrării, conform Legii nr. 153/2017, pe grila prevăzută pentru grefieri, se află în situația scăderii veniturilor, cu un cuantum de 35 - 40% și concomitent a plafonării veniturilor astfel reduse, începând cu data de 1.01.2018, prin aprecierea faptului că acestea depășesc cuantumul stabilit pentru anul 2022. Suplimentar, din venitul astfel redus au suportat și efectele trecerii obligației de plată a contribuțiilor de la angajator la angajat. Cronologic, la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv 1.07.2017, nu erau aprobate modificările Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aduse prin O.U.G. nr. 79/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10.11.2017, privind modalitatea de transferare a obligației de plată a contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Ulterior adoptării Legii nr. 153/2017, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr. 973 din data de 7.12.2017, s-a dispus prin art. 7 alin. (2) că: "Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017". Astfel, legiuitorul a avut în vedere că măsurile fiscal bugetare privind trecerea contribuțiilor urmau să fie suportate din majorările acordate conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin creșterea salariului de bază brut. În aceste condiții, deși contravine rațiunii Legii nr. 153/2017 care presupunea majorări salariale etapizate, până în anul 2022, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 90/2017, prin reglementarea din art. 7 alin. (2) creează cadrul normativ necesar compensării pierderilor salariale, rezultate prin majorarea cotelor de contribuții la asigurări sociale stabilite în sarcina angajatului, cu anularea practică a primei majorări ce urma a fi acordată din 1.01.2018. În primul rând, modalitatea de stabilire a salariului de bază brut, începând cu data de 1.01.2018, nu a avut în vedere modificările referitoare la creșterea cotelor de contribuții la asigurări sociale (de la 16,5% la 35%), în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, care fac trimitere la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, în sensul stabilirii unui cuantum brut al salariului de bază și a sporurilor, majorat cu 25%, care să asigure ca și finalitate aceleași venituri nete pe care le-ar fi încasat dacă aceste cote de contribuții nu erau trecute în sarcina lor. În al doilea rând, se constată că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 90/2017, care este ulterioară adoptării Legii nr. 153/2017 și are în vedere aplicarea unei politici fiscale privind plata contribuțiilor sociale, este diferită ca și scop de acela prevăzut la adoptarea Legii nr. 153/2017 și face trimitere în art. 7 alin. (2) doar la art. 38 alin. (2) (pentru suportarea contribuțiilor de către angajat din sumele pe care urmează să le primească ca urmare a majorărilor de 25%, acordate conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017), și nu și la art. 38 alin. (6) (care stabilește plafonarea salariilor pentru cei care au atins cuantumul prevăzut pentru anul 2022). Din acest punct de vedere, trebuia sa se dispună și în ceea ce îi privește majorarea cu 25 % a cuantumului brut a salariilor de bază, precum și a sporurilor, față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, așa cum dispune acest text de lege. 2. Nelegalitatea deciziei de reîncadrare rezultată din încălcarea dispozițiilor privind dreptul la muncă și a principiilor nediscriminării și a egalității Instanța de fond nu a analizat niciunul dintre aceste argumente invocate care vizează aplicarea cronologică a actelor normative, în sensul aplicării prevederilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, doar în condițiile aplicării art. 38 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, la care acesta face trimitere, în sensul acordării majorărilor de 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, pentru a suporta din acest cuantum transferul contribuțiilor. 3. Nelegalitatea deciziei de reîncadrare rezultată din încălcarea principiului nediscriminării, raportat la prevederile O.U.G. nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare Prin O.U.G. nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 125 din 8 februarie 2018, s-a apreciat că pentru remedierea unor disfuncționalități în ceea ce privește modificările Codul fiscal, este necesară adoptarea acestui act, vizând și necesitatea asigurării în anul 2018 a aceluiași nivel al veniturilor din salarii și asimilate salariilor realizate în anul 2017 pentru anumite categorii de persoane fizice scutite de plata impozitelor. Astfel, pentru persoanele fizice, din sectorul privat, care desfășoară activități de creare de programe de calculator, prevăzute în art. 60 din Codul fiscal, legiuitorul a ales să suporte o parte de contribuția de asigurări sociale de sănătate printr-un mecanism simplificat. În nota de fundamentare, se precizează că: persoanele care desfășoară același tip de activitate, dar sunt angajate în instituții publice nu beneficiază de această scutire și pe cale de consecință, prevederile din proiectul de ordonanță de urgență nu le sunt aplicabile, salariile acestora fiind majorate, de la 1 ianuarie 2018, ca urmare a transferului sarcinii fiscale a contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Este evident că un astfel de mecanism creează o soluție discriminatorie, în condițiile în care pentru specialiștii IT care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar nu s-a dat eficiență majorării. 3. III. În ceea ce privește modalitatea de calculare și acordare a sporurilor Principiul priorității normelor speciale Potrivit art. 25 alin. (1) din capitolul III, Secțiunea III-a Legii nr. 153/2017, stabilește o limitare, în sensul că suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. Această dispoziție face parte din partea introductivă a Legii nr. 153/2017, având un caracter de normă generală, în materia drepturilor salariale. Conform art. 24 din capitolul III, Secțiunea III-a Legii nr. 153/2017, limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII. Astfel, pentru sectorul justiție, conform Anexei V din Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, suma totală a sporurilor, stabilită prin această normă juridică specială poate ajunge la un maxim total de 45% . Norma de drept civil generală reprezintă acea normă care se aplică în toate cazurile și în orice materie dacă o dispoziție legală nu prevede altfel. Normele de drept civil sunt speciale dacă își găsesc aplicarea numai în cazurile expres stabilite de lege. Fiind derogatorii de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală (specialia generalibus derogant). Cu atât mai mult, în situația Legii nr. 153/2017, cele două norme sunt edictate prin același act normativ și deci au prioritate incontestabilă normele speciale. Din motivarea soluției dispusă de instanța de fond, nu rezultă analizarea argumentelor care vizează prioritatea normelor de drept civil speciale, prevăzute de art. 24 din capitolul III, secțiunea III-a Legii nr. 153/2017, în raport cu cele generale. De asemenea, se poate constata și încălcarea principiului securității juridice, cu trimitere la art. I alin. (3) și (5) din Constituție, în sensul nerespectării condițiilor de previzibilitate, predictibilitate, claritate și precizie, conturate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale. În acest sens noțiunea de sumă a salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare este lipsită de previzibilitate, predictibilitate, claritate și precizie, având în vedere mai multe considerente. În ceea ce privește acordarea sporurilor, art. 38 din Legea nr. 153/2017 prevede o majorare a sporurilor acordate în luna decembrie 2017 cu 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2018, dar pentru perioada 2019 - 2022 stabilește doar majorarea salariilor de bază, astfel încât nu se poate identifica în mod concret care va fi evoluția predictibilă și clară a sporurilor și când anume se va face aplicarea art. 4 și art. 5 din secțiunea I, capitolul VIII a Legii nr. 153/2017, în 2018, în 2019, în 2022 sau niciodată. În contextul în care nu există nicio normă tranzitorie care să se refere la sporuri, iar ceea ce s-a acordat la acest moment reprezintă niște sume fixe acordate în baza Legii nr. 284/2010 și plafonate prin acte normative anuale, majorate cu 25%, la 1 ianuarie 2018, practic s-a încălcat principiului imediatei aplicări a legii, care ar impune acordarea în totalitate a acestora, raportat la salariul primit în luna decembrie 2017, pentru argumentele pe care le-am susținut. Lipsa de coerență a acestei reglementări este evidențiată prin însăși interpretarea diferită dată printr-un comunicat de presă din data de 7.02.2018, emis de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, s-a apreciat că pentru un grefier, după majorarea salariului de bază cu 25% și plafonarea acestuia, întrucât era mai mare decât cel prevăzut în grilă pentru anul 2022, calculul sporurilor trebuie să se realizeze prin aplicarea procentului plafonat de 30% la salariul individual de bază astfel stabilit și nu prin limitarea la 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) (comunicatul a fost atașat în copie). Prin modalitatea de acordare a sporurilor stabilită de art. 25 alin. (1) din capitolul III, Secțiunea III-a Legii nr. 153/2017 se încalcă principul nediscriminării prevăzut în art. 6 lit. b) din acest act normativ. Potrivit art. 25 alin. (1) din capitolul III, Secțiunea III-a Legii nr. 153/2017, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. Se constată că această raportare la fondul de salarii al fiecărui ordonator principal de credite poate de determina o eventuală salarizare diferențiată a persoanelor care funcționează în cadrul unor ordonatori diferiți, și în consecință nu respectă principiul nediscriminării, din perspectiva salariului egal pentru muncă legală, lipsind orice justificare reală privind reglementarea unei astfel de diferențieri legată de un factor subiectiv și independent de activitatea personală a fiecărui angajat. Acest principiu este unul care stă la baza dispozițiilor legii de salarizare, conform art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție. O altă perspectivă a analizei acestei discriminări vizează dispozițiile deciziei nr. 23 din 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. La pronunțarea acesteia s-a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Lipsa de previzibilitate a acestei reglementări a generat deja interpretări diferite din partea celor care o aplică. în acest sens, la 2.02.2018, Curtea de Apel Bacău a stabilit prin Decizia nr. 25 din 2.02.2018, o modalitate de acordare a sporurilor în procent total de 45 %. Nici poziția inițiatorului acestei legi nu a fost una constantă în sensul aplicării acestei limitări, în sensul că în mod discriminatoriu, pentru anumite sectoare de activitate, cum ar fi cel sanitar, care se aflau într-o situație similară cu a noastră de reducere a drepturilor salariale după 1.01.2018, să se creeze posibilități de depășire a pragului de 30%, prin excluderea unor sporuri din categoria celor limitate sau acordarea de sume compensatorii pentru cei care au suferi diminuări salariale. Astfel, modalitatea de reglementare a acordării sporurilor pentru sistemul judiciar, prin raportare la suma salariilor de bază specifică fiecărui ordonator de credite, conduce, inevitabil, la acordarea unor sume diferite, reprezentând drepturi salariale, unor persoane care prestează același tip de activitate, în funcție de aceste criteriu aleatoriu și subiectiv. În conformitate cu articolul 14 din Convenția privind interzicerea discriminării și a art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât și dreptul la salariu poate fi asimilat dreptului de proprietate (cauza Buchen c Cehia). În aceste condiții, întrucât prin raportarea la sporurile acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, fără a depăși 30% din suma salariilor de bază, nu există nicio justificare obiectivă pentru modificarea lunară a drepturilor salariale aflate în plată. Astfel, prin procedeul utilizat de recalculare a sporurilor în funcție de modificarea cuantumului salariilor de bază ale fiecărui ordonator se încalcă și principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sectorul bugetar, al dreptului la muncă, precum și al securității raporturilor juridice. În consecință, s-a solicitat luarea în considerare a dispozițiilor art. 4, 5 din secțiunea I a Capitolului VIII a Legii nr. 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 1.01.2018, a sporurilor în cuantumul total de 45% raportat la salariul de bază lunar corespondent specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv ale Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea nr. 153/2017, conform solicitării anterioare. În drept, au fost invocate prevederile art. 7 alin. (2) din Anexa V, Cap VIII, Secțiunea I din Legea nr. 153/2017, Legea nr. 554/2004, Art. 6 Convenția CEDO, Constituția României și orice alte texte legale invocate. 4. Apărările formulate în cauză Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Reclamanții consideră că există o situație de inechitate și discriminare în ceea ce privește salarizarea specialiștilor IT din cadrul parchetelor, situație creată de dispozițiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin includerea acestora în grila de salarizare prevăzută pentru personalul auxiliar. În motivarea acestor susțineri, se invocă încălcarea unor principii constituționale precum și discriminarea în raport cu alte categorii de personal. La adoptarea Deciziei nr. 11 din data de 31.01.2018, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a avut în vedere Nota nr. x/2017 din 18 decembrie 2017 a secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. La baza emiterii acestei Note au stat dispozițiile legale, în vigoare, în materia salarizării, respectiv dispozițiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Prin Legea nr. 153/2017 s-a dorit crearea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, sistem de salarizare care să fie bazat pe echitate și coerență prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală a întregului personal din sectorul bugetar. Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 153/2017: "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege." Prin urmare, ulterior datei de 1 ianuarie, salariile au fost calculate prin raportare la dispozițiile Legii nr. 153/2017, astfel că salariile acordate sub imperiul vechilor reglementări sunt relevante în măsura în care, în funcție de anumite elemente ale acestora, se fac noile încadrări. Art. 12 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevede că: "(1) Salariile de bază, (...), indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi și anexelor nr. 1 - IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. (2) începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I - VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare." Capitolul IV "Dispoziții tranzitorii și finale" al Legii conține reglementări privire aplicarea etapizată, articolul 38 fiind sugestiv intitulat "Aplicarea legii". Astfel cum se reține și în cererea introductivă de instanță, pentru a se stabili salariile de bază începând cu ianuarie 2018 au fost avute în vedere dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a), coroborate cu cele ale art. 38 alin. (6), raportat la Anexa V a legii. Principiile enunțate anterior au fost avute în vedere de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la stabilirea salariilor de bază, care au fost transpuse în grile de salarizare comunicate ordonatorilor secundari din structura Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Din coroborarea prevederilor Legii nr. 500/2002 cu cele ale Legii nr. 303/2004, s-a concluzionat că obligația încadrării în prevederile art. 25 revine ordonatorului principal de credite bugetare, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit grilele de salarizare pentru fiecare categorie de personal. În calitate de ordonator secundar de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul parchetelor. Răspunderea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 este reglementată expres de art. 42, dispoziții legale ce au fost avute în vedere la emiterea actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele din C. proc. civ. 5. Răspunsul la întâmpinare Recurenții - reclamanați A., B. și C. nu au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, deși aceasta le-a fost comunicată în termenul legal. 6. Procedura de soluționare a recursului 6.1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 10 aprilie 2019 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. 6.2. În cadrul cererii de recurs, recurenții - reclamanți au invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) Secțiunea a 6-a a Capitolului VIII și Anexa 5 din Legea nr. 153/2017, art. 24, art. 25 alin. (1), art. 38 din Capitolul III, Secțiunea a III-a a Legii nr. 153/2017, art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 și O.U.G. nr. 3/2018, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16, art. 41, 44, 47, 53 din Constituția României, solicitând, în temeiul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate. În conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, invocată de recurenții - reclamanți prin recursul formulat, a format obiectul dosarului asociat dosarului de bază, dosar asociat ce a fost înregistrat sub nr. x/2018/a1, instanța pronunțându-se asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate prin încheierea din data de 18 mai 2021, în sensul că este admisibilă, admițându-se astfel cererea și sesizându-se Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) Secțiunea a 6-a a Capitolului VIII și Anexa 5 din Legea nr. 153/2017, art. 24, art. 25 alin. (1), art. 38 din Capitolul III, Secțiunea a III-a a Legii nr. 153/2017, art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 și O.U.G. nr. 3/2018. 7. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ. 7.1. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii prin modalitatea de stabilire a salariului de bază, prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017 și a dispozițiilor Constituției României Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiștilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) și (7), cu următorul cuprins: "(6) Specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. (7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiștii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege." Astfel, litigiul de față nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, care nu cuprindea astfel de asimilare, salarizarea în cazul reclamanților fiind reglementată prin dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională. Referitor la stabilirea salariilor de bază, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea reclamanților s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate. Reclamanții consideră că pârâtul le-a stabilit în mod greșit salariile, întrucât ar fi trebuit să se raporteze la prevederile cap. I lit. B) nr. crt. 4 și art. 22 al cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 referitoare la specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete. Or, cu privire la acest aspect, raportat la distincția de mai sus din punct de vedere al aplicării legii în timp, la momentul emiterii actului contestat (ianuarie 2018), legiuitorul făcea o distincție clară între modul de salarizare a personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea și modul de salarizare a specialiștilor din cadrul parchetelor. În ceea ce privește situația reclamanților, aceștia sunt încadrate ca specialiști IT, specialiști ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor. Acest aspect rezultă din prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice potrivit cărora "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT". De asemenea, specialiștii IT sunt menționați expres în cuprinsul cap. II al Anexa V a Legii nr. 153/2017 la nr. crt. 7. Acești specialiști IT, care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt diferiți de specialiștii din cadrul parchetelor la care se referă art. art. 22 alin. (1) din cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017 (prevăzuți de art. 116 alin. (5) și (6) din Legea nr. 304/2004). Înalta Curte constată că sunt astfel, neîntemeiate criticile recurenților în sensul că s-ar fi creat o discriminare în ceea ce privește salarizarea specialiștilor din cadrul parchetelor, cât timp specialiștii IT nu se află în aceeași situație cu ceilalți specialiștii ai parchetelor. De asemenea, restul argumentelor aduse de recurenți și dezvoltate exhaustiv prin memoriul de recurs, vizează în esență reglementarea ca atare și implicit constituționalitatea prevederilor legale puse în aplicare prin actele administrative contestate, astfel că nu pot fi verificate pe calea acțiunii de față. 7.2. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la consecințele transferării plății contribuțiilor sociale de la angajator la angajat Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță faptul că toate criticile privind diminuarea salariilor ca urmare a transferării plății contribuțiilor sociale de la angajator la angajat nu pot fi analizate de instanța de contencios administrativ ca și critici de nelegalitate a actelor administrative, cât timp conțin aspecte ce antamează neconstituționalitatea normei juridice primare ce a fost aplicată de organul administrativ; or, asupra aspectelor de neconstituționalitate instanța nu are competența să se pronunțe, ci doar Curtea Constituțională le poate verifica în cadrul soluționării unei excepții de neconstituționalitate, sesizare ce a fost și efectuată de prezenta instanță, la cererea recurenților-reclamanți. În ceea ce privește susținerile reclamanților privind încălcarea dreptului la salariu din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în mod corect a reținut prima instanță că nu a existat o astfel de încălcare, în condițiile în care reglementarea prin care au fost diminuate salariile reclamanților s-a aplicat doar pentru viitor. Or, astfel cum s-a reținut în jurisprudența CEDO (hotărârea din cauza Kechko c. Ucrainei, decizia de inadmisibilitate din cauza Felicia Mihăieș și D. c. României) statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. 7.3. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii prin modalitatea de calculare și acordare a sporurilor Pe de o parte, recurenții-reclamanți au invocat încălcarea principiului priorității normelor speciale, pe de altă parte încălcarea principiului securității juridice, a principiului nediscriminării, solicitând luarea în considerare a dispozițiilor art. 4, 5 din secțiunea I a Capitolului VIII a Legii nr. 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 1.01.2018, a sporurilor în cuantumul total de 45 % raportat la salariul de bază lunar corespondent specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv ale Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea nr. 153/2017. Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale." Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru. Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudența atașată, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), statuându-se următoarele: "84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite. 85. Responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice. (...)" În ceea ce privește susținerea legată de încălcarea principiului priorității normelor speciale, reține instanța supremă că nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I - IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat. Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală, invocate de recurenți, raportat la considerentele Deciziei nr. 15/2010 a ICCJ: "89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite. 90. Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative. 91. De principiu, pot exista situații concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeași situație a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat. 92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale. 93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară. 94. Mai mult, în această privință, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19) 95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul l